Nici nu a apucat bine vicepremierul rus, Dmitri Rogozin, să pună piciorul în Republica Molodova şi s-a şi răspândit zvonul plecat din „surse apropiate Kremlinului” că Moscova va instala în Transnistria un radar ultraperformant, în replică la scutul antirachetă american din Europa. Desigur, ministerul rus al Apărării a dezminţit orice informaţie, dar, dacă e să ne amintim bine, la fel a făcut şi înainte de a amplasa rachete sol-aer în enclava Kaliningrad… Oricum, nu iese fum fără foc. Interesul militar al Rusiei faţă de Transnitria este din ce în ce mai ridicat. Recent în regiune au fost prezenţi într-o incursiune destul de discretă chiar ministru rus al Apărării, Anatoli Serdinkov, dar şi unul dintre foştii comandanţi ai Armatei a 14-a. Coincidenţă, în urma acestei vizite s-a făcut cunoscut că „pacificatorii” ruşi vor beneficia în perioada următoare de echipament modernizat. Moscova pare atât de preocupată de „menţinerea păcii” în regiune încât a uitat de mai vechile angajamente de retragere a forţelor ruse de pe teritoriul R.Moldova. Dar ca să nu se spună că Rusia marşează doar pe zona militară, Dmitri Rogozin, ridicat la rang de emisar al Kremlinului, a solicitat deschiderea unui consulat rus în Transnistria. Tendinţa de consolidare a prezenţei ruse în regiunea separatistă nu înseamnă altceva decât că, la o adică, Moscova este pregătită să folosească Transnistria pe post de ghimpe în spatele statelor NATO, dar şi ca element de constrângere a R.Moldova, de împiedicare a unei eventuale apropieri a acesteia de România şi, respectiv, Uniunea Europeană. Nu ar fi nici prima nici ultima dată când Rusia s-ar folosi de „conflictele îngheţate” pentru susţinerea propriilor interese, fie că vorbim aici de Transnistria, Abhazia sau Osetia de Sud. Războiul din Georgia ne-a demonstrat că trecerea de la un „conflict îngheţat” la un război în toată regula se poate face destul de rapid, mai ales dacă Rusia doreşte să facă o demonstraţie de forţă. În cazul Transnistriei, contracararea influenţei ruseşti revine, teoretic, autorităţilor de la Chişinău, dar raportul de forţe este net în defavoarea celor din urmă. Mai degrabă UE ar trebui să acorde o atenţie sporită acestui subiect. Cazul Transnistriei reaminteşte că nostalgiile Moscovei după influenţa pe care o avea în perioada sovietică nu au dispărut cu totul. Iar odată ce Rusia îşi va reface sferele de influenţă din actualul spaţiu ex-sovietic, umbra Moscovei ar putea deveni din nou ameninţătoare pentru statele din Europa Centrală şi de Est.