CULTURA - Viaţa Liberă Galaţi
A fost frumos, a fost foarte frumos
Scris de Ion Zimbru Miercuri, 20 Mai 2009
(pentru toţi navigatorii de la fenicieni încoace)Vin vapoarele,vin sătule de singurătate,cum vin la izvor căprioarelepline cu lapte.Marinarii coboarăca şi cum ar coborî pe ultima scară;pentru fiecare aşteaptă câte o mireasă,dar ei vor să ajungă acasă.Luaţi mierea şi laptele, zic marinariitrecuţi printre charibde şi scylle,luaţi tot şi lăsaţi-ne în pacedupă atâtea…
„Miniatura romantică”, la a 13-a ediţie
Scris de Cristina S. Carp Miercuri, 20 Mai 2009
Zilele acestea, la Centrul Cultural „Dunărea de Jos” şi Liceul de Artă „Dimitrie Cuclin” se desfăşoară Concursul Internaţional de Interpretare „Miniatura Romantică”, ajuns la cea de-a XIII-a ediţie. După ce, în această seară, la Liceul de Artă, manifestarea va fi deschisă festiv, cei 180 de concurenţi înscrişi vor intra în…
Eseurile „Stângaciului Eu”
Scris de Cristina S. Carp Miercuri, 20 Mai 2009
Astăzi, 20 mai, de la ora 14,00, una dintre sala A1 a Universităţii „Danubius” găzduieşte lansarea cărţii de eseuri „Stângaciul Eu”. Volumul, apărut în 2009 la editura acestei universităţi, este semnat de Adina Coşeru, studentă la „Danubius” şi colaboratoare la suplimentul „Weekend Magazin”, distribuit gratuit cu „Viaţa liberă” de sâmbătă.…
(Ne)cunoaşterea propriei istorii!
Scris de Maria Stanciu Miercuri, 20 Mai 2009
* Punerea sub semnul alegerii a orei de istorie nu ajută la formarea viitorului cetăţean * Ieri, 19 mai, în a doua zi a simpozionului internaţional „Dialog interdisciplinar în cercetarea academică”, organizat de Facultatea de Istorie, Filozofie şi Teologie din Galaţi, dezbaterile s-au axat pe aspecte care, de ceva vreme,…
Pictorii din Brăila expun la Galeriile Mantu
Scris de Cristina S. Carp Miercuri, 20 Mai 2009
* Picturile realizate în oraşul vecin rămân expuse la Galeriile Mantu în următoarele trei săptămâni *O sărbătoare. Aşa a definit criticul de artă Mariana Cocoş Tomozei expoziţia deschisă luni seara, la Sala „Mantu” a Galeriilor de Artă, aparţinând unor pictori din Brăila. Cum altfel să numeşti venirea unor oaspeţi în…
Prima oară când mama nu s-a ţinut de cuvânt
Scris de Ion Zimbru Marți, 19 Mai 2009
(dincolo de întâmplare)Nu ştiu cum se întâmpla că de fiecare datăcând mă duceam acasămama şedea senină şi tristă în faţa porţiişi era foarte frumoasăşi cu mâinile întinse spre dragul ei de băiatajuns să rărească din ce în ce mai desdorul de părinţi şi de satulpe care l-a înţelesdin vorbele şi…
Virgil Moţoc – 100 de ani de la naştere
Scris de Cristina S. Carp Marți, 19 Mai 2009
Cel care a fost omul, profesorul şi universitarul ing. Virgil Moţoc va fi evocat miercuri, 20 mai, la Biblioteca „V.A. Urechia”, într-o manifestare organizată la 100 de ani de la naşterea gălăţeanului care s-a remarcat în domeniul tehnologiei zahărului. Organizată în colaborare cu Asociaţia Generală a Inginerilor din România (AGIR)…
Revista revistelor
Scris de Roxana Artene Penciu Marți, 19 Mai 2009
DOMINUS. Ultimul număr al revistei ne ademeneşte, plin de atitudine în literatură, artă, politică şi social. Publicaţia propune încă de la prima pagină mai multe „capete de afiş”: două interviuri, unul cu doctorul anestezist Nicoleta Mary Lupu şi unul cu europarlamentarul PSD Adriana Ţicău, „Sub semnul istoriei şi al vitalismului”…
Angela Baciu, tradusă în maghiară
Scris de Roxana Artene Penciu Marți, 19 Mai 2009
Poeta gălăţeană Angela Baciu apare întro antologie de poezie românească tradusă în limbile maghiară şi slovacă realizată de scriitorul şi traducătorul Balázs F. Attila - membru în Uniunea Scriitorilor din România, Ungaria şi Slovacia. Autorul a tradus peste 250 de poezii scrise de 44 de poeţi români. Poeziile Angelei Baciu…
„70 de ani de muzeografie gălăţeană”
Scris de Marius Ţuca Marți, 19 Mai 2009
„70 de ani de muzeografie gălăţeană” este cea mai recentă expoziţie deschisă la Muzeul de Istorie Galaţi, realizată, aşa cum sugerează şi titlul, într-un moment aniversar. Aceasta le propune vizitatorilor o călătorie în timp, printre imaginile care creionează începuturile muzeografiei gălăţene şi evoluţia acestui fenomen cultural până în prezent. Puteţi…
George Sorin Purcaru, un sculptor cu har
Scris de Corneliu Stoica Marți, 19 Mai 2009
Gălăţean stabilit la Iaşi după absolvirea Universităţii de Arte „George Enescu” (2001), instituţie în cadrul căreia lucrează ca asistent universitar, sculptorul George Sorin Purcaru şi-a deschis recent o a doua expoziţie personală în oraşul natal. Dacă aceasta se află la Muzeul de Artă Vizuală (curator, pictorul-muzeograf Gheorghe Miron), prima a…
„Dialog interdisciplinar în cercetarea academică”
Scris de Maria Stanciu Marți, 19 Mai 2009
* Astăzi, 19 mai, se vor afla la Galaţi cercetătorul dr. Florin Marinescu, de la Institutul de Studii Neoelenice din Grecia, arheologul dr. Mihail Zahariade, cel care a descoperit biserica de la Halmyris - Dobrogea * Alţi cercetători din importante centre studenţeşti din ţară * Luni, 18 mai,, în organizarea…
Festivalul “Leonard”, la a şasea ediţie
Scris de Cristina S. Carp Marți, 19 Mai 2009
Săptămâna aceasta se deschide Festivalul Internaţional “Leonard”, organizat de Teatrul Muzical gălăţean. De joi, 21 mai, şi până duminică, 7 iunie, la teatrul liric evenimentele se vor ţine lanţ. Protagonişti sunt fie artişti gălăţeni, fie artişti de la teatrele din străinătate, aflaţi pentru prima dată în oraşul de la Dunăre,…
Cel fără eu şi cel al nimănui
Scris de Ion Zimbru Luni, 18 Mai 2009
(poem în pielea lui)Moto: Dragul meu eu, ştii sigur că pot trăi fără tine; după cum, de asemenea, ştii că nu pot trăi fără tine; dar a venit vremea să lămurim lucrurile: pieri definitiv din viaţa mea! (Paul Brunton)Intru-n oglindă, sunt în pielea lui,cel fără eu şi cel al nimănui…Mă…
Plasticienii brăileni vin la Galaţi
Scris de Roxana Artene Penciu Luni, 18 Mai 2009
Uniunea Artiştilor Plastici din Brăila organizează la Galaţi o expoziţie de grup. Vernisajul va avea loc astăzi, 18 mai, începând cu ora 18.00, la Galeria de Artă „N. Mantu”. Sunt aşteptaţi toţi iubitorii de frumos.
Festivalul Bujorului a fost un succes
Scris de Costel Crângan Luni, 18 Mai 2009
* A treia ediţie a tânărului festival din pădurea Plevna a adunat câteva mii de oameni *Duminică, în pădurea Plevna din comuna Rediu, a avut loc a treia ediţie a Festivalului Bujorului. La eveniment, căruia bunul Dumnezeu i-a dăruit o vreme superbă, au participat câteva mii de oameni, veniţi din…
Cea mai frumoasă duminică
Scris de Ion Zimbru Sâmbătă, 16 Mai 2009
(apă chioară)Şi tot vii, şi tot viicu viteză luminică,dar n-ajungi; când ajungi,nesfârşită duminică?Te-am rugat şi te rog:vreau fiinţa ta, repede,căci fiinţa de-acumparcă vrea să mă lepede!Vreau ce poate ar fisă-mi râvnească păcateleşi să-mi ia şi să-mi deatimp cu toţii, cu toatele!Cred că eşti…cred că eştisăvârşirea mea cinică,apa chioară din ceamai…
Mister înţepenit în floare
Scris de Ion Zimbru Vineri, 15 Mai 2009
(trădare)Fă, Patrie, să ştii că m-am jucatcu tine pe costişă şi pe valecând se întorc cirezile în satşi scârţâitul moare-n balamale!Fă, Patrie, să ştii că am dormitcu tine în pădure şi în casăşi am visat că nu mi-ai dat chibritpentru ţigara mea dreptcredincioasă!Fă, Patrie, să ştii că te-am iubitprecum Esenin…
O noapte de acces liber pentru devoratorii de muzee
Scris de Cristina S. Carp Vineri, 15 Mai 2009
Sâmbătă nu vă faceţi un program fără să ţineţi cont că noaptea de 16 spre 17 mai este dedicată, în toată lumea, muzeelor. Sau, mai bine spus, este dedicată vizitatorilor. Cele trei instituţii muzeale gălăţene s-au pregătit deja pentru un program prelungit uneori şi după miezul nopţii. Manifestarea a fost…
Făclii de Înviere
Scris de Maria Stanciu Vineri, 15 Mai 2009
* Prea Fericitul Părinte Daniel - Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, despre Lumina, bucuriile şi înţelesurile Sărbătorii de Paşti *„Făclii de Înviere” este titlul cărţii pe care o propunem celor dornici să-şi hrănească sufletul cu învăţătura adevărată a Bisericii „părinţilor părinţilor noştri”. Volumul poartă semnătura Prea Fericitului Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe…
Grădina Maicii Domnului
Scris de Maria Stanciu Vineri, 15 Mai 2009
Biserica Mănăstirii „Naşterea Maicii Domnului” de la Cudalbi îşi înalţă semeaţă crucea către cer. Aşezată pe dealul „Gologanu”, această aşezare monahală mai este cunoscută drept Mănăstirea „Gologanu”, de la numele dealului pe care este aşezată. A fost închisă în vremea regimului comunist şi transformată, între 1960 şi 1990, în IAS…
Zarnacadele
Scris de Ion Zimbru Joi, 14 Mai 2009
(pastel de sezon)dacă vii până deseară am o leacă de dulceaţăşi-un pahar cu apă chioară s-avem până dimineaţăşi în teiul dat în păsări te aşteaptă nişte lunăva să fie furioasă va să plângă va să-ţi spunăcă a fost odată plină şi a stat cu mine goalăînsă eu scriam sonete şi-i…
Ai uitat să laşi scris pe geam
Scris de Ion Zimbru Miercuri, 13 Mai 2009
(deschis pentru reparaţii)S-ar putea să ţi se pară ciudatăprezenţa mea la ferestrele talepe care le-ai scos de multă vremedin balamale,înainte de a pleca fără să spui,într-o dimineaţă,ca să ajungi cât mai repede şi departe,în ţinutul cu verdeaţă,dar ai uitat să laşi scris pe geamcă te vei întoarce într-o seară,când va…
„Ziţa”, olimpică la actorie
Scris de Roxana Artene Penciu Miercuri, 13 Mai 2009
* Raluca Zaharia, de la Liceul de Artă, a primit premiul al II-lea la faza naţională a olimpiadei de actorie *Raluca Zaharia e frumoasă, temperamentală şi vorbăreaţă. Numai bună să interpreteze rolul „Ziţa” din „Noaptea furtunoasă” a lui Caragiale. Atât de bună, că a primit două premii unul după altul.…