Ovidiu Amălinei

Ovidiu Amălinei

România va adera pe deplin la Spațiul Schengen din ianuarie 2025

Vineri, 22 Noiembrie 2024 17:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
România şi Bulgaria se pot alătura pe deplin spaţiului Schengen de liberă circulaţie de la 1 ianuarie 2025, au anunțat reprezentanții guvernelor României și Ungariei, la finalul unei reuniunii, la Budapesta, la care au participat miniștrii de Interne din țările interesate. Decizia finală va fi formalizată la reuniunea miniştrilor de interne ai Uniunii Europene (UE) din 11 decembrie, informează Reuters. România şi Bulgaria, membre ale Uniunii Europene şi NATO, au aderat parţ ...

Împrumut de 750 milioane de lei pentru combinatul siderurgic de la Galați

Vineri, 22 Noiembrie 2024 19:00 | Publicat în Prima Pagina
Combinatul siderurgic Liberty Galați va beneficia de un împrumut de stat în valoare de 750 milioane de lei, în cadrul unor mai ample măsuri de sprijin pentru sectorul industrial, convenite între Guvern și Comisia Europeană, ce vizează reducerea emisiilor de carbon, în paralel cu păstrarea competitivității economice a sectoarelor energointensive, potrivit datelor furnizate de europarlamentarul gălățean Dan Nica. În ședința de Guvern de joi, 21 noiembrie, a fost aprobată "Stra ...

Zi de hram la istorica Biserică „Vovidenia” din centrul Galațiului (foto)

Vineri, 22 Noiembrie 2024 18:20 | Publicat în SOCIETATE
Sărbătoarea Intrării în biserică a Maicii Domnului a constituit un important popas duhovnicesc şi parte integrantă a manifestărilor spirituale organizate de Arhiepiscopia Dunării de Jos în luna dedicată Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul spiritual al oraşului Galaţi. Sfânta Liturghie în zi de praznic a fost oficiată joi, 21 noiembrie, de către Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, în istorica biserică "Vovidenia", din centrul oraşului de la ...

Ample procesiuni religioase dedicate Sfântului Apostol Andrei

Duminică, 24 Noiembrie 2024 18:30 | Publicat în Regional
În fiecare an, sărbătorile închinate ocrotitorului spiritual al oraşului Galaţi şi al Arhiepiscopiei Dunării de Jos - Sfântul Apostol Andrei, încreştinătorul poporului român şi protector ceresc al Sfintei noastre Biserici Ortodoxe strămoşeşti, reprezintă un prilej de mare bucurie duhovnicească şi de întărire a comuniunii pentru toţi slujitorii şi credincioşii Eparhiei Dunării de Jos.Anul acesta se împlinesc 32 de ani de când Sfântului Apostol Andrei a fost chemat ca ...

„Săgeata roșie” revine pe calea ferată București - Brașov

Vineri, 22 Noiembrie 2024 16:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Trenul IR16001 "Săgeata roşie 1" Coradia Stream, prima garnitură din cele 37 achiziţionate de statul român cu ajutorul fondurilor europene nerambursabile, a plecat vineri dimineaţă, la ora 5.40, din Bucureşti Nord către Braşov, conform graficului, potrivit informaţiilor transmise Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF)."Ca urmare a finalizării tuturor verificărilor efectuate de specialiştii Alstom, compania confirmă că trenul Coradia Stream este complet funcţional şi poat ...

Condiții pentru serviciile de depistare și monitorizare a bolilor grave

Vineri, 22 Noiembrie 2024 16:40 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Persoanele asigurate pot beneficia gratuit de servicii de prevenţie, depistare, confirmare şi monitorizare a bolilor grave decontate de sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a informat, vineri, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS). Pentru a beneficia de servicii de prevenţie, persoana asigurată trebuie să se programeze şi să se prezinte la o consultaţie la medicul de familie, care va evalua riscul ca pacientul să aibă o boală ascunsă, fără simptome. "În fun ...

Prins după ce a furat 10 tone de țiței

Vineri, 22 Noiembrie 2024 15:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Un tânăr de 25 de ani, din Baia de Fier, bănuit de săvârşirea infracţiunii de complicitate la furt calificat, a fost reţinut de poliţiştii din cadrul Secţiei 8 Poliţie Rurală Stoina, informează, vineri, IPJ Gorj. Potrivit sursei citate, jandarmii din cadrul Detaşamentului 4 Bărbăteşti au sesizat faptul că presiunea de pompare pe colectorul de ţiţei Bărbăteşti - Orleşti, aparţinând unei societăţi comerciale, prezintă scăderi de presiune, fapt care indică un posibil ...

Probleme cu pensiile la Vatican

Vineri, 22 Noiembrie 2024 13:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Papa Francisc a afirmat că fondul de pensii al Vaticanului se confruntă cu un ''grav dezechilibru'', care ar putea necesita schimbări ale structurii sale operaţionale, şi a numit un cardinal de rang înalt să preia administrarea fondului, informează Reuters. Suveranul pontif a spus că modificările includ ''luarea unor decizii dificile, care necesită o sensibilitate, o generozitate şi o disponibilitate specială de sacrificiu din partea tuturor''. Administratorul finanţelor Vaticanulu ...

Un american vrea să cumpere... Nord Stream 2

Vineri, 22 Noiembrie 2024 13:40 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Un investitor american a cerut guvernului american permisiunea de a cumpăra gazoductul abandonat Nord Stream 2, dacă va fi scos la licitaţie, a relatat joi Wall Street Journal, transmite dpa. Omul de afaceri Stephen Lynch a solicitat guvernului SUA autorizarea de a participa la licitaţia pentru gazoduct, în cazul în care aceasta ar fi organizată în Elveţia, în cadrul unei proceduri de insolvenţă, a scris Wall Street Journal. Deţinerea gazoductului de către americani ar reprezenta u ...

Statele Unite, scandalizate de mandatele CPI împotriva Israelului

Vineri, 22 Noiembrie 2024 15:40 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
ReacțiePreşedintele american în exerciţiu Joe Biden a calificat joi drept ''scandaloase'' mandatele de arestare emise de Curtea Penală Internaţională (CPI) pe numele premierului israelian Benjamin Netanyahu şi al fostului său ministru al apărării Yoav Gallant şi a promis că SUA vor sta alături de Israel în faţa ameninţărilor la adresa securităţii sale.''Indiferent ce ar putea subînţelege CPI, nu există echivalenţă, niciuna, între Israel şi Hamas'', a afirmat liderul de ...
Pagina 65 din 1108

„Madrigal la Răsărit” – ediție record cu peste 6.500 de spectatori (FOTO & VIDEO)

Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu, a susținut v ...

Bărbați amendați pentru că s-au păruit în public la bâlci

Reglarea conturilor în public nu este cea mai fericită opțiune, mai ales când ”spălarea rufelor” se ...

Personaje de desene animate prind viață în Grădina Publică

Un strop de magie artistică a cuprins, zilele acestea, zona de joacă din Grădina Publică, unde un ar ...

Școala de Arte din Galați a dat startul înscrierilor

Dacă ești pasionat de artă, e momentul să faci pasul către o experiență creativă autentică. Școala d ...

Aeroportul Galaţi-Brăila - avioane pe hârtie

„Da’ despre aeroport ce mai ştiţi?”, suntem întrebaţi periodic de cititorii noştri, în mesaje sau co ...

Proiectant pentru „grădini ca în vremea domnitorului Alexandru Ioan Cuza”

Potrivit datelor din portalul achizițiilor publice, Consiliul Județean Galați tocmai a atribuit un c ...

Ce spun autorităţile despre nucul tăiat. Explicaţii şi justificări oficiale

„Bietul nuc, cu ce-a greșit de l-au măcelărit?”, ne întrebam în ediţia de ieri a ziarului „Viaţa lib ...

În căutare de investitori americani. Cine pleacă în SUA să promoveze economic Galațiul

Delegația care va reprezenta județul Galați la un turneu de promovare și cooperare economică în SUA ...

Rusia încă folosește „Mașinăria Apocalipsei”

Fostul președinte și premier rus Dmitri Medvedev i-a transmis joi președintelui american Donald Trum ...

Un nou proiect pentru „independența” structurilor anticorupție

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat joi că propune un nou proiect de lege pentru a a ...

UE adoptă al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei. În vizor, petrolul și energia

Statele Uniunii Europene (UE) au aprobat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei pentr ...

Zelenski, încurajat de Trump să lovească Moscova și Sankt Petersburgul

Președintele american Donald Trump a încurajat în discuții private Ucraina să intensifice atacurile ...

În iulie, 16 persoane confirmate oficial cu Covid, la Galați

Febră mare, dureri de cap și de oase și o stare generală alterată. Acestea sunt simptomele care ar t ...

Sedentarismul - boala care ne distruge în tăcere

Sedentarismul este considerat astăzi una dintre cele mai grave probleme de sănătate publică, fiind a ...

Bătălie între ofertanţi, pentru investiţii în sănătatea copiilor din Galaţi

Regula ofertantului unic - în speţă aceeaşi „combinaţie” de firme de construcţii - care câştigă mari ...

Ce plante medicinale pot fi culese în luna iulie

Luna iulie este una dintre cele mai bogate perioade ale anului pentru cei care iubesc medicina natur ...

Mega Image și Profi, clienții parcului eolian de la Scânteiești

Ahold Delhaize, retailerul olandezo-belgian care operează lanțurile Mega Image și Profi, a încheiat ...

Analiza financiară. Euro a scăzut la minimul ultimei luni

Leul a avut o evoluție apreciativă la jumătatea acestei săptămâni, asemănătoare cu cea a altor moned ...

Cresc riscurile intrării României în stagflație

Vineri, agenția Fitch va publica rezultatul evaluării periodice a ratingului suveran al României. Ră ...

Analiza financiară a zilei. Euro a scăzut la minimul ultimei luni 

Leul a avut o evoluție apreciativă, la începutul unei noi săptămâni. Evoluția se datorează mențineri ...

Echipele gălățene, angrenate în meciuri amicale

FOTBAL. Se intensifică frecvența meciurilor de verificare pentru echipele ce pregătesc startul ofici ...

Șapoval, al cincilea transfer la CSM Arcada

VOLEI. Clubul gălățean Arcada a efectuat al cincilea transfer în grupul jucătorilor străini. Dmytry ...

Hocheiștii gălățeni, la loturile naționale

Mai mulți hocheiști de la CSM Galați vor fi angrenați în acțiuni ale loturilor naționale în perioada ...

Sporting Liești și-a respectat statutul de favorită. A doua victorie în Cupa României

Singura echipă gălățeană din Liga a III-a prezentă în cursa calificării în "Cupa României", Sporting ...

Liderii de sindicat din Educaţie, față în față cu Ilie Bolojan

Profesorii au fost din nou la București, în fața sediului Ministerului Educației și Cercetării, în z ...

Școlile de Vară STEAM ajung în județul Galați

Județul Galați se alătură celor 33 de comunități din întreaga țară în care, în această vară, se desf ...

Reduceri drastice la bursele pentru studenți

Începând din această toamnă, bursele pentru studenți vor fi reduse atât ca valoare, cât și ca număr ...

A patra zi de proteste la Ministerul Educației și Cercetării. Cadrele didactice vor demisia lui Daniel David

Protestele cadrelor didactice continuă și astăzi, luni, 4 august. În ciuda mesajelor pe care prof. p ...

O seară magică sub stelele din Grădina Publică. Astronomie, brioșe și visuri cu ochii spre cer (FOTO)

La invitația câtorva tinere entuziaste, am participat în Grădina Publică din Galați la un eveniment ...

„Dacia”, noul cinema unde se vor naște roboții din Galați. Renovare aproape finalizată la un obiectiv care părea sortit pieirii (FOTO)

Cinematograful „Dacia” din cartierul Micro 21 are mari șanse de a deveni primul din Galați renăscut ...

Imobilul centenar de pe strada Gării caută proiectanţi pentru renovare (FOTO)

Numără peste o sută de ani, are arhitectură urbană cu elemente de Art-Nouveau, se află pe lista monu ...

Arcașii din Galați, la Hîdîrlezul tătarilor din Dobrogea (FOTO)

Într-o iurtă tătărească, în miros de suberek și kavurma, printre dansuri, cântece și jocuri tradițio ...

Prima întâlnire a ministrului Oana Ţoiu cu românii din Italia

Prima întâlnire oficială a ministrului de Externe, Oana Ţoiu, cu reprezentanți ai comunităților româ ...

Gălățeni acuzați că au furat substanțe de 3.000.0000 de euro. Poliția franceză a venit după ei (FOTO)

Mai mulți bărbați din județul Galați sunt cercetați de autoritățile franceze sub acuzații de furt în ...

Mandate europene în trei sate gălăţene, pentru „tunuri” de jumătate de milion de euro

Șapte bărbați cu vârste cuprinse între 21 și 53 de ani, din județul Galați, sunt vizați de o anchetă ...

Oamenii au făcut posibilă repatrierea gălățeanului Dragoș Chirilă

Mobilizarea masivă a oamenilor impresionați de drama gălățeanului care a murit la numai 30 de ani în ...

Parastas pentru Episcopul Nifon Niculescu la Catedrala arhiepiscopală

Pe 6 august, aflăm de la părintele Rareş Bucur, la Catedrala arhiepiscopală din Galaţi, Înaltpreasfi ...

”Maratonul Bucuriei” în protopopiatul Nicoreşti

Cu binecuvantarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Casian, în cadrul programului eparhial de ...

Polițe PAD gratuite pentru locuitorii comunei Cudalbi

Locuitorii comunei Cudalbi pot beneficia, și în acest an, de polițe PAD (asigurarea obligatorie împo ...

Icoana Maicii Domnului de la Adam a binecuvântat peste 150 de așezări

Sfânta Icoană a Maicii Domnului de la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea gălățea ...

Dezvăluiri din culisele „X Factor” cu finalista Maia Fluture şi ProFa (FOTO şi VIDEO)

Maia Fluture, finalistă „X Factor” 2025, şi Monica Măciuceanu, ProFa care dă „Voces” Galaţiului, au ...

Rareș Neculau, olimpicul de aur la informatică: „Oricine îşi depăşeşte limitele este un campion”

Medaliat cu aur la Olimpiada Națională de Informatică din acest an, Rareș Andrei Neculau, elev în cl ...

Teatrul „Nae Leonard”, invitat să susțină un concert de gală în Lagună. Interviu cu prof. univ. dr. Cristian Luca, directorul ICR Veneția

Aflându-se în importanta poziţie de director al Institutului Cultural Român (ICR) din Veneţia, prof. ...

SPOT ON la „Viața liberă”: actrița Oana Mogoș - dovada că în Vadul Ungurului se naște succesul (VIDEO)

Nominalizată la Premiile UNITER 2025 pentru cea mai bună actriță în rol principal, Oana Mogoș a fost ...

Se caută donatori de sânge. O învățătoare are nevoie urgentă de ajutor

O învățătoare din Galați, care se află internată în secția de ginecologie a Spitalului Județean, are ...

Două familii cu 11 membri, fără acoperiș de Paște. Pompierii i-au salvat și au strâns bani (FOTO)

Drama prin care trec cele două familii din Galați, lovite crunt de pierderea caselor la începutul să ...

O familie din Galați s-a trezit cu casa în cap după o explozie în vecini

Un început mai negru nu putea avea Săptămâna Mare pentru o familie din Galați, care luni, 14 aprilie ...

În lupta cu cancerul, Gheorghiță are din nou nevoie de noi

Șerban Gheorghiță, gălățeanul bolnav de cancer pentru care „Viața liberă” a făcut apel la ajutorul c ...

Urmașii lui V.A. Urechia, oaspeți ai Ambasadei Albaniei în România

La invitația Excelenței Sale, Doamna Enkeleda Mërkuri, ambasadoarea Republicii Albania în România, o ...

Călătoria în timp, legănată, pe o pânză de păianjen?

Motto: „Scopul vieții este bucuria (…) Restul este imaginație!”Iulius Berca, personaj din carte ...

O tristeţe fără sfârşit. Remember Victor Cilincă, la Cenaclul Noduri şi Semne

(...) ASISTENTUL MEDICAL (înveselit): Nu mai eşti! Adică, foarte rapid, n-ai să mai fii, stai linişt ...

Oaspete francez pasionat de istoria Galațiului

Secția Colecții Speciale și Cercetare a Bibliotecii Județene „V.A. Urechia” a avut recent onoarea de ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Defrișări pe malul Dunării, la Galați. O lucrare cu multe semne de întrebare și controverse (FOTO)

Poate că nu este cel mai inspirat titlu pe care le-am fi putut găsi, dar reflectă cel mai bine reali ...

Ancheta accidentului mortal din Gara Galați, finalizată după doi ani de la tragedie

La aproape doi ani de când a avut loc accidentul feroviar din Gara CFR Galați, în urma căruia ceferi ...

Galaţiul se împrumută iarăşi la Exim Banca Românească: 150 de milioane de lei pentru 30 de investiţii

Cu 16 voturi favorabile, aleşii locali l-au împuternicit pe primarul Ionuţ Pucheanu să negocieze și ...

Cine a reprezentat Galaţiul în străinătate şi cu ce scop. Deplasări externe la Primăria Galaţi, în 2024

Franţa, Italia, Spania, Polonia, Turcia, Marea Britanie, Bulgaria, Austria, Olanda, Grecia, Croaţia, ...

Companiile la care a tras banul public în 2024. TOP 10 al marilor câștigătoare de contracte cu Primăria Galaţi

Tramvaie noi, autobuze electrice noi, mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale pentru u ...

Gafe, gogomănii, golănii şi ţepe, în Galaţiul anului 2024 (FOTO)

Am avut de toate pe parcursul anului 2024: gafe, gogomănii, golănii, țepe…! Ca la fiecare început de ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

Amor nebun cu o minoră, finalizat în arestul Poliției

În categoria ”ce mai fac adolescenții când împlinesc o vârstă importantă”, se înscrie, mai nou, o tâ ...

Începe procesul șoferului turc care a ucis o mamă (FOTO)

Marti, 29 iulie 2025, este ziua când la Judecătoria Galați va avea loc primul termen de judecată în ...

Ciobanul care a ucis pentru apă, trimis în judecată

Procurorii au finalizat ancheta în cazul de omor care a șocat comunitatea din Rădești în prima zi a ...

Programul Tribunalului, modificat pe perioada verii

Gălățenii care au probleme juridice și vor trebui să ajungă la instanțe până la finele lunii august, ...

Fără curent electric în comuna Independența

Distribuție Energie Electrică România S.A. (DEER) - Sucursala Galați anunță întreruperi ale alimentă ...

Nicio duminică fără un incident grav la scăldat! Tată a șapte copii, în comă după un plonjon

Temperaturile extreme îi împing pe tot mai mulți să se scalde în locuri neautorizate și periculoase. ...

Peste 40.000 de euro pentru noi indicatoare rutiere pe drumurile judeţene

După ce preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Galaţi, Costel Fotea, a dezvăluit că, în fiecare an, ...

Prefectul, în dialog cu primarul din Cudalbi

Prefectul județului Galați, Andreea Anamaria Naggar, a avut o întâlnire oficială cu primarul comunei ...

Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” BĂTAIE cordială/cardiacă în Do Major [cam TOT]

(!) şi mă uit cum tot pier/ printre mine şi cercum mă sui mă tot sui/ unde „este” chiar nu-iunde „nu ...

Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” DUPĂ APUS (mic...tratat de singurătate)

când te-am rugat să vii la mine,/ acolo, jos, după apus,tu n-ai avut un strop de milă.../ şi ai plec ...

Precum în Cer, aşa şi pe Pământ! (semantică de Toamnă)

Intrase în odaie, printre substantive mărunte. Şi cânta. Cânta de sfărâma liniştea sufletului meu ad ...

Din colecția ”Cele mai frumoase poezii rămase tablou” ATLANTIC TANGOU (pentru preotul Mitică Luca - La Mulți Ani!)

(!) din prima clipă a-nceput să mi se parăcă nu-i nimic frumos și sfânt și-adevărat,că totu-i fals ș ...

DIVINA TRAGEDIA: MARIA (V)

Da...se apropie adâncul pădurii!...Sau poate eu mă apropii de adâncul pădurii! Sau poate nimic nu se ...

DIVINA TRAGEDIA: MARIA (IV)

Din spate, cam dinspre sud-estul Basarabiei, răsare Luna plină şi rotundă ca o mirare! Pădurea mă în ...

MARIA (III)

După jumătate de oră de mers prin grâu, abia sunt la jumătatea distanţei dintre şosea şi pădure! Aşa ...

MARIA (II)

De la şosea până la marginea pădurii, cărarea trece prin lanul de grâu. Doamne, ce strâmbă-i cărarea ...

Ce nu e bine să facem de Sf. Maria

Sfânta Maria, Adormirea Maicii Domnului, cunoscută popular ca Sfânta Maria Mare, aduce cu cine, ca m ...

IN MEMORIAM: PATRU „PORUNCI” ŞI-O ÎNTREBARE - remember Simon Ajarescu (II)

Publicăm astăzi a doua parte a interviului realizat de Ion Zimbru cu regretatul poet Simon Ajarescu, ...

Filmul zilei la TV

Aloha cu dragoste SUA, 2022, comedie, dramă, romantic Disponibil pe: TVR 2, 15 aug, 20,10 Cu: Tiffan ...

Grigore Gheba, general și profesor de matematică

Matematicianul Grigore Gheba s-a născut pe 15 august 1912, la Poieniţa, Râmnicu-Sărat. A scris peste ...

Ce trebuie să ştim despre împerecherea pisicilor

Proprietarii de feline care îşi doresc înmulţirea acestora trebuie să aibă anumite informaţii înaint ...

Hidratarea corectă în timpul lunilor de vară

În sezonul cald, când temperaturile urcă peste 30 de grade, ni se reamintește tot mai des cât de imp ...

Produsele alimentare care trebuie evitate în timpul verii

Vara vine cu mult soare, relaxare și mese în aer liber, dar și cu riscuri alimentare mai mari. Tempe ...

Atenție la alimentele cumpărate în perioadele caniculare!

În contextul temperaturilor extrem de ridicate din ultima perioadă, Comisariatul Județean pentru Pro ...