Cristinel Luca

Cristinel Luca

Arcada, contract în Portul Constanța

Vineri, 17 Iunie 2022 08:00 | Publicat în Regional
Firma gălățeană Arcada Company este una din primele două companii care au semnat contracte cu CFR SA pentru lucrări de reparații la infrastructura feroviară din Portul Constanța. Lucrările au drept scop redeschiderea pentru circulație și manevră a unor linii, închise în prezent din motive tehnice, și readucerea în regim normal de funcționare a aparatelor de cale. Conform unui comunicat al CFR SA, în cadrul primelor lucrări au fost incluse 35 de linii, cu o lungime totală de ...

Armele de pe străzile din Miami, trimise în Ucraina

Joi, 16 Iunie 2022 19:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
După atacurile armate care au îndoliat America, tot mai multe inițiative au ca scop „demilitarizarea” civililor. Consiliul Local din Miami a lansat o inițiativă care urmărește scoaterea armelor din circulație pentru a le trimite la Kiev, în speranța că vor ajuta armata ucraineană în lupta împotriva forțelor rusești, conform digi24.ro. Inițiativa a fost lansată folosind hashtag-ul #guns4ukraine și are ca scop „scoaterea armelor de pe străzi”, în special a puștilor d ...

Gest simbolic la Washington

Joi, 16 Iunie 2022 18:35 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Strada pe care se află Ambasada Arabiei Saudite din Washington a fost redenumită miercuri după Jamal Khashoggi, jurnalistul saudit ucis cu brutalitate în consulatul saudit de la Istanbul, în 2018. Ceremonia a avut loc a doua zi după anunţarea vizitei preşedintelui american în Arabia Saudită, la mijlocul lunii iulie, când se va întâlni cu prinţul moştenitor Mohammed bin Salman, acuzat de Serviciile de Informaţii americane că a aprobat asasinarea jurnalistului de la Washington Po ...

Atacatorul lui Ronald Reagan, eliberat

Joi, 16 Iunie 2022 20:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
John Hinckley Jr, bărbatul care a încercat să-l omoare pe preşedintele american Ronald Reagan în 1981, pentru a o impresiona pe actriţa Jodie Foster, a fost eliberat necondiționat, relatează digi24.ro. "După 41 de ani, 2 luni și 15 zile, în sfârșit, LIBERTATE!!!”, a scris el pe Twitter, miercuri, la orele prânzului, potrivit The Guardian. Tribunalul a decis anterior că, după decenii de tratament şi consiliere psihologică, Hinckley nu mai reprezintă o ameninţare pentru soci ...

O nouă epidemie în Coreea de Nord

Joi, 16 Iunie 2022 22:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Coreea de Nord a raportat joi un focar de epidemie intestinală neidentificată, într-o regiune agricolă, ceea ce pune și mai multă presiune asupra țării, care luptă cu penuria cronică de alimente și cu un val fără precedent de infecții COVID-19, potrivit Reuters. Liderul Kim Jong Un a trimis miercuri medicamente în orașul portuar Haeju, din vestul țării, pentru a-i ajuta pe pacienții care suferă de "epidemie enterică acută", a declarat agenția de presă de stat KCNA, citat ...

„Rabla pentru electrocasnice” reîncepe vineri

Vineri, 17 Iunie 2022 00:15 | Publicat în EVENIMENT
Administrația Fondului pentru Mediu organizează, începând de vineri, 17 iunie, ora 10,00, o nouă sesiune pentru Programul național de înlocuire a echipamentelor electrice și electronice uzate cu unele mai performante din punct de vedere energetic, cunoscut și ca Programul "Rabla pentru electrocasnice". Persoanele fizice vor avea la dispoziție șapte zile pentru a se înscrie în program, prin crearea contului de utilizator în aplicația informatică. În cazul celor care au deja cont ...

UPDATE Mandatul șefului ITM Galați, prelungit a doua oară

Vineri, 17 Iunie 2022 11:40 | Publicat în ECONOMIE
UPDATE. Mandatul lui Laurențiu Asaftei la conducerea Inspectoratului Teritorial de Muncă Galați a fost prelungit, vineri dimineață, 17 iunie 2022, de Ministerul Muncii.   Prelungirea este pentru 30 de zile, la fel cum s-a întâmplat și luna trecută. ITM Galați, din nou fără șef * Pentru a doua lună consecutiv, activitatea Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Galați este blocată, din cauză că Minist ...

Cele mai puține locuri de muncă vacante din acest an

Vineri, 17 Iunie 2022 07:00 | Publicat în CARIERE
Numărul locurilor de muncă vacante înregistrate în evidența Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Galați era joi, 16 iunie, de numai 89, cel mai mic din acest an. Cu siguranță, acesta nu este numărul real al "joburilor" vacante, ci doar cel declarat. Deși legea prevede ca posturile vacante să fie declarate la AJOFM, nu toți angajatorii fac acest lucru, pentru că legea nu prevede și sancțiuni pentru cei care nu le anunță. Cu mai puțin de o lună în urm ...

Șoferii gălățeni au început protestele în benzinării

Miercuri, 15 Iunie 2022 22:10 | Publicat în AUTO
Astăzi, 15 iunie, zeci de șoferi gălățeni au început și ei protestele în benzinării, împotriva exploziei prețurilor la benzină și motorină. Organizându-se prin intermediul rețelelor sociale, gălățenii au ales câteva „benzinării-cheie” din oraș, prima aleasă fiind, astăzi, stația Mol de pe bulevardul Coșbuc. Oamenii au alimentat de sume infime, de maximum 1-2 lei, iar apoi au achitat cu cardurile. Comisioanele percepute de bănci la astfel de tranzacții sunt mai ...

Ceferiștii lucrează de zor la calea ferată cu ecartament larg din Portul Galați

Miercuri, 15 Iunie 2022 19:00 | Publicat în ECONOMIE
Compania Națională de Căi Ferate CFR SA informează că lucrările de reparații la linia de cale ferată Galați Largă Ana – Galați Bazin – Galați Mărfuri – Port Docuri (linie cu ecartament larg, în lungime de 3,58 km) și a liniei cu ecartament normal Galați Mărfuri - Port Docuri - Siloz (1,16 km) sunt în derulare. Așa cum „Viața liberă” v-a informat, aceste lucrări au demarat pe 6 iunie și sunt executate de Sucursala Regională CF Galați, în regie proprie, termenu ...
Pagina 663 din 1102

Cât plătim pentru luminiţele festive care au decorat oraşul de sărbători

Potrivit datelor din portalul achiziţiilor publice, Primăria municipiului Galaţi a făcut noi plăţi p ...

Poza zilei. Unde eşti, cratiţă veche?

Nici oamenii de zăpadă nu mai sunt ce-au fost, aşa cum nici zăpezile. Joi seara, după câteva ore de ...

O companie finlandeză a cumpărat o fabrică din Galați

Incap Corporation, companie de servicii de producție electronică din Finlanda, a anunțat că a semnat ...

Gălăţean arestat după ce şi-a hărţuit fosta iubită

Un tânăr de 26 de ani din municipiul Galaţi a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat ...

Artesana va deschide a treia fabrică de lactate la Tecuci

Producătorul tecucean de lactate Artesana se pregătește să înceapă lucrările pentru cea de-a treia f ...

O familie din Braniștea rămasă fără casă are nevoie de ajutor

Un scurtcircuit produs de la o priză a făcut ca toată agoniseala de o viață a unei familii să fie di ...

Fiscul vrea să-şi înfiinţeze propriul „OLX”

Marfa confiscată de la evazioniști de către Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) ar pute ...

Cod galben de ger în jumătate din țară. Temperaturi de până la -15 grade

Începând de sâmbătă noaptea şi până marți, 13 ianuarie, vremea va fi deosebit de rece în toate regiu ...

Comunicat de presă

                                                                                           Comunica ...

Comunicat de presă comuna Mastacani

                           COMUNICAT DE PRESĂ „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată ...

Se caută restauratori pentru conacul istoric de la Ţigăneşti

Pentru restaurarea, conservarea și dotarea Conacului „Costache Conachi” de la Țigănești, Consiliul J ...

Comunicat de presă

                           COMUNICAT DE PRESĂ „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată ...

Premierele anului 2025 la Galaţi

Poate că 2025 n-a fost chiar cel mai bun an din vieţile noastre! Dar a oferit, cu siguranţă, câteva ...

Cum s-a „asigurat” Primăria că avem cum să ne plătim dările pe 2026

Ultimul contract atribuit de Primăria municipiului Galaţi chiar în dimineaţa de 31 decembrie – ultim ...

Când vom putea să plătim taxele şi impozitele pe 2026

Printr-un comunicat de presă, Primăria municipiului Galați informează că plata impozitelor și taxelo ...

Consilierii locali ai PNL Galaţi contestă creşterea taxei de salubrizare

Liberalii Anamaria Hărăbor, Eduard Ciulei și Alexandru Șerban, consilieri locali ai municipiul Galaț ...

Ucraina a omologat peste 550 de noi modele de drone

Ministerul ucrainean al Apărării a omologat în anul 2025 peste 1.300 de modele noi de arme și echipa ...

Rusia insistă pentru retragerea Ucrainei din Donbas

Optimismul privind un avans rapid către pace după întrevederea dintre Donald Trump și Volodimir Zele ...

General rus de Stat Major, ucis în explozia unei mașini

Un general din cadrul Statul major rus a fost ucis luni dimineața în explozia unei mașini, în sudul ...

Marea conferință de presă anuală: Putin nu se consideră vinovat de morții din Ucraina

Președintele rus Vladimir Putin a anunțat, în conferința sa anuală de presă, că vrea să pună capăt r ...

Cum să treci cu bine peste efectele meselor bogate de Crăciun

După mesele copioase și petrecerile din timpul sărbătorilor de Crăciun, mulți resimt în zilele care ...

„Solidaritatea Sanitară” cere salarizare echitabilă în sistemul de sănătate

Federația „Solidaritatea Sanitară” din România (FSSR), în calitate de beneficiar, în parteneriat cu ...

Investiţii de 7 milioane de euro la Spitalul de Psihiatrie

Pentru modernizarea a încă două corpuri de clădire ale Spitalului de Psihiatrie „Elisabeta Doamna”, ...

Medicina de urgență, modernizată prin cooperare transfrontalieră

La Galați a avut loc marți, 25 noiembrie, conferința de deschidere a proiectului "ROMD00075 - HEALTH ...

Media anuală a euro este estimată la 5,11 lei

Prima săptămână a anului 2026 a fost pozitivă pentru leu, care s-a apreciat față de euro și s-a ieft ...

Romgaz intră pe piața furnizorilor de gaze

După modelul Hidroelectrica, o altă mare companie de stat se pregătește să devină furnizor pentru po ...

Prăpastie uriașă între salariile din București și „restul țării”

Ultimele date oficiale furnizate de Institutul Național de Statistică (INS) pentru luna octombrie 20 ...

Statul s-a împrumut la început de an cu 2,2 miliarde de lei

Situația gravă în care se află bugetul statului, care cheltuie mai mult decât încasează, necesită co ...

Juniorii Under 17, 4-1 cu Gheorgheni. Din sportul gălăţean

HOCHEI. Echipa de hochei juniori Under 17 a CS Municipal Galaţi a întâlnit, sâmbătă, formaţia ACSH G ...

„Oțelarii”, mulțumiți după remiza amicală de la Slobozia

Singurul meci amical din perioada de pauză competițională a fost, pentru Oțelul, unul important, cu ...

Înfrângere severă a baschetbaliştilor

Formaţia de baschet masculin CSM Galaţi a fost învinsă, sâmbătă seara, de CS Vâlcea 1924 cu scorul d ...

Oţelul, amical fără goluri la Slobozia

Formaţia Oţelul Galaţi a încheiat la egalitate, scor 0-0, meciul amical disputat, sâmbătă la prânz, ...

Prima competiție de robotică din acest an

Sala de Sport a Liceului Tehnologic „General de Marină Nicolae Dumitrescu Maican” (strada Portului n ...

Prima şcoală publică înfinţată în Galaţi va fi modernizată cu 10,7 milioane de lei

Până pe 20 ianuarie 2026, Primăria Galaţi aşteaptă ofertele în cadrul licitaţiei lansate pentru cons ...

Centrale defecte la două unități de învățământ gălățene. Cursuri începute online

Două unități de învățământ gălățene au început modulul III în online, joi, 8 ianuarie, după ce li s- ...

Elevii din Independența, într-o excursie memorabilă la Văratec

Școala Gimnazială Nr. 1 din comuna Independența a marcat finalul proiectului „Stai la școală, mereu ...

Mii de gălăţeni, la Festivalul de Datini şi Obiceiuri. Emoţie, credinţă şi colinde, la Dunărea de Jos

Cea mai frumoasă colindă a copilăriei noastre, „O, ce veste minunată!”, s-a înălţat din glasurile un ...

Pâinea care adună oamenii în Galați. O poveste despre tradiție, familie și rostul lucrurilor (GALERIE FOTO)

Dimineața începe devreme la MonAmour. Înainte ca orașul să se trezească, nu departe de Baia Comunală ...

Şantier sub lumina proiectoarelor, la Palatul „Simion Gheorghiu” (FOTO)

În lumina proiectoarelor special instalate, pe şantierul Palatului „Simion Gheorghiu” se lucrează şi ...

O gălăţeancă, de la potecile din Carpați, în Himalaya: „Nu există munte mai înalt decât cel din tine” (FOTO)

„Nu simt că «am învins» o boală. Simt că am înțeles cum e cu dreptul de a nu-mi irosi zilele. Boala ...

Peripeţiile unui cadou de Crăciun trimis din Ţara Galilor pentru o mamă din Galaţi

Rătăcit între birocraţie şi „cutumele” poştei, darul pe care o gălăţeancă l-a trimis din Ţara Galilo ...

Roaming mai ieftin în Republica Moldova și Ucraina

ANCOM anunță că, de la 1 ianuarie 2026, Republica Moldova și Ucraina se alătură sistemului de tarifa ...

Expoziţie a artiştilor gălăţeni în Italia - „Dialog artistic la Veneţia între maestru şi discipol”

Galeria principală a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, găzduieşte ...

România retrage trei consuli de pe trei continente

Șeful consulatului de la Bonn (Germania), cel de la Cape Town (Africa de Sud) si cel de la Rio de Ja ...

Cât de tare s-au obrăznicit gălățenii în minvacanța de sărbători

Zeci de gălățeni care au încălcat legea au intrat pe mâinile forțelor de ordine în minivacanța de să ...

Sărbătoare în parohia gălăţeană ocrotită de Sf. Ioan Botezătorul

Pe 7 ianuarie, în ziua de pomenire a Soborului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, Înaltpreasfinţitul ...

Comunităţi importante de creştini ortodocşi sărbătoresc astăzi Crăciunul

Peste 500 de gălăţeni, în general membri ai comunităţii de ruşi-lipoveni, sărbătoresc Crăciunul pe 7 ...

Cine a prins crucea de Bobotează la Galaţi. Sărbătoare la Dunăre, între credință și curaj (FOTO/VIDEO)

Rugăciune, mulțime de oameni și oficialități adunate laolaltă pe esplanada din fața Bisericii "Preci ...

„Dacă am avea iar premier de la Galaţi sau Brăila, lucrurile s-ar schimba fantastic”. Interviu cu primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu

Despre Galaţi şi dezvoltarea lui, despre banii pentru investiţii şi lucrările afectate, despre locur ...

Ce face Primăria cu datoria de 10 milioane de euro a Combinatului: „Am încercat să fim parte din rezolvare, nu din problemă”

„Primăria municipiului Galaţi a încercat să ajute pe cât de mult a putut și să nu încurce situația d ...

„Cravata galbenă”, un film care aduce oamenii împreună. Premieră de gală la Galați (FOTO)

Luni, 24 noiembrie, de la ora 19,00, are loc la Cinema City Galaţi proiecţia de gală, în prezenţa un ...

Teatrul educă mai mult decât ChatGPT. Un proiect inedit transformă Bacalaureatul din corvoadă, în plăcere

„Moara cu noroc” nu mai macină nervii liceenilor, „Luceafărul” își dezvăluie misterele, iar „Baltagu ...

APCA Galați deschide Târgul Albastru, dedicat copiilor și tinerilor cu autism

Asociația de Sprijin pentru Părinți și Copiii cu Autism Galați (APCA) anunță deschiderea Târgului Al ...

„Încalță și tu un copil!” din familii fără posibilități materiale

Campania „Încalță și tu un copil” se va derula în perioada 28 noiembrie - 5 decembrie 2025, în Grădi ...

500 de tineri au alergat la Crosul Andreian, pentru micuţa Ioana (Galerie FOTO)

„Crosul Andreian”, aflat la a IV-a ediție, a adunat la linia de start, sâmbătă - 15 noiembrie, aprox ...

Un bebeluș de două luni şi familia sa au nevoie de ajutor, după ce le-a ars casa

Drama unei familii din satul Izvoarele este greu de descris în cuvinte, după ce, în doar câteva ore, ...

Teatrul Dramatic începe anul 2026 cu trei spectacole premiate

Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galați invită publicul la o serie de spectacole importante, programa ...

Spectacol al Teatrului „Leonard”, apreciat de presa germană. Biletele la prima reprezentaţie din acest an se vând deja

Dacă vă doriţi să fiţi spectator la prima reprezentaţie din 2026, a Teatrului Național de Operă și O ...

Gala VincerÒpera aduce artiștii Operei din Galați, în premieră la TVR Cultural

Marți, 30 decembrie, de la ora 21.00, TVR Cultural difuzează, în premieră, Gala VincerÒpera, un even ...

Pierdere pentru literatura română. A murit dramaturgul Radu F. Alexandru

Dramaturgul, prozatorul și eseistul Radu F. Alexandru a încetat din viață, lăsând în urmă una dintre ...

Raport revoltător: Direcția Silvică Galați a făcut cheltuieli de personal peste cifra de afaceri

Direcția Silvică Galați se numără printre structurile din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor – Roms ...

Cum a ajuns noul târg auto… depozit de vechituri (FOTO)

Noul Târg Auto - pentru amenajarea căruia Primăria Galaţi a cheltuit peste 6,9 milioane de lei - a a ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Gălăţeni care ne-au făcut mândri în 2025

Damaris Lupu - câştigătoare „Românii au talent”, Maia Fluture - finalistă „X Factor”, Seby de la Gal ...

Galațiul, prea departe de marii investitori. Mai degrabă izolare decât poziție strategică

În ultimele două decenii și jumătate, județul Galați pare să fi așteptat o „vindecare prin investiți ...

Singurul cartier din Galaţi cu lucrări de regenerare urbană terminate

Greu de spus dacă aşteptările gălăţenilor au fost mai mari decât puterea de mobilizare a constructor ...

Nimeni nu plăteşte articolele despre constructorii gălăţeni!

Imediat ce am demarat seria de articole dedicate constructorilor gălăţeni, unele reacţii din mediul ...

Consiliul Judeţean Galaţi ar putea deveni partener pentru „Via Dobrogeana”

„Via Dobrogeana”, drumul care continuă unirea, pornind din Galați, despre care aţi putut afla din zi ...

S-a stabilit cum se face decontarea voucherelor de vacanță

Guvernul a aprobat normele de decontare a voucherelor de vacanță, relatează Agerpres. Beneficiarii ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Vama Galați își ia șalupă, pentru a-i prinde pe contrabandiştii de pe Dunăre

Autoritatea Vamală Română a lansat, pe portalul electronic al achizițiilor publice (SEAP), licitația ...

Folcloristul Aurică Totolici a fost condamnat în primă instanță pentru viol

Judecătoria Galați a pronunțat luni, 5 ianuarie, condamnarea în dosarul în care cântărețul de muzică ...

Cine reprezintă interesele judeţului Galaţi în instanţe. Servicii prestate de o societate civilă profesională de avocaţi

Aleşii judeţeni au aprobat continuarea, în anul 2026, a contractelor privind prestarea serviciilor d ...

Dosarul ”Mită la Farmacie” a ajuns la Tribunal cu peste 30 de inculpați. Fosta șefă a CAS Galați, acuzată de corupție

Dosarul DNA deschis la Galați ca urmare a unor sesizări venite din zona universitară la începutul an ...

Cine şi pentru câţi bani intervine pentru deszăpezirea drumurilor judeţene

Pe drumurile judeţene ale Galaţiului, utilajele au trebuit să intervină pentru îndepărtarea zăpezii ...

Amintirile vor prinde viață în satele comunei Berești-Meria

Școala Gimnazială Nr. 1 din Slivna, comuna Berești-Meria, intenționează să organizeze o serie de exp ...

Apa nu e bună când e prea multă și prea galbenă!

Semne bune anul are pentru unii locuitori din județul Galați care l-au încheiat pe 2025 ori au intra ...

”Tradiții” care nu mor. Crimă cu toporul în prima zi a anului

Locuitorii județului Galați nu se dezic când vine vorba de ”tradiții” legate de sărbători și consumu ...

MĂTINCĂ (sigur că da! nu?)

Nu am trecut, nici viitor,/ dar mi-i prezentul veşnic şi luminez murind mereu,/ ca lumânarea-n sfeş ...

Drum Bun şi Facere de Bine (titanic fals)

şi doar i-am zis de la născare:/ tu nu trăieşti până la moarte, tu vei muri mai înainte!.../ a râs ...

ACOLADĂ (II) (strict autentic... postum)

Mi-au dat lacrimile pe strada lui Mihai Eminescu, aseară, când am auzit Lumânarea la fereastra ta, ...

ACOLADĂ (I) (strict autentic... postum)

Mi-au dat lacrimile pe strada Mihai Eminescu. Şi mugurii mi-au dat. Şi frunzele mi-au dat. Şi flori ...

Trecutul Ultimului Viitor (XIII)

Va să zică... ”să se mire proştii”, Papugiule, da? Adică eu vreau să-ţi demonstrez inutilitatea deme ...

Trecutul Ultimului Viitor (XII)

Auzi idee trăsnită-n tărtăcuţa genială a lui Grigore?! Să-i fac rost cât mai repede de-un doctor în ...

Trecutul Ultimului Viitor (XI)

Deşi-i pot ghici gândurile, adică pot anticipa, într-un fel, ce vrea să-mi cetească, nu-l opresc! Nu ...

Trecutul Ultimului Viitor (X)

Încet-încet, pe măsură ce Grigore Papugiu strânge şi azvârle toate ceasornicele la gunoi, simt cum T ...

Cariere. Jack London, scriitorul care a trăit romanele pe care le-a scris

Jack London (pe numele adevărat John Griffith Chaney), jurnalist, romancier şi nuvelist american, s- ...

Carnet cultural gălăţean

Expoziţii Muzeul de Artă Vizuală - Expoziția "Ephemera", semnată de artista italiană Giulia Lanza.S ...

Cele mai așteptate filme ale anului 2026

După un an cu rezultate mixte, parţial recuperat de „Zootopia 2” şi „Avatar”, 2026 pare a fi sinonim ...

Cine-l ia acasă pe Malu? Se caută familie pentru un ciobănesc belgian

După ce cu toţii, stăpâni şi animăluţe, am supravieţuit pocnitorilor (parcă mai puţine anul acesta, ...

Unt de casă, simplu și rapid de preparat

Este atât de simplu să faci unt de casă încât nu vei mai cumpăra niciodată din comerț. În plus, îl p ...

Cum iți reduci pofta de dulce

Pofta de dulce este un obicei alimentar frecvent, dar excesul de zahăr poate afecta sănătatea, provo ...

Remedii pentru mahmureală care chiar funcționează

Durerea de cap, greața, oboseala extremă și senzația că nu te mai poți ridica din pat sunt simptome ...

Cina luată devreme, sănătate garantată

Pe timp de iarnă, a lua cina mai devreme aduce beneficii importante pentru sănătate. Metabolismul î ...