EDITORIAL - Viaţa Liberă Galaţi

Cum se măsoară corupţia în secunde

Scris de Miercuri, 18 Aprilie 2012
  Răsfoind dosarul Boldea (nu-i aşa că vă era dor de acest subiect?) am constatat un lucru care m-a pus serios pe gânduri: distanţa dintre integritate şi corupţie este uneori atât de mică, încât aproape că n-o mai poţi distinge. Uite, de aia nu-i aşa de uşor să fii procuror,…

Vânare de vânt înainte de furtună

Scris de Marți, 17 Aprilie 2012
  După ce ne-am salutat unii pe alţii, dându-ne Vestea cea Mare, „Cristos a Înviat!”, trebuie, din păcate, să coborâm nivelul către alte veşti, mai pământene. Şi mă refer la proiectul de hotărâre de Guvern pentru despăgubirea foştilor proprietari cu maxim 15 la sută din valoarea imobilelor naţionalizate. Această propunere…

Lumina din noi

Scris de Sâmbătă, 14 Aprilie 2012
Anul ăsta, parcă şi sărbătoarea a venit mai repede. Probabil unde a fost iarna lungă şi zăludă. Gospodinele s-au plâns că le-a plouat pe geamurile abia spălate, că n-au avut unde usca perdele, covoare şi alte alea care se primenesc musai înainte de Paşti. În piaţă, toate-s scumpe, iar oamenii…

Cu o mamă toţi suntem datori

Scris de Vineri, 13 Aprilie 2012
Nu sunt mamă, deşi mi-aş fi dorit. Spun asta de la început, ca să fie clar că nu am trăit această stare de graţie, cum o caracterizează unele femei, sau, dimpotrivă, acest coşmar, cum par să considere altele maternitatea. Experienţele mele în materie sunt doar de împrumut, din ocaziile în…

Boul, căţelul şi bariera lui Boldea

Scris de Joi, 12 Aprilie 2012
  Oricâtă libertate ar avea în teorie un popor, în practică niciodată nu vor dispărea îngrădirile, interdicţiile, limitările. În fapt, dincolo de legi aproximative şi constituţii cu iz liber-cugetător, viaţa ne oferă o înşiruire de bariere. Oarecum firesc (dar doar până la un punct) totul intră în codul celor şapte…

Ajunge! Ne-aţi minţit destul!

Scris de Miercuri, 11 Aprilie 2012
Trebuie să vă mărturisesc că, de la o vreme, am impresia că procurorii care lucrează la dosarul Boldea au cam rămas singuri pe baricade. În rest, prin instituţiile care au "furnizat" învinuiţi şi martori în această cauză, lucrurile au "îngheţat". Neverosimil. Revoltător. Să fie foarte clar: gălăţenii aşteaptă explicaţii şi…

Nu-i mai scoateţi basma curată!

Scris de Marți, 10 Aprilie 2012
„Ia-i pe toţi şi mai vedem noi ce facem după”. Cam aici a ajuns lupta împotriva corupţiei în ultimele luni, când nu e jurnal de ştiri şi cotidian naţional sau local care să nu anunţe aproape zilnic câte un nou chiriaş al arestului preventiv. Să fim cinstiţi. Cel puţin la…

Cât de idioţi ne cred?

Scris de Luni, 09 Aprilie 2012
De foarte multe ori şi în special în perioada de precampanie electorală, atunci când ascult discursurile politicienilor, am impresia că dumnealor cred că noi nu suntem altceva decât un popor de creiere şterse cu buretele. Adică, nişte indivizi care nu am fi trăit tot aici în ultimii 22 de ani,…

De ce s-au supărat aleşii locali?

Scris de Sâmbătă, 07 Aprilie 2012
Vai, s-au supărat consilierii locali! Nu vă grăbiţi să puneţi mătura în doliu! Aleşii nu s-au mâhnit în sufleţelele lor electorale pentru că oraşul este jerpelit şi oropsit, fără locuri de muncă şi fără perspective. Nu i-a lovit în inimioară nici faptul că gălăţenii plătesc tarife mari pentru nimic. Sau…

Spitalul, purgatoriu al morţii sau al vieţii

Scris de Vineri, 06 Aprilie 2012
Mă îngrozesc spitalele. Parcă însuşi cuvântul spital îmi râcâie pe creier suferinţă, durere, sărăcie, agonie, disperare, speranţă şi lipsuri. Simt şi acum, când scriu, mirosul profund şi sâcâitor de dezinfectant, care îţi ustură nările şi îţi copleşeşte plămânii, iz de spital amestecat cu speranţe de viaţă şi cu uşurarea morţii.…

Scrumbia de platină

Scris de Joi, 05 Aprilie 2012
Alt an, aceeaşi poveste. Cum ne apropiem de Florii, cum o ia scrumbia razna pe la tejghele. Nu că ar pleca de proaspătă ce e, ci fiindcă se făleşte la preţ de parcă ar fi delicatesă de nemaivăzut într-un oraş mare port la Dunăre, ca al nostru. Un preţ corect…

Scuipă, înjură, bate, dar du-mă acasă!

Scris de Miercuri, 04 Aprilie 2012
„Ultimul microbuz, la ceas târziu de seară…”, îmi fredonează mintea în vreme ce mă aburc în microbuzul oprit în staţie şi întind regulamentarii doi lei. „Da’ n-ai 50 de bani?”, îmi tufleşte şoferul moţul entuziasmului cu întrebarea "la per tu". „N-am făcut armata împreună ca să ne tutuim!”, îi replic…

Iepoca lui "sî ni să deie"

Scris de Marți, 03 Aprilie 2012
  Nu mai avem mult până la alegeri, iar în partide clocotesc ambiţiile, dorinţele, visele şi foamea. Partidele îşi fac socoteli şi îşi numără banii pentru campanie, socotind inclusiv ce şi cât vor oferi electoralului. Ce, v-aţi zburlit? Ori deja credeţi că ne aflăm la acea maturitate la care electoratul…

Cine se sperie de fusta nevestei?

Scris de Luni, 02 Aprilie 2012
Nici n-a început, oficial, campania electorală, fiindcă, ştim cu toţii, de fapt startul s-a dat demult, că şi încep disputele. Scandalurile, mai mult sau mai puţin mocnite, nu ezită să ridice capul. Şi, din 1996, de când am votat prima oară - în deplină cunoştinţă de cauză, nu ca adolescenţii…

Ministerul de la C.A.P. se împute!

Scris de Sâmbătă, 31 Martie 2012
Acum ceva timp am rămas siderat când, pe la mijlocul unei dezbateri despre „vremurile de tristă amintire”, un student m-a întrebat cu o seninătate dezarmantă ce este acela un CAP… Pe timpul lui Ceauşescu, iniţialele CAP formau un cuvânt comun, la fel cum astăzi toată lumea ştie ce este o…

Inflaţia, o dată, inflaţia, de două ori...

Scris de Vineri, 30 Martie 2012
  Un proiect de hotărâre de guvern dat publicităţii de Ministerul Finanţelor şi avizat deja de premierul Mihai Răzvan Ungureanu stabileşte că taxele şi impozitele locale vor creşte de la începutul anului viitor cu 16,05 la sută, valoare ce reprezintă actualizarea cu rata inflaţiei înregistrate în România în ultimii trei…

Toader, tartorul politicii?

Scris de Joi, 29 Martie 2012
Nu am gândit niciodată că Mircea Toader ar fi unicul vinovat pentru dandanaua în care a picat acum partidul, de când cu apariţia cazului Boldea. (Noroc de plecarea lui Frunzăverde, că a pălit puţin cazul de la Galaţi şi a putut să mai respire puţin şi Toader!) Toţi cei care…

Alege să votezi!

Scris de Miercuri, 28 Martie 2012
Nimic nu este întâmplător, aşa că nu este întâmplător nici faptul că tocmai în acest an electoral a explodat cazul deputatului Mihail Boldea. Însă înainte de a vă gândi la cine ştie ce conspiraţii, calcule sau strategii politice, trebuie să realizaţi un alt lucru, mult mai important: cazul deputatului este…

Ce şi cu cine negociază Boldea?!

Scris de Marți, 27 Martie 2012
Când am auzit prima oară numele Boldea a fost într-un context deloc măgulitor pentru acesta. Se vorbea, printre foştii săi colegi de facultate, judecători la acel moment, despre faptul că a fost fugărit pe strada Brăilei de nişte romi cărora le promisese ceva şi nu făcuse. Am zâmbit atunci, deşi…

Vinovaţi pentru politicienii dubioşi

Scris de Luni, 26 Martie 2012
Indiferent cum (şi dacă) se va termina vreodată „cazul Boldea”, deja în politica românească s-a creat un precedent şi, aşa cum anumite cazuri din justiţie sunt ulterior studiate ca speţe, pe la facultăţile de drept, la fel de bine s-ar putea studia pe viitor acest caz, la facultăţile de ştiinţe…

Ăsta da spectacol, frate!

Scris de Sâmbătă, 24 Martie 2012
E absolut uimitor acest întreg circ pe care l-a declanşat Mihail Boldea. Şi e suficient să spunem că de subiect a devenit interesată chiar şi presa tabloidă ca să realizăm proporţiile nebuniei. Cercetat pentru fapte deosebit de grave, plecat în Kenya la distracţie, dat dispărut de procurori, căutat internaţional, făcut…

Cine ce-are cu DIICOT-ul?

Scris de Vineri, 23 Martie 2012
Imediat ce s-a aflat de plecarea din ţară a lui Boldea, toată lumea a sărit la gâtul DIICOT-ului, acuzându-i pe procurori că l-au făcut scăpat, că şi-au bătut joc de meserie, că fac favoruri politice, că s-a ratat şansa pedepsirii unui individ fără scrupule etc. Procurorii au replicat, atât cât…

Micul Boldea s-a mutat la bloc

Scris de Joi, 22 Martie 2012
În ultimii ani am tot auzit văicăreli la CJ Galaţi cum - dragă Doamne! – administraţia este obligată să vândă apartamentele pe care le deţine celor 37 de chiriaşi care au dat administraţia în judecată. La modul declarativ, vina era pusă exclusiv în cârca instanţelor. Hai să spunem că, la…

Ipocrizia imunităţii parlamentare

Scris de Miercuri, 21 Martie 2012
În toată această perioadă – nu foarte lungă, dar intensă - de la descinderile procurorilor şi până la votarea, în plenul Camerei, a ridicării imunităţii deputatului Mihail Boldea, am urmărit unele declaraţii pe care, din eleganţă, le-aş cataloga doar ca fiind doar ipocrite. Am auzit mai mulţi parlamentari care s-au…
Pagina 116 din 141