Roxana Artene Penciu

Roxana Artene Penciu

Un dram de normalitate culturală la Noaptea Muzeelor (FOTO)

Miercuri, 16 Iunie 2021 00:00 | Publicat în CULTURA
Mai săracă în evenimente decât în alţi ani, Noaptea Europeană a Muzeelor a demonstrat că gălăţenii sunt interesaţi de astfel de evenimente, chiar şi când acestea se desfăşoară în condiţii de pandemie. Cele trei muzee care au fost deschise în noaptea de 12 iunie s-au bucurat de un număr de vizitatori neaşteptat de generos.  Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine a organizat anul acesta manifestarea în parteneriat cu Centrul Cultural ”Dunărea de Jos ...

Consiliul Județean al Elevilor Galați solicită introducerea orelor de Educaţie sexuală în şcoli

Luni, 14 Iunie 2021 18:10 | Publicat în EDUCAŢIE
În urma incidentului petrecut la un colegiu din Tecuci în care doi minor au fi întreţinut relaţii sexuale în toaleta elevelor, Consiliul Județean al Elevilor Galați a elaborat un comunicat de presă prin care atrage atenția decidenților asupra necesității de a introduce disciplina Educație sexuală în școli, în cadrul căreia principalii beneficiari ai mediului educațional să primească informații concrete, fundamentate științific și cuprinzătoare cu privire la acest subi ...

Flori în amintirea poetului nepereche, la statuia din Parcul Municipal

Luni, 14 Iunie 2021 18:00 | Publicat în CULTURA
Gălățeni sunt invitaţi marți, 15 iunie 2021, de la ora 10,00, la statuia lui Mihai Eminescu din Parcul municipal, să depună flori, ca omagiu adus marelui poet la 132 de ani de la trecerea în eternitate. Consiliul Județean Galați, Primăria Municipiului Galați, Biblioteca Județeană „V.A. Urechia" Galați și Centrul Cultural „Dunărea de Jos" Galați sunt organizatorii evenimentului la care va participa şi Fanfara "Valurile Dunării" care va interpreta muzică de promenadă. ...

Expoziţie aniversară a artiştilor gălăţeni

Luni, 14 Iunie 2021 09:00 | Publicat în CULTURA
Vernisajul expoziției aniversare "Salonul de Vară" al artiștilor plastici din Uniunea Artiştilor Plastici din România (UAPR) - Filiala Galați, care marchează împlinirea a 70 de ani de la înfiinţarea organizaţiei din oraşul nostru, va avea loc luni, 14 iunie, începând cu ora 19,00, la Galeria de Artă "Nicolae Mantu". Acesta este al doilea eveniment aniversar, primul fiind expoziţia "In memoriam", în care au fost admirate lucrări ale artiştilor gălăţeni dispăruţi dintre noi ...

ANCHETĂ. Doi minori au fost surprinşi făcând sex în toaleta unui colegiu

Vineri, 11 Iunie 2021 19:50 | Publicat în JURIDIC
Parchetul de pe lângă Judecătoria Tecuci coordonează o anchetă în cazul unui dosar penal pentru act sexual întreţinut de minori. Joi după-amiază (10 iunie 2021), doi elevi minori, un băiat de 17 ani şi o fată de 14 ani, au fost surprinşi de colegii lor întreţinând raporturi sexuale în toaleta fetelor. Incidentul s-a petrecut la Colegiul Naţional "Calistrat Hogaş" din Tecuci. Elevii care au surprins scena au anunţat conducerea instituţiei, iar de aici s-a făcut sesizare la ...

Atelier de bune practici în educaţie, organizat la Galaţi

Vineri, 11 Iunie 2021 19:45 | Publicat în EDUCAŢIE
Sâmbătă, 12 iunie 2021, începând de la ora 8,30 până la ora 17,00, se va desfășura workshop-ul „Atelierele CRED – Bune practici în educație”, organizat de Casa Corpului Didactic Galați, cu tema „Noile educații – pretext de integrare, educație și formare”, eveniment ce va avea loc, la Inspectoratul Școlar al Județului Galați (Strada Portului, Nr. 55 B, Sala Multimedia, etajul I). La nivel naţional, se vor organiza 90 de astfel workshop-uri, prin proiectul „Curri ...

"Noaptea muzeelor", săracă în evenimente la Galaţi

Sâmbătă, 12 Iunie 2021 08:00 | Publicat în CULTURA
Ediţie de pandemie, anul acesta, la "Noaptea muzeelor", la Galaţi. Doar câteva evenimente vor celebra evenimentul ce se desfăşoară la nivel european an de an şi permite accesul gratuit al publicului la vizitarea expoziţiilor curente şi a colecţiilor permanente.Centrul Cultural "Dunărea de Jos" organizează pe 12 iunie, expoziții de artă populară și icoane, recital de pian și un spectacol susținut de Ansamblul Folcloric "Doina Covurluiului". Expoziția de artă populară "La lumi ...

O crimă în stil japonez, la Dramatic

Vineri, 11 Iunie 2021 12:00 | Publicat în UNDE MERGEM
Teatrul Dramatic "Fani Tardini" prezintă, pe 13 iunie 2021, în premieră națională, spectacolul "Rashōmon", după Ryūnosuke Akutagawa, în adaptarea și regia lui Cătălin Vasiliu.  Pornind de la nuvela "Rashōmon", spectacolul Teatrului Dramatic "Fani Tardini" spune povestea plină de mister a unei crime și a căutării sinuoase a adevărului. Un samurai este ucis, dar e greu de spus cine e făptașul, pentru că nicio mărturie nu seamănă cu cealaltă. În distribuție, actorii Vl ...

Spectacol pentru copii, interpretat de copii

Vineri, 11 Iunie 2021 10:00 | Publicat în UNDE MERGEM
Teatrul Muzical „Șapte” și Teatrul de Copii pentru Copii ies la scenă, sâmbătă şi duminică, pe 12 şi 13 iunie, de la orele 10,00 şi 11,30, cu o producție plină de personaje colorate, muzică și dans, „Alice în Țara Minunilor”, adaptare de Isabela Oancea după Lewis Caroll. Spectacolul este interpretat de copii şi se va juca în Sala Mare a Casei de Cultură a Sindicatelor, cu respectarea normelor de distanţare socială, anunţă organizatorii. ...

„Tom Degeţel” vine la „Gulliver”

Vineri, 11 Iunie 2021 06:00 | Publicat în UNDE MERGEM
În această duminică, începând cu ora 10,30, spectatorii de toate vârstele sunt așteptați la Teatrul de Păpuși “Gulliver”, la spectacolul “Tom Degețel”. Încântătoarea poveste, înțesată de aventuri și peripeții, pusă în scenă de Daniel Stanciu, se remarcă printr-o montare extrem de vie și plină de voioșie. Scenografia deosebit de sugestivă, semnată de către Delia Ioaniu, oferă publicului posibilitatea de a se lăsa atât de uşor antrenat în dinamismul pove ...
Pagina 165 din 887

Două mașini au luat foc în parcarea unui bloc

A fost panică printre locatarii unui bloc din Micro 40, dar și supărare mare pentru doi proprietari ...

Restricţii de trafic şi modificări temporare în programul de transport

Circulația autovehiculelor pe strada Eroilor, tronsonul cuprins între străzile Nicolae Bălcescu și D ...

Zeci de șoferi gălățeni au rămas pietoni în doar câteva ore

Verificările în traficul de pe raza județului Galați, făcute de polițiștii rutieri, miercuri, 4 febr ...

Accident în lanț pe DN 26, la Vânători. Cinci persoane au ajuns la spital în urma impactului

Cinci persoane au ajuns la spital, în această după-amiază, în urma unui grav accident rutier petrecu ...

Alexandra Căpitănescu, semifinalistă la Selecţia Naţională pentru Eurovision (VIDEO)

Selecţia Naţională Eurovision România și-a ales piesele semifinaliste - 68 dintre cele cele 101 cânt ...

Condamnaţi gălăţeni prinşi în străinătate

Poliția Română a adus recent în țară nouă persoane, printre care şi doi gălăţeni, pe numele cărora e ...

Proaspăt major, depistat la volan fără permis

Un tânăr în vârstă de 18 ani a fost depistat miercuri, 4 februarie, la volanul unei mașini, deși nu ...

Unde puteţi urmări spectacolul care deschide Jocurile Olimpice de Iarnă Milano - Cortina 2026

„O deschidere în premieră mondială - patru ceremonii simultane”, asta promite să ofere festivitatea ...

Licitație de 480 de milioane de lei, suspendată de o contestație

Pe 29 ianuarie 2026, la ora 15,00, ar fi trebuit să se încheie perioada rezervată pentru depunerea o ...

Consiliul Judeţean Galaţi finalizează proiectul „Renovare energetică a Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Răsvan Angheluță Galați – Corp 1

  COMUNICAT DE PRESĂ ”PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată”                       ...

Kituri medicale tactice de prim-ajutor, obținute de Jandarmeria Galați

Într-un context de securitate tot mai complex, în care misiunile forțelor de ordine implică riscuri ...

Se caută constructor pentru modernizarea Şcolii „Ludovic Cosma”

Pentru consolidarea și eficientizarea energetică a Școlii Gimnaziale „Ludovic Cosma” - corp C1, Prim ...

Asociaţii de proprietari amendate de Primăria Galaţi

Două amenzi contravenţionale - una în valoare de 2.500 de lei, cealaltă de 5.000 de lei - a aplicat ...

Cum s-a transformat malul defrişat al Dunării în ultimul an (FOTO)

„Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați” aţi putut citi ...

Când ar trebui să fie gata parcarea etajată din Micro 21

Vestea bună este că la construcţia parcării supraterane din Micro 21, zona blocurilor L6-D7-D8, se l ...

Au început demolările pe Faleza Inferioară a Dunării (FOTO)

Primele demolări pe Faleza Inferioară a Dunării au început marţi, 3 februarie 2026, în zona restaura ...

Discuțiile pentru pace de la Abu Dhabi, fără progrese reale

Ucraina și Rusia au efectuat joi un schimb de prizonieri, convenit în timpul negocierilor de la Abu ...

Ucraina și Rusia admit că s-au făcut progrese, după ultimele contacte

Spre deosebire de rundele anterioare de contacte între Rusia și Ucraina, după care ambele părți s-au ...

Două milioane de ucraineni, dați în urmărire de Ministerul Apărării

La preluarea mandatului, noul ministru al Apărării ucrainene a descris situația din armată ca fiind ...

Al doilea atac rusesc cu o rachetă hipersonică în Ucraina

Armata rusă a lansat în noaptea de joi spre vineri 36 de rachete și 242 de drone asupra Ucrainei, au ...

Stimulent financiar pentru 14 cadre medicale de la Spitalul din Tg. Bujor

Acordarea unui stimulent financiar, în cuantum brut de 2.000 lei/lună/persoană pentru un număr de 14 ...

Copilul înjunghiat la joacă de 24 de ori, salvat de medicii gălăţeni

Andrei, copilul de 10 ani din comuna Viziru, județul Brăila, care, la finalul săptămânii trecute, a ...

Echipamente noi pentru secţia de Urologie a Spitalului Judeţean

Secția de Urologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Galați a fost dotată ...

Trei sportivi adolescenți, operați artroscopic în premieră la Galați

O echipă formată din medici specialiști ortopezi, medici rezidenți și doi anesteziști a reușit să re ...

Statul s-a împrumutat săptămâna aceasta cu 3,7 miliarde lei

Leul a profitat de nivelul mai scăzut al aversiunii față de risc și s-a stabilizat față de moneda un ...

Volkswagen Passat, maşina preferată de gălăţeni

Conform unei analize realizate de Plus-Auto.ro, mărcile Volkswagen, Dacia și BMW au fost cele mai că ...

Combinatul Liberty Galaţi va fi declarat obiectiv strategic naţional

Guvernul condus de Ilie Bolojan este decis să salveze combinatul siderurgic Liberty Galați, care urm ...

Un nou complex rezidențial în Galați, pe locul fostului Laminor „Cristea Nicolae”

Dezvoltatorul Nepi a demarat consultarea publică privind construirea unui ansamblu de locuințe în zo ...

CSM joacă în fieful lui Tadici. Din sportul gălățean

HANDBAL. CSM joacă în deplasare, cu SCM Zalău, în etapa a 14-a (ora 11,00) a ”Ligii Florilor”. După ...

O nouă etapă de foc în Superligă, cu derbiul Oțelul - FCSB la Galați

Un sezon regulat mai palpitant ca niciodată în Superligă, cu situații uluitoare în clasament, de la ...

Internaționalul Daniel Araujo a plecat de la Galați

Internaționalul român Daniel Araujo, unul dintre cei mai buni jucători din futsalul românesc, va juc ...

Veteranul Filip Woicik, argint în Germania. Din sportul gălăţean

PATINAJ. Stațiunea germană Inzell a găzduit o importantă competiţie internaţională de patinaj viteză ...

IPJ Galați lansează concursul național pentru elevi „Eroul din clasă”

Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Galați se alătură demersurilor naționale de combatere a viol ...

Echipa gălăţeană ByteForce, favorită în duelul roboților de la Ploiești

Finalul acestei săptămâni, 7-8 februarie, va fi dominat de roboți, care se vor întrece să rezolve sa ...

Peste 1.500 de profesori cer clemență față de școala românească

Caniculă, două coduri de călduri extreme, ploi și zăpadă. Așa arată traseul parcurs de cadrele didac ...

Concurs județean de creație și recitare pentru elevi

Școala Gimnazială Nr. 1 din Rediu lansează ediția a III-a a proiectului „Magia iernii în slove color ...

Cum a fost petrecerea publică de Revelion 2026 la Galaţi (FOTO & VIDEO)

Mai puţin numeroşi decât în anii trecuţi, sute de gălăţeni au salutat intrarea în 2026 la petrecerea ...

Mii de gălăţeni, la Festivalul de Datini şi Obiceiuri. Emoţie, credinţă şi colinde, la Dunărea de Jos

Cea mai frumoasă colindă a copilăriei noastre, „O, ce veste minunată!”, s-a înălţat din glasurile un ...

Pâinea care adună oamenii în Galați. O poveste despre tradiție, familie și rostul lucrurilor (GALERIE FOTO)

Dimineața începe devreme la MonAmour. Înainte ca orașul să se trezească, nu departe de Baia Comunală ...

Şantier sub lumina proiectoarelor, la Palatul „Simion Gheorghiu” (FOTO)

În lumina proiectoarelor special instalate, pe şantierul Palatului „Simion Gheorghiu” se lucrează şi ...

Galațiul și Cahulul, legate din nou prin cale ferată

Județul Galați se conturează ca un punct esențial în noile planuri de cooperare în domeniul infrastr ...

Articol elogios în „The Guardian” despre un gălățean care a uimit lumea

O colecție de șase discuri în ediție limitată lansată cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la naștere ...

Peripeţiile unui cadou de Crăciun trimis din Ţara Galilor pentru o mamă din Galaţi

Rătăcit între birocraţie şi „cutumele” poştei, darul pe care o gălăţeancă l-a trimis din Ţara Galilo ...

Roaming mai ieftin în Republica Moldova și Ucraina

ANCOM anunță că, de la 1 ianuarie 2026, Republica Moldova și Ucraina se alătură sistemului de tarifa ...

Gălăţenii de pe strada Libertăţii îşi pregătesc cizmele de cauciuc

„Foiletonul” de sesizări şi reclamaţii privind gropile tot mai mari şi mai adânci, praful şi noroiul ...

Deșeurile din dezmembrări auto, problemă cronică în Galați

Fenomenul dezmembrărilor auto care încalcă legea continuă să ia amploare în municipiul și județul Ga ...

Hoții își întețesc atacurile la apartamentele de la parterul blocurilor

Criza economică este cruntă inclusiv în rândul celor certați cu munca și cu legea, nevoia de bani îm ...

Beneficiile sociale vor fi plătite în avans

Principalele beneficii de asistență socială aferente lunii ianuarie 2026 vor fi virate în avans, țin ...

Cristina Bleandură, mesaj de unitate şi un colind pentru cititorii „Vieţii libere” (VIDEO)

Redacția „Viața liberă” a avut pe 22 decembrie o invitată specială: Cristina Bleandură, solistă și a ...

„Dacă am avea iar premier de la Galaţi sau Brăila, lucrurile s-ar schimba fantastic”. Interviu cu primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu

Despre Galaţi şi dezvoltarea lui, despre banii pentru investiţii şi lucrările afectate, despre locur ...

Ce face Primăria cu datoria de 10 milioane de euro a Combinatului: „Am încercat să fim parte din rezolvare, nu din problemă”

„Primăria municipiului Galaţi a încercat să ajute pe cât de mult a putut și să nu încurce situația d ...

„Cravata galbenă”, un film care aduce oamenii împreună. Premieră de gală la Galați (FOTO)

Luni, 24 noiembrie, de la ora 19,00, are loc la Cinema City Galaţi proiecţia de gală, în prezenţa un ...

Alege să fii voluntar în lupta împotriva cancerului!

Proiectul „Dăruiește din suflet” lansează începând cu 23 februarie 2026 cea de-a doua ediție și este ...

Speranță printre ruine pentru o familie din Braniștea

Primăria comunei Braniștea, în parteneriat cu Instituția Prefectului – Județul Galați, a distribuit ...

O familie din Braniștea rămasă fără casă are nevoie de ajutor

Un scurtcircuit produs de la o priză a făcut ca toată agoniseala de o viață a unei familii să fie di ...

O mare dovadă de generozitate a gălăţenilor, la final de 2025, pentru un copil

Pentru un grup de oameni de bine din Galaţi, 2025 s-a încheiat cu bucuria de a fi putut face o faptă ...

Katia Nanu şi Cătălin Enică, lansări la Salonul cultural Armonii de toamnă

În data de 28 ianuarie 2026, a avut loc o dublă lansare de carte, în sala deosebit de primitoare a b ...

„Caligula”, prima premieră a anului la Teatrul Dramatic

Teatrul Dramatic „Fani Tardini” prezintă, pe 6 și 7 februarie, cea mai nouă producție a sa, „Caligul ...

Actorii de la Dramatic citesc împreună cu gălățenii

Pasiunea pentru lectură continuă la Teatrul Dramatic și în această săptămână. Miercuri, 4 februarie ...

Întâlnire cu scriitorul Liviu Chifane, la Viaţa liberă

Consiliul Județean Galați, Biblioteca Județeană „V.A. Urechia”, cotidianul „Viața liberă” și Cenaclu ...

Raport revoltător: Direcția Silvică Galați a făcut cheltuieli de personal peste cifra de afaceri

Direcția Silvică Galați se numără printre structurile din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor – Roms ...

Cum a ajuns noul târg auto… depozit de vechituri (FOTO)

Noul Târg Auto - pentru amenajarea căruia Primăria Galaţi a cheltuit peste 6,9 milioane de lei - a a ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

De ce nu s-a demolat niciun restaurant de pe Faleză. „În cel mai rău caz, ajungem în postura de a-i despăgubi”

După ce a obţinut suspendarea executării dispoziţiei de demolare a construcţiei de pe malul Dunării, ...

Gogomănii, golănii şi ţepe, în Galaţiul anului 2025. Să privim înapoi… şi să luăm aminte!

Bun găsit în Galaţiul gogomăniilor, golăniilor şi al ţepelor pe care - cu sau fără voia noastră - le ...

Memoria comunităţii: Gălăţeni de valoare pe care i-am pierdut în 2025

2025 şi-a luat „tributul” lăsându-ne mai săraci în oameni de valoare. Galațiul a pierdut personalită ...

Gălăţeni care ne-au făcut mândri în 2025

Damaris Lupu - câştigătoare „Românii au talent”, Maia Fluture - finalistă „X Factor”, Seby de la Gal ...

Consiliul Judeţean Galaţi ar putea deveni partener pentru „Via Dobrogeana”

„Via Dobrogeana”, drumul care continuă unirea, pornind din Galați, despre care aţi putut afla din zi ...

S-a stabilit cum se face decontarea voucherelor de vacanță

Guvernul a aprobat normele de decontare a voucherelor de vacanță, relatează Agerpres. Beneficiarii ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Cultură de canabis descoperită în casa unui gălățean

Un bărbat în vârstă de 48 de ani este cercetat pentru trafic de droguri de risc, în formă continuată ...

Un gălățean a „încheiat” 30 de RCA-uri pentru mașini necunoscute. Fraude cu date personale la asiguratori

Șocul incredibil de a afla că în numele lui au fost încheiate nu una, ci zeci de polițe RCA, pentru ...

Șofer gălățean, condamnat la închisoare pentru beţie la volan

Un gălățean în vârstă de 36 de ani a ajuns după gratii după ce a condus sub influența alcoolului sau ...

Zeci de ani după gratii pentru mama care și-a torturat fetița până la moarte

Curtea de Apel Galați a pronunțat sentința definitivă în unul dintre cele mai șocante cazuri de viol ...

Workshop dedicat arhitecturii tradiționale, la Tulucești

Primăria Tulucești deschide porțile unui dialog esențial despre viitorul satului românesc, invitând ...

„Miracolul” analizelor de 30 de lei de la Rediu

Ofertă imbatabilă pentru locuitorii comunei Rediu: analize complete, fără ace, fără durere și cu rez ...

12 animale arse în urma unui incendiu, în județul Galați

O anexă gospodărească a fost cuprinsă de flăcări, în noapte de duminică spre luni, în localitatea Gr ...

O comună s-a extins cu 19 hectare în municipiul Galaţi

Comuna Smârdan se extinde teritorial cu 19 hectare preluate din extravilanul municipiului Galaţi. No ...

LEGE și ROST (in/credibil tangou?)

S-apropie... ea este... nu se poate să fie Alta, Altceva... nu am decât o mare-mare bucurie: parcă ...

LUMINĂ de la SCHIT (QED)

În spaţiul plin cu paralele drepte mă simt stingher, mă simt urât, mă simt murdar... până şi steaua ...

LĂSAȚI CUVINTELE SĂ VINĂ LA MINE! (pentru Petruș Mihail Dimitriu, cititor de VL - Respect!)

Vă rog foarte frumos şi mult, din toată suflarea vă rog: nu bateţi câmpii, nu rupeţi florile, nu că ...

ASTFEL (nu?)

Eu n-am ştiut să mor la timp şi cu folos, m-am fofilat şi am trăit fraudulos, printre mizerii şi ca ...

Documentare... la ”Evaziunea Sentimentală” (I)

Acum opt zile n-urmă, în chiar Sfânta Duminecă, la unsprezece ceasuri şi-un sfert trecute fix şi afl ...

Nu se pune virgulă între Cer şi Dumnezeu

În cultul arhaic al Primăverii, sărbătoarea religioasă a Paştilor reprezintă, pentru creştini, celeb ...

”I-e ruşine omenirii să vă zică vouă...!”

N-am nici o îndoială că dumneavoastră, domnilor cititori şi doamnelor cititoare, ştiţi „Satira a III ...

”Dacă există un DUMNEZEU, nu poate fi decât FEMEIE”

Când făptura superbolă/halucinantă a ieşit, ieri, din magazinul doamnei Maria de pe strada Uitării, ...

Remember. Nicolae Simionescu, unul dintre părinții biologiei celulare

Academicianul Nicolae Simionescu s-a născut pe 27 iunie 1926, la București. Este recunoscut ca fiind ...

Cariere. Bob Marley, primul superstar din lumea a treia

Bob Marley (pe numele său Robert Nesta Marley), cântăreț, compozitor și muzician jamaican, s-a născu ...

Cum i-a schimbat „Românii au talent” viaţa lui Seby de la Galaţi (Foto şi video)

Seby de la Galați - Sebastian Crafciuc pe numele din buletin - a oferit momente de excepţie alături ...

Remember. Vaclav Vorlicek, regizorul celebrei „Arabela”

Cineastul ceh Vaclav Vorlicek s-a născut pe 3 iunie 1930, la Praga. A realizat numeroase comedii şi ...

Cum transformi baia într-un ritual terapeutic

Terapia prin baie, o practică cu rădăcini străvechi, revine în atenția celor care caută soluții natu ...

De ce este indicată combinarea bananelor cu ciocolata

Combinarea ciocolatei cu bananele este excelentă pentru că oferă un amestec gustos și nutritiv: bana ...

Uleiul de eucalipt, aliat natural în prevenirea răcelilor de iarnă

Sezonul rece aduce frecvent răceli și infecții respiratorii, iar uleiul de eucalipt este un remediu ...

Unt de casă, simplu și rapid de preparat

Este atât de simplu să faci unt de casă încât nu vei mai cumpăra niciodată din comerț. În plus, îl p ...