Din colecția "Cele mai frumoase poezii cvasi/bulevardiere rămase tablou"
(!) cică a fost O Dată cel mai mare Împărat,şi cică acest Împărat avea cea mai mare Împărată,şi cică, dacă nu ar fi fost,nu s-ar povesti în fiecare noapte şi în fiecare zică el era Predicat, dar şi ea era Predicată,şi cică el n-a vrut să fie Subiect,şi ea n-a vrut să fie Subiectă măcar O Datăîn toată Împărăţia lor cea mai mare şi lungă şi lată,fără impurităţi şi fără nici un d ...
Oleacă de Nemurire... cu Femeia de Scris (II)
Luni, 08 Aprilie 2024 00:00 | Publicat în Divina Tragedia
Trebuie să mă grăbesc fiindcă mâine vine imediat, vine foarte repede, mai ales când vine cu povara, cu emoţiile, cu ne/aşteptările întâlnirii de gradul zero. Trebuie să mă grăbesc, dar nu mă grăbesc. Nu pentru că aş avea ori nu aş avea timp destul, ci pentru că nu vreau, din cauza vitezei/pripelii, să ratez necesitatea, impactul, farmecul, frumuseţea (sau banalitatea?) cestei vederi promiţătoare/devastatoare. Cred că se poate întâmpla orice şi cred că motivele fetei ...
Oleacă de Nemurire... cu Femeia de Scris (I)
Sâmbătă, 06 Aprilie 2024 00:00 | Publicat în Divina Tragedia
Cică stă pe marginea grâului şi împleteşte coroane din flori nemuritoare. Şi cică pe mine mă aşteaptă. De vreo cincisprezece ani, în fiecare zi de vară, cât durează nemuritoarele, stă pe marginea pâinii şi mă aşteaptă. Şi cică a şi întrebat-o de ce mă aşteaptă, însă ea n-a vrut să-i răspundă. Or, mai aproape de adevăr, a vrut să-i răspundă, ieri, dar cică a podidit-o un fel de plâns lung şi umplut cu suspine, cu ochi mari, şi amari, şi negri ca bobul de ...
Din colecția "Cele mai frumoase poezii rămase tablou"
(!) bună seara, Doamna mea de Seară – vezi, la noapte, poate mă visezicăutându-ţi rochia de stambă prin tăcerea Marilor Liveziale vremii când stăteam la pândă şi veneai... veneai... veneai să scuturimere interzise Nemuririi şi păzite de poeţii-fluturi (!) (!) noapte bună, Doamna mea de Noapte – îţi trimit un vis cu măr şi vals.muşcă-l fără milă... şi dansează-l – eu nu pot... eu sunt Titanic Fals,umblu f ...
Din colecția "Cele mai clare poezii rămase tablou"
(!) mama scrie prin grădină,/ tata scrie prin ogradă -scriu cu sapa, cu lopata,/ scriu cu sufletul, cu gândul -mama ştie, tata ştie/ că, odată şi odată,vine vremea de citire,/ când, visând-o şi visându-l,ca şi cum ar fi aievea,/ le rostim învăţătura:cum să ne sfădim cu Zmeul,/ cum să ne jucăm de-a dura,cum să aşteptăm Ilene/ la pârleaz şi la fântână,cum să respectăm părinţii,/ cum să ştim Limba Română (! ...
Cică domnul Parmenide constituie esenţa filozofiei domnului Platon. Şi dacă acesta-i adevărul, însemnează că domnul Unu are însuşiri de bază, ori este chiar Baza, chiar dacă alţi filozofi n-o "înghit". Şi, totuşi, de unde vine Unu? Are mamă? Are tată? Un înţelept zice şi scrie că Unu vine din Totdeauna. Şi acestui adverb nu-i trebuie părinţi. Dacă-i "tot de-a una", de ce i-ar trebui? Cum, adică, "vine"? Poate "stă"! Dacă "stă", nu cumva înseamnă că-i Sinea, Esen ...
Din colecția "Cele mai frumoase poezii rămase tablou"
(!) doamna mea din valea scurtă, doamna mea din valea lungă,doamna mea din valea dreaptă,/ doamna mea din valea strâmbă -io-s (cu noaptea-n cap şi sigur) spre cutia cu lumină,poate o mai fi oleacă, pân-acolo (?) să-(mi) ajungă,până când (?) vom sta-mpreună: tu... pe câmp, şi eu... pe câmpă,si(n)guri şi păziţi de-o steauă simplă, vecinică şi plină (!)(!) doamna mea din dealul verde, doamna mea din dealul veşted,d ...
Deschid toate geamurile. Fumul se năpusteşte afară. Mă uit pe pereţi, pe tavan, pe jos. E ca-n galeria de huilă. E ca într-un Iad modern. Ca într-o pictură suprarealistă. Ca într-o casă de nebuni cu un singur nebun. Nu se mai aud vrăbiile din cuiburile pitite-n firidele de aerisire. Au murit. Şi-mi aduc aminte ce fel de tragic-sublim a scris Zaharia Stancu în "Cântec şoptit": "Odată am ucis o vrabie,/ am tras cu praştia-n ea şi-am lovit-o,/ pe urmă o zi şi o noapte întreag ...
Barabuşcă şi... aproape Somn de Veci (III)
Miercuri, 03 Aprilie 2024 00:00 | Publicat în Divina Tragedia
Sigur că da! Adorm într-o clipită. Cică aşa adorm cei care au mătreaţă: nu realizează că nu mai sunt în stare de veghe, nu-şi dau seama ce înşelător e fiul domnului Hypnos. Cică aşa se spune despre cei care înghit Napoleon în buricul amiezii: că au mătreaţă. Să nu se prindă lumea fără pitiriazis şi să creadă că-s năpăstuiţi cei cu tărâţă pe capăt. Nu? Şi încep să visez că am terminat de mâncat bunătatea cu amidon, că sunt deja printre ne/scriitorii d ...
Din colecția "Cele mai clare poezii rămase tablou"
(!) din primul bang al aventurii noastre/ cu apă, foc şi aer şi pământ, hrănim speranţe şi pornim (îndată)/ prima suflare-a morilor de vânt (!) (!) încă din primul scutec dăm urlare/ că suntem Centrul Tot(ului) pe Veci, că Alfa şi Omega sunt Nimic(uri)/ pe care poţi oricând să le dezlegi şi să le laşi la voia întâmplării/ cum Cine (?) lasă câinii vagabonzi (!) (!) dar n-avem ochi s-aflăm câte nimicuri/ se gudură ...
