EDITORIAL - Viaţa Liberă Galaţi
O (mă)Ciucă la un car de români
Scris de D.C. Predescu Joi, 07 Iulie 2022
Dacă mai aveam ceva dubii până marţi seară, acum, după ce preşedintele Iohannis a simţit nevoia să se adreseze naţiunii, chipurile, ca s-o liniştească în privinţa austerităţii ce va să vină, sunt convins că ne aşteaptă vremuri grele. Contextul mondial, cu pandemie, război, inflaţie şi criză alimentară, este total nefavorabil,…
Statul are foame de bani
Scris de George Marinescu Miercuri, 06 Iulie 2022
Preconizatele modificări ale Codului fiscal au întârziat încă o săptămână după finele lunii iunie, iar președintele ANAF a precizat că ”nu neapărat se vor întâmpla nişte creşteri spectaculoase de taxe”. În plus, acesta a menționat că ”prin modificări fiscale trebuie să creştem încasările cu 0,5 puncte procentuale. Din ceea ce…
Munca te face fericit. Și sănătos
Scris de Mariana Constandache Marți, 05 Iulie 2022
Arbeicht macht frei - munca te face liber. Un proverb german devenit celebru într-un mod sumbru, afișat fiind la intrarea într-unul dintre cele mai sinistre locuri din istoria omenirii, lagărul de la Auschwitz. Dincolo de conotațiile căpătate în contextul actelor de exterminare atroce, zicala are profunde semnificații și adevăruri care,…
Câtă valoare au notele la examenele naţionale?
Scris de Roxana Artene Penciu Luni, 04 Iulie 2022
După contestațiile de la Bacalaureat 2022, s-au modificat 30.307 note. O rată de modificare destul de mare, de 61,7 la sută. Cu alte cuvinte, mai mult de trei din cinci contestații au produs o nouă notă, lucru care înseamnă că aproape 31.000 de note au fost greșite. La nivelul judeţului…
Ziua miliardelor
Scris de Cristinel Luca Sâmbătă, 02 Iulie 2022
Multe se întâmplă începând cu 1 iulie, dată care poate fi considerată una dintre cele mai "scumpe" zile ale acestui an. Este foarte greu de cuantificat impactul financiar al tuturor măsurilor care au intrat în vigoare, dar cu siguranță este vorba de multe miliarde de lei. Se scumpesc biletele de…
Zvonuri, bârfe și pagube
Scris de Anca Spânu Vineri, 01 Iulie 2022
În timp ce informația corectă, obținută cu greu în cadrul unor investigații jurnalistice, este batjocorită de toate sistemele statului, mai nou și de Justiție, care încearcă să-i determine pe jurnaliști să-și divulge sursele - chestiune care încalcă orice principiu deontologic și pe cele ale statului de drept -, societatea este…
Clime de război
Scris de Victor Cilincă Joi, 30 Iunie 2022
"Atlasul norilor" - superb titlu al unui roman şi al unui film, despre un suflet care, de-a lungul secolelor, se transformă din ucigaş în erou... În vremurile noastre câinoase, de război fără reguli, de speculă, de nesimţire guvernantă, de foarte proastă sau doar interesată administrare, de hoţii de stat, de…
Gălăţeni de rangul II
Scris de Anca Melinte Miercuri, 29 Iunie 2022
Şi adică de ce ar fi trebuit întrebaţi gălăţenii ce cred despre desfiinţarea şi modificarea unor trasee de transport public în comun? Modificări despre care au putut afla săptămâna trecută din ziarul "Viaţa liberă", pentru că autorităţile abia luni au binevoit să le spună ce-o să li se întâmple vineri.…
Războiul lumilor
Scris de Remus Basalic Marți, 28 Iunie 2022
Duminică, exact în timp ce liderii celor mai puternice șapte democrații ale lumii se întâlneau în alpii bavarezi, rachetele rusești loveau din nou capitala Ucrainei. Alegerea momentului de a bombarda Kievul nu este nici pe departe întâmplătoare, dacă ne gândim că membrii G7 au ca principal punct de discuție, în…
Spre Schengen, de la criză la oportunitate
Scris de Ovidiu Amălinei Luni, 27 Iunie 2022
Semnalul politic dat de Uniunea Europeană prin acordarea statutului de țări candidate la aderare pentru Ucraina și Republica Moldova este unul deopotrivă încurajator și pentru obiectivele pe care România le are în spațiul comunitar.Pericolul rusesc care planează deasupra Europei pare să fi scos din starea de ”reflexie” statele care, de…
Stingem focul cu benzină şi inflaţia cu bani!
Scris de D.C. Predescu Sâmbătă, 25 Iunie 2022
De când inflaţia a luat-o la galop peste tot în lume, în urma problemelor economice structurale din timpul pandemiei peste care a turnat gaz invadarea Ucrainei de către Rusia, fiecare ţară a încercat să limiteze efectele nefaste ale creşterii accelerate a preţurilor şi să ţină în frâu cât mai strâns…
Cum ne batem joc de ce am avut
Scris de George Marinescu Vineri, 24 Iunie 2022
Faptul că seceta pedologică se instalează din doi în doi ani în sud-estul țării și nu numai, deja nu mai reprezintă o știre. Dacă în 2020, peste debutul pandemiei s-a suprapus o secetă extremă, anul trecut cantitatea suficientă de precipitații a adus producții agricole record. În doi ani, mai exact…
Cu fumuri în cap, pericol public
Scris de Mariana Constandache Joi, 23 Iunie 2022
A devenit aproape desuet șoferul care se urcă la volan cherchelit cu unu-două sau mai multe pahare de băutură și pornește năuc pe șosele. Alcoolul aproape a devenit joacă de copii, nu atât ca factor cu potențial periculos, cât ca frecvența cu care este consumat. Mustește traficul de șoferași plini…
Profesor-ucenic pe salariu de nimic
Scris de Roxana Artene Penciu Miercuri, 22 Iunie 2022
Şi aşa devenise profesoratul Cenuşăreasa meseriilor, mulţi tineri valoroşi nedorindu-şi această carieră din cauza salariilor destul de mici la debut. Dar cu noile idei pe care vrea să le adopte ministrul Cîmpeanu, din ce în ce mai puţini tineri vor dori să se facă profesori. După absolvirea studiilor universitare cine…
Prețul carburanților – mai feliem sau lăsăm așa?
Scris de Cristinel Luca Marți, 21 Iunie 2022
Săptămâna trecută, ministrul de Interne, Lucian Bode, spunea că Guvernul „nu exclude reducerea accizei la carburanți”. Ieri, a ieșit „pe post” Marcel Ciolacu, spunând că „trebuie venit cu o plafonare clară a prețului la carburanți”. Se pare că Guvernul încă nu știe ce să facă, pentru că cele două măsuri…
Galaţiul, sufocat de gunoaie în fiecare weekend
Scris de Anca Spânu Luni, 20 Iunie 2022
Curăţenia sau mai bine spus lipsa ei rămâne un punct nevralgic al Galaţiului. Seara, prin zonele aglomerate sau în proximitatea comercianţilor de fast-food, mai ales în weekend, coşurile sunt pline ochi, iar gunoaiele se adună împrejur. Pe Faleza Inferioară, în zona de la Elice, la sfârşit de săptămână, coşurile existente…
Orașul lui cioată
Scris de Anca Melinte Sâmbătă, 18 Iunie 2022
Cioată-n colț la Primărie și-alte două buturugi peste drum, în fața județenei PSD. Cioate proaspete la doi pași de sediul municipalităţii, în dreptul monumentalei Case Serfioti. Zece pași mai în spate, doi arbori uscați se pregătesc, pesemne, să devină cioate. Când le-o veni și lor rândul la drujbă…. Cioată lângă…
Pic cu pic
Scris de Victor Cilincă Vineri, 17 Iunie 2022
Centrul oraşului nostru dinamitat odinioară de nemţi şi reconstruit timid de comunişti, cu o singură statuie pitită sub pomi, cu Parcul "Eminescu" a cărui statuie e în continuare crăpată, dar unde se vor construi câteva busturi, cu intrări interesante în pasajul subteran, creşte, pic cu pic. Iată, va avea în…
Pe limba criminalilor
Scris de Remus Basalic Joi, 16 Iunie 2022
Chiar în timp ce soldații ruși continuau să ucidă în Ucraina, președintele francez Emmanuel Macron, prezent miercuri în România, a insistat din nou că Rusia nu trebuie umilită. Apelul obsesiv la diplomație al unora dintre liderii occidentali, în contextul războiului declanșat în Ucraina, este nu doar ipocrit, dar și de…
Toate drumurile duc la NATO
Scris de Ovidiu Amălinei Miercuri, 15 Iunie 2022
De la declanșarea invaziei ruse în Ucraina, capitala României pare a se fi mutat la... baza NATO de la Mihail Kogălniceanu, din județul Constanța. Cam toate vizitele oficiale de rang înalt, începând de la vicepreședintele american Kamala Hariss până la președintele francez, Emmanuel Macron, care era așteptat marţi seară în…
A nimerit orbul Galaţi-Brăila
Scris de D.C. Predescu Marți, 14 Iunie 2022
De câteva luni, politicienii din arcul puterii se întrec în a arunca pe piaţă promisiuni care mai de care mai atractive pentru locuitorii din zona Galaţi - Brăila. De la podul peste Dunăre, drumul expres Galaţi - Brăila şi şoseaua ocolitoare a Galaţiului, la care deja se lucrează, până la…
Speculanții pun polistiren în poduri
Scris de George Marinescu Luni, 13 Iunie 2022
Premierul Nicolae Ciucă insistă pe elaborarea unei ordonanțe de urgență care să instituie în România măsuri anti-speculă. Această abordare este cel puțin ciudată, în condițiile în care reglementarea administrativă a prețurilor nu face parte din mecanismele unei economii de piață. Mai mult decât atât, se pare că prevederile actului normativ…
De ce legea-i mai mult ciumă decât mumă
Scris de Mariana Constandache Sâmbătă, 11 Iunie 2022
Ca jurist cu patalama și de aproape de 20 de ani în slujba condeiului, am învățat ca, oricât de vitregă ar fi realitatea în care ne scăldăm, să nu încurajez anarhia și nesupunerea față de reguli și bunele moravuri. Insinuarea, la nivel de formare de opinie, a ideii că non-conformismul…
Avem festivaluri, avem droguri. Ce facem cu ele?
Scris de Roxana Artene Penciu Vineri, 10 Iunie 2022
Dacă eşti părinte, şi nu numai, nu ai cum să nu rămâi şocat de ştirea că doi tineri şi-au pierdut viaţa după ce au consumat droguri în timpul festivalului SAGA, desfăşurat în weekend la Bucureşti. Alţii sunt în spital, deşi au scăpat cu viaţă. Iar vacanţa abia începe, e lungă…