Maria Măndiţă

Maria Măndiţă

Amenzi degeaba

Vineri, 09 Aprilie 2010 03:00 | Publicat în SOCIETATE
* Din 1.800 de cazuri ajunse în instanţe, judecătorii au decis deja ca 400 de persoane să presteze muncă în folosul comunităţii * Dintre acestea, numai 60 au dat cu mătura, în contul amenzilor neplătite *    După cum se ştie, lipsa unei legislaţii mai dure în privinţa achitării amenzilor contravenţionale conduce la situaţii în care anumite persoane acumulează sute de sancţiuni neplătite. Mai mult, ştiind că legea nu obligă în niciun fel la plata amenzii, unii contra ...

Oraşul - şantier

Joi, 08 Aprilie 2010 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Mersul pe jos reduce consumul nervos… Cam aşa vom spune, în câteva săptămâni de acum înainte, asta, dacă nu am spus-o deja, având în vedere traficul infernal din oraş, cauzat şi de blocarea multor străzi, pe care se desfăşoară lucrările ISPA. Programul transmis de primărie, referitor la numele străzilor pe care se va lucra, până la sfârşitul anului, prin programul ISPA, arată că, în curând, vor fi şi mai multe artere în lucru. În total, în acest an se vor deschid ...

Nesimţirea înfloreşte primăvara

Miercuri, 07 Aprilie 2010 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Ieşirea la grătar, la iarbă verde îşi pierde din sens atunci când, de fapt, firele verzi au fost deja făcute scrum de „iubitorii de natură” care fac focul pentru grătar direct pe pământ, iar aerul curat pe care ar trebui să îl respire este impregnat cu praf şi mirosul resturilor alimentare în putrefacţie, lăsate de izbelişte…  În liziera cuprinsă între Siret şi malul oraşului – zona preferată a „gălăţenilor iubitori de natură” şi mai ales de grătare - n ...

Satul românesc nu renaşte în toate comunele

Sâmbătă, 03 Aprilie 2010 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* Primarii a 13 localităţi susţin că nu au teren în intravilan ca să le construiască de locuinţe profesorilor, poliţiştilor şi medicilor * Un număr de 48 de primării din judeţul Galaţi, din cele 62 care se încadrează în programul „renaşterea satului românesc”, legiferat prin HG nr. 151/23 februarie 2010, au făcut solicitări către Prefectură, pentru a fi incluse în acest program naţional, a declarat purtătorul de cuvânt al Prefecturii Galaţi, Petrica Paţilea. Pot ...

Ajutoare pentru pensionari

Vineri, 02 Aprilie 2010 03:00 | Publicat în SOCIETATE
În primele trei zile din această săptămână, liderii Asociaţiei Pensionarilor 2007 au împărţit în jur de 400 de pachete cu alimente, pentru pensionarii amărâţi, cu venituri scăzute. „Fiecare pachet, în valoare de aproximativ 30 de lei, a conţinut ulei, zahăr, orez, câte un cozonăcel”, ne-a declarat liderul acestei asociaţii, Constantin Ciucă. „Banii pentru aceste pachete i-am obţinut prin sponsorizări, ocazie cu care le mulţumim celor care au înţeles să ne ajute ...

Ceartă şi plângeri penale pentru Cuza 43

Vineri, 02 Aprilie 2010 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
La aproape patru ani de când imobilul de pe strada Cuza 43 a dispărut fizic – rămânând în locul său doar nişte ruine acoperite de gunoaie şi iarbă -, viceprimarul social-democrat al municipiului Galaţi, Nicuşor Ciumacenco, a organizat o conferinţă de presă, ieri, chiar în acel loc, acuzându-l pe deputatul democrat- liberal Mihail Boldea de tot răul. Care deputat  nu a întârziat să reacţioneze, anunţându-şi intenţia de a-l da în judecată pe viceprimar, pentru insult ...

La Parchet nu este nicio sesizare!

Vineri, 02 Aprilie 2010 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
„Am verificat, însă nu am descoperit înregistrat nici un fel de dosar penal sau plângere sau sesizare pe acest subiect”. „În măsura în care vi se vor pune la dispoziţie alte date suplimentare de identificare a acestei sesizări, noi vom verifica”, ne-a declarat, ieri, Liliana Costanda, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi, instituţie unde viceprimarul susţine că s-a depus încă de anul trecut o sesizare privind modul în care „primăria a f ...

Trei, Doamne, şi toate trei…

Vineri, 02 Aprilie 2010 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
După ce, la sfârşitul lunii martie, ne-am întrebat, retoric, dacă se vor termina la timp lucrările prin programul ISPA care blochează calea de acces către Cartierul Dunărea, dinspre Faleză, (care aveau termen limită 31 martie 2010), ieri, am primit pe adresa redacţiei un comunicat de presă prin care eram anunţaţi că „termenul de finalizare al lucrărilor pe Str. Stadionului pe tronsonul cuprins de la intersecţia cu strada Oţelarilor până la sensul giratoriu de la intersecţ ...

Somnul dosarelor naşte monştri

Joi, 01 Aprilie 2010 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Două corpuri de clădire din incinta sediului Poliţiei Comunitare, de pe strada Traian, sunt în prezent amenajate de către muncitorii SC Vâlceana. Lucrările, care se vor finaliza la începutul lunii iunie, după estimările primarului Dumitru Nicolae, costă în jur de 180.000 de lei. În cele două corpuri de clădire se vor muta toate dosarele care în prezent constituie arhiva primăriei. „Este foarte important ca aceste dosare să fie ţinute în spaţii adecvate, nu să ne trezim cu ...

S-a redeschis circulaţia pe Faleză, la Elice

Miercuri, 31 Martie 2010 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* Maşinile se strecoară pe lângă blocurile turn din zonă, spre spaima pesimiştilor care cred că traficul va conduce la tasarea imobilelor * Malul Falezei ar trebui consolidat, pământul dând semne că „o ia la vale” * Cu o întârziere de două săptămâni de la data anunţată de primar, ieri, circulaţia pe Faleza Superioară a fost reluată în zona de la Elice. Aşa cum am mai anunţat, autovehiculele pot trece pe acolo, ocolind parcul de la Elice, pe lângă cele două blocuri ...
Pagina 120 din 235

Toate cele 10 tramvaie de la Astra Arad au sosit la Galaţi

Ultimul tramvai din lotul celor 10 achiziționate cu fonduri prin PNRR a sosit la Galaţi, anunţă admi ...

Galaţiul, sub Cod galben de instabilitate atmosferică

Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenţionare meteo Cod galben, valabilă până pe 24 m ...

Atenţie, şoferi! Se modifică limita de viteză pe bulevardul Marea Unire

„Începând de luni, 26 mai 2025, limita de viteză pe bulevardul Marea Unire se modifică de la 70 km/h ...

Elevi gălățeni premiaţi la competiția națională „Integrare prin Tehnologie”

Echipa "Digital Innovators" de la Școala Gimnazială Nr. 22 din Galați a obținut Premiul I la competi ...

Festivalul „Folk… Minor”, la Tecuci

Sâmbătă, 24 mai, de la ora 16.00, în Parcul "Regina Elisabeta" din Tecuci va avea loc festivalul-con ...

Poza zilei. Negre fără ghinion

„Cine-a zis că pisicile negre poartă ghinion?”, par să se întrebe ofensate, de la înălţimea pervazul ...

Un gălăţean drogat a „inaugurat” Drumul Expres

Urmărire ca-n filme, miercuri seară, în jurul orei 23.30, pe digul Brăila - Galați, unde polițiștii ...

Și cu anvelopele arse, și cu banii luați

Incendiul violent și cu degajări mari de fum produs la Șendreni, în cursul zilei de duminică, 18 mai ...

Câte garaje vor fi demolate în cartierul Aurel Vlaicu. De ce unele coșmelii „rezistă” (FOTO)

Fiecare demolare de garaje, în orice cartier al Galaţiului s-ar întâmpla, este privită cu speranţă d ...

Dan Nica, liderul PSD Galaţi: „Am pierdut încrederea multor oameni care au crezut în noi”

„Colaps”, „cădere liberă”, „pierderea contactului cu realitatea” sunt doar câteva dintre cuvintele p ...

UPDATE. Cum au votat gălăţenii la alegerile prezidenţiale din 18 mai

Faţă de primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2025, gălăţenii nu doar că au participat în număr ...

Gălățenii, „olimpici” la prezență la urne

Gălăţenii, mai mulţi la vot decât în ultimii cinci ani! Potrivit datelor centralizate în timp real, ...

Cel mai mare atac rusesc de la începutul războiului

Cel mai mare atac cu drone de la începerea războiului a avut loc duminică, au declarat autoritățile ...

Zelenski, de la Istanbul, către Putin: „Sunt aici”

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a transmis din Turcia, unde se află pentru negocieri de p ...

Vladimir Putin propune negocieri directe cu Ucraina. Răspuns la ultimatumul occidental

Președintele rus Vladimir Putin a propus duminică, într-o neobișnuită apariție de noapte la Kremlin, ...

Tribunal special în Ucraina, pentru crimele de război ruseşti

Miniștrii de Externe din așa-numitul „Grup Central” format din cel puțin 37 de țări au semnat „Decla ...

Acces prioritar la investigații pentru pacienții cu boli cronice

Pacienții cu boli cronice au dreptul la programări rapide, în cel mult cinci zile, pentru investigaț ...

Tratament modern pentru tulburarea depresivă majoră, la Spitalul de Psihiatrie din Galați

Începând din luna septembrie 2024, în cadrul Spitalului de Psihiatrie „Elena Doamna” din Galați se d ...

Costuri în creștere pentru tratamentul gălăţenilor cu diabet

Cheltuielile din cadrul Programului Național de Diabet Zaharat au crescut în 2024 cu 12% față de anu ...

Alergarea în aer liber - beneficii pentru corp și minte

Alergarea în aer liber revigorează atât corpul, cât și mintea. Beneficiile acestei activități sunt n ...

Feribotul construit de Damen pentru BC Ferries, botezat cu gin canadian (VIDEO)

La Șantierul Naval Damen Galați a avut loc, joi, în prezența ambasadorului Canadei în România, cerem ...

Cum redirecționează românii cei 3,5% din impozit

Un român din trei (33%) nu a redirecționat niciodată cei 3,5% din impozitul pe venit, 67% dintre rom ...

Cursuri gratuite de formare profesională: 68 de locuri disponibile la Galați

În luna iunie 2025, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) va organiza 75 de prog ...

Aproape 250.000 de gălățeni, în evidența Fiscului

246.794 de contribuabili erau administrați la nivelul Administrației Județene a Finanțelor Publice ( ...

Start în Cupa Arcada la tenis

O nouă competiție debutează în peisajul sportului gălățean, "Cupa Arcada" la tenis de câmp. Prima e ...

Finală națională în „Cupa României” la badminton

Acest weekend va fi dominat la Galaţi de meciurile unei importante competiții naționale de badminton ...

Finală națională şcolară la rugby. Din sportul gălățean

RUGBY. Inspectoratul Școlar Județean Galați și Liceul de Transporturi Auto „Traian Vuia” Galaţi orga ...

Echipa naţională de volei, la primele meciuri de verificare

Selecționata masculină de volei a României se află în plină campanie de pregătiri. Stafful tehnic, î ...

Educația rutieră salvează vieți. O materie care ar trebui predată în şcoli

Mersul pe stradă este plin de riscuri, mai ales în condițiile actuale, așa că educarea de mici a cop ...

Premiu la Olimpiada Naţională de Inteligență Artificială

Olimpiada Națională de Inteligență Artificială a adus la Galați distincții și premii. La competiția ...

Elevii Colegiului Naţional „Al. I. Cuza”, promotori ai valorilor europene

Despre Programul „Școli-ambasador ale Parlamentului European” (EPAS) ne-a vorbit profesoara de istor ...

Parada absolvenților Facultății de Istorie, Filosofie și Teologie. Emoție și speranță pe treptele Universității (video)

Galațiul a fost martorul unui moment plin de emoție, luni dimineață, când absolvenții Facultății de ...

Galaţiul de Lumină a mărturisit: „Hristos a Înviat!”– „Adevărat a Înviat!” (FOTO şi VIDEO)

Mai luminat ca în această noapte n-a fost de multă vreme Galaţiul. Luminat de miile de lumânări şi c ...

Oraș cu pretenții, dar fără WC-uri. Modern pe hârtie, primitiv la ”nevoie”

Galațiul, un oraș care se mândrește cu spitale digitale, pubele inteligente și chiar cu tehnologii i ...

Magnolii înflorite și pavaj spart. Centrul Galațiului, din nou în șantier (FOTO)

Cu siguranță merită să admirați magnoliile înflorite din zona Spicu - Romarta! Doar că va trebui să ...

Sakura de Războieni se întoarce, exact la timp pentru o plimbare de weekend (FOTO)

Pe strada Războieni din Galaţi, primăvara şi-a intrat în drepturi, iar frumoşii pruni ornamentali, p ...

Votul românilor din diaspora începe joi seară

Joi seară, 15 mai, se deschid primele secții de votare pentru românii din diaspora, începând cu ora ...

Gălăţean condamnat adus din Italia

Poliția Română a adus în țară, în această săptămână, cinci persoane pe numele cărora au fost emise m ...

35 de ani de la ”Podul de flori” al reîntregirii naţionale

Acum 35 de ani, pe 6 mai 1990, o pagină emoționantă se scria în istoria românilor de pe ambele malur ...

Elena Alistar, prima femeie deputat în Sfatul Țării din Basarabia

„Din Basarabia vă scriu, Dulci frați de dincolo de Prut. Vă scriu cum pot și prea târziu, Mi-e dor ...

Oaspeţi din Bacău la Centrul de Servicii Socio-medicale pentru Vârstnici din Galaţi

La Centrul Multifuncțional de Servicii Socio-medicale pentru Persoane Vârstnice din Galați a fost să ...

Încep licitaţiile pentru locuri de parcare

Începând de luni 19 mai, ora 8,30 şi până pe 23 mai, ora 11,00, vor avea loc sesiunile de licitație ...

Arhiepiscopia îndeamnă la solidaritate cu persoanele afectate grav de un incendiu

În seara zilei de 9 mai 2025, un incendiu de proporţii a afectat un condominiu format din opt locuin ...

Au nevoie de ajutorul comunităţii gălăţene, după ce le-a ars casa

Doi copii mici împreună cu părinții lor au rămas pe drumuri după ce casa le-a fost distrusă de incen ...

Rareș Neculau, olimpicul de aur la informatică: „Oricine îşi depăşeşte limitele este un campion”

Medaliat cu aur la Olimpiada Națională de Informatică din acest an, Rareș Andrei Neculau, elev în cl ...

Teatrul „Nae Leonard”, invitat să susțină un concert de gală în Lagună. Interviu cu prof. univ. dr. Cristian Luca, directorul ICR Veneția

Aflându-se în importanta poziţie de director al Institutului Cultural Român (ICR) din Veneţia, prof. ...

SPOT ON la „Viața liberă”: actrița Oana Mogoș - dovada că în Vadul Ungurului se naște succesul (VIDEO)

Nominalizată la Premiile UNITER 2025 pentru cea mai bună actriță în rol principal, Oana Mogoș a fost ...

Monica Măciuceanu, ProFa care dă VOCES Galațiului. „Hodorock Pop Song Simfonic” (VIDEO)

Datorită ei, vocile copiilor și ale tinerilor din Galați răsună spectaculos de fiecare dată. Și nu d ...

Se caută donatori de sânge. O învățătoare are nevoie urgentă de ajutor

O învățătoare din Galați, care se află internată în secția de ginecologie a Spitalului Județean, are ...

Două familii cu 11 membri, fără acoperiș de Paște. Pompierii i-au salvat și au strâns bani (FOTO)

Drama prin care trec cele două familii din Galați, lovite crunt de pierderea caselor la începutul să ...

O familie din Galați s-a trezit cu casa în cap după o explozie în vecini

Un început mai negru nu putea avea Săptămâna Mare pentru o familie din Galați, care luni, 14 aprilie ...

În lupta cu cancerul, Gheorghiță are din nou nevoie de noi

Șerban Gheorghiță, gălățeanul bolnav de cancer pentru care „Viața liberă” a făcut apel la ajutorul c ...

Peste 90 de actori amatori din întreaga țară fac spectacol la Galați

În perioada 30-31 mai 2025 va avea loc cea de-a douăsprezecea ediție a Festivalului Național Studenț ...

Comedia „Baby Fever”, pentru prima dată la Galaţi

Joi, 22 mai, de la ora 19.00, spectacolul „Baby Fever”, în regia Mihaelei Sîrbu, după un text de Ana ...

„Regina nopții” a Dramaticului gălăţean se joacă în Capitală

Sâmbătă și duminică, 24 și 25 mai, se va juca în Capitală spectacolul „Regina nopții”, text și regie ...

„Detectivi pe portativ”, la „Gulliver”, în acest weekend

Duminică, 25 mai, de la ora 19.00, gălățenii de peste 10 ani sunt invitați la sala de spectacole din ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Defrișări pe malul Dunării, la Galați. O lucrare cu multe semne de întrebare și controverse (FOTO)

Poate că nu este cel mai inspirat titlu pe care le-am fi putut găsi, dar reflectă cel mai bine reali ...

Ancheta accidentului mortal din Gara Galați, finalizată după doi ani de la tragedie

La aproape doi ani de când a avut loc accidentul feroviar din Gara CFR Galați, în urma căruia ceferi ...

Cum s-a jucat „alba-neagra” cu borduri, pe strada Domnească. Odiseea granitului istoric din centrul orașului (FOTO)

Mai întâi s-au scos bordurile vechi, din granit, și s-au montat altele noi, din compozit. Apoi au fo ...

Galaţiul se împrumută iarăşi la Exim Banca Românească: 150 de milioane de lei pentru 30 de investiţii

Cu 16 voturi favorabile, aleşii locali l-au împuternicit pe primarul Ionuţ Pucheanu să negocieze și ...

Cine a reprezentat Galaţiul în străinătate şi cu ce scop. Deplasări externe la Primăria Galaţi, în 2024

Franţa, Italia, Spania, Polonia, Turcia, Marea Britanie, Bulgaria, Austria, Olanda, Grecia, Croaţia, ...

Companiile la care a tras banul public în 2024. TOP 10 al marilor câștigătoare de contracte cu Primăria Galaţi

Tramvaie noi, autobuze electrice noi, mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale pentru u ...

Gafe, gogomănii, golănii şi ţepe, în Galaţiul anului 2024 (FOTO)

Am avut de toate pe parcursul anului 2024: gafe, gogomănii, golănii, țepe…! Ca la fiecare început de ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

Ceremonie specială in memoriam prof. univ. dr. Viorel Daghie

Facultatea de Drept și Științe Administrative a Universității „Dunărea de Jos” din Galați organizeaz ...

O funcționară din spital a ajuns în pușcărie pentru că ”vindea” slujbe

Curtea de Apel Galați a dat verdictul final în cazul unui dosar de corupție în centrul căruia s-a af ...

Samsar-recidivist, reținut pentru înșelăciuni cu mașini de lux

Un infractor cu state vechi, care a făcut ”carieră” din păcălirea oamenilor de bună-credință, a fost ...

Acuzații grave privind un pericol public lăsat liber. Cum a devenit ucigaș un hoț periculos și tolerat

Ancheta în cazul crimei care a îngrozit comunitatea din Băleni la începutul lunii martie ar putea lu ...

UPDATE: Explozie în poligonul Smârdan. Un cioban a fost rănit

UPDATE: Potrivit unui comunicat al MApN, bărbatul rănit în explozia din poligonul de la Smârdan este ...

Seceta și fenomenele extreme duc la o criză agricolă în Galaţi

Agricultura judeţului Galaţi traversează o perioadă critică, marcată de pierderi masive cauzate de s ...

Școala din Pechea, redeschisă după inundaţiile din septembrie

După luni de așteptare, elevii de la Școala Gimnazială Nr. 2 „Alexandru Moruzi” din Pechea pot, în s ...

Prima pădure cu bani europeni, în judeţul Galaţi

Nu mai puţin de 9.983.527 de lei fără TVA reprezintă valoarea contractului pe care Consiliul Judeţea ...

SOLEMNITATE (mic... tratat de mărginire)

Secundă fără timp în lumea asta-s,şi fără spaţiu...! Au pierit de cândm-ai dat mâncare veşnică la ce ...

CEL MAI IUBIT DINTRE PĂMÂNTENI (re/culegere la mormântul lui Marin Preda, cel mai mare Moromete al literaturii universale)

Motto: „Puterea celui cu adevărat puternic astfel se manifestă: să ştii că poţi distruge pe cineva, ...

STRICT-SECRET (mic... tratat de nimic)

Să mergem înainte de a fitot ce se vede şi ce nu se vede...şi să vedem ce fel (se) face „sunt”...und ...

Invitaţie în Rai (mic... tratat de aşteptare)

Foaie verde, foaie verde.../ doar fântâni cu gura-n jos,şi doar păsări talentate,/ şi doar fluturi î ...

INEFABILUL PROFESIONIST (XII)

Cu ton scăzut şi protector, moş Mutelcă ne întreabă pe fiecare dacă mai suntem amăgiţi, dacă mai răs ...

INEFABILUL PROFESIONIST (XI)

Mărşăluim pe Prelungirea Dezamăgirii. Una dintre ele. Dintre toate, adicătelea. Că nici o Dezamăgire ...

INEFABILUL PROFESIONIST (X)

„Vezi? e frig aici, acuma, ca-n biserică! îţi place?/ cine vrei s-aprindă focul în biserici şi în cr ...

INEFABILUL PROFESIONIST (IX)

Auzi, domnule?!... Lege şi Dumnezeire! Şi chiar pe bulevardul Dezamăgirii! Şi chiar pe strada Dezamă ...

Remember. Zdenka Braunerová (1858-1934)

Zdislava Rosalina Augusta (Zdenka) Braunerová, pictoriță peisagistă, ilustratoare și graficiană cehă ...

Cariere. George Matei Cantacuzino, arhitect al litoralului românesc

George Matei Cantacuzino, arhitect, pictor și scriitor român, s-a născut pe 23 martie 1899, la Viena ...

Remember. Ralu Filip (1959-2007)

Jurnalistul Ralu Filip s-a născut pe 30 august 1959, la București. A absolvit Facultatea de Drept d ...

„Răpirea lui Abby Hernandez” - filmul zilei la tv

Răpirea lui Abby Hernandez Diva, joi, 22 mai, ora 21,55SUA (2022), dramă, thrillercu: Erica Durance ...

De ce unii câini mănâncă întruna. Şcoala iubitorilor de animale

Una dintre problemele cu care se confruntă iubitorii de câini este apetitul de nestăvilit al acestor ...

Remedii pentru alergiile de primăvară

Primăvara aduce flori, soare și… strănuturi. Pentru cei sensibili la polen, sezonul renașterii natu ...

Atenţie la plimbările prin vegetaţia înaltă! Cum protejăm câinii şi pisicile de căpuşe

Primăvara este o perioadă de plecare și reînnoire, nu numai pentru noi, oamenii, ci și pentru animal ...

Tehnici simple pentru o minte mai clară

Minte ordonată, viață liniștită. Așa cum facem curățenie acasă, este vital să ne îngrijim și de „igi ...