Cristinel Luca

Cristinel Luca

Galațiul, verde doar pe hârtie

Marți, 30 August 2022 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Un articol publicat, zilele trecute, de un ziar central afirma că "Galațiul preia coroana de cel mai verde județ din țară". Văzând titlul, am fost puțin contrariat, probabil la fel ca mulți alți gălățeni. Citind tot textul, m-am lămurit. Articolul spunea, de fapt, că Galațiul a devenit unul dintre preferatele investitorilor în energie eoliană sau solară, așa-zisa energie verde. Doar în luna iunie, se afirma în text, au primit avizul tehnic două proiecte solare mamut, fieca ...

Unde se opresc gazele în Galați

Luni, 29 August 2022 19:40 | Publicat în EVENIMENT
Distrigaz Sud Rețele anunță o oprire a furnizării gazelor, timp de opt ore, pentru ziua de marți, 30 august, în municipiul Galați. Întreruperea va avea loc pentru consumatorii de pe strada Universității, între orele 8,30 și 16,30. Motivul întreruperii furnizării gazelor îl reprezintă efectuarea unor lucrări de remediere post reglare. Nu este prima întrerupere din această săptămână. Conform datelor Distrigaz Sud Rețele, gazele au fost oprite, luni, tot pentru opt ore, pe ...

Navele de război americane au revenit în strâmtoarea Taiwan

Duminică, 28 August 2022 18:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Două nave de război americane au intrat, în tranzit, în Strâmtoarea Taiwan, a anunțat duminică marina SUA, o premieră după manevrele chineze fără precedent din apropiere de insulă. Această trecere „demonstrează angajamentul SUA în favoarea unei regiuni indo-pacifice libere şi deschise”, se arată într-un comunicat al marinei americane. Flota a 7-a americană a precizat că cele două crucişătoare, lansatoare de rachete, de clasă Ticonderoga - USS Antietam şi USS Chancell ...

Planul Rusiei pentru noi recrutări, „neclar”

Duminică, 28 August 2022 18:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Rusia a pierdut „zeci de mii” de militari și nu este încă clar cum va încerca să recruteze mai mulți soldați, se arată în cea mai recentă actualizare a informațiilor transmise de Ministerul britanic al Apărării. Este puțin probabil ca planul Rusiei de a-și extinde forțele armate să aibă un impact asupra războiului din Ucraina, a declarat Ministerul Apărării din Marea Britanie, scrie BBC. Vladimir Putin a semnat recent un decret de creștere a personalului militar al for ...

Pakistanul declară „catastrofă climatică”

Duminică, 28 August 2022 17:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Pakistan declară „catastrofă climatică" și cere ajutor internațional suplimentar, după ce inundațiile au făcut ravagii în întreaga țară și au ucis peste o mie de oameni, relatează digi24.ro Prim-ministrul pakistanez Shehbaz Sharif a declarat că 33 de milioane de oameni au fost afectați de inundații, aproximativ 15% din populația țării. Oficiali locali spun că nu au mai văzut niciodată așa ceva și descriu inundațiile ca fiind de „proporții biblice”. SUA, Marea ...

Picnic însângerat în Olanda

Duminică, 28 August 2022 17:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Şase persoane au murit şi şapte au fost rănite într-un accident auto care a avut loc sâmbătă în Olanda, când un camion cu număr de înregistrare spaniol a intrat într-un grup de persoane adunate la un grătar în satul Nieuw-Beijerland, în apropiere de oraşul Rotterdam, conform unui nou bilanţ transmis duminică de poliţia olandeză. Anchetatorii au exclus momentan orice pistă teroristă. Şoferul de 46 de ani al camionului a fost arestat şi este investigat. Bărbatul, care nu ...

Dezastru în magazinele alimentare din Giurgiu

Duminică, 28 August 2022 16:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Zeci de unităţi din judeţul Giurgiu care produc și vând alimente au fost închise de comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), după ce au fost găsite mai multe nereguli, cele mai grave fiind mizeria, produsele expirate şi mucegăite, dar şi prezenţa gândacilor şi a insectelor. Echipele de control au verificat 89 de operatori economici şi au dat 150 de amenzi, în valoare de peste 1,5 milioane de lei. Având în vedere „situaţia nemaiîntâlnită ...

Incendiu la o biserică din Constanța

Duminică, 28 August 2022 16:00 | Publicat în Regional
30 de persoane au fost evacuate de jandarmi dintr-o biserică ce a fost cuprinsă de flăcări, duminică, într-un cartier din municipiul Constanţa, iar 15 locatari ai unui bloc din vecinătate, afectat de incendiu, s-au autoevacuat sau au fost scoşi din imobil de pompieri, a informat ISU „Dobrogea”. Potrivit ISU, două persoane au suferit atac de panică, iar o a treia, arsuri minore la antebraţ. Pentru localizarea şi stingerea flăcărilor, salvatorii au acționat cu șase autospecial ...

Vâlcea, singurul județ unde speranța de viață depășește 80 de ani

Duminică, 28 August 2022 15:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Speranța de viață a crescut în România în medie cu patru ani față de 1971. În plus, femeile au o speranţă de viaţă mai mare decât bărbaţii, relatează Digi24.   Județul cu cea mai mare speranță de viață din România este Vâlcea, cu o medie de peste 81 de ani. Vâlcea este, totodată, singurul județ din țară în care media speranței de viață trece de 80 de ani. Pe locul al doilea se situează Capitala, cu o speranță de viață de aproape 78 de ani și jumătate. În ...

Două accidente de avion în România, în două zile

Duminică, 28 August 2022 15:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Un avion uşor a căzut, duminică dimineaţă, în lacul Colibiţa din Bistrița-Năsăud, accident soldat cu decesul pilotului și rănirea ușoară a unui pasager. Cu doar o zi înainte, sâmbătă, a altă aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbuşit în localitatea Letca Nouă din judeţul Giurgiu, la faţa locului fiind găsite două persoane decedate. Pilotul avionului uşor care s-a prăbuşit, duminică dimineaţă, în lacul de acumulare Colibiţa, un bărbat de 65 de ani, a murit în ...
Pagina 602 din 1078

Poza zilei. La bine şi la greu, împreună mereu

Pe o străduţă mai puţin circulată din Micro 17, într-un splendid peisaj de noiembrie, cu fumul de fr ...

Au început înscrierile la Atom Challenge, olimpiada pasionaţilor de ştiinţă

BRIO, platformă edtech de testare standardizată în educație, lansează Atom Challenge, o nouă competi ...

Când pot fi ridicate noile abonamente de parcare

În urma verificării dosarelor depuse în perioada 12 - 20 octombrie 2025 pentru atribuirea unui loc d ...

Congresul GalMed aduce la Galați elita tinerilor medici

În perioada 19-22 noiembrie, Galațiul va găzdui cea de-a XV-a ediție a Congresului național cu parti ...

S-au finalizat lucrările de refacere a DJ 251G, la Valea Mărului (pârâul Găunoasa), o investiție în valoare de 4,6 milioane de lei

Pe DJ 251G, în zona pârâului Găunoasa din Valea Mărului, s-au finalizat lucrările de refacere a porț ...

A murit fostul deţinut politic Ilie Ilașcu, ales parlamentar din închisoare

Ilie Ilaşcu, fost deţinut politic al regimului de la Tiraspol, fost deputat în Parlamentul Republici ...

Puzzle Cancer, de Laila Chitic, o invitaţie la introspecţie

Miercuri, 19 noiembrie, începând cu ora 11,00, în sala Bibliotecii Casei de Ajutor Reciproc a Pensio ...

Comuna Țepu, paralizată de cearta fără sfârșit

În comuna gălăţeană Țepu, conflictele dintre primar și consilierii locali se adâncesc, transformând ...

UPDATE. Galațiul renunță la focurile de artificii de Revelion. Contract atribuit pentru „Feeria de iarnă”

„Pentru prima oară, pentru a contribui la protejarea animalelor și mediului, municipiul Galați se al ...

Galați Security Forum, punct de dialog strategic

Institutul Transfrontalier de Studii Internaționale și Justiție Penală din cadrul Universității „Dun ...

Ionuț Pucheanu a stârnit indignarea susținătorilor Oanei Gheorghiu

O declarație publică făcută de Ionuț Pucheanu, prim-vicepreședinte național al PSD, a stârnit indign ...

30 de ani de la dispariţia liderului ţărănist Corneliu Coposu (FOTO/VIDEO)

Marţi, 11 noiembrie, în Parcul "Corneliu Coposu", în prezenţa câtorva admiratori, atât ţărănişti, câ ...

Unul dintre cele mai distructive atacuri asupra Kievului: Zeci de rachete și sute de drone

Forțele ruse au lansat în primele ore ale zilei de vineri unul dintre cele mai mari și mai distructi ...

Cel mai grav scandal de corupție din mandatul lui Zelenski

Luni, agențiile ucrainene de combatere a corupției au dezvăluit că unii dintre apropiații președinte ...

România și Ucraina dezmint deturnarea unui avion militar rusesc

Bucureștiul și Kievul au dezmințit marți acuzațiile Moscovei, care susține că Ucraina și aliatul său ...

Atac rusesc masiv asupra sistemului energetic ucrainean

Ucraina a fost din nou ținta unui atac rusesc asupra infrastructurii sale energetice, soldat cu un m ...

Se caută asistenți medicali pentru mai multe spitale din oraș

Spitalele TBC, Militar şi CFR din Galați au nevoie de asistenți medicali generaliști pentru posturil ...

Uleiul de canabis - de la tabu la tratament recunoscut științific

Multă vreme privit cu suspiciune, uleiul de canabis începe să fie redescoperit și acceptat de tot ma ...

Final de carieră pentru doi reputați medici gălățeni

Sănătatea gălățeană este mai săracă după ce doi iluștri medici au ieșit la pensie. Este vorba de Mih ...

Contract atribuit pentru îngrijiri paliative la Spitalul „Buna Vestire”

Potrivit datelor din portalul achizițiilor publice, Primăria Galați tocmai a atribuit contractul pen ...

Euro nu mai are cum să coboare sub 5 lei

Finalul săptămânii a fost dominat de conferința de presă a BNR, în cadrul căreia a fost prezentat ul ...

Încă se muncește noaptea în Galați

Văzând lucrările care se fac pe multe străzi din Galați ziua în amiaza mare, blocând traficul și-așa ...

Salariații uitați ai Combinatului. Peste o sută de zile fără niciun leu primit

August, septembrie, octombrie și jumătate din noiembrie... Luni, 17 noiembrie, ar fi fost cea de-a 1 ...

Mobilier școlar produs în Galați, pentru zeci de școli timișorene

O firmă gălățeană cu sediul în localitatea Hanu Conachi va furniza mobilier școlar și echipamente de ...

Meci cu San Marino, gânduri de baraj

Naționala de fotbal a României mai are de disputat un meci oficial în Grupa H, din care face parte, ...

Două înfrângeri la semicerc. Din sportul gălățean

HANDBAL. În weekend, cele două echipe gălățene din primele eșaloane ale competițiile naționale de ha ...

CSM Arcada - victorie importantă pe terenul unei pretendente la titlu

În etapa a cincea din Divizia A1 de volei masculin, CSM Arcada Galaţi s-a deplasat în Capitală, unde ...

Voleibalistele de la CSU, înfrângere la Iași. Din sportul gălățean

VOLEI. Etapa a cincea a Diviziei A2 de volei feminin a adus fetelor de la CSU o înfrângere. Meciul a ...

Universitatea lansează un concurs de creativitate

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați își invită studenții să participe la concursul „Cel mai cr ...

Elevi gălățeni, pe scena Festivalului „Remember Enescu”

Doi elevi ai Liceului de Arte „Dimitrie Cuclin” au reprezentat Galațiul la Festivalul Național „Reme ...

Noi modalitați de utilizare a resurselor școlare. Proiect Erasmus+ la Școala Gimnazială Nr. 7

În perioada decembrie 2023-decembrie 2025, Școala Gimnazială nr. 7 este implicată, ca partener, în P ...

„Parenting apreciativ” cu părinții elevilor de la Școala 7 Galați

Și părinții fac cursuri... fie că este despre nevoile copilului sau despre provocările zilnice la ca ...

Rock exploziv în ultima zi de festival la Galaţi (GALERIE FOTO)

Aşa cum au promis organizatorii, toţi invitaţii ultimei zile din Danube Rock Revolution Festival 202 ...

Cum a fost a doua seară a Festivalului de Folclor: Exotism, ritm şi impetuozitate (FOTO)

O călătorie din exotica Indonezie spre energia balcanică a Macedoniei de Nord, cu popasuri într-o po ...

Petrecere de zile mari la „majoratul” Festivalului de Folclor „Doina Covurluiului” (VIDEO)

O mare de gălăţeni - peste 10.000! - a petrecut pe cinste, vreme de aproape trei ore, în Grădina Bot ...

Românii își iau rămas bun de la un om şi o epocă. Corespondenţă specială de la Palatul Cotroceni (GALERIE FOTO & VIDEO)

Este o zi caniculară în București, ca în toată România, dar zeci de oameni au făcut abstracție de la ...

Condamnat gălăţean prins în Marea Britanie

Poliția Română a adus în ţară, miercuri, 5 noiembrie, cinci persoane pe numele cărora existau mandat ...

Tecuceancă implicată într-un scandal penal în gimnastica franceză

Agresiune sexuală, hărțuire și violență împotriva unor tinere gimnaște sunt acuzațiile care li se ad ...

Gălăţean condamnat, prins în Germania

În cel mai recent lot de infractori aduşi în ţară de Poliția Română, printre cele nouă persoane pe n ...

Trei zile împreună cu Eminescu. Proiect cultural transfrontalier la Galaţi

Sub egida Asociației „Danubiana” Galați (președinte Antoaneta Crudu) s-a desfășurat în orașul nostru ...

Parastas la Catedrală pentru întemeietorii Eparhiei Dunării de Jos

La câţiva ani după realizarea Unirii Principatelor, la 17 noiembrie 1864, prin decret domnesc semnat ...

Emilia Savu, 40 de ani de muzică şi pasiune în Galați (GALERIE FOTO)

În septembrie 1985, Emilia Savu a participat la Festivalul Interjudețean „Steaua Dunării”, reprezent ...

Directoratul Național de Securitate Cibernetică avertizează asupra fraudelor online de sărbători

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) atenționează utilizatorii de internet să fie ...

Elevii gălățeni vizitează centre de cercetare agricolă avansată

Liceul Tehnologic Nr. 1 Cudalbi și Colegiul Național de Agricultură și Economie din județul Galați a ...

Cum văd Galaţiul doi britanici aflaţi în căutarea propriei istorii (FOTO)

Un oraş verde, prietenos şi sigur, cu parcuri minunate, locuri liniştite şi cu mâncare delicioasă, l ...

Un talent gălățean își împarte harul cu viitorii artiști. Alexia Mocăniță, studenta-profesoară de la Școala de Arte (FOTO)

Laureată la Gala Excelenței în Educație, așa a încheiat Alexia-Oana Mocăniță primul an de studenție ...

Dezvăluiri din culisele „X Factor” cu finalista Maia Fluture şi ProFa (FOTO şi VIDEO)

Maia Fluture, finalistă „X Factor” 2025, şi Monica Măciuceanu, ProFa care dă „Voces” Galaţiului, au ...

Rareș Neculau, olimpicul de aur la informatică: „Oricine îşi depăşeşte limitele este un campion”

Medaliat cu aur la Olimpiada Națională de Informatică din acest an, Rareș Andrei Neculau, elev în cl ...

Un bebeluș de două luni şi familia sa au nevoie de ajutor, după ce le-a ars casa

Drama unei familii din satul Izvoarele este greu de descris în cuvinte, după ce, în doar câteva ore, ...

Crosul Andreian, pentru salvarea micuţei Mabel Ioana

Studenții din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați sunt invitați să se înscrie la cea de ...

S-o ajutăm pe Raluca să lupte împotriva cancerului

Raluca este încă tânără şi cea mai mare dorință a ei este să-și vadă fiica crescând, să fie prezentă ...

O operație în Serbia este singura șansă pentru un bebeluș de numai șase luni

Maria, un bebeluș de doar șase luni, este a doua minune care a apărut în viața Violetei, un copil aș ...

Carnet cultural

Expoziţii Muzeul de Artă Vizuală - Expoziția personală de tapiserie „Vatra FăDorului”, semnată de a ...

Amintirea gălăţeană a artistului Leandru Popovici

Anul acesta se împlinesc 50 de ani de la încetarea din viață a pictorului, graficianului şi criticul ...

„Adriana Lecouvreur” cântă în Festivalul „Leonard”

Seria spectacolelor de elită din cadrul celei de-a XXI-a ediții a Festivalului Internațional „Leonar ...

„Răpirea”, o comedie atipică. Premieră la Teatrul Dramatic „Fani Tardini”

Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galați îi invită pe gălățeni, sâmbătă şi duminică, 15-16 noiembrie, ...

Cum a ajuns noul târg auto… depozit de vechituri (FOTO)

Noul Târg Auto - pentru amenajarea căruia Primăria Galaţi a cheltuit peste 6,9 milioane de lei - a a ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Defrișări pe malul Dunării, la Galați. O lucrare cu multe semne de întrebare și controverse (FOTO)

Poate că nu este cel mai inspirat titlu pe care le-am fi putut găsi, dar reflectă cel mai bine reali ...

Nimeni nu plăteşte articolele despre constructorii gălăţeni!

Imediat ce am demarat seria de articole dedicate constructorilor gălăţeni, unele reacţii din mediul ...

Vega 93 - trei decenii de construcție și rezistență. O firmă gălățeană care a trecut prin glorie, criză și renaștere

Doru Chiper, director general al companiei Vega 93 SRL, este protagonistul celui de-al doilea episod ...

Antreprenorii care mențin Galațiul în mișcare. Oameni, afaceri și viziuni din economia locală

„Viața liberă” a deschis o nouă serie de articole menită să aducă în prim-plan oamenii care construi ...

IRON MAN de GALAŢI - Povestea unui dezvoltator imobiliar gălățean, dincolo de ziduri și betoane

Aşa cum am promis, lansăm astăzi o serie de articole dedicate oamenilor din spatele afacerilor imobi ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

Florin Simionel, omul din spatele uniformei

La finalul unui parcurs profesional în „arma oamenilor de arme”, comandantul Jandarmeriei Galați vor ...

Cazarma Jandarmeriei Galați, modernizată în vremuri grele

Deși pe durata mandatului a fost o perioadă grea din punct de vedere economic, aşa cum a precizat în ...

Șase condamnaţi, găsiţi și trimişi după gratii

Șase persoane, pe numele cărora existau mandate de arestare emise de instanțele de judecată, au fost ...

Schimbare de comandă la Jandarmeria Galați. Generalul de brigadă Florin Simionel trece în rezervă (GALERIE FOTO)

Jandarmeria Galați a trăit vineri, 14 noiembrie, un moment cu puternică încărcătură simbolică. În Ca ...

Blocaj administrativ major la Primăria Țepu. Tensiuni între primar și consilieri

Comuna Țepu din județul Galați se confruntă din nou cu un blocaj administrativ, după ce primăria a r ...

Parc ilegal de dezmembrări auto, descoperit în județ

Garda de Mediu Galați și Poliția Transporturi au descoperit, în satul Lungoci din comuna Fundeni, un ...

Acoperișul unei case din județ, cuprins de flăcări

Un incendiu puternic a fost semnalat, marți, în jurul orei 16.00, la o casă din satul Izvoarele, com ...

Polițiștii au tras focuri de armă la Ghidigeni. Un bărbat a fost împușcat

Un echipaj al Poliției a fost nevoit să folosească armamentul din dotare în urma unui incident viole ...

UZ de FALS (strict autentic)

Moto: ”când ești mort, nu știi că ești mort. e mai rău de cei din jur.   tot la fel și când ești pr ...

Din colecţia „Cele mai triste poezii rămase tablou” HOLOCAUSTIC TANGOU (dosarele XYZ)

”Cum nu vii tu, Țepeș doamne, ca punând mâna pe ei,/ Să-i împarți în două cete: în smintiți și în mi ...

Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” TRATAT de/spre TOT (cu Nimic în Mişcare)

(!) eu numai în felul acesta/ mai pot auzi ce se vedede când se învârte pământul/ lunatec de foame ş ...

PASTEL în OGRADĂ (dosarele XYZ)

Deseară te-aştept în ogradă,/ pe prispa din pleavă şi clisă,te-aştept cu dulceaţă amară,/ te-aştept ...

FRUMOASA din BAR

Nu, bătrâne prieten al meu! Nu! Femeie mai frumoasă de atâta (şi decât ea) nu cred că se poate! Şi d ...

Niște...FERICIŢI

Unii oameni – [aşa li se spune în mod convenţional, însă cine ştie ce-or fi fiind în realitatea încă ...

POMUL PRIMULUI PĂCAT

Demult (cam pe vremea şi cam pe timpul când Şcoala era Şcoală, Părinţii erau Părinţi, Munca era Munc ...

ȚĂRI MAI STRĂINE DECÂT ROMÂNIA

Doamna ieşeancă Maria Măcăleandru locuieşte în Galaţi, pe strada lui Mihai Eminescu. Are vro douăzec ...

Remember. Laura Hidalgo (1927-2005)

Actrița Laura Hidalgo, pe numele său real Pesea Faerman, s-a născut pe 1 mai 1927 la Chișinău. A em ...

Cariere. Carl Maria von Weber, între clasic și romantic

Carl Maria von Weber, compozitor, dirijor și pianist german, s-a născut pe 18 noiembrie 1786, la Eut ...

Când termini de salvat lumea, filmul zilei la tv

Când termini de salvat lumea  SUA (2022) - comedie, dramăcu: Julianne Moore, Finn Wolfhard, Billy B ...

Remember. Paul Erdös (1916-1987)

Graficianul Paul Erdös s-a născut pe 2 noiembrie 1916, la Hurezu Mare, județul Satu Mare. Activitate ...

Cum să dezinfectezi corect casa după gripă

După ce o persoană s-a vindecat de gripă sau răceală, dezinfectarea locuinței este esențială, deoare ...

Secretele micilor care se topesc în gură

Micii trebuie să se topească în gură, să fie suculenți, fragezi și cu o textură nu foarte elastică. ...

Cum descurajăm câinele să ne lingă. Şcoala iubitorilor de animale

Linsul este una dintre primele interacțiuni sociale pe care le au câinii, fiind linşi de mamă, imedi ...

Simptome și semne că pisica e bolnavă. Şcoala iubitorilor de animale

Animalele, în general, încearcă să-şi disimuleze starea de rău sau disconfortul, iar pisicile, în sp ...