Marius Ţuca

Marius Ţuca

„Fac spectacole care pun întrebări”

Marți, 18 August 2009 03:00 | Publicat în CULTURA
* Interviu cu Eugen Făt, cel care a pus în scenă în stagiunea precedentă două producţii apreciate, care au ridicat destule întrebări şi au fost destul greu de ingurgitat * - Deja ai pus în piesă trei piese la „Dramaticul” Gălăţean. Anul acesta Tot ce se dă şi Labirintul Irinei - Alb, precedate de debutul tău, Femeia ca un câmp de luptă, cu care ai fost nominalizat la categoria cel mai bun debut teatral românesc al anului 2007 de către Ziarul Financiar. Au urmat apoi spe ...

Activitate frenetică la Direcţia pentru Cultură Galaţi

Luni, 17 August 2009 03:00 | Publicat în CULTURA
De când s-a schimbat şeful la Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional (DCCPCN) Galaţi, instituţia pare să îşi fi schimbat radical modul de comunicare a activităţii. Astfel, pe prima lună de directorat a lui Sergiu Dumitrescu, pe site-ul instituţiei a fost publicat un raport de activitate în care numai câte copii xerox s-au făcut nu se spune. În nouă pagini, se detaliază activitatea instituţiei până la ultimul telefon dat şi la ultima instituţie co ...

Luni începe a doua sesiune a Bacalaureatului

Sâmbătă, 15 August 2009 03:00 | Publicat în SOCIETATE
Elevii care au promovat ultima clasă de liceu şi nu s-au prezentat în sesiunea din iulie, precum şi cei care nu au trecut de una sau mai multe probe ale Bacalaureatului organizate în anii anteriori, vor începe luni, 17 august, susţinerea probelor orale din a doua sesiune a acestui examen. Examinarea la probele orale sau practice va fi realizată de către doi profesori de specialitate, membri ai comisiei, în prezenţa a cel puţin trei candidaţi. Probele orale sunt eliminatorii. Candida ...

Doar examene orale la facultate?

Joi, 13 August 2009 03:00 | Publicat în SOCIETATE
* Senatul Universităţii „Dunărea de Jos” vrea să impună doar testările orale ca modalitate de examinare * Studenţii de la Universitatea „Dunărea de Jos” sunt nemulţumiţi de faptul că o parte a Senatului instituţiei doreşte să elimine în totalitate examenele scrise, urmând ca toate testările să fie făcute oral. Disputa dintre studenţi şi profesori, născută în urmă cu câteva luni într-o şedinţă a Senatului, a pornit de la o serie de măsuri pe care conducerea ...

A doua sesiune la ID / IFR la „Dunărea de Jos”

Miercuri, 12 August 2009 03:00 | Publicat în SOCIETATE
După o primă sesiune de admitere, Universitatea „Dunărea de Jos” se pregăteşte şi pentru etapa din toamnă la formele de învăţământ la distanţă şi cu frecvenţă redusă. Criteriile rămân aceleaşi. Admiterea se va face pe bază de dosar, candidaţii fiind admişi în ordinea descrescătoare a mediei de la examenul de bacalaureat, pe liste unice. Candidaţii la ID sau IFR care s-au înscris la un domeniu ce nu întruneşte condiţia de constituire a unei formaţii minime de s ...

„Vrem o lege bazată pe principii”

Miercuri, 12 August 2009 03:00 | Publicat în SOCIETATE
Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) doreşte cât mai curând o lege care să modernizeze învăţământul superior românesc. „În România, educaţia este considerată o prioritate naţională. Studenţii doresc să le reamintească tuturor partidelor politice că au semnat un pact, în care au recunoscut că educaţia este un aspect vital al societăţii şi au conştientizat importanţa asumării rolului de factor decizional în ceea ce priveşte viit ...

Valoarea taxelor la „Dunărea de Jos”

Miercuri, 12 August 2009 03:00 | Publicat în SOCIETATE
Studenţii care au fost admişi în această vară pe locurile cu taxă vor scoate din buzunar 2.200 de lei pe an, faţă de 2.100 de lei, cât plăteau până acum studenţii din primul an. Pentru cei care trec în anii II, III şi IV, taxele rămân neschimbate, adică 2.100 sau 1.600 de lei. De asemenea, un an de masterat (pentru cei care nu prind locuri la buget) va costa 2.200 lei sau 3.300 de lei, în funcţie de facultate. ...

Cinci zile de folclor autentic

Miercuri, 12 August 2009 03:00 | Publicat în CULTURA
Astăzi, 12 august, debutează la Galaţi cea de-a patra ediţie a Festivalului Internaţional de Folclor „Doina Covurluiului”. Timp de cinci zile, pe scena din faţa Casei de Cultură a Sindicatelor vor evolua dansatori şi solişti din Federaţia Rusă, Ucraina, Republica Moldova, Grecia, Turcia şi Bulgaria. De asemenea, în afara concursului vor evolua şapte ansambluri folclorice din România: „Junii Sibiului” – Sibiu, „Măgura Şieului” – Bistriţa Năsăud, „Busuiocul” ...

Astăzi începe votarea pentru „Cele 7 minuni ale Galaţiului”

Marți, 11 August 2009 03:00 | Publicat în EVENIMENT
Campania „Vieţii libere” despre gogomăniile prezentului a ajuns în faza votului final.Începând de astăzi, 11 august, puteţi vota propunerile care vi se par demne de a apărea în clasamentul neoficial denumit de noi „Cele 7 minuni ale Galaţiului”. Puteţi vota câte propuneri doriţi, iar clasamentul final va fi făcut în funcţie de voturile primite, cumulate cu cele primite pe adresa redacţiei, prin intermediul taloanelor pe care le vom publica. Atenţie! Pentru a vota, acce ...

S-a deschis altă Grădină de Vară, la Teatrul Dramatic

Marți, 11 August 2009 03:00 | Publicat în CULTURA
Grădina de Vară a Teatrului Dramatic „Fani Tardini” s-a deschis în weekendul care a trecut, având deja loc şi o reprezentaţie live. Terasa, cu intrare prin partea stângă a teatrului, îşi propune să vă ofere un cadru relaxant, cu bere, sucuri, cafea etc. De asemenea, organizatorii îşi propun să difuzeze filme din cinemateca Teatrului Dramatic. ...
Pagina 110 din 137

Târg de joburi și stagii pentru studenți și absolvenți

Miercuri, 21 mai 2025, studenții și absolvenții Universității „Dunărea de Jos” din Galați (UDJG) au ...

Ce a pățit un gălățean care a făcut campanie la ușa secției, în ziua votului

Un alegător din Frumușița a fost la mai puțin de un pas să rămână lefter după ce s-a apucat să-și pr ...

Informaţii false, semnalate de Ministerul Afacerilor Interne

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) semnalează, prin două postări pe pagina sa publică de Facebook, ...

Gălăţenii, între vot pentru viitorul ţării şi fuga de dialog

La Secţia de votare nr. 37, în jurul prânzului era linişte, însă membrii secţiei spuneau că s-a vota ...

Alarmă falsă la o secţie de votare din Oancea

Președintele unei secții de votare din localitatea Oancea, judeţul Galați, a sesizat Poliția, prin a ...

UPDATE: Incendiu cu degajări mari de fum la Şendreni. Focul, pus intenționat, a ars o mie de anvelope (video)

UPDATE: ora 19,44. Violentul incendiu de la Șendreni, cu impact major asupra mediului înconjurător, ...

UPDATE: Explozie în poligonul Smârdan. Un cioban a fost rănit

UPDATE: Potrivit unui comunicat al MApN, bărbatul rănit în explozia din poligonul de la Smârdan este ...

Transformă Galațiul cu soluții smart și verzi. Concurs de idei eco-inteligente pentru tineri

Tinerii talentați din Galați, cu vârste cuprinse între 18 și 23 de ani, au oportunitatea de a deveni ...

Poliția Locală Galaţi taie din schemă cinci posturi

Desființarea a cinci posturi, toate de execuție, reprezintă reforma pe care conducerea Poliției Loca ...

Peste 83.000 de euro pentru o parcare în Centru, pe locul a şapte garaje demolate

„Pregătim terenul pentru amenajarea unei noi parcări în locul vechilor garaje demolate din apropiere ...

Onuţ Atanasiu contestă donaţia făcută PNL

Analiza „Cât de generoşi au fost politicienii gălăţeni cu propriile partide”, publicată în ediţia de ...

Cum puteţi solicita o audiență la Prefectura Galați

Cetățenii interesați de o audiență la prefectul județului Galați, Andreea-Anamaria Naggar, se pot în ...

Zelenski, de la Istanbul, către Putin: „Sunt aici”

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a transmis din Turcia, unde se află pentru negocieri de p ...

Vladimir Putin propune negocieri directe cu Ucraina. Răspuns la ultimatumul occidental

Președintele rus Vladimir Putin a propus duminică, într-o neobișnuită apariție de noapte la Kremlin, ...

Tribunal special în Ucraina, pentru crimele de război ruseşti

Miniștrii de Externe din așa-numitul „Grup Central” format din cel puțin 37 de țări au semnat „Decla ...

Moscova, atacată cu drone a doua noapte la rând

Unităţile ruse de apărare aeriană au distrus un roi de drone ucrainene care ţintea Moscova într-un a ...

Tratament modern pentru tulburarea depresivă majoră, la Spitalul de Psihiatrie din Galați

Începând din luna septembrie 2024, în cadrul Spitalului de Psihiatrie „Elena Doamna” din Galați se d ...

Costuri în creștere pentru tratamentul gălăţenilor cu diabet

Cheltuielile din cadrul Programului Național de Diabet Zaharat au crescut în 2024 cu 12% față de anu ...

Alergarea în aer liber - beneficii pentru corp și minte

Alergarea în aer liber revigorează atât corpul, cât și mintea. Beneficiile acestei activități sunt n ...

Medicamentele oncologice s-au scumpit cu 23%

Un raport recent al Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Galați evidențiază o creștere sem ...

Fondurile europene, cheia următorilor ani pentru economia României

Fondurile europene sunt cheie pentru economia României, în următorii doi-trei ani, existând riscul d ...

Indicii ROBOR au revenit pe creștere, înainte de alegeri

La începutul săptămânii viitoare vom afla care va fi drumul României pentru următorii ani - în Uniun ...

Salariul mediu net a crescut în România la 5.691 de lei

Conform datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS), în luna martie 2025 s-a înregi ...

Cartel Alfa: „România are nevoie de un președinte pentru toți cetățenii”

În contextul alegerilor prezidențiale, Confederația Națională Sindicală Cartel ALFA atrage atenția c ...

S-a oficializat promovarea echipei feminine de handbal

Sâmbătă a fost o zi deosebită pentru handbalistele gălățene. Acestea au făcut ultimul pas spre primu ...

Meci de mare importanță: CSM Galați – CSM Constanța, în faza de play-out a Ligii Naționale

Gruparea gălățeană pornește pe teren propriu seria confruntărilor din penultima fază a sezonului de ...

Competiţii. Ultima rundă, în eșalonul al treilea la fotbal

FOTBAL. Liga a treia de fotbal a ajuns la capătul drumului în faza de play-off. Sâmbătă, în acest eș ...

Cinci reprezentante ale României, la Roland Garros

Organizatorii celui mai mare turneu de tenis pe zgură din lume au anunțat prezența sportivilor pe ta ...

Premiu special pentru o elevă din Galați, la Olimpiada interdisciplinară „Științele Pământului”

Etapa națională a Olimpiadei interdisciplinare „Științele Pământului”, desfăşurată la Brașov, i-a ad ...

Studenții de la Jurnalism, în vizită la Viața liberă

Pentru orice student la Jurnalism, vizita într-o redacţie este un adevărat privilegiu. Aşa am simţit ...

Aur și argint pentru elevii gălăţeni, la Olimpiada Națională de Informatică Aplicată

Participarea la Olimpiada Națională de Informatică Aplicată „AcadNet” le-a adus membrilor lotului ca ...

Cazare plătită de Consiliul Judeţean pentru ByteForce

Consiliul Judeţean Galaţi a atribuit direct firmei Concem Tour un contract de 55.000 de lei fără TVA ...

Galaţiul de Lumină a mărturisit: „Hristos a Înviat!”– „Adevărat a Înviat!” (FOTO şi VIDEO)

Mai luminat ca în această noapte n-a fost de multă vreme Galaţiul. Luminat de miile de lumânări şi c ...

Oraș cu pretenții, dar fără WC-uri. Modern pe hârtie, primitiv la ”nevoie”

Galațiul, un oraș care se mândrește cu spitale digitale, pubele inteligente și chiar cu tehnologii i ...

Magnolii înflorite și pavaj spart. Centrul Galațiului, din nou în șantier (FOTO)

Cu siguranță merită să admirați magnoliile înflorite din zona Spicu - Romarta! Doar că va trebui să ...

Sakura de Războieni se întoarce, exact la timp pentru o plimbare de weekend (FOTO)

Pe strada Războieni din Galaţi, primăvara şi-a intrat în drepturi, iar frumoşii pruni ornamentali, p ...

35 de ani de la ”Podul de flori” al reîntregirii naţionale

Acum 35 de ani, pe 6 mai 1990, o pagină emoționantă se scria în istoria românilor de pe ambele malur ...

Elena Alistar, prima femeie deputat în Sfatul Țării din Basarabia

„Din Basarabia vă scriu, Dulci frați de dincolo de Prut. Vă scriu cum pot și prea târziu, Mi-e dor ...

Vom avea nevoie în continuare de vize pentru SUA

Statele Unite au anunțat excluderea României din programul Visa Waiver, care presupunea că românii p ...

UPDATE ora 20,00. Alegeri prezidențiale 2025. Vot masiv în diaspora

UPDATE - Ora 20,00. Peste 350.000 de cetățeni români din diaspora s-au prezentat la urne până sâmbăt ...

Arhiepiscopia îndeamnă la solidaritate cu persoanele afectate grav de un incendiu

În seara zilei de 9 mai 2025, un incendiu de proporţii a afectat un condominiu format din opt locuin ...

Au nevoie de ajutorul comunităţii gălăţene, după ce le-a ars casa

Doi copii mici împreună cu părinții lor au rămas pe drumuri după ce casa le-a fost distrusă de incen ...

O gălățeancă stabilită în Germania, ajutată de comunitate şi de cadrele medicale la Galaţi

O femeie originară din Galați, stabilită de mulți ani în Germania, a avut parte de o experiență neaș ...

Duminica vindecării slăbănogului de la Vitezda, la Catedrala Arhiepiscopală

În Duminica vindecării slăbănogului de la scăldătoarea Vitezda, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, A ...

Rareș Neculau, olimpicul de aur la informatică: „Oricine îşi depăşeşte limitele este un campion”

Medaliat cu aur la Olimpiada Națională de Informatică din acest an, Rareș Andrei Neculau, elev în cl ...

Teatrul „Nae Leonard”, invitat să susțină un concert de gală în Lagună. Interviu cu prof. univ. dr. Cristian Luca, directorul ICR Veneția

Aflându-se în importanta poziţie de director al Institutului Cultural Român (ICR) din Veneţia, prof. ...

SPOT ON la „Viața liberă”: actrița Oana Mogoș - dovada că în Vadul Ungurului se naște succesul (VIDEO)

Nominalizată la Premiile UNITER 2025 pentru cea mai bună actriță în rol principal, Oana Mogoș a fost ...

Monica Măciuceanu, ProFa care dă VOCES Galațiului. „Hodorock Pop Song Simfonic” (VIDEO)

Datorită ei, vocile copiilor și ale tinerilor din Galați răsună spectaculos de fiecare dată. Și nu d ...

Două familii cu 11 membri, fără acoperiș de Paște. Pompierii i-au salvat și au strâns bani (FOTO)

Drama prin care trec cele două familii din Galați, lovite crunt de pierderea caselor la începutul să ...

O familie din Galați s-a trezit cu casa în cap după o explozie în vecini

Un început mai negru nu putea avea Săptămâna Mare pentru o familie din Galați, care luni, 14 aprilie ...

În lupta cu cancerul, Gheorghiță are din nou nevoie de noi

Șerban Gheorghiță, gălățeanul bolnav de cancer pentru care „Viața liberă” a făcut apel la ajutorul c ...

Gălățenii se unesc să-l scoată pe Nicu din infernul Lyme. Cum poate fi ajutat (FOTO)

Nicu Stănescu nu este doar gălățean, este un artist și un om extraordinar, care de trei ani se află ...

Carnet cultural gălăţean 16 mai

Expoziții Muzeul de Artă Vizuală - Expoziţia "Roşu. Monocrom" - o selecţie din afişele din patrimon ...

În care ceva se termină şi altceva începe. Cenaclul „Noduri şi Semne”

Săptămâna trecută, colegii din Cenaclul „Noduri şi Semne” ne-am deplasat pe malul Prutului, în satul ...

A încetat din viață actrița Cristina Deleanu

Actrița Cristina Deleanu a încetat din viață joi, la vârsta de 84 de ani. Ea va rămâne în memoria co ...

Cultura are contract colectiv de muncă

Proiectul Contractului Colectiv de Muncă depus în data de 3 februarie 2025 de Federația Cultură și M ...

Defrișări pe malul Dunării, la Galați. O lucrare cu multe semne de întrebare și controverse (FOTO)

Poate că nu este cel mai inspirat titlu pe care le-am fi putut găsi, dar reflectă cel mai bine reali ...

Ancheta accidentului mortal din Gara Galați, finalizată după doi ani de la tragedie

La aproape doi ani de când a avut loc accidentul feroviar din Gara CFR Galați, în urma căruia ceferi ...

Cum s-a jucat „alba-neagra” cu borduri, pe strada Domnească. Odiseea granitului istoric din centrul orașului (FOTO)

Mai întâi s-au scos bordurile vechi, din granit, și s-au montat altele noi, din compozit. Apoi au fo ...

Blocuri de 10 etaje și un hotel, aprobate în Țiglina II. Planuri urbanistice votate pe repede înainte (FOTO)

Planurile urbanistice zonale pentru construcția unui hotel și a unor blocuri de zece etaje în Țiglin ...

Galaţiul se împrumută iarăşi la Exim Banca Românească: 150 de milioane de lei pentru 30 de investiţii

Cu 16 voturi favorabile, aleşii locali l-au împuternicit pe primarul Ionuţ Pucheanu să negocieze și ...

Cine a reprezentat Galaţiul în străinătate şi cu ce scop. Deplasări externe la Primăria Galaţi, în 2024

Franţa, Italia, Spania, Polonia, Turcia, Marea Britanie, Bulgaria, Austria, Olanda, Grecia, Croaţia, ...

Companiile la care a tras banul public în 2024. TOP 10 al marilor câștigătoare de contracte cu Primăria Galaţi

Tramvaie noi, autobuze electrice noi, mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale pentru u ...

Gafe, gogomănii, golănii şi ţepe, în Galaţiul anului 2024 (FOTO)

Am avut de toate pe parcursul anului 2024: gafe, gogomănii, golănii, țepe…! Ca la fiecare început de ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

O funcționară din spital a ajuns în pușcărie pentru că ”vindea” slujbe

Curtea de Apel Galați a dat verdictul final în cazul unui dosar de corupție în centrul căruia s-a af ...

Samsar-recidivist, reținut pentru înșelăciuni cu mașini de lux

Un infractor cu state vechi, care a făcut ”carieră” din păcălirea oamenilor de bună-credință, a fost ...

Acuzații grave privind un pericol public lăsat liber. Cum a devenit ucigaș un hoț periculos și tolerat

Ancheta în cazul crimei care a îngrozit comunitatea din Băleni la începutul lunii martie ar putea lu ...

Captură de țigări de la contrabandiști aflați în vizorul poliției

Trei gălățeni, o femeie și doi bărbați, au fost vizitați de poliție după ce autoritățile i-au luat î ...

Prima pădure cu bani europeni, în judeţul Galaţi

Nu mai puţin de 9.983.527 de lei fără TVA reprezintă valoarea contractului pe care Consiliul Judeţea ...

Se construieşte un pod nou peste pârâul Suhurlui

Un pod rutier nou, proiectat să reziste inclusiv la viiturile cauzate de fenomenele meteo extreme, s ...

Deplasări de coloane militare spre poligonul de la Smârdan

Conform unui comunicat al Minsterului Apărării Naţionale, până pe 23 mai se desfăşoară deplasări de ...

UPDATE. Un copil de 6 ani a murit înecat într-o groapă cu apă

Un teribil accident, soldat cu decesul unui băiețel de doar 5 ani, s-a produs în cursul după-amiezii ...

Din colecția ”Cele mai frumoase poezii rămase tablou” LAMURĂ (mic... tratat de linişte)

Ce simplă e înfrângerea în toate:/ văd şi aud că nu mai am nimic,şi nu mai socotesc una şi alta,/ nu ...

SOMAŢIE (mic... tratat de Păcăleală)

Dacă nici nu eram, ce PĂCAT am făcut, de m-ai dat la OSÂNDĂ? Nu ai minte, nici suflet, eşti crud, n ...

ASTĂZI (la mormântul tuturor Mamelor din lume)

Astăzi începe nemurirea mameiîn ceruri, în icoane şi-n cuvinte -timpul stă-n ceas, pogoară din secun ...

O DATĂ CA TOTDEAUNA (schepsis)

Motto: „Omul este un animal marin, care merge pe pământ şi ar vrea să zboare!” (Carl Sandburg)A fost ...

INEFABILUL PROFESIONIST (VII)

Ieșim! Plecăm! Mergem! Brusc, domnul A. Ghiuţă se oprește și începe să se întreacă pe Sine! Porneşte ...

INEFABILULPROFESIONIST (VI)

A. Ghiuţă deschide uşa cubului şi iese! Ies şi eu! Iese şi Mutelcă! Tocmai când să deschidem şi uşa ...

INEFABILUL PROFESIONIST (V)

Da! cu cât te îndepărtezi mai mult de mine, cu atât mai mult crezi că-s viu, din ce în ce mai viu, v ...

INEFABILUL PROFESIONIST (IV)

Sigur că da! se revarsă zorii! i-auzim, însă nu-i vedem! ai dracului şi zorii ăştia! fac de capul lo ...

Trandafirii de mai - aromă și leac din inima naturii

De secole, trandafirul, în special minunatul trandafir de mai (Rosa centifolia), a fost admirat nu d ...

Sucul de rodie, aliatul inimii sănătoase

Rodia, fructul rubiniu cu gust dulce-acrișor, nu este doar delicioasă, ci și extrem de benefică pent ...

Stanley Tucci, într-o călătorie culinară prin Italia

Actorul Stanley Tucci, nominalizat la Oscar, este gazda unei emisiuni culinare pentru televiziune și ...

Tom Cruise și misiunile sale imposibile

La trei ani după ce a fost recompensat cu trofeul Palme d'Or onorific, actorul american Tom Cruise a ...

De ce unii câini mănâncă întruna. Şcoala iubitorilor de animale

Una dintre problemele cu care se confruntă iubitorii de câini este apetitul de nestăvilit al acestor ...

Remedii pentru alergiile de primăvară

Primăvara aduce flori, soare și… strănuturi. Pentru cei sensibili la polen, sezonul renașterii natu ...

Atenţie la plimbările prin vegetaţia înaltă! Cum protejăm câinii şi pisicile de căpuşe

Primăvara este o perioadă de plecare și reînnoire, nu numai pentru noi, oamenii, ci și pentru animal ...

Tehnici simple pentru o minte mai clară

Minte ordonată, viață liniștită. Așa cum facem curățenie acasă, este vital să ne îngrijim și de „igi ...