POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE - Viaţa Liberă Galaţi

Transportul local, la analiză

Scris de Miercuri, 27 Ianuarie 2010
Peste patru luni urmează să intre în vigoare hotărârea Consiliului Local Galaţi privind reducerea la aproape jumătate a numărului de microbuze care vor face transport public privat de persoane. Decizia aleşilor locali a ajuns pe masa prefectului Cosmin Păun pentru viza de legalitate, fără de care nu poate intra în…

UE îşi stabileşte strategia pentru Dunăre

Scris de Marți, 26 Ianuarie 2010
Există şanse ca în viitor chiar să scăpăm de principiul „ne-am născut la Dunăre… degeaba” – aluzie la faptul că nu ştim absolut deloc (sau mult prea puţin) să exploatăm darul de a ne fi născut la malul fluviului. După cum se ştie, navele de croazieră de pe Dunăre nu…

Primarii, faţă în faţă cu prefectul

Scris de Marți, 26 Ianuarie 2010
* Cu doar două excepţii, toţi primarii din judeţ au participat ieri la o întâlnire cu prefectul Cosmin Păun * Primul subiect discutat a vizat modul de întocmire a bugetelor locale, primarii primind sfaturi de la Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Galaţi. Funcţionarea comitetelor locale pentru situaţii de…

„Sunt major, votez!”

Scris de Marți, 26 Ianuarie 2010
* Elevii din clasele XI-XII de la Liceul Pedagogic din Galaţi vor avea astăzi ocazia să afle totul despre semnificaţia şi importanţa alegerilor în consolidarea democraţiei şi despre dreptul de vot * Sub genericul “Sunt major, votez!” elevii se vor întâlni cu reprezentaţii Autorităţii Electorale Permanente, care le vor explica…

Prelungirea PUG-ului, respinsă

Scris de Marți, 26 Ianuarie 2010
* Prelungirea valabilităţii Planului de Urbanism General, votată de Consiliul Local anul trecut, nu a primit viza de legalitate a prefectului judeţului, Cosmin Păun * Acesta a fost, de altfel, singurul act administrativ al CL Galaţi care a primit în 2009, verdictul de „ilegal”. Prefectul avertizează că va ataca hotărârea…

Satele vacanţelor plutitoare ale arhitectului Ujeucă

Scris de Luni, 25 Ianuarie 2010
* Sate lacustre de vacanţă! * O comună, mai ambiţioasă decât un oraş * Un primar cu bătaie lungă * Piloţi nemţeşti din deşeuri! * Se ştie, arhitectul Dan Ujeucă (FOTO 4) a proiectat viitorul Muzeu de Artă, o lucrare extraordinară, care se potriveşte unui oraş modern, aerisit, curat cel…

Avem un port. La ce ne foloseşte?

Scris de Luni, 25 Ianuarie 2010
Ani de zile la rând, politicienii ne-au promis un port de ambarcaţiuni uşoare şi de fiecare dată din planurile lor se alegea apa de ploaie. Uite că a dat Dumnezeu, şi desigur, Ministerul Turismului, în frunte cu Elena Udrea, şi avem port de ambarcaţiuni. La ce ne foloseşte? La nimic!Elena…

Reuşită… fără loc, la PD-L

Scris de Luni, 25 Ianuarie 2010
* Tribunalul Galaţi, de partea Aureliei Popa * „Mingea” se află la deputatul Mircea Toader * Înscrisă pe lista candidaţilor la alegerile locale, din partea PD-L, pentru un loc în Consiliul Local al comunei Bereşti-Meria, Aurelia Popa, pentru că figura pe locul doi, iar partidul, când s-a împărţit „caşcavalul”, a…

Guvernul, reclamat în justiţie de pensionari

Scris de Luni, 25 Ianuarie 2010
De astăzi, Uniunea Judeţeană a Pensionarilor Galaţi (UJP) demarează acţiunea de strângere de semnături pentru a da Guvernul în judecată pentru încălcarea legii. Mai mult, pensionarii au de gând să reclame Cabinetul Boc inclusiv la instanţele internaţionale. Potrivit preşedintelui Uniunii Judeţene a Pensionarilor Galaţi, Costică Chihaia, şefii organizaţiilor de cartier…

A fost odată… Proiectul Marina

Scris de Luni, 25 Ianuarie 2010
În campania electorală a alegerilor locale din 2008, toţi candidaţii la fotoliul de primar al urbei noastre se lăudau cu proiecte care mai de care mai ambiţioase şi mai fascinante care să pună în valoare Dunărea. Primarul Dumitru Nicolae avea şi el un plan foarte bun - Proiectul Marina, beneficiind…

PD-L vrea parteneriat cu PSD

Scris de Sâmbătă, 23 Ianuarie 2010
Deşi s-au „ars” o dată într-o guvernare cu PSD şi încă nu s-au stins ecourile luptelor electorale, democrat-liberalii sunt interesaţi de colaborarea cu social-democraţii. Liderul PD-L Galaţi şi şeful grupului democrat-liberal din Camera Deputaţilor, Mircea Toader (FOTO), a declarat că un parteneriat cu PSD la nivel parlamentar este necesar: „Noi…

Mircea Toader nu crede în „flacăra violetă”

Scris de Vineri, 22 Ianuarie 2010
* Liderul PD-L Galaţi, deputatul Mircea Toader, face băşcălie de influenţele „flăcării violete” şi de energiile paranormale invocate de liderul PSD Mircea Geoană * Toader a experimentat şi el, dar fără succes, culoarea violet: „Am fost în emisiune la Realitatea Tv şi mi-am pus, în băşcălie, cravată violetă. Le-am spus…

Încă patru blocuri în cursa pentru anvelopare

Scris de Vineri, 22 Ianuarie 2010
* Deşi nu mai puţin de 126 de blocuri au solicitat să fie incluse în programul de anvelopare, doar patru dintre ele au şanse anul acesta să primească undă verde şi bani de la Guvern * Batem Brăila la deszăpezire * Cele patru blocuri care îndeplinesc deja toate condiţiile pentru…

Viaţă pe puncte

Scris de Vineri, 22 Ianuarie 2010
* Deşi directoarele Caselor de pensii şi sănătate le-au explicat pensionarilor legile, aceştia sunt hotărâţi să iasă în stradă * Înfriguraţi, sau, după caz, încălziţi din cauza … zăpezii (că tare se mai alunecă pe dalele de la „Păpădie”, iar parcarea din faţa Casei Sindicatelor e plină de zăpadă!), vârtsnicii…

Parc în Micro 21

Scris de Vineri, 22 Ianuarie 2010
* 2.699.821 de lei puşi la bătaie pentru amenajarea unui parc * Două fântâni arteziene, opt cişmele publice şi şase mese de şah vor da culoare parcului * Viceprimarul PSD Nicuşor Ciumacenco a anunţat ieri că Ministerul Mediului va finanţa amenajarea unui parc în cartierul Micro 21, în zona dintre…

Ce face, dar şi ce a făcut Nicuşor Ciumacenco?

Scris de Joi, 21 Ianuarie 2010
De când primarul municipiului Galaţi, Dumitru Nicolae, a început să aibă probleme de sănătate şi l-a lăsat pe viceprimarul Nicuşor Ciumacenco la conducerea primăriei, lumea a început să nu mai ştie exact care sunt responsabilităţile acestui viceprimar social-democrat. Şi acest lucru pentru că, timp de câteva luni, anul trecut, vicele…

S-a tras spuza pe turta Tecuciului

Scris de Joi, 21 Ianuarie 2010
* Centura Tecuciului şi reabilitarea totală a DN Galaţi-Tecuci au fost prinse în bugetul pe 2010, ne-a declarat deputatul PD-L Mircea Toader * Obiectivul PD-L şi al Guvernului Boc: Reformă, în plină criză * Ce ne-aşteaptă în 2010, câtă răbdare trebuie să aibă pensionarii dezamăgiţi de îngheţarea pensiilor, ce investiţii…

Banii partidelor la control

Scris de Joi, 21 Ianuarie 2010
* Partidele politice au fost luate la bani mărunţi de Autoritatea Electorală Permanentă * Cotizaţiile membrilor de partid i-au adus PSD Galaţi 866.134,20 lei în 2008 * PNL Galaţi a beneficiat de donaţii în valoare de 1.357.133,46 lei * PD-L a avut donatori mai puţin generoşi, dar tot a adunat…

Liniştea de după furtună

Scris de Joi, 21 Ianuarie 2010
* În vara anului 2008, imediat după alegerile locale, comuna Vârlezi a fost la un pas de a avea un nou scrutin * …şi asta după ce, supărat, Eugen Durbacă, liderul PC şi-a exclus din partid toţi consilierii comunali proaspăt aleşi. Motivul? Indisciplină. Consilierii PC refuzau să îl aleagă pe…

Eurodeputata Ţicău insistă pe proiecte la Marea Neagră

Scris de Joi, 21 Ianuarie 2010
* Noul comisar Damanaki nu spune „nu” * Rusia, ca partener "Din păcate, nici pagina web pentru afaceri maritime de pe site-ul Comisiei [Europene], nici cererile de proiecte lansate de către Agenţia Executivă pentru Transport Trans-European pentru dezvoltarea de coridoare maritime nu se referă la regiunea Mării Negre", a criticat…

De ce sunt necăjiţi pensionarii?

Scris de Miercuri, 20 Ianuarie 2010
* Mâine, vârstnicii vor discuta problemele lor, la Casa de Cultură, iar pe 28 ianuarie, vor ieşi în stradă * Revenim, astăzi, aşa cum v-am promis, cu alte detalii despre nemulţumirile pensionarilor şi motivele pentru care aceştia se pregătesc să iasă în stradă, la sfârşitul lunii. Potrivit declaraţiilor lui Cristea…

Cod galben fără probleme în judeţ

Scris de Miercuri, 20 Ianuarie 2010
Comunele care la codul galben de anul trecut au rămas blocate zile în şir în zăpadă au răsuflat ieri uşurate. Nu au avut probleme majore. Primarul comunei Băleni, Lică Oprea, ne-a asigurat că în localitate se circulă normal în condiţii de iarnă şi că drumurile de acces spre Galaţi sunt…

Alt an, altă zăpadă!

Scris de Miercuri, 20 Ianuarie 2010
* Autorităţile au dat asigurări că zăpada nu a blocat drumurile din judeţ * În oraş, străzile s-au deszăpezit de luni seară în continuu şi, minune!, gunoiul a fost încărcat de la ghene * Tot ieri, a fost pentru prima oară în aproape trei săptămâni în care Dunărea nu a…

De ce n-a ajuns deputatul Dobre observator OSCE

Scris de Marți, 19 Ianuarie 2010
* O fi importantă democraţia în Ucraina, dar mai importat este bugetul României! * Dobre mizează pe Timoşenko în turul doi * Deputatul gălăţean Victor Paul Dobre, fost secretar de stat la Ministerul Administraţiei şi Internelor, a fost desemnat să facă parte dintr-o delegaţie OSCE de supraveghere a alegerilor prezidenţiale,…
Pagina 405 din 441