Teodora Miron

Teodora Miron

UPDATE | 12 gălățeni, infectați cu Covid-19. Care este bilanțul la nivel național

Luni, 22 Iunie 2020 00:30 | Publicat în SĂNĂTATE
UPDATE, duminică, 21 iunie 2020 | În weekend, s-au mai înregistrat 2 rezultate pozitive în urma testărilor pentru depistarea noului coronavirus. Astfel, numărul total al îmbolnăvirilor a ajuns, la nivelul judeţului Galaţi, la 767. Astfel, potrivit noului bilanț, dintre persoanele infectate, 430, cu şase mai mult faţă de raportarea de vineri, au fost declarate vindecate şi au fost externate din spitale, iar 86 au decedat. Totodată, la nivelul judeţului, sunt monitorizate 1.98 ...

Lucrări de asfaltare la Oancea

Sâmbătă, 20 Iunie 2020 08:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Veşti bune pentru cei care tranzitează punctul de Trecere a Frontierei Oancea. În curând, şoferii care au drum pe aici vor putea circula în condiţii optime. Şi asta pentru că platforma betonată, aferentă Biroului vamal Oancea, va avea strat asfaltic nou. Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice (DGRFP) Galaţi a semnat un protocol cu Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), prin care o suprafaţă de 15.120 de metri pătraţi, din cei 26.58 ...

Avocatul Poporului a atacat impozitarea pensiilor speciale, după ce legea a fost votată de Parlament

Vineri, 19 Iunie 2020 19:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Avocatul Poporului, Renate Weber, a atacat la Curtea Constituţională legea adoptată miercuri de Camera Deputaţilor privind impozitarea cu până la 85 la sută a tuturor pensiilor speciale din România. Ea a explicat că, deşi se numeşte taxarea pensiilor, este de fapt o dublă impozitare. "Pe de o parte, este vorba despre faptul că e o inechitabilă aşezare a sarcinilor fiscale. Se numeşte taxarea unor pensii. În realitate avem de-a face cu o impozitare, fiindcă taxele ţi le impune ...

Droguri confiscate de anchetatori, trei tineri în arest

Sâmbătă, 20 Iunie 2020 00:01 | Publicat în JURIDIC
Trei bărbaţi, de 21, 26 şi 30 de ani, au fost reţinuţi pentru 24 de ore de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) - Serviciul Teritorial Galaţi, fiind acuzaţi de săvârşirea infracţiunilor de instigare la trafic de droguri de risc şi de mare risc şi trafic de droguri de risc şi de mare risc. Doi dintre cei trei au fost prinşi în flagrant de poliţiştii de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO ...

Coronavirusul se transmite comunitar în tot judeţul. Creşte numărul îmbolnăvirilor

Duminică, 21 Iunie 2020 00:00 | Publicat în SĂNĂTATE
În contextul în care cazurile de îmbolnăvire cu noul coronavirus sunt în continuă creştere, autorităţile gălăţene fac apel la cetăţeni să respecte normele de igienă şi de distanţare socială şi să poarte mască de protecţie. Respectarea acestor reguli este cu atât mai importantă când se discută despre o transmitere comunitară a virusului. Iar la Galaţi, această transmitere comunitară este vizibilă, mai ales că s-au înregistrat şi decese printre cei care nu au is ...

Noi muncim, noi nu gândim!

Sâmbătă, 20 Iunie 2020 00:00 | Publicat în TV MANIA
Trei săptămâni. De atât timp ţine telenovela iscată după accidentul provocat de Margherita de la Clejani. A luat sau nu droguri Margherita, este sau nu iubita lui Teo, cel care se presupune că i-a dat pastilele, ce tip de relaţie au cei doi, ce spun părinţii etc.? Toate aceste subiecte au fost dezbătute în cadrul emisiunii, fie cu diferiţi invitaţi, cel mai prezent fiind Sorin Ovidiu Bălan, fie cu avocatul lui Teo. La ultima ediţie a emisiunii, avocatul a adus un mesaj prin care ...

Pedepse mai mici în dosarul furtului de ţigări de la Poliţie. Sentinţă definitivă

Vineri, 19 Iunie 2020 00:02 | Publicat în JURIDIC
Magistraţii Curţii de Apel Galaţi au pronunţat sentinţa definitivă în dosarul privind furturile de zeci de mii de pachete de ţigări de la Camera de corpuri delicte din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Galaţi. Cazul, făcut public în august 2018, îi avea ca protagonişti pe un controlor vamal, un şef al Biroului vamal şi un agent de poliţie. Procurorii DIICOT l-au trimis în judecată doar pe controlorul vamal Sorin Camil Niţă, faţă de ceilalţi doi fiind cont ...

Klaus Iohannis, despre sesizarea de la CCR: Parlamentul nu poate modifica o hotărâre de Guvern

Joi, 18 Iunie 2020 21:25 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, joi, că Parlamentul nu poate modifica o hotărâre de Guvern şi că "tot circul din Parlament" a fost făcut artificial de către PSD, care vânează voturi. Iohannis a fost întrebat cum i se pare gestul Curţii Constituţionale a României (CCR) de a devansa termenul de analiză pentru Legea 55, care stabilea cadrul pentru starea de alertă, de pe 8 iulie pentru 25 iunie. "Nu obişnuiesc să comentez gesturile CCR, cum nu comentez nici deciziile pe ca ...

Încă cinci gălăţeni infectaţi cu noul coronavirus. Bilanțul la nivel național, alarmant

Vineri, 19 Iunie 2020 00:00 | Publicat în EVENIMENT
Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Galaţi a primit încă cinci rezultate pozitive în urma testărilor pentru depistarea coronavirusului. Astfel, numărul total al îmbolnăvirilor a ajuns, la nivelul judeţului Galaţi, la 722. Dintre persoanele infectate cu noul coronavirus, 418, cu una mai mult faţă de raportarea de miercuri, au fost declarate vindecate şi au fost externate din spitale. În acelaşi timp, 86 de gălăţeni şi-au pierdut viaţa după ce s-au infectat cu COVID-19. ...

Ce servicii oferă Camera Notarilor Publici Galaţi

Vineri, 19 Iunie 2020 10:00 | Publicat în JURIDIC
Camera Notarilor Publici Galaţi a luat toate măsurile impuse de contextul epidemiologic actual şi îi aşteaptă pe gălăţeni la sediul din strada Eroilor nr. 11 (vizavi de Facultatea de Medicină şi sediul Enel), unde este program zilnic, în intervalul orar 9,00 - 16,00. Pentru a afla care sunt serviciile oferite gălăţenilor la Camera Notarilor Publici, am apelat la preşedintele instituţiei, Bogdan Ciucă, care ne-a oferit o listă cu cele mai importante servicii. Astfel, gălăţen ...
Pagina 53 din 761

Salariații Casei de Pensii Galați au oprit spontan lucrul. Noi proteste împotriva Guvernului

A fost protest spontan, vineri, și la Casa Județeană de Pensii (CJP) Galați. Aproape 30 de salariați ...

Liberty a repornit Laminorul de Tablă Groasă

Combinatul siderurgic Liberty Galați a anunțat, vineri, repornirea Laminorului de Tablă Groasă (LTG) ...

Locuință distrusă de flăcări pe strada Brașov

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Galați au fost solicitați s ...

Trafic închis pe bulevardul George Coșbuc și pe strada Mihail Kogălniceanu

Începând de luni, 7 iulie, vor fi închise traficului rutier bulevardul George Coșbuc (tronsonul cupr ...

„Regina nopţii”, selectată la Festivalul Naţional de Teatru

Spectacolul „Regina nopţii”, al Teatrului Dramatic „Fani Tardini” din Galaţi, a fost selectat în Fes ...

Contrabandă cu freon la Oancea

Poliţiştii din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea efectuează cercetări în privinţa unui ...

Direcția Județeană de Mediu trage un semnal de alarmă

În plină campanie de recoltare a cerealelor păioase, Direcția Județeană de Mediu Galați avertizează ...

Galațiul, sub Cod galben de caniculă până sâmbătă

 Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod galben de caniculă şi disconfort te ...

Cum se renovează cu bani europeni pe strada Eroilor (FOTO)

De-atâta muncă susţinută a picat răsturnat panoul european, iar cel de şantier a dispărut cu totul! ...

CAPACITĂȚI DE PRODUCERE ENERGIE DIN SURSE REGENERABILE DE ENERGIE PENTRU CONSUM PROPRIU ÎN COMUNA COSMEȘTI, JUDEȚUL GALAȚI

24.06.2025 COMUNICAT DE PRESĂprivind începerea proiectului Beneficiar: Comuna Cosmești, județul Ga ...

19,5 milioane de lei pentru modernizarea Colegiului „Costache Negri”

Consolidare, eficientizare energetică, reabilitare şi modernizare - acestea sunt planurile Primăriei ...

Spectaculosul pod peste Siret, aproape de finalizare (FOTO)

Secretarul de stat Irinel Ionel Scrioșteanu a transmis, sâmbătă, imagini cu podul peste râul Siret, ...

Angajări pe bandă rulantă la Primăria Galaţi

Primăria Galaţi a mai lansat trei concursuri de recrutare pe lângă cele pe care le derulează deja, ş ...

Unde ajung banii încasaţi de Primăria Galaţi din vânzările de terenuri. Întrebări şi suspiciuni în şedinţa Consiliului Local

Venituri de 573.349 de euro, adică 2.849.544 de lei, atât a calculat consilierul local PNL Eduard Ci ...

Cărțile electronice de identitate, disponibile și pentru gălățeni

Noile documente care conțin un cip ce va permite accesul la 11 servicii digitale le sunt acum dispon ...

Cu ce important oraş spaniol se „înfrăţeşte” Galaţiul

Primăria municipiului Galaţi a cheltuit, recent, 9.000 de lei fără TVA pentru trei bilete de avion p ...

NATO înființează în România un hub pentru livrări militare

Un nou centru NATO pentru coordonarea livrărilor militare către Ucraina este în pregătire pe teritor ...

Șeful adjunct al Marinei ruse a fost ucis într-un atac ucrainean

Generalul-maior Mihail Gudkov, adjunctul șefului Marinei ruse, care a condus, de asemenea, o brigadă ...

Armata rusă își accelerează înaintarea în Ucraina

Armata rusă a realizat în iunie cele mai mari progrese ale sale pe teritoriul ucrainean după luna no ...

Danemarca extinde recrutarea militară și la femei

Parlamentul danez a adoptat o reformă care extinde sistemul de recrutare militară prin tragere la so ...

Cireșele - beneficii surprinzătoare pentru sănătate

Cireșele, fructele de sezon care aduc savoare începutului de vară, nu sunt doar un desert natural pe ...

Băuturile răcoritoare pot pune în pericol sănătatea copiilor mici

Pe fondul temperaturilor ridicate și al consumului crescut de băuturi răcoritoare, Agenția pentru St ...

Licitaţie pentru un centru integrat de îngrijiri paliative la Galaţi

Până pe 1 iulie 2025, Consiliul Judeţean Galaţi aşteaptă ofertele pentru proiectarea şi construirea ...

Sprijin emoțional și medical pentru bolnavii de cancer. Peste 17.000 de pacienți în Galaţi

Un program unic în România, dedicat pacienților oncologici din întreaga țară, a fost lansat oficial ...

Scenariu sumbru pentru Combinat: ANAF, aproape să bage Liberty în faliment. INTERVIU cu Remus Borza, președintele EuroInsol

Cu numai două zile înainte de 5 iulie, data-limită până la care Tribunalul Galați ar trebui să omolo ...

Noi proteste gălăţene la Fisc și Statistică, urmează Casa de Pensii

„Nu noi! Nu doar noi! Nu tot noi!” este mottoul sub care salariații Direcției Județene de Statistică ...

Legea prevenției trebuie să sprijine mediul de afaceri, nu să fie o formalitate

Creșterea taxelor fără o analiză atentă inhibă consumul și generează efecte de bumerang asupra buget ...

Mai mulți bani scoşi din buzunar de cei care au credite

Posibilitatea creșterii impozitului pe cifra de afaceri în sectorul bancar de la 2% la 4%, parte a p ...

Stejarii debutează în turneul sud-american. Din sportul gălăţean

RUGBY. Echipa naţională de rugby a României are programate trei meciuri de pregătire în cadrul unui ...

Probleme financiare majore în prima ligă de handbal feminin

Abia promovată în prima ligă de handbal feminin, formaţia CSM Galați are de trecut peste provocările ...

Galațiul - județ cu trei echipe de fotbal în Liga a III-a

Galațiul a fost numit, mai mereu, orașul dintre ape sau orașul siderurgiștilor. Iată însă că Galațiu ...

Cantonament comun la „Dacia”. Din sportul gălăţean

TENIS. Clubul Dacia Galaţi va organiza, în curând, un cantonament interesant. Grupe de câte cinci sp ...

Acuzații de defăimare la nivel înalt, la Universitatea ”Dunărea de Jos”

Judecătoria Galați a pus punct unui proces deschis în urmă cu un an și jumătate de fostul președinte ...

CATEDRA. Dunărea, văzută prin ochii copiilor din Tecuci

Ziua Dunării nu a trecut neobservată în rândul celor mai mici membri ai comunității. Preșcolarii din ...

Ștefan Purice, gimnazistul de 10 al Galațiului. Singura medie maximă la Evaluarea Națională, la Școala Nr. 28

După afișarea rezultatelor inițiale la Evaluarea Națională 2025, judeţul Galați se mândrește cu o me ...

Andrei Toma, elevul-performer din Braniștea. Rezultate foarte bune la Evaluarea Națională şi în mediul rural

Chiar dacă a fost elev în mediul rural, la Branistea, Andrei Toma a demonstrat, prin rezultatele deo ...

Arcașii din Galați, la Hîdîrlezul tătarilor din Dobrogea (FOTO)

Într-o iurtă tătărească, în miros de suberek și kavurma, printre dansuri, cântece și jocuri tradițio ...

Galaţiul de Lumină a mărturisit: „Hristos a Înviat!”– „Adevărat a Înviat!” (FOTO şi VIDEO)

Mai luminat ca în această noapte n-a fost de multă vreme Galaţiul. Luminat de miile de lumânări şi c ...

Oraș cu pretenții, dar fără WC-uri. Modern pe hârtie, primitiv la ”nevoie”

Galațiul, un oraș care se mândrește cu spitale digitale, pubele inteligente și chiar cu tehnologii i ...

Magnolii înflorite și pavaj spart. Centrul Galațiului, din nou în șantier (FOTO)

Cu siguranță merită să admirați magnoliile înflorite din zona Spicu - Romarta! Doar că va trebui să ...

Mandate europene în trei sate gălăţene, pentru „tunuri” de jumătate de milion de euro

Șapte bărbați cu vârste cuprinse între 21 și 53 de ani, din județul Galați, sunt vizați de o anchetă ...

Oamenii au făcut posibilă repatrierea gălățeanului Dragoș Chirilă

Mobilizarea masivă a oamenilor impresionați de drama gălățeanului care a murit la numai 30 de ani în ...

Gălățeanul Dragoș Chirilă, greu de repatriat din cauza banilor. Va salva şapte vieţi

La numai 30 de ani, Dragoș Chirilă, un gălățean plecat în Marea Britanie ca să-și facă un rost alătu ...

Diaspora votează! Câţi români şi-au ales deja preşedintele

Potrivit datelor înregistrate în timp real, până sâmbătă, la ora 11,00, nu mai puţin de 270.809 de c ...

Care este legătura Apostolului moţilor cu eparhia Dunării de Jos

Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a săvârșit recent o slujbă de pomen ...

O sută de familii cer insistent un loc de joacă pentru copiii lor (FOTO)

„Loc de joacă închis urmare a deciziei Tribunalului Galați, în vederea demontării echipamentelor”, a ...

Școala de vară U3A - o punte între generații și regiuni

Cultura, tradițiile și spiritul comunitar se regăsesc, vara aceasta, într-un program educațional ded ...

Noi bilete de tratament balnear prin Casa de Pensii Galaţi

Pentru seria a IX-a de tratament balnear din acest an, Casei Județene de Pensii (CJP) Galați i s-a r ...

Rareș Neculau, olimpicul de aur la informatică: „Oricine îşi depăşeşte limitele este un campion”

Medaliat cu aur la Olimpiada Națională de Informatică din acest an, Rareș Andrei Neculau, elev în cl ...

Teatrul „Nae Leonard”, invitat să susțină un concert de gală în Lagună. Interviu cu prof. univ. dr. Cristian Luca, directorul ICR Veneția

Aflându-se în importanta poziţie de director al Institutului Cultural Român (ICR) din Veneţia, prof. ...

SPOT ON la „Viața liberă”: actrița Oana Mogoș - dovada că în Vadul Ungurului se naște succesul (VIDEO)

Nominalizată la Premiile UNITER 2025 pentru cea mai bună actriță în rol principal, Oana Mogoș a fost ...

Monica Măciuceanu, ProFa care dă VOCES Galațiului. „Hodorock Pop Song Simfonic” (VIDEO)

Datorită ei, vocile copiilor și ale tinerilor din Galați răsună spectaculos de fiecare dată. Și nu d ...

Se caută donatori de sânge. O învățătoare are nevoie urgentă de ajutor

O învățătoare din Galați, care se află internată în secția de ginecologie a Spitalului Județean, are ...

Două familii cu 11 membri, fără acoperiș de Paște. Pompierii i-au salvat și au strâns bani (FOTO)

Drama prin care trec cele două familii din Galați, lovite crunt de pierderea caselor la începutul să ...

O familie din Galați s-a trezit cu casa în cap după o explozie în vecini

Un început mai negru nu putea avea Săptămâna Mare pentru o familie din Galați, care luni, 14 aprilie ...

În lupta cu cancerul, Gheorghiță are din nou nevoie de noi

Șerban Gheorghiță, gălățeanul bolnav de cancer pentru care „Viața liberă” a făcut apel la ajutorul c ...

Cenaclul „Noduri şi Semne, la Festivalul „Poezia - port la Dunăre”

Așa cum observa unul dintre invitații prestigioși, poetul craiovean Mihai Firică (proaspăt laureat a ...

Salonul de vară al plasticienilor gălăţeni

Uniunea Artiștilor Plastici din România - Filiala Galați invită publicul gălăţean iubitor de frumos ...

Dezvăluirile unui psihoterapeut. Adevărate experiențe de viață, într-o carte de excepție

Am în față un volum recent apărut la editura Boem@ din Galați: „Terapii și Destine. Povestiri despre ...

Emoţie, sensibilitate şi forţă în lucrările absolvenţilor Liceului de Arte (GALERIE FOTO)

La Galeria de Artă "Nicolae Mantu" poate fi vizitată, până pe 3 iulie, expoziţia cu lucrările de ate ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Defrișări pe malul Dunării, la Galați. O lucrare cu multe semne de întrebare și controverse (FOTO)

Poate că nu este cel mai inspirat titlu pe care le-am fi putut găsi, dar reflectă cel mai bine reali ...

Ancheta accidentului mortal din Gara Galați, finalizată după doi ani de la tragedie

La aproape doi ani de când a avut loc accidentul feroviar din Gara CFR Galați, în urma căruia ceferi ...

Cum s-a jucat „alba-neagra” cu borduri, pe strada Domnească. Odiseea granitului istoric din centrul orașului (FOTO)

Mai întâi s-au scos bordurile vechi, din granit, și s-au montat altele noi, din compozit. Apoi au fo ...

Galaţiul se împrumută iarăşi la Exim Banca Românească: 150 de milioane de lei pentru 30 de investiţii

Cu 16 voturi favorabile, aleşii locali l-au împuternicit pe primarul Ionuţ Pucheanu să negocieze și ...

Cine a reprezentat Galaţiul în străinătate şi cu ce scop. Deplasări externe la Primăria Galaţi, în 2024

Franţa, Italia, Spania, Polonia, Turcia, Marea Britanie, Bulgaria, Austria, Olanda, Grecia, Croaţia, ...

Companiile la care a tras banul public în 2024. TOP 10 al marilor câștigătoare de contracte cu Primăria Galaţi

Tramvaie noi, autobuze electrice noi, mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale pentru u ...

Gafe, gogomănii, golănii şi ţepe, în Galaţiul anului 2024 (FOTO)

Am avut de toate pe parcursul anului 2024: gafe, gogomănii, golănii, țepe…! Ca la fiecare început de ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

Iertat de pușcărie după ce vrut să arunce în aer trei oameni

Individul care în primăvara anului trecut a comis un atac violent asupra gospodăriei unui vecin, în ...

Ceremonie de onoare la Academia de Ştiinţe Juridice din România

Vineri, 4 iulie, Academia de Ştiinţe Juridice din România organizează un eveniment de gală, ceremoni ...

Ziua Polițistului de Penitenciare, sărbătorită la Galați

Penitenciarul Galați a marcat, săptămâna trecută, Ziua Polițistului de Penitenciare printr-un evenim ...

Preotul acuzat de viol a scăpat de arest

Tribunalul Galați a admis contestația preotului cercetat pentru viol și, după o amânare de patru zil ...

Testare și informare în cadrul unei campanii pentru prevenirea consumului de alcool

Direcția de Sănătate Publică Galați, prin Compartimentul Promovarea Sănătății, a derulat, în lunile ...

Multe cărți noi, la biblioteca din Slobozia Conachi

Biblioteca Comunală Slobozia Conachi și-a îmbogățit semnificativ colecțiile, oferind acum locuitoril ...

Fost consilier local în Corod, găsit în incompatibilitate

Costel Negruţ, fost consilier local în comuna Corod, judeţul Galaţi, a fost găsit în incompatibilita ...

Salubrizarea, irigațiile și protecția împotriva inundațiilor - priorități pentru Galați

La Prefectura Județului Galați a avut loc recent ședința Colegiului Prefectural, în cadrul căreia au ...

NUMAI AICI (aşteptare... picior peste picior)

Motto: „de când aşteaptă să te-ntorci acasă,/ stă numai la fereastră, negreşit...!.../ a vrut să ple ...

DOMNUL (în) ALB (elegie în alb)

Domnule-(n) Alb, fii blând şi milostiv,/respectă-ţi Jurământul de onoare,nu vezi câtă nădejde-n juru ...

ÎNAINTE de CAPĂT (...dincolo... dincoace...)

Cred că trebuie să mă opresc înainte de a trecede capătul acestui Sens!Ce sens are să trec dincolo d ...

AUTOGRAF (dictatura de la miezul nopţii)

În sus, în jos, aşa, oriunde mergi/ după atunci(uri)... sau după acum(uri), te rog să fii atentă şi ...

IACĂTĂ!!!

Tocmai de atunci, când cele două clopote ale schitului Zimbru se aprindeau şi se stingeau în dangăte ...

SCRISOARE DESCHISĂ... la TIMP

Bună dimineaţa, bună ziua, bună seara!... Mă numesc Divina Tragedia şi număr 2025 de ani... după H, ...

BĂTRÂNA UITATĂ (II)

Şi tot aşa, în fiecare zi, bătrâna din ziarul de ieri se duce în păduricea din sus, se întoarce acas ...

BĂTRÂNA UITATĂ (I)

Bătrână, scundă, costelivă, cu bocanci mari... trece dinspre casă înspre pădurice, în fiecare dimine ...

Remember. Sigismund Toduță (1908-1991)

Sigismund Toduță, compozitor, muzicolog, profesor de anvergură internațională, s-a născut pe 17 mai ...

Vin Diesel a anunțat finalul seriei „Fast & Furious”

Vin Diesel a stârnit emoție printre fanii francizei „Fast & Furious”, după ce a făcut un anunț i ...

Cariere. Alexandru Marghiloman, ultimul conservator

Politicianul Alexandru Marghiloman s-a născut pe 27 ianuarie 1854, la Buzău. A urmat studii la Cole ...

Remember. Brian Jones (1942-1969)

Brian Jones, chitarist și fondator al trupei The Rolling Stones, s-a născut pe 28 februarie 1942, la ...

Sex și psihologie după divorț. Reguli pentru reușita la „a doua șansă”

Ai o nouă relaţie după divorţ? Ceea ce-i împărtăşeşti noului tău partener din culisele experienţelor ...

Ce să faci dacă te înțeapă o albină

Sezonul cald aduce nu doar zile însorite și momente petrecute în natură, ci și riscul înțepăturilor ...

Ce trebuie să ştim despre împerecherea câinilor. Şcoala iubitorilor de animale

Împerecherea la câinii de companie este un subiect controversat. În principiu, câinii care nu sunt d ...

Sucul de roșii - elixirul verii pentru hidratare

În căutarea unei băuturi răcoritoare, sănătoase și cu multiple beneficii, sucul de roșii este o aleg ...