Primăria vrea să scape de „epava” portului de ambarcaţiuni

Moto: "Undeva, într-un colţ al Pământului,                         Biblia eliberează adeverinţe"                                                       (anonim)   Nu pot veni, astăzi mă duc la doamna Mâine, plec mai devreme, că-i târziu... şi vreau s-ajung la timp, fiindcă am visat că face pâine încă de ieri... la revedere, drumu-i lung!   E foarte lung... şi-am auzit că niciodată, încă de azi, ac ...

În vara anului ăsta, mai mult ca în foarte mulţi ani, grâul s-a făcut foarte înalt şi foarte mare în spic şi în bob. A dat Domnul să fie şi pâine şi paie. A plouat, adică. Aşa zicem şi credem noi: că Cel de Sus organizează şi dirijează ploile! şi tot El, de multe ori, se face că plouă! şi, bineînţeles, tot rezistentul şi bătrânul Tată, dacă vrea, ne frige o secetă corespunzătoare sufletelor noastre din ce în ce mai pietroase, de mâncăm troscot şi căpriţă ...

Ai grijă, fiule, ai grijă:/ poartă blândeţe de pisică şi (morganatică, din fire)/ suceşte fire prin firide antice, noi, aşa, moderne.../ dacă întrebi, la o adică, zice că toarce în simbria/ destinului şi, pasămite, este imună la tristeţe/ şi la-nchinare şi la rugi... te zgârie de-i ceri la viaţă/ o zi în plus... mai bine fugi şi-o laşi în plata cui o dat-o/ (a zeului stăpân şi tată)... e stâncă Nona şi seduce.../ parşivă parcă blestemată!   Ai grijă, f ...

Iese din cimitirul Sfântul Lazăr şi face la dreapta. Oare unde se duce? O urmăresc. Merge destul de încet şi elegant. Poartă aceeaşi rochie neagră, din catifea veche. Trece pe lângă mine. Parcă-i umbră de femeie, umbră de violonistă, umbră de vioară, umbră de mi/re/la/sol. Îmi fac nişte curaj s-o întreb ce este, cum este, de unde vine, unde merge, de ce-i aşa scumpă la vorbă. Îmi fac nişte curaj, mult curaj, însă... n-am curaj să articulez nici o voroavă înspre min ...

Moto: "nisipul creşte ajutat de lună,             se rup iluzii, se destramă funii...             şi râd şi plâng deştepţii şi nebunii,             privindu-ne cum ardem împreună"                                              (anonim folk) De când nu mai ştiu nimic despre ea, îmi amintesc vioara pe care am umplut-o cu ghiocei şi i-am aşezat-o la picioare! Era iarnă spre primăvară... şi domnişoara ...

Aproape în fiecare dimineaţă, plec foarte devreme spre staţia de autobuz. Drumul meu trece printre o farmacie şi un aprozar. De obicei, mai ales în sezonul cu frig, nu-i nici ţipenie de om pe stradă, la ora asta. Însă, ori în faţa aprozarului, ori în faţa farmaciei, văd o femeie cum stă, şi cum tace, şi cum priveşte în gol, şi cum, din când în când, face câţiva paşi la stânga,  face câţiva paşi la dreapta, înalţă mâinile spre nouri, şi iar stă, şi iar tace. ...

Şi tot recitând, şi tot aşteptând răspuns la iubire prin gard, mă apucă somnul. Un somn cu lună plină deasupra oraşului curat şi liniştit, nu zgomotos şi mizerabil şi la discreţia câinilor şi a săriţilor de pe fix, ca acum. Somn din acela fără visuri, sau cu visuri foarte puţine şi foarte scurte, sau din acela cu adâncul pe înalt şi cu înaltul pe adânc, sau din acela frate cu moartea, sau din acela dormit de soldaţi când se întorc de pe front, sau din acela dat ş ...

Unii spun că era foarte bine: oamenii umblau din scofală în scofală şi fluierau de bucurie când vremurile purtau coroană regală!   Alţii spun că era foarte rău: doar sărăcie lucie, sărăcie fără măsură... chiar şi puricii aveau păduchi... şi păduchii umblau cu paiul în gură!   Unii spun că este foarte bine în republica noastră transcendentală când profesorii se dezintegrează la stână şi ciobanii predau bâta la şcoală!   Alţii spun că este foarte rău: oam ...

Mulţimea de icoane (din spatele oglinzii) mă strigă la-nceputuri, mă vindecă de toate păcatele pe care le-am adunat (o viaţă) sub Ordinul Himerei... acum, nu se mai poate risipă de uitare-n v(i)ers cu picioare lungi, alunecare-n multul candorii de atunci!   Mulţimea de iluzii (din gândurile-arare) îmi fac (fără sfială, râzând) atâtea semne de hai încoace (astăzi) fiindcă e devreme să te a/duci încolo... mi-i frică să mă-ndemne la-ntoarcere în gheara prezentului măru ...

Iat-o, sigur că da, ea este, mai are câţiva paşi de iguană, mai are puţin şi ajunge la poartă! cu un ochi scoate cheile din buzunar! cu celălalt ochi se pregăteşte să se uite spre gardul 23, care mă desparte de stradă şi de ea! şi chiar se uită! îi simt privirea cu luciu metalic, dar nu (neapărat) ostil! oare de ce nu vine la gard? de ce nu vine să mă surprindă în flagrant de mirare şi de admirare? oare nu cumva mă sfidează?... Gata, deschide poarta de două tone! asta ...