ECONOMIE - Viaţa Liberă Galaţi
Raiul fructelor, în stil italian, la Plevna (GALERIE FOTO)
Scris de Gabriel Kolbay Luni, 13 August 2012
Afacerea soţilor Bălan demonstrează clar că cine vrea să reuşească în viaţă o poate face * Munca, investiţiile şi pasiunea fac fructele să rodească * Murelor mari şi dulci le face concurenţă zmeură de un roz-aprins * Anul viitor vor intra pe rod vişinii şi cireşii Reţeta de succes a…
Program scurt la Agenţia de Voiaj CFR, de Sf. Maria
Scris de Rodica Mişcalencu Sâmbătă, 11 August 2012
Miercuri, în ziua sărbătorii creştine Adormirea Maicii Domnului, Agenţia de Voiaj CFR din Galaţi va avea program cu publicul doar şapte ore şi jumătate în loc de 12 ore, cât are într-o zi obişnuită. Astfel, pe 15 august, agenţia va fi deschisă între orele 10.00 şi 17.30. În celelalte zile…
Fructele săracului şi atracţia trufandalelor
Scris de Gabriel Kolbay Sâmbătă, 11 August 2012
Prunele se dau şi cu 2 lei * Au reapărut strugurii * Cine vrea afine sau zmeură, să plătească * La murături ne gândim mai târziu Unele dintre fructele scoase la vânzare pe tarabele din Piaţa Centrală s-au mai ieftinit cu câteva zeci de bani, faţă de săptămânile trecute. Prune…
Scadenţa creditelor luate cu buletinul - Gălăţenii abia îşi mai pot plăti ratele în valută
Scris de Rodica Mişcalencu Vineri, 10 August 2012
* Sfaturile bancherilor: răspundeţi la apelurile băncilor şi limitaţi-vă cheltuielile! * Deprecierea leului va genera scumpirea tuturor produselor şi serviciilor Alexandru M., din Galaţi, lucrează într-o instituţie publică, are un post bun şi o remuneraţie peste medie, chiar şi fără sporurile tăiate de Guvern după izbucnirea crizei economice. Însă îngenuncherea…
CFR Călători a absorbit trei societăţi
Scris de Rodica Mişcalencu Vineri, 10 August 2012
CFR Călători a fuzionat prin absorbție cu cele trei filiale la care era unic acționar: CFR Gevaro (Societatea Comercială de Exploatare a Vagoanelor de Dormit, Cușetă, Restaurant și Bar), SCAD Braşov (Societatea Comercială de Aprovizionare şi Desfacere) şi Voiaj CFR (Societatea Comercială de Vânzare Legitimații de Călătorie), a anunţat compania…
Absolvenţi pregătiţi pentru şomaj
Scris de Gabriel Kolbay Joi, 09 August 2012
Numărul şomerilor înregistraţi a crescut considerabil, după ce mulţi dintre absolvenţii gălăţeni de licee şi facultăţi s-au înscris în bazele de date ale Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM). În prezent, în judeţul nostru sunt înregistraţi 15.000 de şomeri, indemnizaţi sau nu, cu 1.344 mai mulţi decât la…
O staţie de sortare a pietrişului va fi amenajată pe malul Siretului, la Nicoreşti
Scris de Rodica Mişcalencu Joi, 09 August 2012
O firmă din Vrancea va amenaja în judeţul Galaţi o staţie de spălare şi sortare a pietrişului şi a nisipului de râu. Cori Grigos SRL va construi staţia pe malul Siretului, în extravilanul satului Mălureni din comuna Nicoreşti, în aval de Barajul Călimăneşti. Staţia va ocupa o suprafaţă de 5.000…
Bijutierul Ceauşeştilor şi-a făcut uzină de aur - GALERIE FOTO
Scris de Rodica Mişcalencu Miercuri, 08 August 2012
* Gheorghe Ivanov, cel care a fost bijutierul soţilor Ceauşescu timp de un deceniu şi jumătate, are acum unul dintre cele mai moderne ateliere din ţară şi vrea să readucă la viaţă şcoala românească de bijutieri înfiinţând o platformă de e-learning Era mijlocul anilor '80. Gheorghe Ivanov, un bijutier născut…
Fostul director de la CFR Marfă, şef la CFR Călători
Scris de Rodica Mişcalencu Marți, 07 August 2012
Andone Bourceanu, cel care a condus sucursala locală a companiei naţionale de transport feroviar de marfă în ultimii ani, a preluat conducerea sucursalei de călători. Numirea în funcţie a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute. "Sucursala feroviară din Galaţi a CFR Călători este condusă, din data de 2 august, de…
Campanie „Viaţa liberă” – „Afaceri de top” - Ce au în comun afacerile de succes
Scris de Ovidiu Amălinei Sâmbătă, 04 August 2012
Businessul construit pas cu pas, de la idee la firme cu sute de angajaţi şi cifră de afaceri de milioane * Piaţa externă, motor pentru dezvoltarea firmelor * Competitivitatea, o lecţie care prinde bine pe timp de criză * Fără contracte cu statul, fără „şmecherii” şi influenţe politice Pe parcursul…
Parteneriate inteligente: Bani europeni pentru energie, transport şi comunicaţii
Scris de Bogdan Nistor Sâmbătă, 04 August 2012
Comisia Europeană a lansat Parteneriatul de inovare pentru oraşe şi comunităţi inteligente. Proiectul îşi propune să stimuleze dezvoltarea tehnologiilor inteligente prin finanţarea unor proiecte pilot care vor fi implementate într-un regim de parteneriat între oraşe. Dacă în 2012 au fost alocate 81 de milioane de euro pentru aceste parteneriate, pentru…
Leul, la un nou minim istoric - Euro sare de 4,64 de lei
Scris de Marian Miron Vineri, 03 August 2012
Referinţa BNR pentru euro a urcat vineri la un nou record istoric, de 4,6481 lei/euro, într-o piaţă în care banca centrală a intervenit indirect prin vânzări de euro pentru a contracara deprecierea leului. Precedentul maxim, de 4,6397 lei/euro, a fost consemnat săptămâna trecută, marţi. Raportat la cursul de vineri, leul…
Campania „Viaţa liberă” – „Afaceri de top” - Business internaţional cu software educaţional!
Scris de Ovidiu Amălinei Vineri, 03 August 2012
Programele de e-learning au adus firmei gălăţene AltFactor o cifră de afaceri de peste 8,5 milioane de lei! * Compania a fost premiată pentru „Cel mai bun soft educaţional din lume”, la Gala World Summit Awards, sub auspiciile ONU * Copiii şeicilor din Dubai învaţă fizică şi chimie după programele…
Primele două magazine Lidl din Galaţi vor fi deschise la toamnă
Scris de Rodica Mişcalencu Vineri, 03 August 2012
Noi puncte de aprovizionare pentru gălăţenii din Siderurgiştilor Est şi din Micro 18 Retailerul german Lidl, parte a companiei Schwarz Gruppe, care mai deţine lanţul de magazine Kaufland, va deschide în câteva luni primele două supermarketuri din municipiul Galaţi - în cartierele Siderurgiştilor Est şi Micro 18. Sunt două dintre…
Ordin de ministru: O nouă conducere la APDM Galaţi
Scris de Ovidiu Amălinei Joi, 02 August 2012
Administraţia Porturilor Dunării Maritime (APDM) Galaţi are o nouă conducere. În urma unui ordin al ministrului Transporturilor şi Infrastructurii, George Petcu a fost eliberat din funcţie, locul acestuia ca director general fiind luat, începând de azi, de Marius Luigi Ciubrei. În perioada 1997 - 2006, Marius Luigi Ciubrei a ocupat…
Regiunea îi cere UE peste 50 de milioane de euro pentru conservarea ariilor protejate
Scris de Rodica Mişcalencu Joi, 02 August 2012
Trei consilii judeţene, trei autorităţi de mediu şi 15 organizaţii non-guvernamentale din regiunea noastră cer peste 50 de milioane de euro de la Uniunea Europeană pentru conservarea ariilor protejate din această parte a ţării. Proiectele, 23 la număr, vizează în principal elaborarea sau revizuirea planurilor de management, dar şi activităţi…
Campania Viaţă liberă – „Afaceri de top”: Cosmeticele de Galaţi au cucerit lumea!
Scris de Ovidiu Amălinei Joi, 02 August 2012
Cu o cifră de afaceri de aproape 30 de milioane de euro, produsele grupului de firme Asil sunt exportate în 44 de ţări! * Ali Yildirir şi-a început afacerea de la o mică tarabă şi a ajuns astăzi să coordoneze nouă firme, cu peste 600 de angajaţi! * Criza a…
Piaţa bancară gălăţeană - Leul se duce în jos, restanţele la credite se duc în sus
Scris de Ovidiu Amălinei Miercuri, 01 August 2012
Căderea leului la cursul de schimb valutar s-a făcut simţită şi în creşterea restanţelor pe piaţa bancară gălăţeană. Pe parcursul lunii iunie, creditele restante au crescut cu 15,8 milioane de lei, la un total de 642,4 milioane de lei, rezultă din datele centralizate de BNR. Numai că, dacă ar fi…
Campania „Viaţa liberă” - Afaceri de top: Confecţii de lux „made in Galaţi"
Scris de Ovidiu Amălinei Miercuri, 01 August 2012
Mii de articolele de îmbrăcăminte produse la Cozamin iau drumul marilor magazine sub branduri celebre * Grupurile Benetton, Arcadia şi Inditex se numără printre partenerii firmei gălăţene * Cu o cifră de afaceri de 7,9 milioane de lei, fabrica gălăţeană este una dintre cele mai moderne din ţară Eternul feminin…
Lucrare Vega '93 - Drumul spre mare, acoperit cu piatră spartă
Scris de Rodica Mişcalencu Marți, 31 Iulie 2012
Dacă intenţionaţi să plecaţi în concediu pe litoralul românesc, alegeţi-vă cu grijă ruta! Drumul prin Dobrogea, mai scurt cu circa 30 km decât cele prin Bărăgan, a fost decopertat pe trei tronsoane totalizând 25 km între localităţile Baia şi Mihai Viteazu. Porţiunile au fost acoperite cu piatră spartă, iar bucăţile…
Campania "Viaţa liberă" - Afaceri de top: Imperiul „Arabesque” s-a născut la Ultimul Leu
Scris de Ovidiu Amălinei Marți, 31 Iulie 2012
Colosul gălăţean a ajuns la o cifră de afaceri de peste 400 milioane de euro din comerţul cu materiale de construcţii, finisaje şi amenajări * O afacere de familie, la trântă cu multinaţionalele * Companie fără frontiere: peste 2.500 de angajaţi în 38 de centre comerciale din cinci ţări Într-o…
Campanie „Viaţa liberă” - „Afaceri de top” - „Careu de Aşi” în economia gălăţeană
Scris de Ovidiu Amălinei Luni, 30 Iulie 2012
Să descoperim împreună firmele care pot fi un model pentru mediul de afaceri gălăţean! * Pentru început, vă propunem câteva firme care impresionează prin creşterea "curată", nealterată de "inginerii" şi influenţe politice - Arabesque, Asil Group, Cozamin şi AltFactor * Aşteptăm şi propunerile dumneavoastră! Şi totuşi se poate! În ciuda…
Plecări voluntare la ArcelorMittal Galaţi - Autodisponibilizările împart Combinatul în două
Scris de Tudor Neacşu Luni, 30 Iulie 2012
Anunţul celor de la ArcelorMittal legat de deschiderea unei noi scheme de plecări voluntare a fost o veste aşteptată de către unii dintre siderurgişti * Cei mai mulţi sunt însă preocupaţi de păstrarea locurilor de muncă şi cred că slujbele sunt mult mai importante decât alegerea unor plăţi compensatorii şi…
Piaţa bancară - Firmele gălăţene, cu banii în balanţă
Scris de Ovidiu Amălinei Luni, 30 Iulie 2012
La împrumuturi de 1,2 miliarde de lei, agenţii economici aveau economii de 0,7 miliarde de lei Volumul creditelor accesate de agenţii economici gălăţeni avea la sfârşitul primului semestru o valoare de 2,14 miliarde de lei, având o pondere de 52,51 la sută din totalul creditelor, rezultă din datele centralizate de…