Platforma TikTok își întărește prezența în România printr-o nouă poziție-cheie: manager pentru relații guvernamentale și politici publice. Postul este disponibil în regim full-time, cu format hibrid, și vizează relaționarea directă cu autoritățile din România, Ungaria și Balcani. Noul angajat va avea misiunea de a gestiona relațiile cu decidenții politici, de a monitoriza legislația și de a sprijini pozițiile TikTok în fața autorităților, într-un context european ...
Fenomenul disparițiilor de minori cunoaște o amplificare îngrijorătoare în România. Între 20 mai 2024 și 20 mai 2025, Poliția Română a înregistrat nu mai puțin de 9.548 de sesizări privind dispariția copiilor, potrivit datelor oferite de Organizația „Salvați Copiii”. Cea mai mare parte a acestor cazuri - peste 60% - sunt plecări voluntare din centre de plasament, cămine școlare sau locuințe sociale, ceea ce semnalează probleme profunde în sistemele de protecție și as ...
România este singurul stat membru al Uniunii Europene care nu a transmis Comisiei Europene Raportul Anual de Progres privind reducerea deficitului bugetar, document obligatoriu ce trebuia predat până la 30 aprilie. Informația a fost confirmată de Comisia Europeană pentru profit.ro și preluată de news.ro. Acest raport reprezintă un instrument esențial prin care statele membre demonstrează progresele făcute în atingerea țintelor de deficit și în implementarea reformelor asumate pr ...
Ultimul tramvai din lotul celor 10 achiziționate cu fonduri prin PNRR a sosit la Galaţi, anunţă administraţia locală. Noile mijloace de transport sunt destinate traseelor 7, 44 și 39, pe linii modernizate. Tramvaiele au fost livrate de Astra Vagoane Călători SA Arad, în baza unui contract în valoare de 79.990.000 de lei, la care se adaugă TVA de 15.198.100 de lei. Orașul are acum o flotă întreagă de mijloace de transport moderne, anunţă Primăria Galaţi. Cele 10 tramvaie noi ...

Țara europeană cu cea mai mare vârstă de pensionare

Sâmbătă, 24 Mai 2025 10:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Danemarca va avea cea mai ridicată vârstă de pensionare din Europa, după ce parlamentul său a adoptat o lege care o ridică la 70 de ani, până în 2040, scrie BBC. În România, vârsta standard de pensionare este de 65 de ani. Din 2006, Danemarca a legat vârsta oficială de pensionare de speranța de viață și a revizuit-o la fiecare cinci ani. Aceasta este în prezent 67 de ani, dar va crește la 68 de ani în 2030 și la 69 de ani în 2035. Vârsta de pensionare de 70 de ani se v ...
Românii care trăiesc în zone frecventate de animale sălbatice pot primi ajutor financiar de la stat pentru a-și proteja gospodăriile. Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a aprobat recent finanțări de peste 2,5 milioane de lei, bani ce vor fi utilizați pentru instalarea de garduri electrice sau alte tipuri de sisteme de protecție menite să prevină distrugerile provocate de fauna sălbatică, informează News.ro. Este vorba despre un program guvernamental prin care persoanele ...
Numără peste o sută de ani, are arhitectură urbană cu elemente de Art-Nouveau, se află pe lista monumentelor istorice ale Galaţiului, iar de un deceniu zace pustie şi ruinată. Doar firma rămasă încă pe gard, „Alianţa Pensionarilor pentru Conciliere”, aminteşte că a găzduit, pe la începutul anilor 2000, partide politice precum PNŢCD şi PER sau asociaţii ale pensionarilor. Important este că, înainte de a se degrada de tot, clădirea de pe strada Gării nr. 28 ar putea be ...

S-a trezit cu o navă uriașă în curte

Vineri, 23 Mai 2025 16:15 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Norvegianul Johan Helberg dormea profund când o navă portcontainer de 135 de metri lungime a eşuat joi în fiordul Trondheim, a intrat în grădina lui şi era cât pe ce să se izbească de casă. Bărbatul a fost trezit cu greu de un vecin, care a venit să vadă dacă este bine, relatează Sky News şi BBC, citate de News.ro. Nu au fost raportate victime sau scurgeri de petrol, iar autorităţile intenţionează să scoată nava în momentul unei maree înalte. Nava de marfă sub pavili ...

Emil are viziune cu volan pe stânga

Sâmbătă, 24 Mai 2025 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Cluj-Napoca a devenit primul oraș din România care testează un autobuz autonom, fără șofer, în cadrul unui proiect-pilot. Prilej pentru primarul localitătii, Emil Boc, să exclame: "Viitorul circulă prin oraș, fără șofer, dar cu viziune!". Vestea previzibilă este că, în Cluj-Napoca, viitorul circulă pe dreapta, printre autobuzele fără șofer, cărora le lipsește doar volanul, motorul și mecanicul auto, acesta din urmă angajându-se la Primărie ca profet cu jumătate de n ...

În aşteptarea soluţiei-surpriză

Sâmbătă, 24 Mai 2025 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Noul preşedinte al României, Nicuşor Dan, îşi va începe luni mandatul, iar prima urgenţă o reprezintă desemnarea unui prim-ministru care să vină în faţa naţiunii cu un guvern capabil să scoată ţara din dezastrul economic în care a adus-o Ciolacu & comp. Chiar dacă, din punct de vedere strict constituţional, preşedintele nu are mari prerogative pe zona economică, şeful statului poate influenţa serios, prin alegerea unui premier care să-i împărtăşească viziunea ş ...
Pagina 373 din 2916

Poza zilei. Când Iris nu e chiar Iris

Fanii s-au bucurat să revadă, pe scena Danube Rock Revolution 2025, trupa Iris - Cristi Minculescu, ...

Pe strada Stefan cel Mare au început lucrările de modernizare

Au început lucrările de modernizare a străzii Ștefan cel Mare (intersecția Al. Măcelaru – Cimitir Is ...

Rugăciune pentru pace la Catedrala Arhiepiscopală

În Duminica a XI-a după Rusalii, Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a ...

Femeia care și-a ucis soțul înainte de pomană a fost arestată

Tribunalul Galați a admis cererea procurorilor care anchetează teribila tragedie consumată la Draguș ...

Satul unui viteaz al lui Ştefan cel Mare, scos din negura istoriei

De la Săndel Palade, am aflat că Asociaţia Clubul Pensionarilor din comuna Tudor Vladimirescu, despr ...

Vernisajul expoziției „Centenar Ion T. Sion”, la Muzeul de Istorie „Teodor Cincu” din Tecuci

Muzeul de Istorie "Teodor Cincu" Tecuci, vă invită, marți, 26 august 2025, la ora 11,00, la vernisaj ...

Poza zilei. „Doamna” cu pălărie din grădina de la bloc

Recunosc, am fost cât pe-aci să-i spun „Bună ziua!” elegantei „doamne” care mi-a atras atenţia în gr ...

Galaţiul, sub Cod galben de vânt

Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenţionare Cod galben, valabilă până la ora 20,00. ...

Transurb începe eliberarea abonamentelor pentru elevi

„Pentru a evita aglomerația de la începutul anului școlar și ținând cont de resursele umane limitate ...

Partea leului, pentru Oțelul Galați. Cum se împart banii de la bugetul local pentru cluburile sportive

Finanțările de la bugetul local pentru programele sportive dedicate seniorilor solicitate de cluburi ...

A cincea licitație anulată pentru un contract de 749 de milioane de lei

Ghinionul pare că se se ține scai de procedura prin care Consiliul Județean Galați tot încearcă să a ...

De la apa brută... spre Apa Sâmbetei: licitaţie de peste 37 de milioane de lei, suspendată de jumătate de an

Nici anulată, nici adjudecată, ci suspendată de jumătate de an – cel puțin! – aceasta este starea li ...

Peste un milion de soldați pierduți de Rusia în războiul din Ucraina

Conform actualizării publicate de Statul Major al Ucrainei, începând cu 24 februarie 2022, armata Fe ...

Datele celui mai nou submarin nuclear rusesc, pe mâna Ucrainei

Date secrete despre cel mai nou submarin nuclear al Rusiei au ajuns pe mâna Ucrainei. Informațiile o ...

Rusia încă folosește „Mașinăria Apocalipsei”

Fostul președinte și premier rus Dmitri Medvedev i-a transmis joi președintelui american Donald Trum ...

Un nou proiect pentru „independența” structurilor anticorupție

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat joi că propune un nou proiect de lege pentru a a ...

Sănătatea somnului pe timp de caniculă

Căldura excesivă nu înseamnă doar disconfort, ci în multe cazuri transformă somnul, dintr-un aliat, ...

De ce merită afinele un loc de cinste în dieta ta

În timp ce fructele exotice fură adesea lumina reflectoarelor, un erou local, mic și plin de putere, ...

Bani pentru spitale de recuperare

Zece spitale de recuperare din toate regiunile ţării vor beneficia de investiţii de 742 milioane de ...

În iulie, 16 persoane confirmate oficial cu Covid, la Galați

Febră mare, dureri de cap și de oase și o stare generală alterată. Acestea sunt simptomele care ar t ...

Un nou minim al ultimelor două luni pentru euro

Leul a avut lunea aceasta una dintre cele mai liniștite ședințe din ultimele luni, evoluție datorată ...

Euro a scăzut la minimul ultimelor două luni

Menținerea de către agenția Fitch a ratingului suveran al României la „BBB minus", cu perspectivă ne ...

Analiza financiară a zilei. Euro s-a retras de la 5,07 lei la 5,06 lei

Moneda națională a profitat joia aceasta de nivelul mai ridicat al ofertei de valută de la nivelul c ...

Ocupații noi în COR

Clasificarea ocupațiilor din România (COR) ar putea fi completată cu două meserii noi, crescător de ...

14 medalii cucerite la Tulcea de înotătorii gălăţeni

NATAŢIE. Sportivii gălățeni de la CSM şi Aqua Sport, pregătiți de Mihaela Hodină și Mihaela Bîrligea ...

Superliga surprizelor, după șapte etape

Primele șapte runde din Superligă s-au scurs deja, iar rezultatele surprinzătoare s-au ținut lanț în ...

Sportul pentru toţi. Competiție de tenis la Clubul Dacia

TENIS. Clubul Dacia îşi urmăreşte cu rigurozitate programele de competiţii şi pregătiri ale sportivi ...

Fotbal gălățean. Supercupa a ajuns la Cudalbi

Meciul pentru ediția actuală a Supercupei gălățene s-a disputat pe teren neutru, la Liești. S-au înt ...

Zile de vacanţă pline de prietenie și bucurie la Smulţi

Pe parcursul vacanței de vară, în Parohia Smulți 1 din protopopiatul Târgu Bujor, județul Galați, s- ...

Activităţi de vară pentru copiii din Brăhășești

În Parohia Brăhășești 2 din judeţul Galaţi s-a desfăşurat zilele acestea programul educativ-recreati ...

Ateliere de vacanță la Şcoala Gimnazială din Șendreni (GALERIE FOTO)

La Școala Gimnazială din Șendreni s-a derulat un nou tip de activitate, sub forma unor ateliere de v ...

Liderii de sindicat din Educaţie, față în față cu Ilie Bolojan

Profesorii au fost din nou la București, în fața sediului Ministerului Educației și Cercetării, în z ...

Petrecere de zile mari la „majoratul” Festivalului de Folclor „Doina Covurluiului” (VIDEO)

O mare de gălăţeni - peste 10.000! - a petrecut pe cinste, vreme de aproape trei ore, în Grădina Bot ...

Românii își iau rămas bun de la un om şi o epocă. Corespondenţă specială de la Palatul Cotroceni (GALERIE FOTO & VIDEO)

Este o zi caniculară în București, ca în toată România, dar zeci de oameni au făcut abstracție de la ...

O seară magică sub stelele din Grădina Publică. Astronomie, brioșe și visuri cu ochii spre cer (FOTO)

La invitația câtorva tinere entuziaste, am participat în Grădina Publică din Galați la un eveniment ...

„Dacia”, noul cinema unde se vor naște roboții din Galați. Renovare aproape finalizată la un obiectiv care părea sortit pieirii (FOTO)

Cinematograful „Dacia” din cartierul Micro 21 are mari șanse de a deveni primul din Galați renăscut ...

Prima întâlnire a ministrului Oana Ţoiu cu românii din Italia

Prima întâlnire oficială a ministrului de Externe, Oana Ţoiu, cu reprezentanți ai comunităților româ ...

Gălățeni acuzați că au furat substanțe de 3.000.0000 de euro. Poliția franceză a venit după ei (FOTO)

Mai mulți bărbați din județul Galați sunt cercetați de autoritățile franceze sub acuzații de furt în ...

Mandate europene în trei sate gălăţene, pentru „tunuri” de jumătate de milion de euro

Șapte bărbați cu vârste cuprinse între 21 și 53 de ani, din județul Galați, sunt vizați de o anchetă ...

Oamenii au făcut posibilă repatrierea gălățeanului Dragoș Chirilă

Mobilizarea masivă a oamenilor impresionați de drama gălățeanului care a murit la numai 30 de ani în ...

Tichete electronice de energie pentru consumatorii vulnerabili

Consumatorii vulnerabili pot solicita, începând de miercuri, 20 august, tichetele electronice de ene ...

Prins la volan duhnind a alcool şi fără permis

Pe 20 august 2025, în jurul orei 04,05, polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Tecuci au obs ...

Analiza financiară a zilei. A patra zi consecutivă de apreciere a leului

Moneda națională a continuat marțea aceasta tendința de aprecierea față de cea unică, pe fondul redu ...

Lucrări Apă Canal în zona IC Frimu

Operatorul Apă Canal SA Galați anunță că, la începutul săptămânii, a predat amplasamentul pentru luc ...

Un talent gălățean își împarte harul cu viitorii artiști. Alexia Mocăniță, studenta-profesoară de la Școala de Arte (FOTO)

Laureată la Gala Excelenței în Educație, așa a încheiat Alexia-Oana Mocăniță primul an de studenție ...

Dezvăluiri din culisele „X Factor” cu finalista Maia Fluture şi ProFa (FOTO şi VIDEO)

Maia Fluture, finalistă „X Factor” 2025, şi Monica Măciuceanu, ProFa care dă „Voces” Galaţiului, au ...

Rareș Neculau, olimpicul de aur la informatică: „Oricine îşi depăşeşte limitele este un campion”

Medaliat cu aur la Olimpiada Națională de Informatică din acest an, Rareș Andrei Neculau, elev în cl ...

Teatrul „Nae Leonard”, invitat să susțină un concert de gală în Lagună. Interviu cu prof. univ. dr. Cristian Luca, directorul ICR Veneția

Aflându-se în importanta poziţie de director al Institutului Cultural Român (ICR) din Veneţia, prof. ...

Se caută donatori de sânge. O învățătoare are nevoie urgentă de ajutor

O învățătoare din Galați, care se află internată în secția de ginecologie a Spitalului Județean, are ...

Două familii cu 11 membri, fără acoperiș de Paște. Pompierii i-au salvat și au strâns bani (FOTO)

Drama prin care trec cele două familii din Galați, lovite crunt de pierderea caselor la începutul să ...

O familie din Galați s-a trezit cu casa în cap după o explozie în vecini

Un început mai negru nu putea avea Săptămâna Mare pentru o familie din Galați, care luni, 14 aprilie ...

În lupta cu cancerul, Gheorghiță are din nou nevoie de noi

Șerban Gheorghiță, gălățeanul bolnav de cancer pentru care „Viața liberă” a făcut apel la ajutorul c ...

Carnet cultural. Muzee și expoziții în Galați

Expoziţii Muzeul de Artă Vizuală - Iubitorii de artă gălăţeni sunt aşteptaţi să viziteze expoziţia ...

Istorie și realitate virtuală: comorile Galațiului devin holograme

Certificatul de aviator al Smarandei Brăescu, mapa de diplomat a lui Costache Negri, automobilul De ...

Galațiul și Tecuciul, gazde ale unei călătorii muzicale de excepție

Galațiul și Tecuciul se pregătesc să găzduiască un eveniment cultural de anvergură în această vară. ...

Carnet cultural

Expoziţii Muzeul de Artă Vizuală - Iubitorii de artă gălăţeni sunt aşteptaţi să viziteze expoziţia ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Defrișări pe malul Dunării, la Galați. O lucrare cu multe semne de întrebare și controverse (FOTO)

Poate că nu este cel mai inspirat titlu pe care le-am fi putut găsi, dar reflectă cel mai bine reali ...

Ancheta accidentului mortal din Gara Galați, finalizată după doi ani de la tragedie

La aproape doi ani de când a avut loc accidentul feroviar din Gara CFR Galați, în urma căruia ceferi ...

Galaţiul se împrumută iarăşi la Exim Banca Românească: 150 de milioane de lei pentru 30 de investiţii

Cu 16 voturi favorabile, aleşii locali l-au împuternicit pe primarul Ionuţ Pucheanu să negocieze și ...

Cine a reprezentat Galaţiul în străinătate şi cu ce scop. Deplasări externe la Primăria Galaţi, în 2024

Franţa, Italia, Spania, Polonia, Turcia, Marea Britanie, Bulgaria, Austria, Olanda, Grecia, Croaţia, ...

Companiile la care a tras banul public în 2024. TOP 10 al marilor câștigătoare de contracte cu Primăria Galaţi

Tramvaie noi, autobuze electrice noi, mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale pentru u ...

Gafe, gogomănii, golănii şi ţepe, în Galaţiul anului 2024 (FOTO)

Am avut de toate pe parcursul anului 2024: gafe, gogomănii, golănii, țepe…! Ca la fiecare început de ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

Amor nebun cu o minoră, finalizat în arestul Poliției

În categoria ”ce mai fac adolescenții când împlinesc o vârstă importantă”, se înscrie, mai nou, o tâ ...

Începe procesul șoferului turc care a ucis o mamă (FOTO)

Marti, 29 iulie 2025, este ziua când la Judecătoria Galați va avea loc primul termen de judecată în ...

Ciobanul care a ucis pentru apă, trimis în judecată

Procurorii au finalizat ancheta în cazul de omor care a șocat comunitatea din Rădești în prima zi a ...

Programul Tribunalului, modificat pe perioada verii

Gălățenii care au probleme juridice și vor trebui să ajungă la instanțe până la finele lunii august, ...

Fără curent electric în comuna Independența

Distribuție Energie Electrică România S.A. (DEER) - Sucursala Galați anunță întreruperi ale alimentă ...

Nicio duminică fără un incident grav la scăldat! Tată a șapte copii, în comă după un plonjon

Temperaturile extreme îi împing pe tot mai mulți să se scalde în locuri neautorizate și periculoase. ...

Peste 40.000 de euro pentru noi indicatoare rutiere pe drumurile judeţene

După ce preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Galaţi, Costel Fotea, a dezvăluit că, în fiecare an, ...

Prefectul, în dialog cu primarul din Cudalbi

Prefectul județului Galați, Andreea Anamaria Naggar, a avut o întâlnire oficială cu primarul comunei ...

Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” TUSTREI (certificat de calitate)

Mi-aduc aminte vremea toată, timpul tot,atunci şi-acolo, în grădină, lângă nord:ploua curat şi drept ...

Din colecția „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” CĂRAREA în/spre DUMNEZEU (vecernie)

(Te)-ai răsărit dintr-un demult îndepărtat,blândă şi dreaptă, într-o margine de sat –şi-ai râs şi-ai ...

Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” RUGA UNUI COPAC ANONIM (către Emil Ioițescu – La Mulți Ani!)

De mâine, când voi fi cais,/ te rog să laşi geamul deschis,să vezi cum urc la cer, pe brânci,/ să vă ...

Din colecția ”Cele mai frumoase poezii rămase tablou” DOINĂ (aşezare n-amurg)

(!) sub ochiul Resemnării, necruţător şi calm, văd Liniştea...şi-o caut în Taina unui Psalm al Lacr ...

TURTURICA PĂPUȘOI (I)

Pe doamna din titlu am cunoscut-o la un rând! Şi nu la un rând oarecare, ci la UPU! Pentru cine nu ş ...

MARIA (XII)

Maria nu mai zice nimic! Zice că-i cel mai frumos şi trist poem despre plecare! Zice că regretă...şi ...

MARIA (XI)

Sigur că da! O aud pe Maria cum adoarme în inima pădurii!...Sigur că da! Cred că şi Maria mă aude cu ...

MARIA (X)

Maria-mi şopteşte că-i ostenită de atâta viaţă, de atâta nuntă, de atâta supărare, de atâta timp şi ...

REMEMBER. Laura Branigan (1952-2004)

Laura Branigan, cântăreață, compozitoare și actriță americană, s-a născut pe 3 iulie 1952, la MountK ...

Oameni de seamă. Julio Cortázar, scriitor-jucător

Scriitorul argentinian Julio Cortázar s-a născut pe 26 august 1914, la Bruxelles, într-o familie de ...

Actori ai Dramaticului gălățean, în „Las Fierbinți”

Radu Horghidan și Răzvan Clopoțel, actori ai Teatrului Dramatic „Fani Tardini” din Galați, au filmat ...

Filmul zilei la TV: Leul deșertului

Leul deșertului SUA/Libia/UK (1980) istoric, război, dramăDisponibil pe: National TV, 25 aug, ora 21 ...

Sfaturi. De ce e bine să consumăm ficat de pui?

Ficățeii de pui sunt bogați în proteine și au puține calorii Pentru o alimentație echilibrată, este ...

Ce trebuie să ştim despre împerecherea pisicilor

Proprietarii de feline care îşi doresc înmulţirea acestora trebuie să aibă anumite informaţii înaint ...

Hidratarea corectă în timpul lunilor de vară

În sezonul cald, când temperaturile urcă peste 30 de grade, ni se reamintește tot mai des cât de imp ...

Produsele alimentare care trebuie evitate în timpul verii

Vara vine cu mult soare, relaxare și mese în aer liber, dar și cu riscuri alimentare mai mari. Tempe ...