OPINII - Viaţa Liberă Galaţi
Iohannis pleacă, președinția rămâne
Scris de Ovidiu Amălinei Marți, 11 Februarie 2025
Demisia lui Klaus Iohannis din funcția de președinte a animat spiritele pe scena politică. Însă, paradoxal, am putea spune că s-a evitat a se mai pune și mai mult ”gaz pe foc” într-o societate și așa încercată de tot felul de frustrări sau nemulțumiri. O primă consecință a acestei demisii…
Titularizarea, Cenușăreasa învățământului românesc
Scris de Raluca Ichim Miercuri, 12 Februarie 2025
Fără doar și poate, unul dintre cele mai controversate subiecte ale zilei este legat de examenul de titularizare în învățământ. Cu alte cuvinte, acel examen învechit, greoi, care an de an le dă bătăi de cap aspiranților la postul de profesor, chiar dacă uneori este vorba despre un job pe…
O binecuvântare și-un sictir. Prezidențial
Scris de Anca Melinte Joi, 13 Februarie 2025
Mă scuzați, rectific imediat! "O binecuvântare și-un «hatâr»", am vrut să scriu. Pentru că așa mi-a sunat, în minte, ultimul discurs prezidențial al fostului președinte Klaus Iohannis. Discurs pe care l-am urmărit, în direct și de câteva ori în reluare. Cu atenție și, recunosc, cu un pic de îngrijorare. Așa…
O nouă Ialta, varianta Trump - Putin
Scris de Cristinel Luca Vineri, 14 Februarie 2025
Nu știu cum se face, dar de fiecare dată când Donald Trump mai anunță câte-o idee MĂ(GA)reață, prin lume trece câte o undă de șoc. Uneori, ea este resimțită numai de anumite zone - vezi cazurile Mexicului sau Canadei (una, amenințată cu taxe vamale mai mari, iar cealaltă, cu taxe…
O pubelă pentru fiecare sămânțar
Scris de Mariana Constandache Sâmbătă, 15 Februarie 2025
Poate că poți scoate un om din mizerie, dar mizeria din om, mai greu. Sau poate deloc. Cam așa e și cu educația care ar trebui să fie motorul civilizaței și al bunului mers al lucrurilor, în orice domeniu. Și în primul rând, al lucrurilor elementare care țin până la…
O MAGA-rie cât Casa Albă
Scris de Ovidiu Amălinei Luni, 17 Februarie 2025
Discursul lui JD Vance de la Munchen a fost al treilea ”duș rece” pe care noua administrație de la Casa Alba îl administrează țărilor europene, în mai puțin de o săptămână. Tonul a fost dat chiar de președintele Donald Trump, care s-a lansat în negocierile cu Putin privind războiul din…
Ţări de mâna a doua, într-o Europă de mâna a doua
Scris de D.C. Predescu Marți, 18 Februarie 2025
Ne-a enervat multă vreme situaţia că Uniunea Europeană este o construcţie politică în care unele ţări sunt mai importante decât altele, iar România este tratată întotdeauna ca un membru de mâna a doua, neavând acces la reuniunile la care se iau deciziile majore. Am protestat pe toate canalele posibile, publice…
Război și pace, revăzute și adăugite
Scris de Ovidiu Amălinei Miercuri, 19 Februarie 2025
Pozițiile abrupte afișate de SUA atât în relația cu partenerii europeni, cât și cu Rusia au aruncat lumea în ”febra” negocierilor privind modalitatea de încheiere a războiului din Ucraina. Donald Trump a aplicat o ”terapie de șoc”, ce a băgat ”în priză” cancelariile europene. Până mai ieri (relativ) sigure de…
Bătaia mică și deasă (nu) e ruptă din Rai
Scris de Mariana Constandache Vineri, 21 Februarie 2025
Aflăm dintr-un raport de evaluare a activităţii Poliţei gălăţene pe anul trecut că oamenii legii au fost fără voia lor, dar în virtutea meseriei, într-un fel, martori ai unui număr tot mai mare de violenţe domestice. Oficial, gălăţenii s-au agresat în fel şi chip de peste 1.700 de ori, aducându-şi…
Ne scoatem și Dunărea la vânzare?
Scris de Cristinel Luca Sâmbătă, 22 Februarie 2025
Am vândut aproape tot ce conta în România. În general, am dat altora bogățiile noastre aproape pe nimic, pe ochi frumoși (străini ori autohtoni) sau pe interese și relații de cumetrie intra- și transpartinice. Să ne înțelegem, prostia, incompetența și pofta de înavuțire nu au siglă de partid, ele sunt…
Contează cine este la cârmă
Scris de Anca Spânu Luni, 24 Februarie 2025
Deteriorarea relaţiilor Ucrainei cu SUA, după instalarea la Casa Albă, pentru a doua oară, a preşedintelui Donald Trump, este dovada clară că, măcar în cazul tipului de republică pe care îl are federaţia americană, contează mult cine este la cârmă. În interiorul SUA, există voci şi posibilităţi de opoziţie vizavi…
Trecutul care ne poate deveni viitor
Scris de Anca Melinte Marți, 25 Februarie 2025
Eu n-am uitat! N-am uitat conferințele de presă susținute de lideri locali cu „partidul” prezent în sală, depășindu-i numeric reporterii chemați. Repet, obișnuite conferințe de presă, nu evenimente politice ori de partid! Cu zeci de membri de partid radicalizați - ca să nu spun de-a dreptul talibanizați - sorbind cu…
Lecţia maşinii de vot germane
Scris de D.C. Predescu Miercuri, 26 Februarie 2025
Alegerile din Germania s-au încheiat cu victoria conservatorilor creştin-democraţi, care au obţinut aproape 30% din sufragii, însă adevăraţii câştigători pot fi consideraţi exponenţii partidului de extremă dreapta Alternativă pentru Germania, care au obţinut un scor record, de peste 20%, ceea ce înseamnă că şi-au dublat reprezentarea în parlament faţă de…
Ba, să moară şi-a vecinului!
Scris de Anca Spânu Joi, 27 Februarie 2025
În ceea ce priveşte respectarea legii, lucrurile ar trebui să se petreacă în alb şi negru, fără excepţii, fără abateri. Ştim şi noi însă că, în viaţa reală, situaţiile în care apare nerespectarea legii sunt mai dese decât ne place să credem şi aproape nu există om care să nu…
Nebunia, influenţa şi neputinţa legii
Scris de Anca Spânu Vineri, 28 Februarie 2025
În aceeaşi zi, fără să fac vreun efort, îmi trec pe sub ochi două exemple de situaţii în care legea din România nu îşi apără cetăţenii de nişte elemente profund nocive. Primul caz, cel al fraţilor Tate, judecaţi într-un dosar de proxenetism şi aflaţi sub control judiciar (da, exact din…
Pacea ”dulăilor” în lumea ”cățeilor”
Scris de Ovidiu Amălinei Sâmbătă, 01 Martie 2025
EditorialTurnura pe care administrația Trump a dat-o Statelor Unite în relațiile internaționale - fie că ne referim la foști/actuali aliați sau actuali/foști inamici - a adus lumea întreagă într-un punct de inflexiune.După modul brutal și cinic în care Casa Albă a tratat Ucraina, după gratulările pe care le-a avut față…
Râdem, glumim, dar pacea noastră-i în mâinile lor
Scris de Anca Melinte Luni, 03 Martie 2025
"Cu viaţa noastră şi cu tunu'/ Am numărat până la unu/ Şi numărând murirăm noi/ În Primul Mondial Război/ (…) Şi-am suferit tot noi, postumii/ Al Doilea prăpăd al lumii"*, îmi fredona un gând de pace, vineri noaptea. Când atenţia mea se muta de la "Românii au talent" la discuţia…
Prin ce clădiri treceţi cutremurele?
Scris de Anca Spânu Marți, 04 Martie 2025
Astăzi se împlinesc 48 de ani de la cutremurul cel mare. Mă aflam în primul meu an de viaţă, aşa că socoteala e simplă, scad un an din câţi urmează să împlinesc eu. Deşi, evident, nu îmi amintesc decât cutremurele ulterioare, din '80, '90 şi de mai încoace, primul asemenea…
Monopol pe beznă și buzunarele oamenilor
Scris de Mariana Constandache Miercuri, 05 Martie 2025
Puține lucruri mi se par mai enervante decât să te trezești brusc pe întuneric, când acel curent, pe care îl plătești lunar, cu religiozitate, fuge din becuri și prize și te lasă într-o stare de iritare și disconfort existențial, pe care vrei să îl rezolvi cât mai repede cu putință.…
Laudă-mă, gură!
Scris de D.C. Predescu Joi, 06 Martie 2025
Într-un discurs aşteptat cu sufletul la gură de întreaga planetă, în condiţiile în care soarta Ucrainei este în impas, după conflictul cu Volodimir Zelenski din Biroul Oval de vinerea trecută, Donald Trump a reuşit să uimească din nou, vorbind mai bine de o oră şi jumătate doar pentru... a se…
Diplomație cu arma la picior
Scris de Ovidiu Amălinei Vineri, 07 Martie 2025
După năucitoarea reorientare geostrategică a SUA, ce pare dispusă să lase Europa fără ”umbrela de securitate americană”, dacă acest lucru îi va folosi lui Trump în ”tranzacția” cu Putin, UE încearcă să găsească soluții la criza de securitate în care a fost aruncată. Măsura urgenței este dată de convocarea summitului…
Femeia nu-i o zi pe an
Scris de Anca Melinte Sâmbătă, 08 Martie 2025
„Chiar și cea mai bună femeie are o coastă de drac într-însa”. „Păr lung, minte scurtă”. „Ce dacă n-ai motiv? Tu bate-o, că știe ea de ce!”. „Femeia nebătută e precum calul nestrunit”. „La donna è mobile!”. „Ochi alunecoși, inimă zburdalnică...”. Și la o adică „Cherchez la femme!” – „Căutați…
Fără ei, noi toți am fi mai săraci
Scris de Raluca Ichim Luni, 10 Martie 2025
Am primit ieri (sâmbătă, 8 martie n.a.), o veste care mi-a umplut sufletul de bucurie și de mândrie. Am aflat de la conducerea Centrului de Excelență din Galați că doi copii au obținut locul 1 la etapa națională a „Conferinței tinerilor oameni de știință” (vom reveni, în zilele următoare, cu…
De care parte a gardului eşti
Scris de Anca Spânu Marți, 11 Martie 2025
Mă uitam aseară la imaginile de la protestele din Bucureşti, la cum se străduiau jandarmii să ţină mulţimea sub control, fără să lase conflictul să escaladeze. Pe urmă citeam comentariile din online. Dacă îşi imaginează cineva că oamenii din departamentele de intervenţii ale structurilor militare şi demilitarizate (dar care, să…