Suntem, fără îndoială, un popor dominat de instincte. Pasionali, latini, certăreţi, trăim totul la intensitate maximă, nu doar pentru că aşa vrem, ci pentru că aşa simţim. Ne lăsăm ghidaţi uşor de pornirile de-o secundă, care ne fac să iubim sau să urâm cu patimă pe cineva, să luăm ce-i…
Inevitabilul s-a produs şi apa caldă a ajuns un lux pentru câteva zeci de mii de gălăţeni. Alţi câţiva mii de locatari din 150 de scări de bloc nu se mai pot bucura nici măcar de banala apă rece. Lăsând la o parte discuţiile despre cauze sau despre (in)competenţa autorităţilor,…
Îşi bat joc de noi cu toţii: guvernanţii, edilii, vecinii, până şi oamenii străzii. Guvernanţii, de mai mare sau mai mică înălţime, ne tratează mai rău ca pe animale - pe care le tratează, de asemenea, rău, să ne înţelegem - şi au impresia că, de fapt, lumea îi iubeşte,…
Pe oriunde ar ajunge ei, ies în evidenţă. Îţi sar în ochi nu doar din cauză că sunt ponosiţi, cu feţele şi mâinile parcă spoite, cu unghii lungi şi îndoliate de vagabonzi care caută prin containere. Nu-i doar atât. Au oamenii ăştia şi altceva anume care-i face să fie nelalocul…
În sfârşit aleşii au decis să facă ceea ce de multă vreme ar fi trebuit să se afle la numărul unu pe ordinea de zi a oricărui oficial, până la rezolvarea problemei. Senatorii au adoptat la începutul acestei săptămâni un proiect de lege în care scrie negru pe alb că…
„Viitorul îl reprezintă încălzirea centralizată!”, perora primarul Dumitru Nicolae. „Cea mai ieftină şi mai rentabilă încălzire este cea în sistem centralizat!”, susţine sus şi tare primarul Marius Stan. O fi, nu zic nu. Dar la alţii, nu în Galaţi. Aici, încălzirea în sistem centralizat s-a dovedit a fi, ani de…
Vine vara, bine-mi pare, în Galaţi am iar surpare
Scris de Nicoleta Onofrei Miercuri, 01 Aprilie 2015
Dacă privim modul în care evoluează solul la Galaţi, am putea crede ori că municipalitatea are un plan secret de a ajunge în centrul Pământului, că tot s-a mai descoperit acum un nou strat, ori că vrea să înlocuiască florile cu gropile. Sau, poate, de ce nu, vrea să creeze…
Despre ce să mai scriu ca să nu vă tulbur sensibilitatea?! Menţionam într-un articol că, la Galaţi, Germania nazistă şi-a stabilit consulatul în locul celui cehoslovac, iar un cititor revoltat m-a apostrofat pe net că asta a ţinut doar câţiva ani. Sigur, slavă Domnului, nazismul a şi fost distrus în…
De când „beciul domnesc” al DNA a început să se umple de (ne)cinstitele feţe ale unor potentanţi care ani de zile au părut a fi unşii lui Dumnezeu prin Parlament, Guvern sau primării, multora a început să le cam dârdâie turul pantalonilor când le bate cineva la uşă sau le…
Gata, m-am săturat şi de promisiunile Primăriei, şi de minciunile Apatermului, şi de eschivele Electrocentrale. Pisica a fost pasată dintr-o mână în alta până a murit şi chiar nu mă mai interesează unde va fi îngropată.Nu mai avem apă caldă - cei care aveam, că eu una o baie în…
Unul dintre subiectele fierbinţi aflate în atenţia publică în ultimele luni este capacitatea noastră de a ne apăra în faţa unui conflict armat. Pe alocuri depăşit vizibil de scandalurile cu iz de DNA din politica românească, aspectul puterii noastre de a ţine piept într-un conflict (chiar şi de 30 de…
Ascunşi de obicei în spatele unui zid birocratic anevoie de străpuns, mai marii din Sănătatea gălăţeană scot capul la lumină în ocazii rare şi cu totul speciale. Un astfel de eveniment pare să fi fost şi donaţia de echipamente medicale pe care ArcelorMittal a făcut-o către Spitalul Judeţean în urmă…
Exproprieri! Pe terenuri cumpărate din timp de băieţi... informaţi! Aceasta se află cred în spatele multor sfori trase pentru oricare drum sau pod la care noi sau vecinii visăm… Ne batem cu Brăila în… poduri, din ´90 încoace! La Brăila sau la Galaţi? Gândim sărăcăcios! Măcar ca perspectivă, cu pod,…
Noi, toţi din familia care locuieşte la apartamentul 41, ne-am mutat în bloc mult după nea Marcel, vecinul de dedesubt. Cât timp ne-am tăbârcit pe scări, până la etajul patru, cu şifonierele, cu maşina de spălat şi cu frigiderul, nea Marcel a stat cuminte pe banca de tablă din faţa…
Zi de zi, la toate jurnalele de ştiri, pe toate posturile de televiziune, vedem ştiri despre bogaţii României. Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie îi acuză pe aceşti oameni de diverse fapte penale, fapte a căror consistenţă rămâne să fie apreciată de judecători, care vor decide dacă şi în ce măsură ei…
„Cel mai bun doctor din Galaţi e trenul spre Bucureşti”, spun pacienţii greu încercaţi ai spitalelor din urbea noastră. Fireşte, dacă e să te pricopseşti cu un microb, un virus, o bacterie, asta în cel mai fericit caz – acela în care nu ajungi la bisturiul legistului, ca să afle…
Sute de gălăţeni au ajuns să trăiască, la bloc, aşa cum se trăieşte încă în multe locuri la ţară sau chiar mai rău. Măcar la ţară, dacă nu există sistem de apă şi canalizare, ştii că ai WC-ul în fundul curţii, iar apa poţi să o iei de la fântână…
Viaţa în oraşul nostru este foarte frumoasă! Suntem nostalgici după Evul Mediu. Unii dintre noi se spală pe dinţi doar dacă afară plouă. Deşi au plătit sume frumuşele pentru facturile la Apă-Canal, robinetele pârţâie ca pe vremuri comuniste. Am experimentat şi romanticul spălat la lighean, aşa cum făceau cavalerii şi…
Dumitru e bărbat în putere, la vreo 40 de ani. Cap de familie şi întreprinzător din fire. Când s-a mutat la bloc, acum vreo cinci ani, nu prea ştia cum stă treaba cu locurile de parcare în cartierul ăsta. În prima zi a tras şi el maşina, ca tot omul,…
Valul de arestări din ultimul timp nu face decât să confirme cancerul generalizat al societăţii româneşti. Pe lângă arestările total necesare şi pe lângă o confiscare extinsă a averilor obţinute în mod ilicit, statul român trebuie să se gândească foarte serios la ce va urma. Căci dacă îi vom înlocui…
S-ar putea numi Gigel, Vasilică, Costică sau oricum altfel. Nu contează. Am ales să îi spun Ionel, că e simplu, uşor de reţinut şi mai ales reprezentativ. Ionel este tânăr. Are 17 ani, nu a votat niciodată şi (încă) nu a terminat liceul. Nici nu ştie dacă îl va termina…
Pentru mine, nepriceput în domeniul muzical, dar cu intenţii bune, achiziţionarea pianului „cu coadă” la Teatrul Muzical este o bucurie. Am semnalat victoria, iar articolul meu a avut puţin peste 280 de afişări. E un „scor” bunicel, nu foarte; de obicei, nu prea e „bătaie” pe cultură!Cum se întâmplă însă…
Se spune „că nimeni nu-i profet în ţara lui”. Ce să mai zicem de un târg precum Galaţiul, unul care îşi trage parcă din ce în ce mai greu sufletul şi în care nu mai miră pe nimeni că rata şomajului a ajuns printre cele mai mari din ţară, că…
Speranţa de viaţă în România începutului de secol XX era de doar 36,4 ani. În 1975, românul trăia în medie 69,3 ani, pentru ca în 2013 durata medie de viaţă să fie deja de aproape 74,7 ani. Galaţiul se află chiar sub medie, cu o speranţă de viaţă de 74,1…