Teodora Miron

Teodora Miron

Şi-a modificat spaţiul fără autorizaţie

Marți, 05 Septembrie 2017 15:00 | Publicat în JURIDIC
Poliţiştii locali au efectuat un control la un spaţiu comercial de pe strada Brăilei. În urma verificărilor, oamenii legii au constatat că la spaţiul comercial respectiv au fost efectuate lucrări de construcţie fără autorizaţie. Proprietarul spaţiului comercial a fost sancţionat contravenţional cu o amendă în valoare de 2.000 de lei şi s-a dispus intrarea în legalitate, în conformitate cu prevederile Legii 50/1991, actualizată. ...

ACCIDENT spectaculos pe strada Morilor. Două persoane au fost rănite ușor

Vineri, 01 Septembrie 2017 21:23 | Publicat în EVENIMENT
Accident spectaculos la intersecția străzii M. Kogălniceanu cu strada Morilor. Un bărbat de 40 de ani, care conducea un autoturism pe strada Morilor, nu a acordat prioritate unui alt vehicul, care venea de pe strada M. Kogălniceanu și a intrat în coliziune cu acesta. În urma impactului, mașina lovită, condusă de un bărbat de 39 de ani, s-a răsturnat.   ”Un autoturism condus de un șofer în vârstă de 40 de ani, odată ajuns la intersecția străzilor Morilor cu Mihail Kogăln ...

Lux plătit cu vieţi omeneşti

Sâmbătă, 02 Septembrie 2017 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Noul dosar instrumentat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în care sunt anchetate 14 persoane, printre care şi preşedintele Casei Naţionale de Sănătate, ne arată, încă o dată, că omul de rând este doar o marionetă de pus ştampila pe buletinul de vot. Faptele relatate de procurori arată că cei care ajung în funcţii cheie uită că sunt şi ei oameni, că au părinţi, rude şi că, la un moment dat, oricare dintre aceste persoane dragi lor pot avea nevoie de ajut ...

Jandarmeria Rurală, 124 de ani de la înfiinţare

Sâmbătă, 02 Septembrie 2017 00:00 | Publicat în EVENIMENT
Jandarmii gălăţeni au sărbătorit ieri, într-un cadru festiv, 124 ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Rurale, instituţie stabilă, autoritară şi eficientă pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice şi pentru respectarea legilor în mediul rural. Cu această ocazie, preotul capelan Ionuţ Zaharia a oficiat o slujbă pentru pomenirea eroilor jandarmi căzuţi pe câmpurile patriei sau la datorie. "Putem considera data de 1 septembrie ca o a doua zi a armei noastre, după data de ...

Ţigări şi tutun mărunţit, ascunse în pubela de gunoi a navei

Sâmbătă, 02 Septembrie 2017 22:00 | Publicat în JURIDIC
Lucrătorii din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galați-port, în baza planului comun de cooperare cu Biroul Vamal Galaţi, Căpitănia Galaţi şi Poliţia Transporturi Navale Galaţi, au desfăşurat un control amănunţit asupra unei nave sub pavilion Togo, sosită în portul Galaţi. "Echipa de control a descoperit, ascunse şi nedeclarate, sub patul din cabina comandantului navei, 195 de pachete de ţigări de diferite mărci şi un kilogram de tutun mărunţit pentru ţigări. De ...

14 reţineri în dosarul decontărilor fictive de la Casa de Sănătate

Vineri, 01 Septembrie 2017 17:00 | Publicat în EVENIMENT
În urma percheziţiilor efectuate, joi, 31 august, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a corupţiei, în dosarul privind  fraudele de la Casa Naţională de Sănătate (CNAS), 14 persoane au fost reţinute pentru 24 de ore. Cel mai răsunător nume în acest dosar este cel al lui Marian Burcea, preşedinte al CNAS, reţinut pentru constituire a unui grup infracţional organizat şi folosirea influenţei, în exerciţiul funcţiei de conducere din cadrul une ...

A ajuns după gratii, după ce şi-a LOVIT fosta concubină

Duminică, 03 Septembrie 2017 14:10 | Publicat în JURIDIC
Poliţiştii de la Secţia au fost sesizaţi, prin plângere, cu privire la faptul că, pe 30 august, un bărbat din municipiul Galaţi, în vârstă de 26 de ani, a pătruns, fără drept, în locuinţa fostei concubine, pe care a lovit-o. În urma verificărilor, oamenii legii au stabilit că femeia agresată avea un ordin de protecţie, pe care tânărul l-a încălcat. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de: nerespectarea hotărârii judecător ...

ÎNȘELAU BĂNCI, cu ordine de plată false

Duminică, 03 Septembrie 2017 14:30 | Publicat în JURIDIC
Poliţiştii din Galaţi şi Argeş au realizat, pe 31 august, trei percheziţii domiciliare, două la noi în oraş şi una în Mioveni. Descinderile au fost făcute pe baza unor mandate obţinute într-un dosar penal având ca obiect săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. Astfel, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Infracţionalităţii Economice şi Serviciul Criminalistic Galaţi, în colaborare cu colegii lor din ...

ALTERCAȚIE în TRAFIC după ce un șofer a vrut să facă o manevră interzisă (VIDEO)

Joi, 31 August 2017 19:30 | Publicat în JURIDIC
Inconștiența la volan poate provoca tragedii. Asta era să se întâmple și pe DN26, unde șoferul unei camionete a vrut să vireze, cel mai probabil, stânga fără să se asigure. Mai mult, șoferul nu avea voie să vireze la stânga pentru că avea linie dublă continuă. Din fericire, vigilența unui alt participant la trafic, dar și norocul acestuia că nu venea niciun alt autoturism pe contrasens, a făcut ca întâmplarea să se termine cu bine. Șoferul vigilent a reușit să tragă ...

UPDATE - Tragedie la Vânători | Un om de afaceri gălăţean s-a ÎMPUȘCAT cu arma de vânătoare. Anchetă în desfășurare

Joi, 31 August 2017 23:30 | Publicat în SOCIETATE
UPDATE | Un bărbat de 53 de ani, din Galaţi, a decis, joi dimineaţă, 31 august, să-şi pună capăt zilelor. Gălăţeanul Aurel Grădinaru a ales să-şi încheie socotelile cu viaţa la proprietatea sa din comuna Vânători, acolo unde avea o livadă şi îşi creştea câinii de vânătoare. Conform martorilor, la un moment dat s-a auzit un foc de armă, dar nimeni nu a intrat în panică, pentru că se ştia că Aurel Grădinaru deţine o puşcă de vânătoare. "Am auzit un foc de arm ...
Pagina 358 din 761

Gălățenii sunt campioni la a-și risca viața pe stradă

Regulile sunt făcute pentru a fi încălcate pare a fi motto-ul participantului la trafic, cel puțin î ...

Tu unde vei merge zilele acestea? Weekend cu de toate la Galați!

Gălățenii au parte în acest sfârșit de săptămână de unul dintre cele mai pline programe culturale și ...

O nouă sesiune de atribuire a locurilor de parcare vacante

Primăria municipiului Galați informează că, începând din 17 septembrie, ora 08,00, până pe 21 septem ...

Vânătoare de pescari fără permise de-a lungul Siretului (VIDEO)

Dacă sunteți pasionați de pescuit, nu ieșiți ”la baltă” decât cu permis și cu numărul egal de ustens ...

Una dintre cele mai spectaculoase sere de plante exotice din România se construiește în Grădina Botanică

La sera de plante exotice din Grădina Botanică se lucrează la terasa panoramică, amenajată chiar la ...

Galațiul găzduiește Salonul Auto GAS 2025 - cel mai mare eveniment auto din România

Galațiul se pregătește să devină capitala pasionaților de mașini, între 12 și 14 septembrie 2025, câ ...

Numărul pensionarilor din Galați a scăzut. Pensia medie - 3.026 de lei

În județul Galați, în luna august 2025 erau înregistrați 124.071 de pensionari, cu 285 mai puțini fa ...

Infrastructura de irigații din Galați, prioritate pentru autorități și ANIF

Prefectul județului Galați, Andreea-Anamaria Naggar, a avut, în această săptămână, două întâlniri de ...

Anunț - CCA SPEDITION LKW SRL

ANUNȚ CCA SPEDITION LKW SRL, în calitate de beneficiar al proiectului finanțat prin Planul Național ...

Au început lucrările pe tronsonul 2 al bulevardului Siderurgiştilor

S-a dat start lucrărilor de modernizare şi pe al doilea tronson al bulevardului Siderurgiştilor, anu ...

Peste 3,5 milioane de euro pentru dezvoltarea rurală. O nouă strategie în Regiunea Sud-Est

Asociația GAL Tecuci, unul dintre cele mai mari Grupuri de Acțiune Locală din Regiunea Sud-Est, a în ...

Prefectura susține că cifrele privind reducerile de personal din administraţie nu sunt greșite, ci incomplete

Declarațiile premierului Ilie Bolojan, făcute pe 2 septembrie, au stârnit nemulțumiri la Galați. Pot ...

Gălăţenii, scoşi din răbdări de automatele de bilete. Ticketing cu surprize şi sincope

Jucători păguboşi la loterie, aşa se simt de cele mai multe ori gălăţenii, când încearcă să-şi cumpe ...

Prefectul Galațiului, la perfecționare

Prefectul județului Galați, Andreea Anamaria Naggar, participă în aceste zile la cursurile organizat ...

În reforma administrației, „avem nevoie de bisturiu, nu de topor”

Primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu, vicepreşedinte PSD, critică datele prezentate de premi ...

Polonia a doborât, în premieră, drone rusești care au încălcat spațiul aerian al țării

Polonia a anunţat, miercuri, că a mobilizat forțele aeriene proprii și pe cele ale NATO pentru a dob ...

Ursula von der Leyen: Rusia „își bate joc de diplomație”

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a reacționat după atacurile rusești fără precede ...

Cel mai mare atac aerian rusesc, de la începutul războiului din Ucraina

Autoritățile ucrainene au declarat, duminică, că atacul executat de forțele ruse în cursul nopții a ...

Zelenski refuză invitația lui Putin la Moscova

„Nu pot merge la Moscova în timp ce Ucraina este atacată în fiecare zi”, a declarat Volodimir Zelens ...

Al treilea caz de infectare cu West Nile la Galați

Direcția de Sănătate Publică a anunțat cel de-al treilea caz de infectare cu virusul West Nile, cons ...

OPTIMAR – Clinica de oftalmologie unde grija pentru ochii tăi se îmbină cu expertiza unei echipe medicale dedicate

Galațiul are, în sfârșit, o clinică exclusiv de oftalmologie la standarde europene: OPTIMAR . Cu o e ...

Cum se poate plăti CASS pentru persoanele aflate în întreținere

Persoanele fizice care aleg să plătească contribuția de asigurări sociale de sănătate (CASS) pentru ...

Al doilea caz de meningoencefalită West Nile la Galați

O femeie din Drăgănești este cea de-a doua persoană din judeţul Galaţi depistată cu meningoencefalit ...

Peste 100 de europarlamentari cer măsuri ferme pentru salvarea industriei oțelului

Un demers important pentru viitorul industriei oțelului din Uniunea Europeană, cu implicații directe ...

Analiza financiară a zilei. Procesul de scădere a dobânzilor va începe în 2026

Pe 8 octombrie se va desfășura penultima ședință de politică monetară a BNR din acest an, de la care ...

România s-ar putea confrunta cu prima grevă socială din ultimul secol (GALERIE FOTO)

Aproximativ 150 de sindicaliști din educație, sănătate, siderurgie, comerț, și nu numai, au particip ...

Apreciere modestă a euro după criza politică din Franţa

Criza politică din Franța a afectat performanța monedelor de la marginea zonei euro, care au avut o ...

Start la Campionatul Mondial din Filipine

Evenimentul cel mai important al acestei perioade este Campionatul Mondial de volei masculin, care s ...

Oțelul II joacă pe terenul din Slobozia Conachi

FOTBAL. În etapa a treia a Ligii a III-a de fotbal, echipa a doua a SC Oțelul joacă cu prahovenii de ...

David Talabă - puștiul din Galați dublu vicecampion european la șah

Eroul acestor rânduri, David Christian Talabă, este un nume despre care, cu siguranţă, se va vorbi m ...

Concurs inedit de arte marţiale în comuna Marginea

Localitatea Marginea din județul Suceava a fost înscrisă în circuitul artelor marțiale. Zilele acest ...

Elevi de la Școala Gimnazială nr. 26, în vizită la Viaţa liberă (GALERIE FOTO)

În această săptămână am învățat altfel, nu din manuale, nu prin teste și teme, ci prin experiențe ca ...

Elevii de la Școala 29, antreprenori la târgul de carte

La începutul acestui an școlar, Școala Gimnazială Nr. 29 a deschis porțile nu doar către cunoaștere, ...

Violența fizică, principala problemă de conduită a elevilor

Elevii gălățeni s-au bătut mai puțin în prima jumătate a acestui an decât anul trecut, dar tot au ma ...

„Samanta”, robotul gălăţean care a uimit juriul prin cea mai bună autonomie

Elevii de la CNVA Galați membri ai echipei de robotică DynaByte au început noul an școlar cu veşti f ...

Cum a fost a doua seară a Festivalului de Folclor: Exotism, ritm şi impetuozitate (FOTO)

O călătorie din exotica Indonezie spre energia balcanică a Macedoniei de Nord, cu popasuri într-o po ...

Petrecere de zile mari la „majoratul” Festivalului de Folclor „Doina Covurluiului” (VIDEO)

O mare de gălăţeni - peste 10.000! - a petrecut pe cinste, vreme de aproape trei ore, în Grădina Bot ...

Românii își iau rămas bun de la un om şi o epocă. Corespondenţă specială de la Palatul Cotroceni (GALERIE FOTO & VIDEO)

Este o zi caniculară în București, ca în toată România, dar zeci de oameni au făcut abstracție de la ...

O seară magică sub stelele din Grădina Publică. Astronomie, brioșe și visuri cu ochii spre cer (FOTO)

La invitația câtorva tinere entuziaste, am participat în Grădina Publică din Galați la un eveniment ...

Comunismul a fost (și este) de mai multe feluri?

Roberto Iacomi se întoarce la Galați cu o nouă carte. Culmea, o carte de… actualitate, dacă ținem co ...

Peste 500.000 de români vor să emigreze

România este țara cu cea mai mare pondere din Europa Centrală și de Sud-Est a locuitorilor care decl ...

Participare-record la cel mai mare festival românesc din America

Peste 12.000 de persoane au invadat încântătoarea promenadă The Wharf din Washington, D.C., timp de ...

Prima întâlnire a ministrului Oana Ţoiu cu românii din Italia

Prima întâlnire oficială a ministrului de Externe, Oana Ţoiu, cu reprezentanți ai comunităților româ ...

Cum pot românii să-și cumpere vechime pentru pensie în 2025

Vechimea în muncă rămâne elementul de bază pentru obținerea dreptului la pensie. Fără un stagiu mini ...

La Biserica „Sfânta Ana”, visul părintelui Teoharie a devenit realitate

Pe 9 septembrie, gălățenii s-au bucurat de rugăciune și de Sfânta Liturghie la Biserica „Sfânta Ana” ...

Hram la Mănăstirea ”Naşterea Maicii Domnului” din Cudalbi. O sută de ani de istorie

La praznicul Naşterii Maicii Domnului, Mănăstirea Cudalbi din judeţul Galaţi, important centru de vi ...

A încetat din viaţă Sorin Stanciu, preşedintele UZPR

Ziaristul Sorin Stanciu, președintele Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR), a plecat ...

Un talent gălățean își împarte harul cu viitorii artiști. Alexia Mocăniță, studenta-profesoară de la Școala de Arte (FOTO)

Laureată la Gala Excelenței în Educație, așa a încheiat Alexia-Oana Mocăniță primul an de studenție ...

Dezvăluiri din culisele „X Factor” cu finalista Maia Fluture şi ProFa (FOTO şi VIDEO)

Maia Fluture, finalistă „X Factor” 2025, şi Monica Măciuceanu, ProFa care dă „Voces” Galaţiului, au ...

Rareș Neculau, olimpicul de aur la informatică: „Oricine îşi depăşeşte limitele este un campion”

Medaliat cu aur la Olimpiada Națională de Informatică din acest an, Rareș Andrei Neculau, elev în cl ...

Teatrul „Nae Leonard”, invitat să susțină un concert de gală în Lagună. Interviu cu prof. univ. dr. Cristian Luca, directorul ICR Veneția

Aflându-se în importanta poziţie de director al Institutului Cultural Român (ICR) din Veneţia, prof. ...

Se caută donatori de sânge. O învățătoare are nevoie urgentă de ajutor

O învățătoare din Galați, care se află internată în secția de ginecologie a Spitalului Județean, are ...

Două familii cu 11 membri, fără acoperiș de Paște. Pompierii i-au salvat și au strâns bani (FOTO)

Drama prin care trec cele două familii din Galați, lovite crunt de pierderea caselor la începutul să ...

O familie din Galați s-a trezit cu casa în cap după o explozie în vecini

Un început mai negru nu putea avea Săptămâna Mare pentru o familie din Galați, care luni, 14 aprilie ...

În lupta cu cancerul, Gheorghiță are din nou nevoie de noi

Șerban Gheorghiță, gălățeanul bolnav de cancer pentru care „Viața liberă” a făcut apel la ajutorul c ...

Căsuţa cu poveşti la Cenaclul „Noduri şi Semne”

"Așa e copilăria. Așa a fost și copilăria mea. Citeam povești pe nerăsuflate. În biblioteca mea, căr ...

Debut de stagiune lirică la Teatrul „Nae Leonard”

De aproape șapte decenii, Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard” este un pilon al vieții ...

Cât costă biletele la Festivalul de Comedie de la Galați

Cel mai scump bilet - 150 de lei, cel mai ieftin - 35 de lei, acestea sunt „extremele” tarifelor pen ...

„Doinița Covurluiului”, aplauze la Istanbul

Ansamblul Folcloric de Copii și Tineret „Doinița Covurluiului” a reprezentat România la Festivalul I ...

Cum a ajuns noul târg auto… depozit de vechituri (FOTO)

Noul Târg Auto - pentru amenajarea căruia Primăria Galaţi a cheltuit peste 6,9 milioane de lei - a a ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Defrișări pe malul Dunării, la Galați. O lucrare cu multe semne de întrebare și controverse (FOTO)

Poate că nu este cel mai inspirat titlu pe care le-am fi putut găsi, dar reflectă cel mai bine reali ...

Galaţiul se împrumută iarăşi la Exim Banca Românească: 150 de milioane de lei pentru 30 de investiţii

Cu 16 voturi favorabile, aleşii locali l-au împuternicit pe primarul Ionuţ Pucheanu să negocieze și ...

Cine a reprezentat Galaţiul în străinătate şi cu ce scop. Deplasări externe la Primăria Galaţi, în 2024

Franţa, Italia, Spania, Polonia, Turcia, Marea Britanie, Bulgaria, Austria, Olanda, Grecia, Croaţia, ...

Companiile la care a tras banul public în 2024. TOP 10 al marilor câștigătoare de contracte cu Primăria Galaţi

Tramvaie noi, autobuze electrice noi, mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale pentru u ...

Gafe, gogomănii, golănii şi ţepe, în Galaţiul anului 2024 (FOTO)

Am avut de toate pe parcursul anului 2024: gafe, gogomănii, golănii, țepe…! Ca la fiecare început de ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

Afaceriștii acuzați de fraudă cu mașini de lux nu vor sta după gratii

Cei cinci oameni de afaceri reținuți săptămâna trecută de DNA București în dosarul în care sunt acuz ...

În Galați, s-a furat mai puțin și s-au comis mai puține violențe. Strategia de prevenire a poliției

În Galați, s-a furat mai puțin și s-au comis mai puține acte de violență. Cel puțin asta reiese din ...

Traficant de droguri adus din Marea Britanie

Marţi, 2 septembrie, Poliția Română a adus în țară cinci persoane, pe numele cărora existau mandate ...

DNA a descins la o firmă gălățeană acuzată de o fraudă uriașă

O societate comercială din Galați, având ca obiect de activitate vânzarea de mașini rulate, este în ...

Două trasee noi de transport, între Galați și Vânători: stații, program și tarife pentru călători

Traseul 50, care va asigura legătura între localitatea Odaia Manolache - Piața Centrală din Galați, ...

Trei localități din județ, periate ore în șir de polițişti

A fost aglomerație mare de polițiști pe metru pătrat, la finele săptămânii trecute, în trei comune d ...

UPDATE: Hala mistuită de flăcări, pagube de proporții la Șendreni

UPDATE.  În urma incendiului a ars o hală de producție, pe o suprafață de aproximativ 400 de metri p ...

„Campionate” de pescuit ilegal, la barajele de pe Siret

Zeci de pescari au fost surprinși miercuri, 27 august, în timp ce își practicau ocupația preferată î ...

RE/DARE SAMĂ (cu Steaua)

o văd în cădere, numai în cădere o văd - în rest, toată viaţa, ca şi cum n-ar fi, ca şi cum n-aş ave ...

PUNCT... și de la CAPĂT [pentru Ion Stratulat - La Mulți Ani!]

care CAPĂT? - (parcă) se aude dinspre împrejurul lui TOT,ca şi cum o confuzie/iluzie gramaticală/mat ...

Stop-cadru [pentru Iovu Poteră MANUELA - Respect!]

Moto:„lumină lină lini lumini/ răsar din codrii mari de crini/ i-atâta noapte şi uitare/ şi lumile-a ...

Aria cercului și aria iubirii

(pentru Ion Balaban - La Mulți Ani!) Trecuse un veac de mii de ani de la naşterea mea - şi eu încă ...

VEHEMENT și DEFINITIV

În anul 2024, pe 16 Iulie, fără să mă informez pe-ndelete, m-am deplasat până pe vârful Găina, la Tâ ...

LA ÎNCEPUT n-a fost CUVÂNTUL

La început n-a fost Cuvântul! N-a fost nici Alfa şi nici Omega! Nici Răul şi nici Binele! La început ...

Ai auzit???

Acolo... unde toate casele stau şi trăiesc şi mor la marginea satului, şi unde toţi oamenii sunt din ...

NU CUMVA SĂ CĂDEȚI DE PE CAL

„calul călare pe cal/ calul călare pe calul călare/ calul călare pe calul călare pe cal/ calul călar ...

Neil Peart, bateristul trupei Rush

Neil Peart, bateristul celebrei trupei canadiene de rock progresiv Rush, s-a născut pe 12 septembrie ...

Filmul zilei la TV

Hologramă pentru regeSUA, (2016) comedie, dramăDisponibil pe: Prima TV, 11 sep, ora 20,00 cu: Tom H ...

Remember. David Ricardo (1772-1823)

David Ricardo, economist englez de origine evreiască sefardă portugheză, s-a născut pe 18 aprilie 17 ...

Josef Jakob, campionul mondial şters de comunişti din istoria handbalului

Jucător şi antrenor de handbal german de origine română, Josef Jakob s-a născut pe 11 septembrie 193 ...

Psihoterapia bazată contactul cu natura. Beneficiile terapeutice ale mediului înconjurător

Pe lângă remediile fizice, medicina naturistă modernă explorează și beneficiile terapeutice ale medi ...

Şcoala iubitorilor de animale. Câinele are nevoie de mai multă mişcare!

Câinii au nevoie de exerciţii fizice regulate. Dacă patrupedul nu are parte de suficientă activitate ...

Sfaturi. De ce e bine să consumăm ficat de pui?

Ficățeii de pui sunt bogați în proteine și au puține calorii Pentru o alimentație echilibrată, este ...

Ce trebuie să ştim despre împerecherea pisicilor

Proprietarii de feline care îşi doresc înmulţirea acestora trebuie să aibă anumite informaţii înaint ...