Un gălățean în vârstă de 53 de ani, pasionat de zbor, și-a găsit sfârșitul, la finele săptămânii trecute, într-un aparent inexplicabil accident, la Gura Portiței, în județul Tulcea. Avionul de mici dimensiuni în care se afla Mihail Pojoga era pilotat de un coleg din Tulcea și s-a prăbușit la scurt timp de la decolare, impactul fiindu-le fatal amândurora. Teribilul accident în care și-a găsit sfârșitul pilotul Mihail Pojoga pare cu atât mai greu de digerat cu cât fus ...
UPDATE ora 12,15: ISU Galați a anunțat în urmă cu puțin timp că trupul neînsuflețit al tânărului înecat a fost găsit de echipele de scafandri, după alte câteva ore de căutări. ”Căutările pentru identificarea persoanei dispărute în apele râului Siret, în zona localității Liești, au fost reluate în această dimineață. În jurul orei 12:00, trupul acesteia a fost găsit, din păcate, fără semne vitale, de către echipele de scafandri implicate în misiune”, au anu ...

Mai încercăm o dată cu neamţu’?

Luni, 21 Iulie 2025 19:30 | Publicat în TV MANIA
* 40 de întrebări. Serios, am crezut că-i scapă şi-o palmă peste ochi, în avântul cu care i-a repetat întrebarea: „Minţiţi mult în politică?”. „Nu, eu nu mint. Uneori nu spun tot ceea ce știu, dar nu mint”, a răspuns Dominic Fritz, liderul USR şi primarul Timişoarei, la întrebarea roşie a lui Denise Rifai. Până ca jurnalista să apese pedala până la podea, politicianul tot explicase că, în opinia lui, „cine minte în politică are o viziune pe termen scurt”. ...

Horoscopul zilei de 22 iulie

Marți, 22 Iulie 2025 00:00 | Publicat în HOROSCOP
LeuEști în centrul atenției și ai ocazia să iei decizii curajoase, dar ai grijă să nu lași orgoliul să preia controlul.FecioarăOrganizarea minuțioasă te va ajuta să obții rezultate excelente, mai ales în plan financiar.BalanțăZiua este favorabilă colaborărilor și relațiilor, oferindu-ți șansa de a avansa în plan profesional.ScorpionIntuiția ta este la cote maxime, permițându-ți să descoperi detalii ascunse și să eviți tensiunile în familie.SăgetătorTe bucuri de ...

Filmul zilei la tv

Marți, 22 Iulie 2025 12:30 | Publicat în MAGAZIN
„Sirena de pe Mississippi” Franţa (1969), dramă, mister, romanticTVR 1, marţi, 22 iulie, ora 21.00Cu: Jean-Paul Belmondo, Catherine DeneuveTitlu original: La Sirene du Mississippi Louis Mahe, un cultivator de tutun, o așteaptă pe Julie, pentru a se căsători cu ea. Nu a întâlnit-o niciodată şi o cunoaște numai din scrisori. Femeia care soseşte nu seamănă cu cea din poze, dar bărbatul se căsătorește cu ea oricum. La scurt timp, femeia fuge cu banii lui Louis. Nu era adev ...

Galaţiul se topeşte la 37 de grade

Marți, 22 Iulie 2025 00:00 | Publicat în UTILE
Vremea va fi caniculară (Cod galben), cu temperaturi maxime diurne care vor urca până la 37 de grade Celsius, în timp ce minimele nocturne vor ajunge la 21 de grade Celsius. Cerul va fi în mare parte senin, iar şansele de precipitaţii sunt aproape nule. Vântul va sufla slab spre moderat, cu 10-15 km pe oră. Presiunea atmosferică va fi de circa 756 mm coloană de mercur, iar umiditatea relativă se va situa între 20 şi 25 la sută. ...

S-a întâmplat pe 22 iulie

Marți, 22 Iulie 2025 07:00 | Publicat în CALENDAR
1456 - Strălucită victorie, la Belgrad, a voievodului transilvănean Iancu de Hunedoara, împotriva puternicei armate otomane conduse de Mahomed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului.1798 - Şi-a început serviciul cea mai veche navă de război a marinei americane, "USS Constitution". A participat la 30 de bătălii, în care a fost invincibilă.1822 - Se naşte GREGOR MENDEL, om de ştiiinţă, fondatorul geneticii (m. 1884).1826 - Încetează din viaţă GIUSEPPE PIAZZI (n. 1746), ...

Carnet cultural gălăţean

Marți, 22 Iulie 2025 07:30 | Publicat în MAGAZIN
Expoziţii Muzeul de Artă Vizuală - Expoziţia „Templul Interior“, cu lucrări ale sculptorului Liviu Bumbu; expoziţia absolvenţilor Facultăţii de Arte a Universităţii "Dunărea de Jos", secţia Pictură.Sala „Nicolae Mantu“ a Galeriilor de Artă - Expoziţia „Salonul de vară”, a artiştilor plastici gălăţeni.Casa Artelor - Închisă din 14 iulie până pe 31 august.Muzeul de Istorie şi Lapidarium - Expoziţiile: „Mozaic tehnic“, „Repere arheologice la Dunăre ...

Galaţiul intră sub Cod galben de arşiţă

Luni, 21 Iulie 2025 11:30 | Publicat în EVENIMENT
Valul de căldură și disconfort termic ridicat ajunge şi la Galaţi. O avertizare meteo Cod galben tocmai a fost emisă de meteorologi pentru perioada 22 iulie, ora 10.00 - 23 iulie, ora 10.00. „Valul de căldură se va manifesta în nordul Olteniei, al Munteniei, în sudul Moldovei și local în Dobrogea, unde va fi caniculă și disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși ușor pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi cuprinse în ...
Spune „adio” rutinei și „hola” unei vacanțe de vis în Mallorca  Când viața de zi cu zi începe să te prindă într-o rutină sufocantă, când alarma de dimineață devine cel mai mare dușman și cafeaua de birou nu mai are gustul de altădată, e clar: ai nevoie de o pauză. Dar nu orice pauză! Este momentul perfect să spui „adio” rutinei și „hola” unui circuit în Mallorca de la Hello Holidays – acel colț de rai unde soarele nu obosește niciodată, iar timpul p ...
Pagina 479 din 3254

Un nou concurs de recrutare la Primăria Galați

Pentru ocuparea pe durată nedeterminată a funcției publice de execuție vacante de consilier, clasa I ...

Poza zilei. Galațiul se îmbogățește cu o nouă librărie, se caută iubitori de cărţi

Într-un oraș civilizat, care pune preț pe cultură și educație, nu vor fi niciodată prea multe librăr ...

Cu ce scoruri s-au mai atribuit locuri de parcare

Nu mai puțin de 7.000 de lei, 5.600 de lei, 5.000 de lei, dar și... 157 de lei sunt sumele cu care, ...

Se opreşte apa în jumătate de oraş

Apa Canal anunță lucrări de mare amploare la Uzina de Apă în data de 18 noiembrie, operațiuni care n ...

Istoria Brâncovenilor, într-o lucrare unică

Marți, 18 noiembrie, de la ora 14,00, sala de festivități a Liceului de Marină va găzdui lansarea vo ...

Pe șantierul Muzeului de Artă Vizuală, a început montarea plăcilor decorative ce vor pune în valoare arhitectura spectaculoasă a clădirii

”Am verificat stadiul lucrărilor la noul Muzeu de Artă Vizuală. În prezent, constructorii sunt conce ...

Parc eolian finalizat în doar 12 luni

Parcului Eolian Cudalbi 2, cu o capacitate instalată de 38,4 MW și reprezentând una dintre cele mai ...

Cel mai bun centru medical balnear din ţară

Baza de recuperare și tratament a Centrului Medical Sanconfind, din Poiana Câmpina, judeţul Prahova, ...

UPDATE. Galațiul renunță la focurile de artificii de Revelion. Contract atribuit pentru „Feeria de iarnă”

„Pentru prima oară, pentru a contribui la protejarea animalelor și mediului, municipiul Galați se al ...

Galați Security Forum, punct de dialog strategic

Institutul Transfrontalier de Studii Internaționale și Justiție Penală din cadrul Universității „Dun ...

Ionuț Pucheanu a stârnit indignarea susținătorilor Oanei Gheorghiu

O declarație publică făcută de Ionuț Pucheanu, prim-vicepreședinte național al PSD, a stârnit indign ...

30 de ani de la dispariţia liderului ţărănist Corneliu Coposu (FOTO/VIDEO)

Marţi, 11 noiembrie, în Parcul "Corneliu Coposu", în prezenţa câtorva admiratori, atât ţărănişti, câ ...

Unul dintre cele mai distructive atacuri asupra Kievului: Zeci de rachete și sute de drone

Forțele ruse au lansat în primele ore ale zilei de vineri unul dintre cele mai mari și mai distructi ...

Cel mai grav scandal de corupție din mandatul lui Zelenski

Luni, agențiile ucrainene de combatere a corupției au dezvăluit că unii dintre apropiații președinte ...

România și Ucraina dezmint deturnarea unui avion militar rusesc

Bucureștiul și Kievul au dezmințit marți acuzațiile Moscovei, care susține că Ucraina și aliatul său ...

Atac rusesc masiv asupra sistemului energetic ucrainean

Ucraina a fost din nou ținta unui atac rusesc asupra infrastructurii sale energetice, soldat cu un m ...

Se caută asistenți medicali pentru mai multe spitale din oraș

Spitalele TBC, Militar şi CFR din Galați au nevoie de asistenți medicali generaliști pentru posturil ...

Uleiul de canabis - de la tabu la tratament recunoscut științific

Multă vreme privit cu suspiciune, uleiul de canabis începe să fie redescoperit și acceptat de tot ma ...

Final de carieră pentru doi reputați medici gălățeni

Sănătatea gălățeană este mai săracă după ce doi iluștri medici au ieșit la pensie. Este vorba de Mih ...

Contract atribuit pentru îngrijiri paliative la Spitalul „Buna Vestire”

Potrivit datelor din portalul achizițiilor publice, Primăria Galați tocmai a atribuit contractul pen ...

Euro nu mai are cum să coboare sub 5 lei

Finalul săptămânii a fost dominat de conferința de presă a BNR, în cadrul căreia a fost prezentat ul ...

Încă se muncește noaptea în Galați

Văzând lucrările care se fac pe multe străzi din Galați ziua în amiaza mare, blocând traficul și-așa ...

Salariații uitați ai Combinatului. Peste o sută de zile fără niciun leu primit

August, septembrie, octombrie și jumătate din noiembrie... Luni, 17 noiembrie, ar fi fost cea de-a 1 ...

Mobilier școlar produs în Galați, pentru zeci de școli timișorene

O firmă gălățeană cu sediul în localitatea Hanu Conachi va furniza mobilier școlar și echipamente de ...

CSM Arcada - victorie importantă pe terenul unei pretendente la titlu

În etapa a cincea din Divizia A1 de volei masculin, CSM Arcada Galaţi s-a deplasat în Capitală, unde ...

Voleibalistele de la CSU, înfrângere la Iași. Din sportul gălățean

VOLEI. Etapa a cincea a Diviziei A2 de volei feminin a adus fetelor de la CSU o înfrângere. Meciul a ...

LIGA a III-a de fotbal. Victorii pe linie pentru echipele gălățene

Meciurile din weekend au fost în totalitate favorabile echipelor noastre. Etapa a doua a returului L ...

Eșecul din Bosnia a pus capăt speranțelor de calificare. România, o nouă dezamăgire

Selecționata de fotbal a țării noastre a ratat orice șansă de a se mai clasa între primele două din ...

„Povestea Terapeutică”. Atelier pentru dezvoltarea copiilor la Galaţi

Atelierul de dezvoltare personală pentru copii „Povestea Terapeutică” debutează, luna aceasta, mai e ...

Universitatea, promotoare a inovației alimentare la nivel național

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați a participat la Conferința națională „Contribuția comunită ...

Cercetători din Galați și Tulcea dau o nouă viață deșeurilor

O echipă de cercetători din Galați și Tulcea a reușit să dezvolte un material compozit inovator, obț ...

Prinţesele-gimnaste din Galaţi au cucerit Praga

Trupa de dans acrobatic „Princess” din cadrul cercului de gimnastică ritmică al Palatului Copiilor G ...

Rock exploziv în ultima zi de festival la Galaţi (GALERIE FOTO)

Aşa cum au promis organizatorii, toţi invitaţii ultimei zile din Danube Rock Revolution Festival 202 ...

Cum a fost a doua seară a Festivalului de Folclor: Exotism, ritm şi impetuozitate (FOTO)

O călătorie din exotica Indonezie spre energia balcanică a Macedoniei de Nord, cu popasuri într-o po ...

Petrecere de zile mari la „majoratul” Festivalului de Folclor „Doina Covurluiului” (VIDEO)

O mare de gălăţeni - peste 10.000! - a petrecut pe cinste, vreme de aproape trei ore, în Grădina Bot ...

Românii își iau rămas bun de la un om şi o epocă. Corespondenţă specială de la Palatul Cotroceni (GALERIE FOTO & VIDEO)

Este o zi caniculară în București, ca în toată România, dar zeci de oameni au făcut abstracție de la ...

Condamnat gălăţean prins în Marea Britanie

Poliția Română a adus în ţară, miercuri, 5 noiembrie, cinci persoane pe numele cărora existau mandat ...

Tecuceancă implicată într-un scandal penal în gimnastica franceză

Agresiune sexuală, hărțuire și violență împotriva unor tinere gimnaște sunt acuzațiile care li se ad ...

Gălăţean condamnat, prins în Germania

În cel mai recent lot de infractori aduşi în ţară de Poliția Română, printre cele nouă persoane pe n ...

Trei zile împreună cu Eminescu. Proiect cultural transfrontalier la Galaţi

Sub egida Asociației „Danubiana” Galați (președinte Antoaneta Crudu) s-a desfășurat în orașul nostru ...

Emilia Savu, 40 de ani de muzică şi pasiune în Galați (GALERIE FOTO)

În septembrie 1985, Emilia Savu a participat la Festivalul Interjudețean „Steaua Dunării”, reprezent ...

GalMed aduce la Galați elita tinerilor medici

În perioada 19–22 noiembrie, Galațiul va găzdui cea de-a XV-a ediție a Congresului Național cu Parti ...

Directoratul Național de Securitate Cibernetică avertizează asupra fraudelor online de sărbători

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) atenționează utilizatorii de internet să fie ...

Elevii gălățeni vizitează centre de cercetare agricolă avansată

Liceul Tehnologic Nr. 1 Cudalbi și Colegiul Național de Agricultură și Economie din județul Galați a ...

Cum văd Galaţiul doi britanici aflaţi în căutarea propriei istorii (FOTO)

Un oraş verde, prietenos şi sigur, cu parcuri minunate, locuri liniştite şi cu mâncare delicioasă, l ...

Un talent gălățean își împarte harul cu viitorii artiști. Alexia Mocăniță, studenta-profesoară de la Școala de Arte (FOTO)

Laureată la Gala Excelenței în Educație, așa a încheiat Alexia-Oana Mocăniță primul an de studenție ...

Dezvăluiri din culisele „X Factor” cu finalista Maia Fluture şi ProFa (FOTO şi VIDEO)

Maia Fluture, finalistă „X Factor” 2025, şi Monica Măciuceanu, ProFa care dă „Voces” Galaţiului, au ...

Rareș Neculau, olimpicul de aur la informatică: „Oricine îşi depăşeşte limitele este un campion”

Medaliat cu aur la Olimpiada Națională de Informatică din acest an, Rareș Andrei Neculau, elev în cl ...

Un bebeluș de două luni şi familia sa au nevoie de ajutor, după ce le-a ars casa

Drama unei familii din satul Izvoarele este greu de descris în cuvinte, după ce, în doar câteva ore, ...

Crosul Andreian, pentru salvarea micuţei Mabel Ioana

Studenții din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați sunt invitați să se înscrie la cea de ...

S-o ajutăm pe Raluca să lupte împotriva cancerului

Raluca este încă tânără şi cea mai mare dorință a ei este să-și vadă fiica crescând, să fie prezentă ...

O operație în Serbia este singura șansă pentru un bebeluș de numai șase luni

Maria, un bebeluș de doar șase luni, este a doua minune care a apărut în viața Violetei, un copil aș ...

Amintirea gălăţeană a artistului Leandru Popovici

Anul acesta se împlinesc 50 de ani de la încetarea din viață a pictorului, graficianului şi criticul ...

„Adriana Lecouvreur” cântă în Festivalul „Leonard”

Seria spectacolelor de elită din cadrul celei de-a XXI-a ediții a Festivalului Internațional „Leonar ...

„Răpirea”, o comedie atipică. Premieră la Teatrul Dramatic „Fani Tardini”

Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galați îi invită pe gălățeni, sâmbătă şi duminică, 15-16 noiembrie, ...

Ambasadorul Albaniei, alături de scriitorii gălăţeni. Vizită la Universitate, Primărie şi Consiliul Judeţean (GALERIE FOTO)

Luni, 10 noiembrie, aşa cum anunţasem, s-a aflat în vizită la Galaţi Excelenţa Sa Enkeleda Merkuri, ...

Cum a ajuns noul târg auto… depozit de vechituri (FOTO)

Noul Târg Auto - pentru amenajarea căruia Primăria Galaţi a cheltuit peste 6,9 milioane de lei - a a ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Defrișări pe malul Dunării, la Galați. O lucrare cu multe semne de întrebare și controverse (FOTO)

Poate că nu este cel mai inspirat titlu pe care le-am fi putut găsi, dar reflectă cel mai bine reali ...

Nimeni nu plăteşte articolele despre constructorii gălăţeni!

Imediat ce am demarat seria de articole dedicate constructorilor gălăţeni, unele reacţii din mediul ...

Vega 93 - trei decenii de construcție și rezistență. O firmă gălățeană care a trecut prin glorie, criză și renaștere

Doru Chiper, director general al companiei Vega 93 SRL, este protagonistul celui de-al doilea episod ...

Antreprenorii care mențin Galațiul în mișcare. Oameni, afaceri și viziuni din economia locală

„Viața liberă” a deschis o nouă serie de articole menită să aducă în prim-plan oamenii care construi ...

IRON MAN de GALAŢI - Povestea unui dezvoltator imobiliar gălățean, dincolo de ziduri și betoane

Aşa cum am promis, lansăm astăzi o serie de articole dedicate oamenilor din spatele afacerilor imobi ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

Florin Simionel, omul din spatele uniformei

La finalul unui parcurs profesional în „arma oamenilor de arme”, comandantul Jandarmeriei Galați vor ...

Cazarma Jandarmeriei Galați, modernizată în vremuri grele

Deși pe durata mandatului a fost o perioadă grea din punct de vedere economic, aşa cum a precizat în ...

Șase condamnaţi, găsiţi și trimişi după gratii

Șase persoane, pe numele cărora existau mandate de arestare emise de instanțele de judecată, au fost ...

Schimbare de comandă la Jandarmeria Galați. Generalul de brigadă Florin Simionel trece în rezervă (GALERIE FOTO)

Jandarmeria Galați a trăit vineri, 14 noiembrie, un moment cu puternică încărcătură simbolică. În Ca ...

Blocaj administrativ major la Primăria Țepu. Tensiuni între primar și consilieri

Comuna Țepu din județul Galați se confruntă din nou cu un blocaj administrativ, după ce primăria a r ...

Parc ilegal de dezmembrări auto, descoperit în județ

Garda de Mediu Galați și Poliția Transporturi au descoperit, în satul Lungoci din comuna Fundeni, un ...

Acoperișul unei case din județ, cuprins de flăcări

Un incendiu puternic a fost semnalat, marți, în jurul orei 16.00, la o casă din satul Izvoarele, com ...

Polițiștii au tras focuri de armă la Ghidigeni. Un bărbat a fost împușcat

Un echipaj al Poliției a fost nevoit să folosească armamentul din dotare în urma unui incident viole ...

Din colecţia „Cele mai triste poezii rămase tablou” HOLOCAUSTIC TANGOU (dosarele XYZ)

”Cum nu vii tu, Țepeș doamne, ca punând mâna pe ei,/ Să-i împarți în două cete: în smintiți și în mi ...

Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” TRATAT de/spre TOT (cu Nimic în Mişcare)

(!) eu numai în felul acesta/ mai pot auzi ce se vedede când se învârte pământul/ lunatec de foame ş ...

PASTEL în OGRADĂ (dosarele XYZ)

Deseară te-aştept în ogradă,/ pe prispa din pleavă şi clisă,te-aştept cu dulceaţă amară,/ te-aştept ...

FIREŞTE (despre nesimţire)

Îmi stă fireşte în bocancii mei,în pielea mea şi-n locul meu de bază,nu zic nici aoleu, nici alelei, ...

Niște...FERICIŢI

Unii oameni – [aşa li se spune în mod convenţional, însă cine ştie ce-or fi fiind în realitatea încă ...

POMUL PRIMULUI PĂCAT

Demult (cam pe vremea şi cam pe timpul când Şcoala era Şcoală, Părinţii erau Părinţi, Munca era Munc ...

ȚĂRI MAI STRĂINE DECÂT ROMÂNIA

Doamna ieşeancă Maria Măcăleandru locuieşte în Galaţi, pe strada lui Mihai Eminescu. Are vro douăzec ...

STRADA STUPEFIANTELOR (V)

Da... nu există scăpare dintr-această fiertură de plante stupefiante, parcă toate plantele adunate d ...

Remember. Paul Erdös (1916-1987)

Graficianul Paul Erdös s-a născut pe 2 noiembrie 1916, la Hurezu Mare, județul Satu Mare. Activitate ...

Oameni de seamă. Eugene Wigner, o figură emblematică a fizicii moderne

Eugene Wigner, fizician, teoretician american de origine maghiară, s-a născut pe 17 noiembrie 1902, ...

Marele câștigător de la Cannes, în cinematografele românești

„Un simplu accident”, filmul făcut pe ascuns care a cucerit juriul de la Cannes, îl readuce pe Jafar ...

Toate drumurile duc la Roma. S-au cartografiat aproape 300.000 de kilometri

Se spune că toate drumurile duc la Roma, dar câte drumuri romane au existat, de fapt? Potrivit unor ...

Cum să dezinfectezi corect casa după gripă

După ce o persoană s-a vindecat de gripă sau răceală, dezinfectarea locuinței este esențială, deoare ...

Secretele micilor care se topesc în gură

Micii trebuie să se topească în gură, să fie suculenți, fragezi și cu o textură nu foarte elastică. ...

Cum descurajăm câinele să ne lingă. Şcoala iubitorilor de animale

Linsul este una dintre primele interacțiuni sociale pe care le au câinii, fiind linşi de mamă, imedi ...

Simptome și semne că pisica e bolnavă. Şcoala iubitorilor de animale

Animalele, în general, încearcă să-şi disimuleze starea de rău sau disconfortul, iar pisicile, în sp ...