Timp de două zile, în această săptămână, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Galați nu au putut fi făcute analize pentru depistarea COVID-19, după ce unitatea medicală a rămas fără kiturile necesare testării. Pacienții au fost nevoiți să aștepte ore bune până la venirea rezultatelor, ceea ce a provocat nemulțumiri.…
Numită și "boala mâinilor murdare", hepatita A este o boală a ficatului produsă de virusul hepatic A. Spre deosebire de alte virusuri hepatice, cel de tip A nu provoacă boală cronică. Cu alte cuvinte, cei mai mulți dintre pacienții diagnosticați cu hepatită A se vindecă complet și rămân imuni pe…
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a anunţat că, în urma unor discuţii, România s-a înscris în sistemul european gândit pentru vaccinul anti-COVID."Mâine (miercuri - n.r.) vom avea discuţii şi cu reprezentantul pentru Europa de Est al firmei care face acest vaccin. După cum ştiţi, noi am făcut şi o donaţie în…
Un nou focar de COVID-19 în Galaţi. De data aceasta este vorba despre Centrul de Îngrijire şi Asistenţă pentru Persoane cu Dizabilităţi, centru aparţinând Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Galaţi. Centrul a fost declarat focar şi băgat în carantină după ce 20 dintre cei 51 de…
Sute de mii de femei din România se află în pericol, deoarece un medicament foarte important pentru ele lipsește de peste trei luni din farmacii. Este vorba despre tamoxifen, tratament recomandat pacientelor bolnave de cancer mamar, pe care acestea trebuie să îl ia după operație. Și mai grav este faptul…
Societatea va trăi o perioadă lungă de timp cu noul coronavirus, a declarat Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, conform Agerpres. "În momentul de faţă, la cum se prezintă lucrurile, vom trăi cu acest virus o perioadă lungă de timp şi trebuie să profităm de această posibilitate, de…
Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Galaţi a primit, marţi, încă cinci rezultate pozitive în urma testărilor pentru depistarea noului coronavirus. Astfel, numărul total al îmbolnăvirilor a ajuns, la nivelul judeţului Galaţi, la 691. Dintre persoanele infectate, 417 au fost declarate vindecate şi au fost externate din spitale. Totodată, 85 de…
Izbucnirea epidemiei de Covid-19 a dus la reorganizarea în grabă a majorității spitalelor gălățene, pentru ca aceste unități medicale să poată primi pacienți infectați cu noul coronavirus. Schimbările survenite aproape peste noapte în funcționarea spitalelor au însemnat și amânarea în masă a pacienților care aveau nevoie de internări și de…
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) şi Ministerul Sănătăţii (MS) anunţă primirea unei donaţii din partea Guvernului Japoniei, constând într-un lot de 12.200 de tablete de Avigan (Favipiravir), medicament experimental dezvoltat de compania niponă Toyama Chemicals şi utilizat în tratamentul afecţiunilor cauzate de noul coronavirus.”Donaţia face parte dintr-un program umanitar în valoare…
În acest sfârșit de săptămână, au fost confirmate, în județul Galați, 21 noi cazuri - 12 sâmbătă și 9 duminică - de îmbolnăvire cu noul coronavirus. Conform datelor Direcției de Sănătate Publică (DSP) Galaţi, în județul nostru au fost confirmate până acum 681 de cazuri de infectare cu COVID-19, iar…
Peste 32.000 de pacienți au apelat la centrele de permanență din județul Galați, pe parcursul anului trecut. Datele Direcției de Sănătate Publică (DSP) Galați arată astfel o creștere importantă a prezentărilor în aceste unități sanitare, în comparație cu anul 2018. În județul nostru funcționează opt centre de permanență, majoritatea în…

Protest la Ambulanță

Scris de Miercuri, 10 Iunie 2020

Mai mulți angajați ai Ambulanței Galați au organizat miercuri, între orele 10,00 și 12,00, o manifestație în curtea sediului central al instituției. Protestatarii acuză deciziile incorecte luate de autorități, precum și indiferența manifestată de factorii de decizie prin amânarea proiectelor care ar avea un impact pozitiv asupra personalului și a…
Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) "Grigore T. Popa" din Iași a reușit să obțină o finanțare record, destinată implementării unui program de screening, diagnostic și tratament pentru persoanele infectate cu virusurile hepatice B, C și D. Porgramul se va adresa inclusiv pacienților din județul Galați. Instituția medicală ieșeană a…

Cazuri noi și izolare nerespectată

Scris de Marți, 09 Iunie 2020

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Galaţi a primit, luni, încă trei rezultate pozitive în urma testărilor pentru depistarea coronavirusului. Astfel, numărul total al îmbolnăvirilor a ajuns, la nivelul judeţului Galaţi, la 638. Dintre persoanele infectate cu noul coronavirus, 399, cu opt mai mult față de raportarea de duminică, au fost…
Odată cu instituirea stării de urgență și cu reorganizarea spitalelor pentru a putea primi cazuri de COVID-19, mulți pacienți, bolnavi cronici și nu numai, au fost nevoiți să-și reprogrameze intervențiile chirurgicale neconsiderate urgențe, pentru o dată ulterioară. Din momentul în care măsurile s-au mai relaxat, spitalele au început să primească…
UPDATE, sâmbătă, 6 iunie 2020. Încă cinci noi cazuri de îmbolnăvire cu coronavirus în județul Galați. Conform datelor de la Direcția de Sănătate Publică, în județul nostru au fost confirmate până acum 629 de cazuri de infectare cu Covid-19, dintre acestea 389, cu opt mai mult față de raportarea de…
Consiliul Județean Galați a aprobat în ședința din 26 mai proiectul tehnic pentru instalația de gaze medicale de la Spitalul de Boli Infecțioase. Valoarea totală a acesteia este de 2,38 milioane lei, fonduri din bugetul propriu al instituției. "Acest sistem va asigura autonomia totală a unității medicale în ceea ce…
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a explicat, joi, că intenţionează preluarea coordonării medicale a spitalelor, aşa cum a fost pe durata stării de urgenţă, pentru a avea ”o activitate medicală şi de calitate, dar şi complexă”. Din punct de vedere financiar, potrivit ministrului, unităţile medicale ar urma să depină în continuare…
Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Galaţi a primit încă şapte rezultate pozitive în urma testărilor pentru depistarea coronavirusului. Astfel, numărul total al îmbolnăvirilor a ajuns, la nivelul judeţului Galaţi, la 619. Dintre persoanele infectate cu noul coronavirus, 373 au fost declarate vindecate şi au fost externate din spitale. În acelaşi…
Două echipamente medicale indispensabile pacienților din spitale au fost donate de clubul Kiwanis Galați către Spitalul de Obstetrică-Ginecologie "Buna Vestire". Este vorba despre un aparat pentru măsurarea funcțiilor vitale și de un injectomat, care au costat peste 30.000 de lei. La începutul anului, membrii clubului Kiwanis Galați au luat legătura…
Așa după cum am menționat recent, modernizarea zonei de ambulatoriu de la Spitalul Județean de Urgență "Sfântul Apostol Andrei", investiție de circa 12 milioane de lei, finanțată prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020, se află în procedura de achiziție. De altfel, Consiliul Județean, în calitate de autoritate contractantă, a publicat…
Cardul naţional de asigurări de sănătate nu va fi utilizat până la data de 30 septembrie în asistenţa medicală primară şi în cea ambulatorie de specialitate, informează Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS). În celelalte specialităţi, serviciile medicale acordate vor fi validate cu cardul începând cu data de 1…

Apel pentru vaccinarea copiilor

Scris de Marți, 02 Iunie 2020

Vaccinarea copiilor trebuie să fie o prioritate în această perioadă, în condițiile în care, din cauza pandemiei, mai mulți părinți nu și-au mai vaccinat copiii, spune Alexandru Rafila, preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, potrivit Agerpres. El le cere medicilor de familie să facă un efort să recupereze copiii care nu…
Lucrările de la Spitalul Clinic Județean de Urgență ”Sfântul Apostol Andrei” se desfășoară la ”foc continuu”, cu toate constrângerile legate de actuala criză sanitară. Potrivit declarațiilor președintelui Consiliului Județean (CJ), Costel Fotea, are loc, în fapt, o transformare completă a unității sanitare. În ordinea descrescătoare a valorii investițiilor ce au…
Pagina 69 din 130