Singurul cartier din Galaţi cu lucrări de regenerare urbană terminate

nu ar fi fost, dacă nu ar fi fost/ lux, lene, lăcomie, laşitate – cvartetul zilnic al nenorocirii/ de sus, de jos, din faţă şi din spate   nu ar fi fost, dacă nu s-ar fi spus/ atâtea şi atâtea vorbe grele de/spre ce nu se ştie sau se ştie/ că (nu)-s aceste ori că (nu)-s acele   aceste...de acolo şi de-aici –/ acele...(de aici şi de acolo) – dacă-i curat în fapt/gând, nu există/ nici un încoace şi nici un încolo   dacă-i curat, sudalma e-n zadar,/ blestemul se sf ...

Dinspre cel mai ne/ştiut şi ne/straniu Anonim... (adică dinspre plus in/finit, adică dinspre minus finit)... ascult doar Trei cuvinte pogorându-se şi rostogolindu-se şi anunţându-mă cu aleasă şi devastatoare şi nemaipomenită Bucurie: Vine Marele Somn! Vine Marele Somn!... Şi eu cred că are dreptate acest Glas! Şi eu cred că într-aceste Trei cuvinte se află Răspunsul! Şi eu cred că numai Aşa este frumos şi posibil să învăţăm cât de mult ne-a fost dat să Vremelnicim ...

!!! e simplu cum de-acum până atunci. e simplu cum de-atunci până acuma, dacă nu calc pe taine şi porunci, dacă nu uit de taica şi de muma, dacă mă doare sufletul când văd cum păsările intră în tăcere, cum ies din zbor şi cad într-un prăpăd dezlănţuit de morgă şi avere, adus şi-aici şi-acolo şi-orişiunde NIMIC şi NIMENI nu se poate-ascunde !!! !!! se ştie ce, dar nu se spune cum se ştie cum, dar nu se spune cine s-a dat cu naiba şi-a zvârlit pe drum precaritate ...

Bem apă fără vin! Bem vin fără apă! Dinspre teiul sprijinind Cerul să nu cadă pe Pământ, porneşte-nspre Toţi cel mai grav/serios Psalm al Ne/Uitării! Ascult sub stele perpendiculare/ stingându-se frumos galactogame,/ mă mir şi mă întreb de mult, adame:/ ce zgomot face cântecul când moare!?/ ori stau şi-aud sub ramuri tăcătoare/ cum asfinţesc atâtea luni de miere/ sub minunate triluri în cădere:/ ce zgomot face cântecul când moare!/ ori vântul care fluieră-n splendo ...

!!! nu mă aşteptam să vină, dar a venit - şi chiar a fost frumos, a fost minunat !!! !!! uite, acum sunt exact în toiul frumuseţii, sunt şi subiect, sunt şi predicat, am deschidere şi dezlegare la toate am chiar şi INFERN personal, am totul la unghia mică, am aer de mare - lumea se uită şi strigă „bravo” şi „halal” !!! !!! nu mă aşteptam să vină, dar a venit - şi chiar am crezut că palma pe creştet mi-a pus dumnezeu !!! !!! uite, acum îmi amintesc vocea poetulu ...

Vizibil emoţionat pentru apărarea pledată/ argumentată magistral de prietenul şi poetul Panait Căpăţână, Francois Villon îşi continuă balada: "De arc păgân, de iatagan, de prăştii/ să aibă lotrii parte, şi de bardă;/ tu, creierii lor, trăsnet, să-i împrăştii;/ iar părul, elinescul foc li-l ardă;/ în ştreang le-atârne hoitul,/ rug să-i piardă;/ mă rog la cer, să piară de podagră,/ ori, şi mai bine, bată-i buba neagră;/ scurma-i-ar ţepi încinse-n măruntai ...

vezi RAZA ceasta? eu sunt CERCUL ei - predecesor al ARIEI CELESTE, unde concretul mişună abstract, unde abstractul dă concretul PESTE, adică dincolo - uitându-mă de-aici ori de acolo - ce mirare tristă când văd şi-aud - jur pe tot lungul meu - că-n UNIVERS "dincoace" NU EXISTĂ!!! vezi CERCUL cesta? tu eşti RAZA lui - predecesoarea LUCRURILOR toate, care se ştiu şi care nu se ştiu ALCĂTUITE-NTRU ETERNITATE!!! o RAZĂ şi un CERC - oare-i destul pentru NE/CUNOSCUT? tu ştii că ...

Dinspre soare-apune, făcând semne de prietenie cu mâna stângă, începe să se apropie poetul Francois Villon! Fără cruce! Că el n-are cruce! Şi cred că nici mormânt n-are! Seamănă cu poetul Panait Căpăţână! Care are cruce! Care are şi mormânt! Şi care s-ar putea să apară, deşi nu prea răspunde la invitaţii! S-ar putea să nu aibă semnal, să nu se afle în aria de acoperire a comunicaţiilor post-mortem! Cum să nu aibă acoperire în Iad? Că poeţii adevăraţi merg ...

din când în când - să-mi pară mai aproape - întind o mână către depărtare şi parcă o ating şi parcă-mi spune:"stai liniştit, ICOANA mea nu moare în ochii tăi care-au rămas în ochii mei călători spre lacrimile tale, atunci, acolo, când mi se-ntâmpla intrarea în VROIRI atemporale"!!! mă uit n-oglindă, cercetez adânc în verdele amar al RE/VEDERII - o văd, o văd pe vale şi pe deal, ACASĂ, în ogradă, parcă ieri-i când mă mustra şi mă ierta de toate şi mă-nvă ...

Da! sigur că da! Se vede! E Maria! Cu crucea-n spinare! Cruce pe care chiar eu am scris: „aici odineşte roaba lui dumnezeu, privighetoarea!”... Se apropie! E chiar lângă mine! Dă crucea jos! Îşi face semnul crucii! Îmi fac semnul crucii! Şi încep să-i aduc aminte despre noaptea aceea, înainte de a fi călcată de trenul acela încărcat cu haine de mire şi rochii de mireasă! „dacă poţi să fii marie,/ doamna mea de la fântână,/ toarnă apă şi adapă/ ce-a pierdut limba ...