SOCIETATE - Viaţa Liberă Galaţi

Poștașii, la un pas de declanșarea protestelor, din cauza salariilor mici și a locurilor de muncă nesigure

Scris de Vineri, 30 Iunie 2023
Nemulțumirile salariaților din Poșta Română tind să dea în clocot, iar declanșarea acțiunilor de protest pare mai degrabă o chestiune de "când", nu de "dacă" În acest context, Adrian Tatu, președintele filialei Galați a Blocului Național Sindical (BNS) - organizație la care sindicatul din Poșta Română este afiliat, a prezentat,…

Aproape o mie de refugiați au tranzitat vama la Galați

Scris de Vineri, 30 Iunie 2023
În ultimele 24 de ore, numărul refugiaților ucraineni care au venit în România pe sensurile de intrare ale celor două puncte vamale din județ a fost relativ constant comparativ cu ziua precedentă. Grosul efectivelor de refugiați s-a concentrat din nou la Galați-Rutier, peste 800 de migranți alegând această cale de…

Sărbătoarea fluviului, în școli și licee

Scris de Vineri, 30 Iunie 2023
Ca în fiecare an, data de 29 iunie marchează Ziua Internațională a Dunării, context în care Administrația Bazinală de Apă Prut - Bârlad, prin Sistemul de Gospodărire a Apelor Galați, a organizat în școli și licee gălățene evenimente pentru a marca această zi importantă. Astfel, elevii de la Școala Gimnazială…

Copăcei smulşi sau rupţi, pe strada Regiment 11 Siret

Scris de Vineri, 30 Iunie 2023
Smulși din rădăcini și puși la pământ cu tot cu parii de sprijin, rupți, frânți în două, zeci de copăcei zac pe spațiul verde al străzii Regiment 11 Siret. Situația ne-a fost semnalată de către un gălățean. Acesta ne-a transmis că în zona blocului I4, stația traseului 20 către Francezi,…

Un plop uscat, pericol public pe strada Tecuci

Scris de Vineri, 30 Iunie 2023
Pare mai înalt decât blocul cu patru etaje de pe strada Tecuci nr. 209 și e complet uscat. Chiar dacă iedera verde îi îmbracă trunchiul până la jumătate, lăsându-i crengile goale să se înalțe spre cer, arborele este cu siguranță un pericol atât pentru trecători, cât și pentru locuitorii blocului…

De Ziua Internațională a Dunării, gălățenii au luat cu asalt faleza. Ce cred oamenii despre locul lor favorit din oraș (FOTO)

Scris de Joi, 29 Iunie 2023
De Ziua Internațională a Dunării, 29 iunie, gălățenii au luat cu asalt faleza, pentru a se bucura de vremea bună și de priveliștea oferită de fluviul care ne străbate orașul Fiind o zonă foarte populară printre localnici și turiști, mai ales în sezonul cald, când mulți oameni se bucură de…

Vama de la Galați, asaltată de peste 800 de refugiați

Scris de Joi, 29 Iunie 2023
În ultimele 24 de ore, numărul refugiaților ucraineni care au venit în România pe sensurile de intrare ale celor două puncte vamale din județ a scăzut față ziua precedentă, dar a rămas același cel al solicitanților pe documente de protecție. Grosul efectivelor de refugiați s-a concentrat din nou la Galați-Rutier,…

29 iunie - Sfinții Apostoli Petru și Pavel

Scris de Joi, 29 Iunie 2023
Înainte de a se alătura grupului de însoțitori și adepți ai lui Iisus, Petru (pe numele adevărat Simon) și fratele său Andrei erau pescari. Iisus l-a numit Chefa, adică „piatră”, iar numele său se va romaniza în Petrus. Noul Testament arată că Petru, cel mai vârstnic dintre apostoli, s-a lepădat…

Ucrainenii reduc rândurile în vamă și la imigrări

Scris de Miercuri, 28 Iunie 2023
În ultimele 24 de ore, numărul refugiaților ucraineni care au venit în România pe sensurile de intrare ale celor două puncte vamale din județ a scăzut față ziua precedentă, la fel și cel al solicitanților pe documente de protecție. Poliția de Frontieră Galați a raportat că cel mai mare flux,…

Cât îi costă pe gălățeni o plimbare pe fluviu de Ziua Internațională a Dunării

Scris de Miercuri, 28 Iunie 2023
Pe data de 29 iunie 2023, se sărbătorește Ziua Internațională a Dunării, ocazie cu care putem reflecta asupra importanței fluviului care străbate numeroase orașe și culturi şi care, pentru gălăţeni, înseamnă "acasă". Fluviul Dunărea este unul dintre cele mai impresionante cursuri de apă din Europa, al doilea cel mai lung,…

Profitul total al dispeceratelor taxi din Galați s-a dublat

Scris de Miercuri, 28 Iunie 2023
În vreme ce taximetriștii gălățeni au ieșit, recent, la un marș de protest prin care au cerut, ca unică revendicare, eliminarea concurenței reprezentate de transportul alternativ și care le reduce încasările, datele publice de pe site-ul Ministerului Finanțelor arată o realitate surprinzătoare: profiturile însumate ale dispeceratelor taxi autorizate în municipiul…

Vega Hotel a împlinit 20 de ani şi a mai primit o stea (FOTO)

Scris de Marți, 27 Iunie 2023
Sute de evenimente festive din cele mai diverse, de la festivități de premiere, simpozioane și întâlniri de business, până la conferințe și ședințe de lucru ale unor organizații sau autorități publice locale și naționale Zeci de mii de clienți, turiști sau reprezentanți de business de la sute de companii locale,…

Puțin peste 900 de refugiați au intrat în țară

Scris de Marți, 27 Iunie 2023
În ultimele 24 de ore, numărul refugiaților ucraineni care au venit în România pe sensurile de intrare ale celor două puncte vamale din județ a scăzut cu câteva zeci față de prima zi a săptămânii. Poliția de Frontieră Galați a raportat că cel mai mare flux, de 744 de persoane,…

Ce cred elevii gălăţeni despre sintagma „de bună seamă”, de la bacalaureat

Scris de Marți, 27 Iunie 2023
Examenul de bacalaureat la proba scrisă de Limba și literatura română a avut loc pe 26 iunie 2023, iar elevii au fost foarte nemulțumiți încă de la primul exercițiu al subiectului I, deoarece ar fi fost dată o sintagmă mult prea grea căreia să îi găsească sinonim, sintagma „de bună…

Prins la vamă cu un BMW cu acte false

Scris de Luni, 26 Iunie 2023
"Tranzacție transfrontalieră" sau țeapă cu acte false? Într-o astfel de dilemă vor trebui să facă lumină polițiștii de frontieră din Galați, care la finele săptămânii trecute au interceptat, în vamă, un bolid abia vândut în România, care urma să fie scos din țară. Cel care a vrut să treacă BMW-ul…

Numărul refugiaților a scăzut cu câteva sute

Scris de Luni, 26 Iunie 2023
În ultimele 24 de ore, numărul refugiaților ucraineni care au venit în România pe sensurile de intrare ale celor două puncte vamale din județ a scăzut semnificativ față de ultima zi a săptămânii trecute. Poliția de Frontieră Galați a raportat că cel mai mare flux, de 778 de persoane, s-a…

Înscrieri pentru Săptămâna Europeană a Mobilității

Scris de Luni, 26 Iunie 2023
Săptămâna Europeană a Mobilității 2023 este deschisă pentru înscrieri, anunță Agenția pentru Protecția Mediului Galați. "În fiecare an, între 16 și 22 septembrie, campania de conștientizare a Comisiei Europene privind mobilitatea urbană durabilă invită orașe din întreaga Europă și din afara ei să participe la Săptămâna Europeană a Mobilității. În…

Ziua Iei, sărbătorită la Biserica lui Cuza

Scris de Luni, 26 Iunie 2023
Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul ne-a surprins la Biserica "Vovidenia" din Galați, Biserica lui Cuza, unde un Tată și un Fiu, părintele Octavian Pelin și părintele Gabriel Pelin, slujesc în comuniune cu Hristos. Sfânta Liturghie a fost săvârșită la Sfântul Altar din grădina bisericii, la umbra unor tei istorici, cu parfum…

Absolvenții gălăţeni nu mai sunt tentați de ajutorul de şomaj

Scris de Duminică, 25 Iunie 2023
În ultimii ani, tot mai puțini absolvenți gălățeni de școli gimnaziale sau profesionale, de liceu, de învățământ postliceal sau universitar se înscriu în evidența AJOFM Galați ca persoane în căutarea unui loc de muncă Îi putem numi "șomeri de vară", pentru că apar imediat după absolvire. În 2022, s-au înregistrat…

Mii de refugiați au aglomerat vama în weekend

Scris de Duminică, 25 Iunie 2023
Ultimele 48 de ore au adus peste 2.200 de migranți la cele două puncte de trecere a frontierei de pe raza județului. În cele două zile, Poliția de Frontieră Galați a raportat că cel mai mare flux, de 1.908 persoane, s-a înregistrat prin vama de la Galați, în timp ce…

Ziua Internațională a Iei - „Regina” portului popular românesc, celebrată pe calea Domnească (FOTO și VIDEO)

Scris de Duminică, 25 Iunie 2023
Sute de gălățeni din Eparhia Dunării de Jos au participat, la sfârșit de săptămână, la amplele activități dedicate Zilei Internaționale a Iei. Manifestările au fost organizate, cu binecuvântarea arhiepiscopului Dunării de Jos, Înaltpreasfințitul Părinte Casian, de Muzeul Eparhial, în parteneriat cu o serie de organizații și instituții de cultură din…

Peste 6.000 de gălățeni au sărbătorit Ziua Iei

Scris de Duminică, 25 Iunie 2023
Sâmbătă seară, în Grădina Botanică, mii de gălăţeni au celebrat în mod unic ia românească, recunoscută la nivel mondial prin frumusețe, broderii și migala cu care este țesută.Conform estimărilor Consiliului Județean (CJ) Galați, au fost prezente peste 6.000 de persoane. "A fost o mare bucurie să văd că mulți au…

Numărul refugiaților de la vamă s-a apropiat de 900

Scris de Vineri, 23 Iunie 2023
În ultimele 24 de ore, numărul refugiaților ucraineni care au venit în România pe sensurile de intrare ale celor două puncte vamale din județ a crescut ușor față de intervalul precedent. Poliția de Frontieră Galați a raportat că cel mai mare flux, de 738 de persoane, s-a înregistrat prin vama…

Elicopterul SMURD de la Galaţi a salvat un copil din Republica Moldova

Scris de Vineri, 23 Iunie 2023
Elicopterul SMURD de la Galaţi a desfăşurat, joi seară, o misiune pentru salvarea unui copil de patru ani din Republica Moldova, care suferise un stop cardio-respirator. El a fost resuscitat cu succes şi transportat la un spital din Chişinău. "Echipajul elicopterului SMURD de la Galaţi a încheiat cu succes o…
Pagina 49 din 614