Aş vrea să-ţi spun ceva despre zigzag, dar fulgerarea mea nu mai cuvântă, despre sclipire am uitat de mult şi nu mai ştiu despre lumina frântă! Nici despre licăr nu mai ştiu nimic, nu mai cunosc o geană de lumină, mi se păleşte steaua-n calendar, umblă pe jos, descreşte... şi…

!că sunt aici ş-acum e-o întâmplare în gol, cu subiect şi predicat... cu unul care numără întruna, cu altul care stă la numărat!... !unul şi altul...oare care-i primul dintre arhonţii cestui jur cifrat? cine păstrează cheia şi închide taman când cred că totu-i dezlegat? (!sigur că da, nu ştie nimeni…

Cât pe ce să înceapă...dar s-a oprit exact când eram bucuros că nu mai sunt singur niciodată, când mă îmbrăcasem cu hlamida pe dos, uite-aşa, să-mi poarte noroc şi să nu fiu deocheat în sclavia/împărăţia cealaltă! Cât pe ce să înceapă...dar s-a oprit să-şi tragă sufletul şi să se hodinească...…

Eu n-am s-ajung, frumoaso, niciodată la înălţimea sufletului tău... sunt plin cu silă, zgură şi restrişte, cu vraişte, cu patimă şi rău! N-am nici un dram de milă şi candoare, nu mă încearcă nici un gând senin, mă ocoleşte pacea şi iubirea, în ochii mei nici lacrimi nu mai vin!…

Doi singuri frumoşi... un salcâm şi-o salcâmă se duc să se umple cu păsări şi floare... aici nu mai sunt nici miresme, nici triluri, nici milă, nici ploaie, nici dor, nici răbdare! Se duc mai încolo, cu mult mai încolo decât ce înseamnă departe, departe... n-au timp să mai vadă,…

!mergem în timp şi-n spaţiu? înapoi şi înainte? suntem mulţi şi multe?... dare de samă: suntem şi trăim proiecţia gândirii absolute! !sigur că da, umblăm şi noi prin cest inexorabil vis al nu ştiu cărui necunoscut?... strigăm: sigur că nu!... şi, negreşit, mă nărui şi te nărui! !aşa i-am spus...…

Nimic (nu)-i de aşteptat să se întâmple în această oprire, căreia i se spune viaţă pe pământ: nici rele, nici bune, nici pătrate, nici rotunde... chiar dacă tu eşti o sântă... chiar dacă eu sunt un sânt! Nimic (nu)-i de aşteptat să se piardă printre alte cuvinte mai mult ori…

Stau acum, stau aici, în Moldova de nord, unde sunt numai ape impare... n-am uitat să mă-ntorc, n-am uitat să mă mir: jur pe sfeşnicul meu de onoare! Şi mă duc la fântâni... şi mă văd alt ceva în oglinzile lor tăcătoare... văd şi stele-n mulţimi, tremurând... fără soţ: jur…

Ş-am venit să te-aud, să te văd, să te-nvăţ ca pe-o carte cu literă mare... şi apoi să mă ierţi că nu pot să te-nving: jur pe lacrima mea de onoare! Am venit până-n sudul Moldovei de nord, pân-aici, unde toate sunt pare, unde totu-i multiplu de doi... ă, hă,…

De-atâţia ani... şi n-am ajuns la tine... şi merg, şi merg (zile şi nopţi) întruna, mai am puţin şi se termină drumul, nu se mai vede zarea şi nici luna, nimic din ce mi-a spus că eşti acolo, încremenită-n veşnic-aşteptare, silabisind (în numele iubirii) prenumele nădejdii strigătoare la cerul dus…

Ai zis că plouă...şi-a-nceput să ningă... ai zis că ninge, dar s-a pus pe ploaie... oricum…(ai zis?!)...e vorba despre apă... oricum, la fel lumina se îndoaie: şi când loveşte oameni de zăpadă, şi când s-abate-ntr-o fântână plină, şi când se-mplântă-n aisberguri chioare şi-orice titanic scârţâie, se-nclină...!... oricum şi-oricând pe toate…

E sâmbătă!...pe apa-i milenară se duc iertări, păcate, tot, tot, tot... bune şi rele, sacre şi profane... şi scurt, şi lung, şi laic, şi bigot! E sâmbătă!...şi nu-i nici o scăpare din calea apei sale...hai s-o bem pe toată, într-o clipă, fără milă, să nu-i mai fim şi poftă şi…