România, în scădere cu un milion de tineri

Duminică, 13 August 2023 17:40 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Reprezentanţi ai partidului REPER, printre care s-au numărat europarlamentarul Dragoş Pîslaru, precum şi deputatul Cătălin Teniţă, au participat, în weekend, la o acţiune stradală prin care au atras atenţia asupra faptului că România are în prezent cu un milion mai puţini tineri decât la ultimul recensământ, precum şi că şomajul în rândul tinerilor a crescut de patru ori în ultimul an. Potrivit unui comunicat transmis Agerpres, organizaţia de tineret a partidului REPE ...
Algoritmul reţelelor de socializare a luat-o razna. Că îmi apar într-una reclame la saltele, doar pentru că o prietenă, într-o discuţie la terasă, a menţionat că o terţă persoană schimba saltele la paturi, e una. Până la urmă, nu strică să ai nişte informaţii updatate referitoare la suportul pentru coloană, densitatea materialelor ortopedice şi oportunitatea unei saltele cu două feţe, de vară şi de iarnă, în condiţiile în care clima din ultimii ani doar cu anotimpu ...

Borsec. Călător prin țara mea (4)

Luni, 14 August 2023 11:00 | Publicat în TURISM
Până acum câțiva ani prăfuită și dărâmată, stațiunea Borsec renaște dintre propriile ruine: s-a început repararea câtorva dintre cele cele 50-60 de vile care au aparținut  sindicatelor și au fost ridicate de la zero alte câteva zeci de facilități de cazare.Fiindcă, în afară de tratamente, nu prea ai ce face în oraș, propun Borsec doar ca pe un popas de câteva ore pe rutele de vacanță.În aceste câteva ore se poate parcurge, pe un traseu de „pantofar”, circuitul r ...
Într-o mișcare neașteptată și unică în lumea serviciilor funerare, o firmă de pompe funebre din El Salvador a reușit să transforme mania pentru Barbie într-o modalitate de a fi fan și în viață, dar și după moarte. Casa funerară din orașul Ahuachapán, situat în apropierea graniței cu Guatemala, a introdus în ofertă sicrie roz închis, decorate cu imagini ale celebrei păpuși și steluțe, creând astfel o nouă tendință în ceea ce privește serviciile funerare.Proprie ...

Presiune pe finanțele grupului Wagner

Duminică, 13 August 2023 16:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Ministerul britanic al Apărării consideră că există posibilitatea realistă ca Rusia să nu mai finanţeze activităţile grupului de mercenari Wagner, relatează Agerpres. Ministerul britanic menționează că statul rus a luat măsuri împotriva unora dintre interesele de afaceri ale şefului Wagner, Evgheni Prigojin, și că al doilea cel mai plauzibil finanţator sunt autorităţile belaruse, dar acest lucru ar împovăra resursele statului Belarus. Potrivit aceluiaşi comunicat, grupul ...

Modificări privind regimul permiselor auto

Duminică, 13 August 2023 16:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Propunerile Ministerului Afacerilor Interne (MAI) privind modificarea condiţiilor de restituire a permisului de conducere reţinut şi a celor de dobândire a permisului de conducere românesc de către şoferii care deţin permise eliberate de alte state au intrat în vigoare începând de duminică, 13 august, prin noua OG 29/2023.O modificare importantă este introducerea posibilităţii restituirii permisului de conducere, reţinut ca urmare a constatării preliminare, în salivă, a prezen ...
În perioada 8-12 august 2023, municipiul Brăila a fost gazda Festivalului Internaţional de folclor pentru copii şi tineret ”Lină Chiralină”. Cu acest prilej, aflăm de la părintele Rareş Bucur, în oraşul vecin de la Dunăre multe grupuri de copii şi tineri din România şi din ţări precum Cipru, Georgia, Grecia, Irak, Mexic, Slovacia şi Turcia au bucurat publicul numeros, prezent pe Faleza Dunării, cu cântece şi jocuri tradiţionale. Prezenţi la acest festival-concurs, mem ...
Pentru că vacanța de vară este în toi, părinții se străduiesc din răsputeri să le ofere celor mici activități în aer liber pentru a diversifica ocupaţiile zilnice din casă În această perioadă pe faleza de la Galați manifestările dedicate zilei Marinei sunt în toi. Sărbătorile au debutat cu un târg de produse tradiționale, realizat cu acest prilej de comercianți ambulanți veniți din toate colțurile țării. Și dacă ne gândeam că alternativa unei plimbări pe falez ...
În această săptămână, autoritățile poloneze au prezentat Comisiei Europene o estimare de cost, în valoare de un miliard de euro, pentru investițiile necesare a fi făcute în infrastructură, astfel încât Varșovia să poată majora tranzitul de cereale și alte produse agroalimentare ucrainene via granița dintre Polonia și Ucraina.Citește și Modernizare a sistemului de semnalizare pe Canalul SulinaÎn acest context, am abordat problema în cadrul conferinței de presă de vineri ...

Ajutoare pentru vârstnici şi persoane cu nevoi speciale

Luni, 14 August 2023 11:07 | Publicat în Regional
La Parohia ”Adormirea Maicii Domnului” din municipiul Tecuci s-au desfășurat mai multe activități filantropice în beneficiul vârstnicilor nevoiași și singuri din comunitatea tecuceană, precum și al altor persoane cu nevoi speciale aflate în grija unor instituții medicale din judeţul Galaţi, aflăm de la părintele Rareş Bucur. O astfel de activitate a fost şi cea de vineri, 11 august, desfăşurată de această parohie pentru cei 87 de pacienți internați cu grave probleme d ...

Șofer gălățean, condamnat la închisoare pentru beţie la volan

Un gălățean în vârstă de 36 de ani a ajuns după gratii după ce a condus sub influența alcoolului sau ...

Galaţiul a deschis spectacolul la „Românii au talent”

Galaţiul a deschis cea de-a doua seară de „Românii au talent” din acest nou sezon, cu un show de dan ...

Ziua Internațională a Nonviolenței în Școli, marcată de IPJ Galați

Inspectoratul de Poliție Județean Galați a desfășurat, în perioada 27–30 ianuarie, la nivelul întreg ...

Investiții de peste 1,3 milioane de lei în rețeaua de apă din Galați

Apă Canal Galați a finalizat și recepționat recent două proiecte importante de reabilitare a conduct ...

Vremea se schimbă brusc. Temperaturi de până la -15 grade

După câteva zile cu temperaturi pozitive, meteorologii anunță că gerul se va întoarce, în noaptea de ...

20 milioane de lei pentru sisteme informatice moderne în spitalele din subordinea Consiliului Judeţean Galaţi

Spitalele din subordinea Consiliului Județean vor face încă un pas important în era tehnologiilor av ...

Panouri solare și baterii gratis pentru locuitorii din Smârdan

Primăria comunei Smârdan face un pas major către independența energetică, prin lansarea unui nou pro ...

Criză acută la Parchetul care anchetează marea violență din Galați

Cu o floare nu se face primăvară nici măcar în criza fără precedent cu care se confruntă parchetele ...

Kituri medicale tactice de prim-ajutor, obținute de Jandarmeria Galați

Într-un context de securitate tot mai complex, în care misiunile forțelor de ordine implică riscuri ...

HOOPEKS INTERNATIONAL SRL - Anunț public

  Anunt public   S.C. HOOPEKS INTERNATIONAL S.R.L., titular al proiectului « Construire linie ele ...

Energie solară în Câmpia Covurlui-Fondul de modernizare

Comunicat de presă privind investiția finanțată de Uniunea Europeană și Guvernul României prin Fondu ...

Solutii solare pentru irigații agricole

Comunicat de presă privind investiția finanțată de Uniunea Europeană și Guvernul României prin Fondu ...

Constructorii campioni ai contractelor cu Primăria Galați, în 2025. TOP 10

Revitalizarea Falezei Dunării, modernizarea Depoului de tramvaie nr. 1, a bulevardului Siderurgiștil ...

Consiliul Judeţean s-a „înţepat” în cactuşi. Plante tropicale cumpărate pentru Grădina Botanică

Licitaţia organizată de Consiliul Judeţean Galaţi pentru plantele exotice destinate serei de la Grăd ...

Aventură cu obstacole pe bulevardul George Coșbuc

„Aventură cu obstacole”, asta înseamnă pentru locuitorii bulevardului George Coșbuc o plimbare pe tr ...

Gerul a adus prețuri prohibitive la energia electrică

În condițiile temperaturilor extreme care au coborât în România până la minus 20 de grade Celsius, c ...

Două milioane de ucraineni, dați în urmărire de Ministerul Apărării

La preluarea mandatului, noul ministru al Apărării ucrainene a descris situația din armată ca fiind ...

Al doilea atac rusesc cu o rachetă hipersonică în Ucraina

Armata rusă a lansat în noaptea de joi spre vineri 36 de rachete și 242 de drone asupra Ucrainei, au ...

Ucraina a omologat peste 550 de noi modele de drone

Ministerul ucrainean al Apărării a omologat în anul 2025 peste 1.300 de modele noi de arme și echipa ...

Rusia insistă pentru retragerea Ucrainei din Donbas

Optimismul privind un avans rapid către pace după întrevederea dintre Donald Trump și Volodimir Zele ...

Echipamente noi pentru secţia de Urologie a Spitalului Judeţean

Secția de Urologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Galați a fost dotată ...

Trei sportivi adolescenți, operați artroscopic în premieră la Galați

O echipă formată din medici specialiști ortopezi, medici rezidenți și doi anesteziști a reușit să re ...

Se caută constructor pentru noi investiţii la Spitalul de Psihiatrie

Primăria municipiului Galați caută constructori care să consolideze şi modernizeze două corpuri de c ...

Care sunt serviciile medicale de care vom beneficia în 2026

Pentru a lămuri lucrurile în ceea ce privește serviciile medicale de care vor beneficia cetățenii în ...

Eisberg, un reper privind securitatea alimentară a salatelor gata de consum

În cele peste trei decenii de activitate în România, Eisberg, cel mai important jucător pe piața sal ...

Vremurile complicate din lume dau strălucire aurului

La începutul acestei săptămâni, prețul gramului de aur a atins un maxim de 703,3520 lei, în timp unc ...

Aprobarea împrumuturilor Exim pentru Liberty a fost dată „exclusiv” de către stat

Exim Banca Românească (fosta EximBank) a transmis, miercuri, printr-un comunicat, că facilitățile ac ...

Statul s-a împrumutat luni și marți cu 5,9 miliarde de lei

Tendința de scădere a dobânzilor interbancare s-a menținut și marți, dar a fost de mai mică amploare ...

”Turneul Gladiatorilor”. Din sportul gălățean

HOCHEI. Galațiul găzduiește sâmbătă și duminică, a doua ediție a Turneului Gladiatorilor, competiție ...

Turneul final al „Cupei de iarnă” se va disputa pe 7 februarie

Ediția a XIII-a a "Cupei de iarnă", competiție de fotbal organizată de AJF Galați, a ajuns în faza t ...

Examen dificil pentru CSM. Din sportul gălățean

HANDBAL. După ce și-a aflat adversarul (unul la îndemână - Unirea Slobozia), jucătoarele echipei de ...

Un fotbalist al Oțelului a devenit cel mai bun jucător din Superligă

Chiar dacă numele său a fost mai puțin vehiculat în privința unei potențiale vânzări, mijlocașul por ...

„Eu aleg” - ghid educațional despre găsirea drumului în carieră

Un eveniment de o importanță majoră pentru elevii de la clasele terminale, atât la gimnaziu, cât şi ...

Galațiul, pe podiumul educației naționale

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați (UDJG) a obținut rezultate impresionante în prestigiosul c ...

Ghid de dezvoltare personală pentru elevii gălăţeni

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați va găzdui, pe 28 ianuarie, de la ora 13.00, în Sala "Aula ...

„Casa Cuza” a primit oaspeți de la Şcoala 28

Pentru că  elevii de clasa a IV-a au în programa școlară și istoria, o vizită la un muzeu de profil ...

Cum a fost petrecerea publică de Revelion 2026 la Galaţi (FOTO & VIDEO)

Mai puţin numeroşi decât în anii trecuţi, sute de gălăţeni au salutat intrarea în 2026 la petrecerea ...

Mii de gălăţeni, la Festivalul de Datini şi Obiceiuri. Emoţie, credinţă şi colinde, la Dunărea de Jos

Cea mai frumoasă colindă a copilăriei noastre, „O, ce veste minunată!”, s-a înălţat din glasurile un ...

Pâinea care adună oamenii în Galați. O poveste despre tradiție, familie și rostul lucrurilor (GALERIE FOTO)

Dimineața începe devreme la MonAmour. Înainte ca orașul să se trezească, nu departe de Baia Comunală ...

Şantier sub lumina proiectoarelor, la Palatul „Simion Gheorghiu” (FOTO)

În lumina proiectoarelor special instalate, pe şantierul Palatului „Simion Gheorghiu” se lucrează şi ...

Galațiul și Cahulul, legate din nou prin cale ferată

Județul Galați se conturează ca un punct esențial în noile planuri de cooperare în domeniul infrastr ...

Articol elogios în „The Guardian” despre un gălățean care a uimit lumea

O colecție de șase discuri în ediție limitată lansată cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la naștere ...

Peripeţiile unui cadou de Crăciun trimis din Ţara Galilor pentru o mamă din Galaţi

Rătăcit între birocraţie şi „cutumele” poştei, darul pe care o gălăţeancă l-a trimis din Ţara Galilo ...

Roaming mai ieftin în Republica Moldova și Ucraina

ANCOM anunță că, de la 1 ianuarie 2026, Republica Moldova și Ucraina se alătură sistemului de tarifa ...

Filiala „Costache Negri” se alătură evenimentului ZICI 2026

Bucuria lecturii se extinde în comunitatea gălățeană. După ce Filiala nr. 2 a Bibliotecii Județene „ ...

Tiby, un mic tenisman cu talent şi visuri mari. La doar nouă ani, pe locul 28 în țară

Tiberiu Vasiliev este un elev de nouă ani din Galați care își petrece majoritatea timpului liber pe ...

Universitatea „Dunărea de Jos”, locul 11 la nivel național

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați (UDJG) își reconfirmă statutul de instituție de prestigiu, ...

Exercițiu de intervenție al ISU la Școala Gimnazială Nr. 29 din Galați

În aceste momente, pe strada Strungarilor, la Școala Gimnazială Nr. 29 din municipal Galați, pompier ...

„Dacă am avea iar premier de la Galaţi sau Brăila, lucrurile s-ar schimba fantastic”. Interviu cu primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu

Despre Galaţi şi dezvoltarea lui, despre banii pentru investiţii şi lucrările afectate, despre locur ...

Ce face Primăria cu datoria de 10 milioane de euro a Combinatului: „Am încercat să fim parte din rezolvare, nu din problemă”

„Primăria municipiului Galaţi a încercat să ajute pe cât de mult a putut și să nu încurce situația d ...

„Cravata galbenă”, un film care aduce oamenii împreună. Premieră de gală la Galați (FOTO)

Luni, 24 noiembrie, de la ora 19,00, are loc la Cinema City Galaţi proiecţia de gală, în prezenţa un ...

Teatrul educă mai mult decât ChatGPT. Un proiect inedit transformă Bacalaureatul din corvoadă, în plăcere

„Moara cu noroc” nu mai macină nervii liceenilor, „Luceafărul” își dezvăluie misterele, iar „Baltagu ...

Alege să fii voluntar în lupta împotriva cancerului!

Proiectul „Dăruiește din suflet” lansează începând cu 23 februarie 2026 cea de-a doua ediție și este ...

Speranță printre ruine pentru o familie din Braniștea

Primăria comunei Braniștea, în parteneriat cu Instituția Prefectului – Județul Galați, a distribuit ...

O familie din Braniștea rămasă fără casă are nevoie de ajutor

Un scurtcircuit produs de la o priză a făcut ca toată agoniseala de o viață a unei familii să fie di ...

O mare dovadă de generozitate a gălăţenilor, la final de 2025, pentru un copil

Pentru un grup de oameni de bine din Galaţi, 2025 s-a încheiat cu bucuria de a fi putut face o faptă ...

Se caută un motiv, la „Noduri şi semne”. Cronică de cenaclu

Domnul T: Am venit, am venit dar eu, euuuu, Dumnezeule mare, mămel, ce căutăm noi aici?! Doamna T: D ...

Gălăţenii, naşi, cumnaţi şi cumetri la „Nunta de argint” a trupei „Fără Zahăr”

Trupa de folk alternativ „Fără Zahăr” a sărbătorit 25 de ani de activitate printr-un concert memorab ...

„Angajare de clovn” cu premiera în instanță. Dramaticul gălățean și directorul teatrului, amenzi pentru hărțuire

Teatrul Dramatic „Fani Tardini” solicită acordul Consiliului Local Galați pentru angajarea unui avoc ...

Actorii gălăţeni, în dialog despre ţepe şi în spectacole diverse

La Teatrul Dramatic „Fani Tardini”, săptămâna începe cu proiecte extrarepertoriale și se încheie cu ...

Raport revoltător: Direcția Silvică Galați a făcut cheltuieli de personal peste cifra de afaceri

Direcția Silvică Galați se numără printre structurile din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor – Roms ...

Cum a ajuns noul târg auto… depozit de vechituri (FOTO)

Noul Târg Auto - pentru amenajarea căruia Primăria Galaţi a cheltuit peste 6,9 milioane de lei - a a ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Gogomănii, golănii şi ţepe, în Galaţiul anului 2025. Să privim înapoi… şi să luăm aminte!

Bun găsit în Galaţiul gogomăniilor, golăniilor şi al ţepelor pe care - cu sau fără voia noastră - le ...

Memoria comunităţii: Gălăţeni de valoare pe care i-am pierdut în 2025

2025 şi-a luat „tributul” lăsându-ne mai săraci în oameni de valoare. Galațiul a pierdut personalită ...

Gălăţeni care ne-au făcut mândri în 2025

Damaris Lupu - câştigătoare „Românii au talent”, Maia Fluture - finalistă „X Factor”, Seby de la Gal ...

Galațiul, prea departe de marii investitori. Mai degrabă izolare decât poziție strategică

În ultimele două decenii și jumătate, județul Galați pare să fi așteptat o „vindecare prin investiți ...

Consiliul Judeţean Galaţi ar putea deveni partener pentru „Via Dobrogeana”

„Via Dobrogeana”, drumul care continuă unirea, pornind din Galați, despre care aţi putut afla din zi ...

S-a stabilit cum se face decontarea voucherelor de vacanță

Guvernul a aprobat normele de decontare a voucherelor de vacanță, relatează Agerpres. Beneficiarii ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Autorul crimei din Micro 40, dat pe mâna justiției. Pedeapsă de cel puţin 25 de ani

Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați au anunțat că l-au trimis în judecată pe au ...

UPDATE: Consilierul local care a lovit un elev a fost dus la arestare. Ce a decis judecătorul

UPDATE 24 ianuarie 2025: Judecătoria Tecuci a respins sâmbătă cererea procurorilor de a lua măsura a ...

Participarea la procese se va putea face și online

Guvernul a adoptat joi, 22 ianuarie, un proiect de lege pentru completarea Ordonanței de urgenţă nr. ...

Polițiștii locali vor (putea) purta camere video

O lege promulgată de președintele Nicușor Dan la finele săptămânii trecute îi va alinia, teoretic, p ...

Campanie de sterilizare gratuită în comuna Șendreni

Primăria comunei Șendreni vine în sprijinul deținătorilor de animale de companie și anunță o nouă se ...

Caravana „Dodoroni” aduce bucuria spectacolului în școlile rurale

Asociația "Dodoroni" a demarat o caravană rurală menită să aducă teatru și educație copiilor din zon ...

O țigară aprinsă a distrus casa unui mătcaș

Sâmbătă seara, în jurul orei 20.00, pompierii militari au fost solicitați să intervină pentru a lich ...

Comuna Smârdan, finanțare pentru iluminat modern

Primăria comunei Smârdan continuă investițiile în infrastructură și a semnat recent un contract de f ...

PURIFICARE INFERNALĂ (dosarele Z)

Mă-nclin în faţa frumuseţii tale, mă faci să uit, să ocolesc urâtul tot, tu-mi ţii pe mers şi sufle ...

CÂNTEC ÎNTRERUPT (dosarele XYZ)

Cea mai dureroasă şi adâncă tăcere începe să se întâmple când vezi o pasăre moartă pe cărarea dintr ...

DE DOUĂ ORI Ș-O DATĂ (propunere decentă)

Hai la un balsam semantic,/ lung de-o zi şi lat de-o noapte, tras de două ori ş-o dată/ şi sfinţit ...

RUGĂCIUNE (dosarele XYZ)

Te salut, prietene... te salut şi te rog să mă ierţi, dacă mai poţi înţelege încă o dată un vrăjmaş ...

Trecutul Ultimului Viitor (XXX)

Începe să se audă şi să se vadă că răsare Soarele! Lângă alunul din primitoarea ogradă a lui Rică, v ...

Trecutul Ultimului Viitor (XXIX)

Da, sigur că da... numai Mihai Eminescu şi Ştefan cel Mare beau astfel de vin! Vin sfinţit cu Sapa ş ...

Trecutul Ultimului Viitor (XXVIII)

Într-un singur glas, bucuroşi că mai trecem o dată pe lângă hatmanul Mazeppa şi că ne vom umbla pe L ...

Trecutul Utimului Viitor (XXVII)

Da, sigur că da! E chiar maica ofiţerului, Sofia! E chiar maica mea, Ruxandra! Oare să credem într-a ...

Cinci motive pentru a găti acasă

Ce ne dezvoltă gătitul acasă? Disciplină. Când gătești acasă, implicit te gândești la faptul că e n ...

Ce este vârsta biologică și de ce contează mai mult decât data nașterii

Câți ani ai cu adevărat? Deși răspunsul pare simplu și se află în buletin, știința modernă ne demons ...

Pătrunjelul, aliat natural pentru slăbit

Pătrunjelul nu este doar o simplă garnitură, ci un adevărat concentrat de sănătate. Consumat sub for ...

Tochitura de porc moldovenească, ideală în orice sezon

Tochitura de porc este prima mâncare pregătită în sezonul rece, imediat după ce românii celebrează s ...

Cum transformi baia într-un ritual terapeutic

Terapia prin baie, o practică cu rădăcini străvechi, revine în atenția celor care caută soluții natu ...

De ce este indicată combinarea bananelor cu ciocolata

Combinarea ciocolatei cu bananele este excelentă pentru că oferă un amestec gustos și nutritiv: bana ...

Uleiul de eucalipt, aliat natural în prevenirea răcelilor de iarnă

Sezonul rece aduce frecvent răceli și infecții respiratorii, iar uleiul de eucalipt este un remediu ...

Unt de casă, simplu și rapid de preparat

Este atât de simplu să faci unt de casă încât nu vei mai cumpăra niciodată din comerț. În plus, îl p ...