Baba arde și țara se piaptănă - Viaţa Liberă Galaţi

Telecomandism fără conştientizare

Scris de Miercuri, 30 Mai 2012
  Ehei, dragii moşului, am o poveste urbană după care ar fi tânjit nu Ion Creangă, ci tocmai insurmontabilul Nenea Iancu. Asta nu înseamnă că-mi asum vreun merit, l-aş jigni pe Caragiale să mă arunc ca prostul într-o balanţă sfinţită. Mă bucur doar că mi-a ajuns la urechi şi că,…

Bute şi cei cărora le pute

Scris de Marți, 29 Mai 2012
* Minoritarul, dacă-i dai toată săptămâna şi-l ignori duminica, te face cu ou şi cu oţet. Ăsta-i de fapt românul. Abia aşteptau spărgătorii de seminţe care se cred analişti de sport să piardă Bute, că s-au şi aruncat pe el. Ho, că-l sugrumaţi şi numai de asta n-are nevoie, mai…

Pumnii lui Bute, într-o navetă de bere

Scris de Luni, 28 Mai 2012
  * Înfrângerea lui Lucian Bute la Nottingham este primul mare eşec al guvernării Ponta. Copilotul şi echipa lui au pierdut un campion, o centură cu diamante, de fapt au rămas fără Everestul sportului românesc până sâmbătă seară. Nu mai zic de naţionala feminină de handbal care, în aceeaşi zi,…

Boscheţii lui Daniel Constantin

Scris de Sâmbătă, 26 Mai 2012
  * Parlamentul European a decis ca femeile şi bărbaţii să fie plătiţi în mod egal. Păi, ce, frate, mâncăm în aceeaşi cantitate? Găsiţi-mi un echivalent pentru instituţia Oana Roman şi mai discutăm pe această temă…* Victor Ponta îşi doreşte creşterea natalităţii în ţara pe care a ajuns s-o guverneze.…

Moartea pasiunii domnului Lăzescu

Scris de Vineri, 25 Mai 2012
  * A început de ceva vreme campania electorală şi unii se dau mai breji decât alţii. Până după alegeri, când ne vom închina la Sfântul Exit-Poll, prefer să mă distrez doar pe seama unor bannere de tot râsul. Le-am găsit în alte judeţe şi sunt antologice. Astăzi, l-am ales…

Ţaţa academică de la Cameră

Scris de Joi, 24 Mai 2012
  * Statul ne vrea deştepţi. De fapt, nu statul, ci ţara. Parlamentul a decis ca orice salariat să primească 100 de euro anual pentru hrana spirituală. Adicătelea, cumpăraţi-vă cărţi, băi, proştilor! Se aude că Marian Vanghelie îşi va dona acest tichet. A citit el în cărţile bune că nu…

Ministrul tăiat de că „care”

Scris de Miercuri, 23 Mai 2012
* Senatul înfiinţează Poliţia Limbii Române, iar funcţionarii care nu vorbesc româneşte vor fi uşuiţi din sistem. A vorbi limba care-i „o comoară în adâncuri înfundată” înseamnă să-i cunoşti particularităţile. Şi fotbalistul brazilian Wesley de la FC Vaslui spune „eu este fericit”, dar asta nu-l face decât participant la trafic…

România. Nu deranjaţi! Se fură.

Scris de Marți, 22 Mai 2012
  * Ponta a avut ieri o revelaţie şi a ţinut morţiş să ne-o împărtăşească: suntem martorii unui jaf fără precedent cu fonduri UE! Păi, asta-i o veste bună. În România se mai poate fura, deci încă merită să te lupţi pentru a ajunge la putere. * Popică de la…

Un streaming din tabere, ceva?

Scris de Luni, 21 Mai 2012
  * Băsescu încearcă să liniştească lucrurile în cartier în speranţa că va avea parte de confort în propria-i locuinţă: „Rusia ne este vecin, dar parteneriatul nostru definitiv este cu SUA. ”Traiane, puteai să fii ceva mai diplomat! Nu uita că până apelezi la amicul american, rusul te poate inunda,…

Caprele lui Nuţu

Scris de Sâmbătă, 19 Mai 2012
* Premierul Ponta vrea să fie primul proprietar de maşină electrică din România. Probabil că Victoraş îşi doreşte ca prin această măsură să aibă priză la public.* Nuţu Cămătaru are mari şanse de a fi eliberat din pripon. Maică-sa a apărut la televizor şi a spus că nu s-a născut…

Oana Roman, la masa Educaţiei

Scris de Vineri, 18 Mai 2012
* Este că ne-am distrat zilele astea, ba cu Dumitreasca, ba cu Mang, ba cu mama lor de analfabeţi şi de impostori? În cele din urmă a fost promovat unul, Liviu Pop, profesor de matematică, individ pe care am fost tentat să-l apăr de hienele din mass-media care se legaseră…

Misterele ministerului

Scris de Joi, 17 Mai 2012
* A dat Domnul să-l vedem şi pe Mang plecat. Şi nu este vorba despre domnul Ponta care, parol, nu ştiu ce aştepta. Cred că se crucesc specialiştii de pe afară la vederea instabilităţii proverbiale de la şefia Ministerului Educaţiei. De fapt, sigur i-am păcălit. Ei îşi vor spune că…

Laptele matern nu-i UHT

Scris de Miercuri, 16 Mai 2012
  * Cati Andronescu, eternă candidată la funcţia de ministru al Educaţiei, este de părere că profesorii sunt umiliţi de camerele de supraveghere de la Bac. Păi, exact aşa este. Camerele astea nu cer nici şpagă, nu-i hărţuiesc pe elevi nici cu meditaţiile. (Îmi scot pălăria în faţa adevăraţilor dascăli…

Mang(leala) de la Educaţie

Scris de Marți, 15 Mai 2012
  * Până când Victor Ponta va decide să-l basculeze pe no-name-ul acuzat de plagiat căruia libidoul nu-i mai dă pace de când a devenit ministrul Educaţiei, zilnic îi voi cerşi demisia, de fiecare dată sub altă formă. Astăzi îl văd pe Ioan Mang ca pe un jucător de fotbal…

Buline albe pentru Sile negre

Scris de Luni, 14 Mai 2012
  De departe, ştirea weekendului a venit din sânul celui mai iubit clan din România. Fraţii Cămătaru, Sile şi Nuţu, fuseseră daţi în urmărire generală vineri după-amiază, iar sâmbătă noapte unul dintre ei (este vorba despre Sile) a fost capturat. Frumuseţea informaţiei abia acum îşi arată decolteul şi toate cele:…

Videanu Arena, cu borduri pe 16 metri

Scris de Sâmbătă, 12 Mai 2012
  * Măi, fraţilor, să nu credeţi că politica românească duce dorul polemicilor adevărate, sănătoase. Începând de ieri suntem în campanie electorală pentru locale, dar am depistat un diferend spectaculos la vârf, între numiţii William Brânză şi Riceard Badea. Riceard, exact aşa! Dacă aţi şti de când mă rog să-i…

Încă un tramvai numit Lucescu

Scris de Vineri, 11 Mai 2012
  * Trăim bine la nivel macro. Aşa a declarat Florin Georgescu, ministrul de Finanţe. La nivel micro o ducem mai naşpa, a vrut apoi să explice specialistul care îndeplineşte şi funcţia de vicepremier. Carevasăzică, eu, pentru că locuiesc în Micro 20, nu mă pot lăuda c-un trai decent? Iertaţi-mi…

Au pus Zaharescu în Guvern

Scris de Joi, 10 Mai 2012
  * Aseară a fost finala Europa League la Bucureşti. Încă o ocazie pentru occidentalii prost pregătiţi la geografie să vorbească despre Budapesta. Sau, de ce nu, Sofia? * Îmi pare rău pentru prostituatele care au stat ca fraierele în calea fanilor spanioli veniţi în România pentru jocul de fotbal…

Mayaşilor, ne mişcăm şi noi mai cu talent?

Scris de Miercuri, 09 Mai 2012
  * Ia terminaţi, bre, cu prostiile! Aţi urmărit acel clip de la conferinţa de presă a formaţiunii neonaziste Chryssi Avghi, partid care a prins în premieră câteva locuri în Parlamentul Greciei? Rezumat pentru cei care au probleme cu „ţeava” de Internet: un dezaxat, membru al grupării, a zbierat la…

Francois, dragostea mea

Scris de Marți, 08 Mai 2012
* Franţa şi-a tras preşedinte nou-nouţ. Francois Hollande l-a bătut pe Sarkozy şi se anunţă veselie mare în Hexagon, socialismul pregătind serbările câmpeneşti de pe Champs-Elysees. De fapt, nu ştiu cum se traduce în franceză noţiunea de „serbări câmpeneşti”, dar ce mai contează? Exit-poll-urile au prezentat o diferenţă destul de…

Băse dă banane la popor

Scris de Luni, 07 Mai 2012
* Astăzi ne vom pomeni cu votul de învestitură (nu „investitură”, coane Victor Ponta!) al noului Guvern şi încerc să-mi imaginez cum îşi negociază potenţialii miniştri portofoliile. Presupun că prim-ministrul desemnat s-a retras în birou pentru a creiona organigrama Executivului şi fiecare dintre ministeriabili bătea discret la uşă şi-i arăta…

Ziua Bărb… Bote, te bagi?

Scris de Sâmbătă, 05 Mai 2012
* Deveselu este în pericol. Localitatea din Oltenia care s-a împopoţonat cu ditamai scutul antirachetă ar putea fi atacată preventiv de ruşi deoarece nu s-a ajuns la niciun acord cu americanii pe tema sistemului anti-bum-bum amplasat în coastele Moscovei. Ce nu ştiu alde Putin este că, şi fără protecţia SUA,…

Savanţii de la Primărie

Scris de Vineri, 04 Mai 2012
  * Şi dacă eşti bine informat, poţi pica de prost, de dobitocul pământului. Am păţit-o din plin miercuri, când rulam cu viteză regulamentară spre casă. Citisem în ziar că Inelul de Rocadă se transformă în sens giratoriu (o idioţenie, fără discuţie!), auzisem şi la radio acest lucru, iar pe…

Ministrul Rovana Oximoron

Scris de Joi, 03 Mai 2012
* La ora la care noi trebuia să urmărim „Armă Mortală IV” la TV, Victor Ponta anunţa componenţa noului Guvern. Nume noi, n-am ce zice. Nu auzisem în viaţa mea de madam Câmpeanu, de Dan Nica, Corlăţean şi nici de Rovana Plumb. Aoleu, cum s-o pui pe coana Plumb la…
Pagina 124 din 129