ECONOMIE - Viaţa Liberă Galaţi
Se „coace” Legea parteneriatului public-privat
Scris de Victor Cilincă Luni, 14 Iunie 2010
În Comisia juridică a Camerei Deputaţilor se discută în sfârşit Legea parteneriatului public-privat, a anunţat cu bucurie deputatul conservator Bogdan Ciucă, adăugând că este o lege aşteptată „ca pâinea caldă”, în prezent statul trebuind să facă faţă singur investiţiilor din teritoriu. „Culmea, în comisie, inclusiv parlamentarii PDL-ului au vrut să…
Valentin Hahuie, noul director al Direcţiei Silvice Galaţi
Scris de Ovidiu Amălinei Sâmbătă, 12 Iunie 2010
Direcţia Silvică Galaţi are din această lună o nouă conducere. Din dispoziţia Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva, în funcţia de director al instituţiei gălăţene a fost numit Valentin Hahuie. Din 2005 şi până în prezent, Direcţia Silvică Galaţi a fost condusă de Corneliu Anghel, acesta fiind unul dintre cei…
Ne vor da brăilenii de muncă?
Scris de Gabriel Kolbay Sâmbătă, 12 Iunie 2010
* Circa 20 de concitadini vor avea serviciu, odată cu deschiderea la Galaţi a unui nou magazin al omului de afaceri Gheorghe Caruz * Alte circa 400 de locuri de muncă vor fi create de grupul de firme Caruz în următorii ani, pentru brăileni şi gălăţeni * În plină criză…
Vin echipamente pentru o Dunăre curată
Scris de Victor Cilincă Vineri, 11 Iunie 2010
8 milioane de euro vor veni în porturile dunărene printr-un program european de dotare cu instalaţii plutitoare pentru depoluare a Dunării. „Proiectul Codenav, în momentul de faţă, este aprobat! Porturile Galaţi, Brăila şi Tulcea vor deveni din punctul meu de vedere cel mai bine dotate din partea de sud-est a…
Se strânge şurubul în colectarea taxelor şi impozitelor
Scris de Ovidiu Amălinei Vineri, 11 Iunie 2010
* Pe contribuabilii gălăţeni îi aşteaptă o lungă vară fierbinte din punct de vedere fiscal * De la 1 iulie, un sistem mai restrictiv de aplicare a dobânzilor şi penalităţilor pentru întârzierile la plata obligaţiilor către bugetul de stat * Măsurile vin după ce, în primele cinci luni ale acestui…
„Anul acesta mergem mult mai bine”
Scris de Victor Cilincă Vineri, 11 Iunie 2010
* Romportmet şi-a dublat deverul! * Totuşi, directorul Ochialbescu se teme pentru dependenţa de Combinat… * Administraţia Porturilor Dunării Maritime nu simte criza! Mai mult, anul acesta se poate lăuda chiar cu creşterea, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, a volumului mărfurilor tranzitate, a declarat într-o conferinţă de presă…
Piaţa oţelului, la un pas de o nouă criză
Scris de Tudor Neacşu Joi, 10 Iunie 2010
De puţină vreme, piaţa oţelului se redresase după căderea dramatică generată de criza economică şi existau semne că lucrurile merg spre mai bine. Speranţele producătorilor de oţel şi cele ale beneficiarilor sunt însă acum pe cale să se prăbuşească. Teama îşi are rădăcinile în intenţia furnizorilor de minereu de fier…
Ponton vom avea, nave ne mai trebuie!
Scris de Victor Cilincă Miercuri, 09 Iunie 2010
* Ponton tip Schengen, pentru… nave fantomă! * Peste un milion de euro, degeaba?! * Pontonul ar trebui să fie gata anul acesta * La el nu vor trage însă nave! * „Pilele” directorului n-au funcţionat… * „Insula misterioasă” * Directorul Administraţiei Porturilor Dunării Maritime, Mihai Ochialbescu (FOTO), a declarat…
Schimbarea schimbărilor DPFP Galaţi
Scris de Ovidiu Amălinei Marți, 08 Iunie 2010
Declararea drept neconstituţională, la începutul lunii mai, a ordonanţei de guvern privind schimbarea conducerii instituţiilor deconcentrate îşi face efecte şi la Galaţi. Pe 25 mai, în urma deciziei Curţii Constituţionale, Ministerul de Finanţe a dispus revenirea pe funcţii a vechilor şefi de la Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Galaţi,…
Berea îi stimulează pe fotbalişti
Scris de Romanian Global News Marți, 08 Iunie 2010
* Dezbatere la Köln: Cercul Cultural româno-german Dialog din Köln organizează pe 20 iunie, de la ora 16.00, la Melanchthon-Akademie, o întâlnire cu tema „Germania şi România în primul război mondial - Au fost într-adevăr toţi românii cu Antanta şi împotriva Puterilor Centrale?".* Primii la fotbal în Sevilla: FC Bacea…
Ciobănaş cu oi subvenţionate
Scris de Ovidiu Amălinei Luni, 07 Iunie 2010
Un număr de 1.276 de fermieri gălăţeni au depus cereri pentru obţinerea plăţilor complementare destinate crescătorilor de ovine şi caprine. Potrivit datelor furnizate de APIA Galaţi, 766 de cereri au fost depuse de crescătorii de oi, pentru un număr de 143.976 animale, în timp ce 510 cereri au fost depuse…
Proiecte de culoarea mierii
Scris de Toader Istode Luni, 07 Iunie 2010
Calificându-i, Consultanţa Agricolă îi încurajează pe apicultorii din judeţ să persevereze în meseria lor. Mai multă miere înseamnă sănătate sigură pentru cei care o consumă şi bani suplimentari pentru deţinătorii de familii de albine. În cataloagele cursurilor de profil organizate în acest an, la Tecuci şi în Tg. Bujor, au…
Feriţi-vă de lactate sau citiţi-le din scoarţă-n scoarţă!
Scris de Elena Parapiru Luni, 07 Iunie 2010
* 15 amenzi pentru 15 producători * De câte ori nu am găsit iaurtul din raft umflat, stând să explodeze alb şi fermentat? Dar de câte ori nu ne-am lovit de un căpăcel perfect plat - la acelaşi iaurt, dar în alt moment al zilei - şi înţepat inteligent, ca…
Ultima strigare la subvenţiile pe suprafaţă
Scris de Ovidiu Amălinei Sâmbătă, 05 Iunie 2010
În prima parte a campaniei de depunere a cererilor de plată pentru schemele de sprijin pe suprafaţă (SAPS 2010), APIA Galaţi a primit, în perioada 1 martie – 17 mai a.c., 24.075 de cereri de plată din partea fermierilor, pentru o suprafaţă de 264.847 de hectare. „Merită remarcat că, la…
Ajutor pentru producătorii de lapte
Scris de Ovidiu Amălinei Sâmbătă, 05 Iunie 2010
* În funcţie de cantitatea de lapte livrată, fermierii pot beneficia de un spijin financiar cuprins între 200 şi 2.000 euro * Producătorii de lapte mai au la dispoziţie mai puţin de 10 zile pentru a solicita sprijinul financiar destinat deţinătorilor de cotă care au livrat lapte în anul de…
ArcelorMittal Galaţi: Examenele de promovare s-au încheiat
Scris de Tudor Neacşu Sâmbătă, 05 Iunie 2010
Examenele pentru promovarea salariaţilor de la ArcelorMittal Galaţi au luat sfârşit. Cu toate acestea, procedurile referitoare la promovarea efectivă se vor încheia în ultima parte a acestei luni. Potrivit reprezentanţilor combinatului siderurgic, trebuie îndeplinite anumite etape care fac referire la afişarea rezultatelor şi, eventual, la contestarea acestora. Reamintim că aceste…
Unde-şi bagă sturionul coada
Scris de Ovidiu Amălinei Vineri, 04 Iunie 2010
* Proiectul AFDJ Galaţi de modernizare a condiţiilor de navigaţie pe Dunăre, blocat de condiţiile de mediu * Când vine vorba de îmbunătăţirea condiţiilor de navigaţie, automat se pune problema regularizării Dunării. Dacă ţările vestice au rezolvat această problemă încă din anii ’50-’60, prin construirea pe apele interioare a unor…
Porturile, în căutarea vadului pierdut
Scris de Ovidiu Amălinei Vineri, 04 Iunie 2010
* Sistemul „matrioşka” şi axa europeană a fluviilor * Strategia UE pentru Dunăre, „colacul de salvare” pentru porturile din Galaţi, Brăila şi Tulcea * Toate navele duc la… combinatul siderurgic * Proiecte de dezvoltare, după bugetul european * Transportatorii, în aşteptarea unor vremuri mai bune * Chiar dacă, teoretic, porturile…
Europenii de la ISPA urechesc Primăria
Scris de Rodica Mişcalencu Joi, 03 Iunie 2010
* Apă-Canal şi firmele care lucrează la reţelele de apă şi de canalizare din Galaţi fac front comun împotriva Primăriei, căreia îi cer să accelereze etapele birocratice ale proiectului ISPA * Locuitorilor le cer înţelegere şi… răbdare * „Nu poţi să bagi zeci de milioane de euro în pământ fără…
Accize mai mici pentru motorina din agricultură
Scris de Ovidiu Amălinei Miercuri, 02 Iunie 2010
Nivelul accizei pentru motorina utilizată în agricultură a fost scăzut de la 293 euro/1.000 litri la 21 euro/1.000 litri, ca urmare a acordului în acest sens obţinut de la Comisia Europeană. „În urma analizării hotărârii Guvernului nr. 408/2010 privind aprobarea acordării unui ajutor de stat pentru motorina utilizată în agricultură,…
Cu grindina la evaluare
Scris de Ovidiu Amălinei Miercuri, 02 Iunie 2010
Starea culturilor din judeţul Galaţi va fi în aceste zile evaluată pentru a se vedea dacă a fost sau nu afectată de aversele şi căderile de grindină din ultimele zile. „Agricultorii au termen cinci zile pentru a declara eventualele pierderi. Evaluările sunt în curs de desfăşurare şi, în câteva zile…
Greva - obiectiv îndepărtat
Scris de Tudor Neacşu Miercuri, 02 Iunie 2010
700 de semnături pentru greva generală din combinatul siderurgic: atât au reuşit să strângă până în acest moment reprezentanţii sindicatului Solidaritatea de la ArcelorMittal Galaţi. Potrivit liderului Gheorghe Tiber, consiliul de coordonare al sindicatului a decis însă prelungirea cu încă o lună termenului pentru strângerea acestor semnături, care să ofere…
Apă-Canal vrea contorizare individuală
Scris de Rodica Mişcalencu Miercuri, 02 Iunie 2010
* Contorizarea individuală ar putea fi implementată în Galaţi * Procesul este, însă, unul anevoios şi exorbitant *Pentru ca societatea edilitară Apă-Canal să poată opri furnizarea de apă potabilă numai către locatarii care nu au plătit acest serviciu, şi nu către toată scara sau tot blocul, aşa cum se întâmplă…
DGFP Galaţi - ieri închis, astăzi la treabă
Scris de Ovidiu Amălinei Marți, 01 Iunie 2010
Funcţionarii de la Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Galaţi, afiliaţi Alianţei sindicale Sed Lex, s-au aflat, ieri, în grevă generală. Contribuabilii care au avut de depus sau ridicat acte la şi de la Fisc au fost nevoiţi să-şi schimbe planurile, însă mulţi dintre ei au fost în asentimentul greviştilor,…