Primăria vrea să scape de „epava” portului de ambarcaţiuni

uite, vine să-mi dea!...am să am până când nişte irisuri verzi vor căta spre cuvânt, şi-l vor pune pe cai, şi-or pleca unde nu-s vii zadarnic pe jos, morţi zadarnic pe sus!   nişte irisuri verzi, mari, amare şi lungi de la raiul de-acum până-n raiul de-atunci... raiul cel cu mister, cu pelin...şi cu tot... nu cest rai fără rost, fără sud, fără nord!   uite, vine să-mi dea!...nu mai pot să aştept nici cu irisul stâng, nici cu irisul drept... nu mai am ce să v� ...

Ce, sunt obligat să-mi îngrădesc domeniul? Ce, îmi poate impune cineva să iau măsuri pacifice împotriva câinilor abandonaţi la marginea satului, câini care, iată, îmi invadează şi-mi cutreieră grădina şi ograda, n-au nici o frică, umblă în haită şi caută mâncare, cu orice preţ?! Nu sunt obligat, nu-mi fac nici un gard, aplic principiul târtanului pasteurizat: ceea ce nu este interzis în mod expres, este legal! Dar, totuşi, nu vreau să mai văd javrele şi jigodiile a ...

Mai înainte de povestea cu pisicile din ziarul de ieri, alţi deştepţi de vază (din Brăila, de data aceasta) pun mână de la mână, ură de la ură, ciomag de la ciomag...şi prind câteva hectare de câini din oraşul lor faimos prin Fănuş Neagu şi prin cuţitarii săi, şi-i urcă în câteva camioane şi remorci, şi-i suduie de jigodie şi de mă-sa...şi, în iureşul de fanfară al unui marş triumfal, demarează convoiul zguduit de lătrături şi jale, umplut cu lacrimi şi ră ...

Moto: "Şi bat la uşa noastră, bat întruna,             şi ne inundă plânsul pe sub prag...             de-a pururi ne dispreţuieşte luna,             arzând sublimă ca Ioana d' Arc!"                                             (anonim folk)   De dimineaţă până-n seară stau la pândă să văd cum vine din adânc...primul să văd alcătuirea-i goală, singură şi blândă cum bate-n geamuri, toată, fă ...

vezi statuie în mişcare?!/ e a lui...fiindcă n-are loc de vis şi loc de stare!/ care lui?! (ce întrebare!)... cel sărac de tot şi toate/...(n-are nici măcar păcate!)... are numai nişte zile,/ numai versuri termopile, numai chire, chiraline,/ şi lavande, şi sulfine, numai tare mult şi bine,/ oarecare, oarecine... stele perpendiculare/ şi sintagme trafalgare, şoapte de sirene fripte/ printre scylle şi caribde, are chiar ce nu se ştie:/ loc de veci în ciocârlie!... ş-are chiar c ...

Sunt trei pisici. Două, una albă cu pete negre şi una neagră cu pete albe, stau în podul bucătăriei. A treia, roşcată cu gri, locuieşte în grădină. Cele din pod sunt sperioase şi timide, se ascund de cea din grădină, care-i mai rea şi-şi plimbă aerul de regină peste suflarea animală a gospodăriei. Rele sau bune, poznaşe ori nu, sunt frumoase, chiar foarte frumoase. Să le vezi pe cele de sus cum miorlăie după mâncare, însă n-au curaj să coboare în ogradă nici când ...

Şi de atâta vreme, doamna în rochie de stambă, fiică din flori a pădurii de salcâmi şi a fluturelui condamnat la lux de lampă, mă aşteaptă să-mi dea sufletul...şi îmi trimite rugăciune: primăvara, prin ghiocei... vara, prin maci...toamna, prin zloată... iarna, prin lupi şi prin viscol şi prin omăt... şi aud pe marginea orizontului mâinile ei întinzându-se şi arătându-mi că toată viaţa şi toată moartea nu va face îndărăt nici un pas şi că nu se va desprinde n ...

Doar patru cuvinte. După atâtea dimineţi de pândă şi mirare şi admirare  şi sfială şi chiar frică, doar patru cuvinte îmi spune această halucinantă femeie în rochie neagră, tocită de sprijinirea vioarei pe umărul stâng, Şi după atâta aşteptare şi căutare şi nădejde, consider că meritam să-mi spună mai multe cuvinte, să mă dumiresc, să scap de insomnii şi de gânduri devastatoare, să încerc s-o ajut cu ceva, dacă vrea şi dacă trebuie s-o ajut. Dar nu, aceas ...

Moto: "am să te prind că vii să furi zarzăre,             fir-ai să fii, moarte de pasăre!"                                                 (anonim folk)   Îmi sfârâie inima, doamna mea, de parcă un câine flămând şi bătut mârâie... şi-mi cere iertare că abia mai poate printre viaţă şi moarte să se târâie! Mi-i frică să afli cum tremură, mai ales când eşti din ce în ce mai departe... şi numai tu ştii s-o ...

Misterioasa femeie din ziarul de vineri (statuia în mişcare, cum am îndrăznit să-i spun) nu face nici un semn că vrea sau nu vrea floarea de nu-mă-uita. Scotocesc în buzunar şi găsesc "Rochia fără sfârşit", o carte cu poezii mică (oleacă mai mare decât unghia unui cititor consacrat) şi, cu tot cu floarea albastră printre filele mărunte, o aşez pe umărul stâng al doamnei, în locul în/semnat de vioară. Coboară genele, ridică genele... şi începe să plece spre cimitir, ...