Combinatul cu prea multe moașe, între a fi sau a nu mai fi

În fiecare zi, pe aria marilor şi nenorocitelor cvartale gălăţene se consumă drame existenţiale accelerate şi scelerate până la paroxism şi infracţiune. Din toţi "demnitarii" locali, nimeni nu dă doi bani pentru liniştea publică din ce în ce mai bolnavă. În vacarmul general, fiecare face ce-i trece prin tărtăcuţă, fiindcă-i democraţie, nu? Unul taie, unul borteleşte, altul bate, altul urlă...şi toţi parcă-s plămădiţi şi frământaţi şi "luminaţi" de aceeaşi ...

Aud şi nu pot să mă apăr. Nu pot să plec din raza de acţiune a canonadei celor doi săriţi. Nu pot să mă mişc, fiindcă-i aglomerat autobuzul. E clar, sunt condamnat să aud: "De ce-ai uitat factura acasă? Zi, fă, de ce-ai uitat factura acasă? Ai uitat-o? Ori n-ai găsit-o? Dacă n-ai găsit-o, n-ai putut să-mi spui? Unde mergem noi, acum, aşa, ca proştii fără factură? Doar ţi-am zis s-o cauţi în sertarul de sus, nu? Nu cumva tu ai umblat numai în sertarul de jos? Zi, fă, ...

Moto: "şi caut, caut cheile furtunii,             să pot ajunge dincolo de ieri,             să mor aproape de sonata lunii,             străpuns de lancea ochilor homeri"                           &nb ...

Moto: "şi vine, deodată, chiar timpul să alerg              şi să-l ajung mai repede pe tata,              să mă înveţe iarăşi descântecul de melc              şi cântecul de leagăn să-mi păcălească moartea"                                                                     (anonim folk)   La noapte, am să vin să-mi dai ovăz şi lună pentru cai... luna s-a copt, ovăzu- ...

Transportarea persoanelor în comun presupune respectarea unui minim de igienă, dar şi de atitudine civică personală şi colectivă. Adică, altfel spus, nu mă sui în autobuz cum ţopârlanul cu plămânii plini de penultimul şi de ultimul fum lung de ţigară ca să-l suflu în nasul celorlalţi. Nu mă agit şi nu dau din coate ca pălitul de dambla să mă strecor spre un fotoliu liber, indiferent că-s la prima vârstă, la vârsta a doua, la nu mai ştiu care vârstă circulă cu mij ...

acasă (la profesorul meu de linişte) mă ia ograda în braţe şi mă duce în grădina lui dumnezeu. delicat şi persuasiv, profesorul şterge virgula dintre mine şi el. el este un subiect. eu sunt un predicat. acasă (la profesorul meu de linişte) mă ia grădina în spinare şi mă azvârle în ograda lui dumnezeu. subiectul toarnă lacrima christi. şi eu îl declin. şi el mă conjugă. parcă suntem evanghelii după noi.   filozofia şade la unghia noastră mică. o ninsoare torenţi ...

Frumoasa înfrigurată are sânge puţin, din ce în ce mai puţin. Altfel, nu-mi pot explica de ce-i rece, mai ales la periferia constituţiei sale eratoforme, greu de pătruns şi de învins. După priceperea mea în circulaţia sangvină prin republici, prin monarhii, dar şi prin palate regale, apreciez că această fiinţă regină nu conţine mai mult de două-trei ţoiuri de sânge, adică nu mai mult de juma de litru. Seamănă cu o fecioară despletită la marginea fântânii, în aşte ...

Moto: "şi mai demult, tot mai demult,/ mă pregătesc de început...             erai pe unde nici n-ai fost.../ ştiu toată moartea pe de rost!"                                                                                  (anonim folk)   Văd ochii mei de altădată în fiecare dumneavoastră... până acum, oricare fată este muşcată din fereastră!   Până acum, oricare fată m-a dat la mâin ...

Sigur că da! E fără un sfert, în ziua aceea!... Mă aflu cu epitropul de mai sus şi de mai jos într-o stare de graţie, de meditaţie ascendentă (el) şi descendentă (eu)... Şi cum stăm noi, aşa, în contratimp imaginar, dar şi în contrazicere mentală, în aria noastră spirituală apare minunătura despre care ziceam în ziarul de ieri. O minunătură feminină, greu de rezistat în faţa şi în prezenţa dumneaei. Nimb uriaş şi nimicitor prin intensitate. Pas de panteră ne/r� ...

Pe această magnolie am văzut-o şi în anul trecut, însă nu era aşa frumoasă, chiar dacă rogvaivul hohotea peste tot şi oamenii se bucurau din casă în casă! Şi uite chiar aşa îmi vine să-i spun: fă, frumoaso, ce urâtă erai, ce urâtă erai!... magnolia îşi deschide ultima-i floare spre mine: jur, n-o să se mai întâmple, urcă şi hai! N-am curaj, nu merit atâta frumuseţe, am rău de înălţime, nu vreau să mor în braţele minunii şi nici nu sunt pregătit să ajung ...