Ion Zimbru

Ion Zimbru

Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” COSTUM de GALĂ (buletin Veşnico/Logic)

Luni, 15 August 2022 00:00 | Publicat în NEC PLUS ULTRA
nu am mai plâns de multă vreme de când m-a dat mama afară din pântec şi auzeam cum moartea îşi drege glasul să mă cheme într-o lume plină cu verdeaţă şi cântec   până acum am trăit cu ochii uscaţi însă astăzi toate lacrimile trecutului au dat năvală când am ajuns şi am văzut cum staţi în cimitir ca-ntr-un costum de gală   la rădăcina teiului de lângă morminte am lăsat să curgă plânsul meu atâta de mult şi târziu dar purificat printre atâtea şi atâte ...

”I-e ruşine omenirii să vă zică vouă...!”

Sâmbătă, 13 August 2022 00:00 | Publicat în Divina Tragedia
N-am nici o îndoială că dumneavoastră, domnilor cititori şi doamnelor cititoare, ştiţi „Satira a III-a” a lui Eminescu, din care mi-am permis să citez un vers, mai puţin ultimul cuvânt al acestuia, pentru a sublinia cantitatea de indignare/scârbă care te poate cuprinde când te afli într-un timp nepotrivit dintr-un loc nepotrivit dintr-un oraş nepotrivit dintr-o ţară nepotrivită, păstorită de nepotriviţi! Miercurea trecută, cam pe la zece ore şi jumătate trecute fix, m ...

Din colecţia „Cele mai clare poezii rămase tablou” Celălalt AICEA (către Alexandru Bujeniță în Ziuă Aniversară)

Sâmbătă, 13 August 2022 00:00 | Publicat în NEC PLUS ULTRA
acuma ştiu că este totul!.../ atunci credeam că (nu)-i nimica!... [între aceste două puncte/ (mi)-am numărat cât mai am până ajung sau nu ajung acolo/ – adică-n celălalt aicea, să văd ce mare mi-i curajul/ ori cât mi-i de măruntă frica, să văd ce spune egoismul/ şi dacă vrea să mai rămână în cârdăşie cu minciuna/ ori spadă-n spadă cu matricea!...]   printre aceste două puncte/ – ca printre scylla şi charybda, ca printre alfa şi omega/ – am vrut să fug de ...

”Dacă există un Dumnezeu, nu poate fi decât Femeie”

Vineri, 12 August 2022 00:00 | Publicat în Divina Tragedia
Când făptura superbolă/halucinantă a ieşit, ieri, din magazinul doamnei Maria de pe strada Uitării, n-am rezistat tentaţiei de a mă uita după ea! De a mă uita lung, năucit, convins de Adevărul rostit de poetul Ioanid Romanescu: „dacă există un dumnezeu, nu poate fi decât femeie”! Sigur că da! M-am uitat lung şi vrăjit şi blocat...şi subiect de discuţie între alde gură-cască la fotbal, la motociclete, la novele televizate şi la limuzine, adică nişte cvasi/analfabeţ ...

Din colecţia „Cele mai triste poezii rămase tablou” CIMITIRUL APEI (poem de/spre sete)

Vineri, 12 August 2022 00:00 | Publicat în NEC PLUS ULTRA
Nimeni nu le mai ascultă/ clipocitul izvorârii, nu le mai râneşte nimeni,/ nimeni nu le mai aşează rostu-n sunet şi-n culoare/ şi în piatră – nici poeţii nu le mai slăvesc menirea/ într-un vers ori într-o frază!   Părăsite şi uscate,/ bat fântânile la poartă – nimeni nu le mai deschide,/ nimeni nu mai are apă, să le dea o picătură,/ cât s-ajungă până unde nici o sete nu rezistă,/ orice sete se îngroapă!   Mor fântânile de sete/ şi se pierd în amintire ...

ALTARUL de pe strada UITĂRII

Joi, 11 August 2022 00:00 | Publicat în Divina Tragedia
Din când în când, cam de câteva ori într-o viaţă lungă sau scurtă sau bună sau rea sau grea sau uşoară sau seacă sau plină sau...mi se întâmplă să întâlnesc, să mă întâlnească şi să mă minuneze câte o Alcătuire Perfectă, adică o Femeie fără nici măcar un cusur! Ieri, spre exemplu, în magazinul doamnei Maria, pe strada Uitării, am rămas stupefiat când a intrat o fetişcană să cumpere nu ştiu ce! Jur, parcă înghiţisem un hectar de ciuperci halucinogene! ...

Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” ULTIMA ȘANSĂ (torenţial tangou)

Joi, 11 August 2022 00:00 | Publicat în NEC PLUS ULTRA
eu nu ţi-am adus apă vie/ izvoarele mele sunt moarte şi nici o scânteie înaltă/ să vezi ce lumină mai arde în ochii aceleia care/ a râs şi a plâns pentru tine cu preţul dispreţului dinspre/ blestemele tale senine cu preţul uitării în cele/ mai mici şi mai negre firide din tot ce mai este-amintire/ la geamul ce nu se deschide   eu nu ţi-am adus desfătare/ cuvintele mele sunt sparte îmi umblă gheţarii prin sânge/ să afle titanice moarte să plângă epave umplute/ cu sufl ...

Îmbrățișarea Nemărginirii

Miercuri, 10 August 2022 00:00 | Publicat în Divina Tragedia
Draga mea încă Rătăcitoare prin poghiazurile Deşertăciunii, nu ştiu dacă-ţi mai aduci aminte când şi cum ţi-am spus că toate reginele sunt femei, însă nu toate femeile sunt regine, dar pot să-ţi mărturisesc (fără nici o rezervă de sinceritate) că tu nu eşti nici Regină şi nici Femeie! Cred că aceasta-i cauza pentru care-s îndrăgostit lulea de tine, numai şi numai de tine! Pe celelalte le-am venerat pe gratis, adică fără nici o investiţie sentimentală, fără nic ...

Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” CÂTEVA LITERE (postum retrovizor)

Miercuri, 10 August 2022 00:00 | Publicat în NEC PLUS ULTRA
Mă uit în urmă şi mă văd/ pe Dealul Zimbrului...atuncea, când învăţam ce-nseamnă „sunt”,/ ce este şi ce face Crucea, ce-nseamnă vacă, şcoală, vis,/ Credinţă şi Deşertăciune... şi ce se spune despre Gând.../ şi despre Suflet ce se spune... când învăţam să mă declin,/ să mă conjug la drumul Mare şi să alerg pe drumul Mic/ dintre Apune şi Răsare!   Şi învăţam ce-nseamnă Drag/ şi Dor...şi că „memento mori”-i acum stăpân pe Soarta mea/ şi pe ru ...

„Vai de capul creierului meu!”

Marți, 09 August 2022 00:00 | Publicat în Divina Tragedia
Opt Zeci şi Nouă de ani și aproape Cinci luni de la Naşterea Poetului Nichita Stănescu...plus-minus o Moarte! Poate cineva să creadă că a murit Poetul din Ploieşti? Şi poate cineva să creadă că nu mai trăieşte Uzina de Metafore Nichita Stănescu? Sigur că „trăieşte”! Şi asta fiindcă a ştiut să „moară” în fiecare zi! Pentru că a vrut şi a ştiut şi a putut să nu-şi ducă Viaţa/Crucea pe târâre! Pentru că a ştiut să ceară şi să primească Dezlegare la/ ...
Pagina 180 din 826

Lucrări la rezervorul nr. 2 al Uzinei de Apă Galați

Apa Canal Galați derulează, în această perioadă, lucrări importante la Uzina de Apă, în cadrul progr ...

Măsuri de siguranţă la Danube Rock Revolution Festival 2025. Peste 200 de angajaţi ai MAI, la post (VIDEO)

În perioada 21 – 24 august 2025, Stadionul „Nicolae Rainea” (Dunărea Galați) devine gazda unuia dint ...

Bombă neexplodată, recuperată de specialişti

Joi, 21 august, echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „General Eremia Grig ...

Cine are intrare liberă la MINA Pop-Up Galați

Pentru persoanele cu dizabilități și organizațiile sau asociațiile dedicate copiilor Ziua porților d ...

Aeroportul Galaţi-Brăila - avioane pe hârtie

„Da’ despre aeroport ce mai ştiţi?”, suntem întrebaţi periodic de cititorii noştri, în mesaje sau co ...

Proiectant pentru „grădini ca în vremea domnitorului Alexandru Ioan Cuza”

Potrivit datelor din portalul achizițiilor publice, Consiliul Județean Galați tocmai a atribuit un c ...

Ce spun autorităţile despre nucul tăiat. Explicaţii şi justificări oficiale

„Bietul nuc, cu ce-a greșit de l-au măcelărit?”, ne întrebam în ediţia de ieri a ziarului „Viaţa lib ...

În căutare de investitori americani. Cine pleacă în SUA să promoveze economic Galațiul

Delegația care va reprezenta județul Galați la un turneu de promovare și cooperare economică în SUA ...

Datele celui mai nou submarin nuclear rusesc, pe mâna Ucrainei

Date secrete despre cel mai nou submarin nuclear al Rusiei au ajuns pe mâna Ucrainei. Informațiile o ...

Rusia încă folosește „Mașinăria Apocalipsei”

Fostul președinte și premier rus Dmitri Medvedev i-a transmis joi președintelui american Donald Trum ...

Un nou proiect pentru „independența” structurilor anticorupție

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat joi că propune un nou proiect de lege pentru a a ...

UE adoptă al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei. În vizor, petrolul și energia

Statele Uniunii Europene (UE) au aprobat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei pentr ...

În iulie, 16 persoane confirmate oficial cu Covid, la Galați

Febră mare, dureri de cap și de oase și o stare generală alterată. Acestea sunt simptomele care ar t ...

Sedentarismul - boala care ne distruge în tăcere

Sedentarismul este considerat astăzi una dintre cele mai grave probleme de sănătate publică, fiind a ...

Bătălie între ofertanţi, pentru investiţii în sănătatea copiilor din Galaţi

Regula ofertantului unic - în speţă aceeaşi „combinaţie” de firme de construcţii - care câştigă mari ...

Ce plante medicinale pot fi culese în luna iulie

Luna iulie este una dintre cele mai bogate perioade ale anului pentru cei care iubesc medicina natur ...

Ocupații noi în COR

Clasificarea ocupațiilor din România (COR) ar putea fi completată cu două meserii noi, crescător de ...

Intenție de ultimă oră a patronului Liberty

Controversatul Sanjeev Gupta vrea să obţină finanţare de la gigantul american BlackRock pentru a răs ...

Indicii ROBOR stagnează aproape de rata de referință

La prezentarea Raportului asupra inflației, guvernatorul BNR a afirmat că o „scădere a dobânzii de p ...

Șomajul tehnic – ce este, cu cât se plătește și cât durează

Șomajul tehnic apare în momentul în care o companie își suspendă activitatea din motive economice, t ...

Se cunosc adversarele echipelor gălățene din Liga a III-a

Cele trei formații au fost repartizate în seria a doua, alături de echipe din județele Brăila, Buzău ...

Voleiul pe plajă, în actualitate

VOLEI. Este perioada în care, pe lângă alte discipline sportive, voleiul este la putere, continuă să ...

Sloturile cu multe caracteristici sunt din ce în ce mai căutate de jucători

Sloturile cu multe caracteristici sunt din ce în ce mai căutate de jucători Vezi tu, jocurile de pă ...

Trei medalii de aur pentru Ioana Sandu. Din sportul gălățean

CAIAC CANOE. Vâslaşii de la Clubul Dunărea Galaţi au cucerit opt medalii (şase de aur şi câte una de ...

Ateliere de vacanță la Şcoala Gimnazială din Șendreni (GALERIE FOTO)

La Școala Gimnazială din Șendreni sa derulat un nou tip de activitate, sub forma unor ateliere de va ...

Liderii de sindicat din Educaţie, față în față cu Ilie Bolojan

Profesorii au fost din nou la București, în fața sediului Ministerului Educației și Cercetării, în z ...

Școlile de Vară STEAM ajung în județul Galați

Județul Galați se alătură celor 33 de comunități din întreaga țară în care, în această vară, se desf ...

Reduceri drastice la bursele pentru studenți

Începând din această toamnă, bursele pentru studenți vor fi reduse atât ca valoare, cât și ca număr ...

O seară magică sub stelele din Grădina Publică. Astronomie, brioșe și visuri cu ochii spre cer (FOTO)

La invitația câtorva tinere entuziaste, am participat în Grădina Publică din Galați la un eveniment ...

„Dacia”, noul cinema unde se vor naște roboții din Galați. Renovare aproape finalizată la un obiectiv care părea sortit pieirii (FOTO)

Cinematograful „Dacia” din cartierul Micro 21 are mari șanse de a deveni primul din Galați renăscut ...

Imobilul centenar de pe strada Gării caută proiectanţi pentru renovare (FOTO)

Numără peste o sută de ani, are arhitectură urbană cu elemente de Art-Nouveau, se află pe lista monu ...

Arcașii din Galați, la Hîdîrlezul tătarilor din Dobrogea (FOTO)

Într-o iurtă tătărească, în miros de suberek și kavurma, printre dansuri, cântece și jocuri tradițio ...

Prima întâlnire a ministrului Oana Ţoiu cu românii din Italia

Prima întâlnire oficială a ministrului de Externe, Oana Ţoiu, cu reprezentanți ai comunităților româ ...

Gălățeni acuzați că au furat substanțe de 3.000.0000 de euro. Poliția franceză a venit după ei (FOTO)

Mai mulți bărbați din județul Galați sunt cercetați de autoritățile franceze sub acuzații de furt în ...

Mandate europene în trei sate gălăţene, pentru „tunuri” de jumătate de milion de euro

Șapte bărbați cu vârste cuprinse între 21 și 53 de ani, din județul Galați, sunt vizați de o anchetă ...

Oamenii au făcut posibilă repatrierea gălățeanului Dragoș Chirilă

Mobilizarea masivă a oamenilor impresionați de drama gălățeanului care a murit la numai 30 de ani în ...

Tichete electronice de energie pentru consumatorii vulnerabili

Consumatorii vulnerabili pot solicita, începând de miercuri, 20 august, tichetele electronice de ene ...

Prins la volan duhnind a alcool şi fără permis

Pe 20 august 2025, în jurul orei 04,05, polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Tecuci au obs ...

Analiza financiară a zilei. A patra zi consecutivă de apreciere a leului

Moneda națională a continuat marțea aceasta tendința de aprecierea față de cea unică, pe fondul redu ...

Lucrări Apă Canal în zona IC Frimu

Operatorul Apă Canal SA Galați anunță că, la începutul săptămânii, a predat amplasamentul pentru luc ...

Un talent gălățean își împarte harul cu viitorii artiști. Alexia Mocăniță, studenta-profesoară de la Școala de Arte (FOTO)

Laureată la Gala Excelenței în Educație, așa a încheiat Alexia-Oana Mocăniță primul an de studenție ...

Dezvăluiri din culisele „X Factor” cu finalista Maia Fluture şi ProFa (FOTO şi VIDEO)

Maia Fluture, finalistă „X Factor” 2025, şi Monica Măciuceanu, ProFa care dă „Voces” Galaţiului, au ...

Rareș Neculau, olimpicul de aur la informatică: „Oricine îşi depăşeşte limitele este un campion”

Medaliat cu aur la Olimpiada Națională de Informatică din acest an, Rareș Andrei Neculau, elev în cl ...

Teatrul „Nae Leonard”, invitat să susțină un concert de gală în Lagună. Interviu cu prof. univ. dr. Cristian Luca, directorul ICR Veneția

Aflându-se în importanta poziţie de director al Institutului Cultural Român (ICR) din Veneţia, prof. ...

Se caută donatori de sânge. O învățătoare are nevoie urgentă de ajutor

O învățătoare din Galați, care se află internată în secția de ginecologie a Spitalului Județean, are ...

Două familii cu 11 membri, fără acoperiș de Paște. Pompierii i-au salvat și au strâns bani (FOTO)

Drama prin care trec cele două familii din Galați, lovite crunt de pierderea caselor la începutul să ...

O familie din Galați s-a trezit cu casa în cap după o explozie în vecini

Un început mai negru nu putea avea Săptămâna Mare pentru o familie din Galați, care luni, 14 aprilie ...

În lupta cu cancerul, Gheorghiță are din nou nevoie de noi

Șerban Gheorghiță, gălățeanul bolnav de cancer pentru care „Viața liberă” a făcut apel la ajutorul c ...

Galațiul și Tecuciul, gazde ale unei călătorii muzicale de excepție

Galațiul și Tecuciul se pregătesc să găzduiască un eveniment cultural de anvergură în această vară. ...

Carnet cultural

Expoziţii Muzeul de Artă Vizuală - Iubitorii de artă gălăţeni sunt aşteptaţi să viziteze expoziţia ...

150 de ani de la fondarea Partidului Național Liberal

Într-un peisaj aniversar marcat firesc de centenarul ridicării Bisericii Ortodoxe Române la rang de ...

O nouă expoziție dedicată naturii și introspecției

O nouă expoziție cu tema „Grădini Miraculoase” a fost vernisată joi seară, 6 august, la Muzeul de Ar ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Defrișări pe malul Dunării, la Galați. O lucrare cu multe semne de întrebare și controverse (FOTO)

Poate că nu este cel mai inspirat titlu pe care le-am fi putut găsi, dar reflectă cel mai bine reali ...

Ancheta accidentului mortal din Gara Galați, finalizată după doi ani de la tragedie

La aproape doi ani de când a avut loc accidentul feroviar din Gara CFR Galați, în urma căruia ceferi ...

Galaţiul se împrumută iarăşi la Exim Banca Românească: 150 de milioane de lei pentru 30 de investiţii

Cu 16 voturi favorabile, aleşii locali l-au împuternicit pe primarul Ionuţ Pucheanu să negocieze și ...

Cine a reprezentat Galaţiul în străinătate şi cu ce scop. Deplasări externe la Primăria Galaţi, în 2024

Franţa, Italia, Spania, Polonia, Turcia, Marea Britanie, Bulgaria, Austria, Olanda, Grecia, Croaţia, ...

Companiile la care a tras banul public în 2024. TOP 10 al marilor câștigătoare de contracte cu Primăria Galaţi

Tramvaie noi, autobuze electrice noi, mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale pentru u ...

Gafe, gogomănii, golănii şi ţepe, în Galaţiul anului 2024 (FOTO)

Am avut de toate pe parcursul anului 2024: gafe, gogomănii, golănii, țepe…! Ca la fiecare început de ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

Amor nebun cu o minoră, finalizat în arestul Poliției

În categoria ”ce mai fac adolescenții când împlinesc o vârstă importantă”, se înscrie, mai nou, o tâ ...

Începe procesul șoferului turc care a ucis o mamă (FOTO)

Marti, 29 iulie 2025, este ziua când la Judecătoria Galați va avea loc primul termen de judecată în ...

Ciobanul care a ucis pentru apă, trimis în judecată

Procurorii au finalizat ancheta în cazul de omor care a șocat comunitatea din Rădești în prima zi a ...

Programul Tribunalului, modificat pe perioada verii

Gălățenii care au probleme juridice și vor trebui să ajungă la instanțe până la finele lunii august, ...

Fără curent electric în comuna Independența

Distribuție Energie Electrică România S.A. (DEER) - Sucursala Galați anunță întreruperi ale alimentă ...

Nicio duminică fără un incident grav la scăldat! Tată a șapte copii, în comă după un plonjon

Temperaturile extreme îi împing pe tot mai mulți să se scalde în locuri neautorizate și periculoase. ...

Peste 40.000 de euro pentru noi indicatoare rutiere pe drumurile judeţene

După ce preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Galaţi, Costel Fotea, a dezvăluit că, în fiecare an, ...

Prefectul, în dialog cu primarul din Cudalbi

Prefectul județului Galați, Andreea Anamaria Naggar, a avut o întâlnire oficială cu primarul comunei ...

Din colecția ”Cele mai frumoase poezii rămase tablou” DOINĂ (aşezare n-amurg)

(!) sub ochiul Resemnării, necruţător şi calm, văd Liniştea...şi-o caut în Taina unui Psalm al Lacr ...

Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” FUGA din GÂND (exordiu)

Moto:„Nadir latent! Poetul ridică însumarea/ de harfe resfirate ce-n zbor invers le pierzi/ şi cânte ...

Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” AIEVEA (schepsis tangou)

(!) dacă ai şti cât/cum a fost să-mi pară răucă am pierdut tot ce era blând şi frumoscând ai plecat ...

ȘASE VORBE DE LA MAMA (doină)

Şi ne dădea câte o turtă/ de grâu, secară sau mălai, şi ne spunea la fiecare:/ cum o păstrezi, aşa ...

MARIA (X)

Maria-mi şopteşte că-i ostenită de atâta viaţă, de atâta nuntă, de atâta supărare, de atâta timp şi ...

MARIA (IX)

Încet-încet, nemaipomenit de încet, începe să se vadă şi să se audă cum se lasă seara următoare! Sea ...

MARIA (VIII)

Tăcere lungă. O oră. Două ore. Trei ore. Apoi, ca şi cum toate au un capăt de început, dar şi de sfâ ...

MARIA (VII)

Da...întorc privirea, mă întorc pe tot...nu, n-am năluciri...e Maria, e mireasa! E mireasa nunţii ca ...

Cariere. Alexandru Piru, istoric și critic literar

Academicianul Alexandru Piru s-a născut pe 22 august 1917, la Mărgineni, Bacău. A urmat școala prima ...

Cenaclul literar „Noduri şi semne”. Remember Dimitrie Lupu şi Viorel Ştefănescu

Considerat de confrați drept un senior al literelor, Dimitrie Lupu e un caz literar mai puțin obișnu ...

Filmul zilei la TV: Mai dulce ca ciocolata

Joi, 21 august 2025 Mai dulce ca ciocolata Canada, SUA, 2023, comedie, romantic Disponibil pe: DIVA, ...

REMEMBER. Henrik Pontoppidan (1857-1943)

Scriitorul danez Henrik Pontoppidan s-a născut pe 24 iulie 1857, la Fredericia. În 1917 a primit Pre ...

Ce trebuie să ştim despre împerecherea pisicilor

Proprietarii de feline care îşi doresc înmulţirea acestora trebuie să aibă anumite informaţii înaint ...

Hidratarea corectă în timpul lunilor de vară

În sezonul cald, când temperaturile urcă peste 30 de grade, ni se reamintește tot mai des cât de imp ...

Produsele alimentare care trebuie evitate în timpul verii

Vara vine cu mult soare, relaxare și mese în aer liber, dar și cu riscuri alimentare mai mari. Tempe ...

Atenție la alimentele cumpărate în perioadele caniculare!

În contextul temperaturilor extrem de ridicate din ultima perioadă, Comisariatul Județean pentru Pro ...