Nu avem nici ce avem!

Scris de Miercuri, 26 Mai 2010

Ne mor zilnic societăţile! O fabrică trage obloanele, opreşti la un chioşc să cumperi ciocolată, te-ntorci să mai cumperi şi gumă – chioşcul nu mai e! La astfel de vremuri trebuie vânate orice oportunităţi, cât de mici, ca să nu mărim numărul şomerilor, al săracilor asistaţi de stat, săracu’, cel…

Cine arde şi cine se piaptănă?

Scris de Marți, 25 Mai 2010

Prima doamnă a tras clapa televiziunii poporului. După ce tot cetăţeanul cinstit şi interesat de bătaia în direct a maneliştilor, trendul la nuanţele flăcării violet şi raportul dintre dispariţia Elodiei şi ultima răbufnire a vulcanului islandez, a aşteptat vreo două zile cu sufletul la gură să treacă orele până la…

Să ne urâm bine!

Scris de Luni, 24 Mai 2010

Dacă Moise şi-a dus poporul prin deşert ani buni, doar promiţându-i o Ţară a făgăduinţei, astăzi avem o ţară, dar avem neapărat nevoie de termene! Rar câte unul vorbeşte despre termene precise pentru salvarea ţării; preşedintele Constantinescu a pomenit despre 200 de zile – cu 100 mai mult decât i-a…

Exerciţii de nesimţire

Scris de Sâmbătă, 22 Mai 2010

Toţi politicienii ţin conferinţe de presă. Se indignează oportun şi televizat la adresa crizei sau măsurilor cu care va fi lovită fix peste două săptămâni populaţia. Dacă te uiţi pe declaraţiile lor de avere, mai toţi au câteva case, terenuri, conturi în bănci şi, în general, o existenţă matusalemică asigurată.…

Dor de curcubeu

Scris de Vineri, 21 Mai 2010

Particularii sunt supăraţi foc pe bugetari, profesorii au ceva cu funcţionarii, cei din sănătate cu poliţiştii, lucrătorii din administraţie cu pensionarii şi aceştia cu toţi ceilalţi. Toată lumea e învrăjbită cu toată lumea. Chiar între cei aflaţi în aceeaşi oală sunt ierarhizări triste ale gradelor de sărăcie şi capra vecinului…

Înapoi în viitor

Scris de Joi, 20 Mai 2010

Ştiţi ce mi se pare interesant în toată povestea asta a crizei? Faptul că, în urmă nu cu mult timp, patronii firmelor private se văitau de criză, în timp ce guvernanţii ridicau, nonşalant, din umeri, şi ne asigurau că „economia duduie”. Pe atunci, criza era în România, nu şi la…

Înjurături de lux

Scris de Miercuri, 19 Mai 2010

Pensii de lux, salarii de lux, indemnizaţii de lux, alocaţii de lux, o ţară de lux. Până să vină Guvernul Boc să taie luxul din România. Era chiar prea de tot atâta lux. „Ce tot atâta lux? Hai să tăiem. Începem cu pensionarii, cu banii pentru creşterea copiilor, cu şomerii,…

Ţara ca minister

Scris de Marți, 18 Mai 2010

Cine mai păstrează în memorie gustul extrem de amar al violentelor bătăi de stradă din 13–15 iunie 1990 tresare desigur acum, la ştirea că minerii din Valea Jiului şi din Petroşani vor să vină în această săptămână la Bucureşti ca să protesteze împotriva măsurilor anticriză anunţate de Guvern! Pot fi…

25 la sută din concediu?

Scris de Luni, 17 Mai 2010

Norul de cenuşă în capul României este exact ce ne lipsea. Dacă nu ne-am smuls până acum părul din cap pentru că nu mai putem face credite la bănci pentru bunuri personale, dacă nu ne-am dat cu fundul de pământ pentru că e clar că ni se pregăteşte ceva şoc…

Zvonuri pe cale oficială

Scris de Sâmbătă, 15 Mai 2010

Aşa cum nu trece zi, în România ultimei săptămâni, fără un protest, la fel, nu apune soarele până când Guvernul nu anunţă încă o "măsură" anti-criză. Din păcate însă, în timp ce protestul pensionarilor, sindicaliştilor, profesorilor, mamelor este real, anunţurile făcute de Guvern par din ce în ce mai rupte…

Dovlecei cu varză acră

Scris de Joi, 13 Mai 2010

Nu, nu i se spune sărăcie. I se zice planificarea bugetului familial, sau cât costă copilul – hm, scump al dracu’, păcat că nu merge la retur, cât costă maşina – mult, mai bine iau autobuzul, cât face să scot de pe card – pfuuu, o avere, cine naiba spune…

Vara vrajbei noastre

Scris de Miercuri, 12 Mai 2010

Întâmplarea face ca sediul redacţiei noastre să se afle într-o zonă centrală, în care concentraţia de instituţii publice pe metrul pătrat este foarte mare. Aşa se face că poţi observa cine lucrează… unde şi mai ales cum, chiar dacă nu îţi propui neapărat să o faci pe spionul. De ceva…

Un fleac, m-au impozitat!

Scris de Marți, 11 Mai 2010

Mioriţa bătu sfios la uşa stăpânului. Baciul deschise. „Stăpâne, stăpâne, mai cheamă şi-un câine!”, îi ceru oaia. Câinele de pază al democraţiei era însă plecat pe la o manifestaţie a pensionarilor… Atunci oaia se aşeză câineşte şi, oftând că n-o mai auzeau şi alţii, îi povesti totul ciobanului care, credul,…

Când se stinge lumina

Scris de Luni, 10 Mai 2010

Copiii noştri nu înţeleg că a existat un timp şi un spaţiu în care te trezeai dimineaţa fără telecomanda în mână. Că a comunica însemnă să scrii o scrisoare la care urma să primeşti răspuns peste o lună. Nu îşi pot imagina viaţa fără 500 de sortimente de ciocolată-prăjituri-Messenger-Facebook-telefoane mobile-sms-uri-fotoshop-MTV…

Boii şi măgarii

Scris de Sâmbătă, 08 Mai 2010

Românii mănâncă jar. E o furie şi o disperare care nu îi mai încape. Criza ne-a ajuns direct în buzunare şi am aflat din gura preşedintelui că salariile bugetarilor, pensiile şi ajutoarele de şomaj se vor diminua. Motivul? Suntem la fundul sacului şi adunăm firimiturile doar-doar ne mai iese de-o…

2 la suta cui?

Scris de Vineri, 07 Mai 2010

Vreau să donez ăia 2 la sută! Şi constat că, de fapt, nu-i după mine. Iată povestea. Nu rezist în faţa abordărilor matern-telefonistice. Mă fac să mă simt atât de vinovată că nu-mi văd suficient de des părinţii sau că mă duc doar în misiune de cerut bani pe la…
Grecia e în pragul haosului, al falimentului, Portugalia nu se simte deloc bine, iar România dă semne că s-a molipsit de boala dezastrului economic şi social. Majorarea cotei unice la 20 la sută şi a TVA la 25 la sută va avea efecte dramatice asupra populaţiei şi a mediului de…

Păcălicii

Scris de Miercuri, 05 Mai 2010

De două zile se întoarce pe toate părţile ideea dublării taxelor şi impozitelor, anularea cotei unice şi căderea economiei ca urmare a dispariţiei măsurilor de dreapta în economie. PNL se pregăteşte să depună moţiune de cenzură, în timp ce PDL face declaraţii eliptice şi întoarce spatele să nu vadă agitaţia.…

Respect zero

Scris de Marți, 04 Mai 2010

Respect, un cuvânt care şi-a pierdut mult din consistenţă, de când a devenit slogan de campanie electorală. Politica s-a năpustit peste acest termen precum hoardele barbarilor şi l-a pustiit, i-a ars câmpiile, i-a secat fântânile. L-a lăsat, aşa, răvăşit, stors de vlagă. Însă încă în viaţă. Din păcate, sau din…
Nu apucă vântul să usuce peturile de bere azvârlite pe ultimele bastioane verzi după maneleala socialistă, că se ivi un nou prilej de bairam. Nu pentru toată lumea, e drept. Gazetarii din toate zările ar trebui să sărbătorească astăzi Ziua Mondială a Libertăţii Presei. Atât de stupid sună asta acum,…

Ce nu ne place la 1 Mai

Scris de Sâmbătă, 01 Mai 2010

Că înainte de 1989 eram târâţi cu japca la manifestaţiile de dragoste „spontană” pentru PCR. Că pionierii aşteptau de dimineaţă, indiferent de vreme, ore întregi, până le venea rândul să mărşăluiască şi să dea din mâini, din crenguţe înflorite sau din steaguri, în faţa primului-secretar & comp. Sau să scrie…
La ora la care scriu aceste rânduri, pe fereastra biroului intră, în forţă, zgomotul utilajelor care taie asfaltul de pe trotuarul de vizavi. Un grup de muncitori lucrează de azi de dimineaţă. Lucrarea este importantă; este vorba despre înlocuirea conductelor de gaze naturale. O lucrare vitală, având în vedere riscul…

Tâmpenia instructiv-educativă

Scris de Joi, 29 Aprilie 2010

Chiar, ce comod este să rămâi tâmpit! Adică, dacă n-ai văzut girafă în viaţa ta, carevasăzică girafa nu există! Sau, dacă nu eşti elev sau elevă, să te miri că unele („asta nu ne caracterizează”, nu-i aşa?) eleve fac striptease în clasă, pe catedră. În loc să tocească în recreaţie…

Pârliţi şi năpârliţi

Scris de Miercuri, 28 Aprilie 2010

Vine ziua de 1 mai, apropiere care pe unii din noi ne face să ne gândim cât de norocoşi suntem că încă avem unde munci, pe alţi câţiva ne face să ne gândim, cu tristeţe, la cât de ghinionişti suntem că ni s-au desfiinţat locurile de muncă, iar pe şi…
Pagina 146 din 159