Donald Trump devine oficial președinte al SUA

Duminică, 19 Ianuarie 2025 15:40 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Donald Trump depune luni, 20 ianuarie, jurământul în funcția de președinte al Statelor Unite, începându-și astfel cel de-al doilea mandat în această funcție, în ceea ce reprezintă una dintre cele mai uluitoare reveniri politice din istoria Americii, informează Reuters. Așa-numita Inauguration Day (Ziua Învestiturii - n.r.) este, prin tradiție, dedicată în mare măsură ceremoniilor formale și fastuoase. Un președinte părăsește Casa Albă, iar un altul se mută acolo. Dar ...

Polițiștii români, acțiuni în Spațiul Schengen

Duminică, 19 Ianuarie 2025 13:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Peste 500 de persoane și 37 de autovehicule ce făceau obiectul unor semnalări introduse în Sistemul Informatic Schengen au fost depistate, în perioada 9 - 16 ianuarie, de polițiști, informează IGPR. ''În perioada 9 - 16 ianuarie 2025, polițiștii români și partenerii de pe teritoriul statelor membre Schengen au depistat 505 persoane, 37 de autovehicule și 40 de documente ce făceau obiectul unor semnalări introduse în Sistemul Informatic Schengen'', precizează sursa citată. Astf ...

Scădere a importurilor de gaze naturale

Duminică, 19 Ianuarie 2025 12:20 | Publicat în ECONOMIE
România a importat, în primele 11 luni din 2024, o cantitate de gaze naturale utilizabile de 1,612 milioane tone echivalent petrol (tep), cu 15,7 la sută mai mică (-313.500 tep) față de cea din perioada similară a anului anterior, conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică (INS). Producția internă de gaze naturale a totalizat, în perioada menționată, 6,912 milioane tep, fiind cu 1 la sută peste cea din perioada ianuarie-noiembrie 2023 (+70.300 tep). ...

Autorizații de plată pentru fermieri

Luni, 20 Ianuarie 2025 07:30 | Publicat în ECONOMIE
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a autorizat la plată peste 90 la sută din totalul fermierilor declarați eligibili în campania aferentă anului de cerere 2024, se arată într-un comunicat de presă al instituției. Astfel, în perioada 2 decembrie 2024 - 17 ianuarie 2025, au fost autorizați la plată 644.634 de fermieri, cu suma totală de 362,9 milioane de euro (1,8 miliarde de lei), reprezentând plăți finale aferente anului de cerere 2024. Potrivit surse ...

Poza zilei. Nu parcările sunt puţine, ci maşinile sunt prea mari!

Duminică, 19 Ianuarie 2025 15:20 | Publicat în EVENIMENT
Criza locurilor de parcare din municipiul Galaţi este o realitate de care şoferii se lovesc la tot pasul. În ciuda faptul că municipalitatea amenajează noi locuri de parcare prin cartierele pe care le reabilitează, diferenţa dintre numărul acestora şi avalanşa de automobile care circulă în oraş este uriaşă. Conform unor cifre neoficiale şi în continuă modificare, şi nu în sens favorabil, pe străzile Galaţiului circulă de patru ori mai multe maşini decât pot parca în or ...

Fotomodel de succes, în scaun cu rotile

Duminică, 19 Ianuarie 2025 20:30 | Publicat în TV MANIA
* Destin. A câștigat Miss Boboc în liceu și a fost selectată de o agenție, devenind atât fotomodel, cât și manechin de podium, prezentând pentru marii designeri din România. "A fost visul meu sa ajung un model celebru și cred că astăzi pot să spun că am atins acel standard, chiar dacă sunt în scaun cu rotile", a mărturisit Magda Coman, la "Viața fără filtru", pe Antena Stars. În anul 2005, în urma unui teribil accident, a rămas paralizată de la brâu în jos. Avea doar ...

Marea Britanie introduce autorizaţii de călătorie pentru români

Duminică, 19 Ianuarie 2025 18:02 | Publicat în SOCIETATE
Marea Britanie a lansat noul său permis de autorizare electronică de călătorie (ETA) pentru călătorii din afara Uniunii Europene (UE), în timp ce turiştii din Europa vor avea nevoie de un astfel de document începând din data de 2 aprilie. Noile cerințe prevăd că turiștii vor trebui să obțină permisiunea de a intra în țară, ca parte a planurilor de digitalizare completă a granițelor până în 2025. Turiştii non-europeni au avut timp din 27 noiembrie 2024, pe site-ul ofici ...

Doliul de stat, suspendat în ziua învestirii

Duminică, 19 Ianuarie 2025 13:20 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Steagurile americane vor fi înălțate la Capitoliul SUA, luni, 20 ianuarie, pentru ceremonia de învestire a președintelui ales al SUA, Donald Trump, ceea ce reprezintă o sfidare a unui ordin executiv al președintelui în exercițiu Joe Biden. Anunțul a fost făcut de președintele Camerei Reprezentanților, Mike Johnson, informează dpa și AFP. Ordinul executiv al lui Biden prevedea că steagurile care flutură pe clădirile federale vor fi arborate în bernă timp de 30 de zile, până ...

Avion ultraușor de la Vădeni, semnalat ca dronă rusească

Duminică, 19 Ianuarie 2025 17:40 | Publicat în EVENIMENT
Zborul unui avion ultraușor deasupra Galațiului a fost prezentat în mod eronat, pe Facebook, drept evoluția unei drone, a transmis Ministerul Apărării Naționale (MApN). În realitate, precizează MApN, imaginile surprind o aeronavă de tip ultraușor care a executat, în cursul zilei de vineri, 17 ianuarie 2025, un zbor autorizat de autoritățile aeronautice civile, cu decolare și aterizare de pe aerodromul privat "Aerial" din localitatea Vădeni, județul Brăila.Prezentarea aparatulu ...

CSM Arcada, prima înfrângere pe teren propriu

Duminică, 19 Ianuarie 2025 11:40 | Publicat în SPORT
Meciul cu liderul campionatului Diviziei A1 de volei masculin - Dinamo București - se anunța unul extrem de dificil pentru multiplii campioni. Pe lângă dificultatea jocului, CSM Arcada Galaţi se află într-un moment mai puţin fericit, în primul rând prin imposibilitatea de a-l folosi pe căpitanul echipei - Marian Bala, bolnav. Echipa din fruntea clasamentului a arătat încă o dată că se prezintă cu un bun potențial de joc. Şi până la urmă, Dinamo s-a impus la Galați, chiar c ...
Pagina 926 din 2981

Cooperare între comuna Tuluceşti şi o asociație din Republica Moldova

În perioada 18-19 septembrie 2025, comuna Tulucești a primit vizita unei delegații a Alianței Asocia ...

Gălăţean violent în judeţul Sibiu

Unui bărbat din Galaţi i s-a interzis să se apropie de partenera sa dintr-o comună sibiană, după ce ...

Bătălie pentru Cristina Bleandură din Galați, la „Vocea României”. Tudor Chirilă s-ar fi dat cu capul de pereți dacă o pierdea

Dacă omul e făcut 80 la sută din apă, Cristina Bleandură e făcută 80 la sută din muzică. Nu e doar o ...

Weekend spectaculos la Galați

Ce faci în weekend? E o întrebare care și de această dată propune mai multe răspunsuri. De tine depi ...

Hoţ gălăţean adus în ţară din Spania

În zilele de 16 şi 17 septembrie 2025, Poliția Română a adus în țară patru persoane, pe numele căror ...

Şi-au aruncat la gunoi banii de la logodnă

Doi tineri din Tecuci, proaspăt logodiți, au aruncat la gunoi punga cu banii primiţi în dar, imediat ...

Explozie cauzată de acumulări de gaze

O explozie cauzată de acumulări de gaze s-a produs miercuri, 17 septembrie, în jurul orei 20.00, înt ...

Ansamblul „Olympos”, ambasador al Galațiului

În perioada 19-21 septembrie, ansamblul „Olympos” al Comunității Elene din Galați este prezent pe sc ...

Anunț - CCA SPEDITION LKW SRL

ANUNȚ CCA SPEDITION LKW SRL, în calitate de beneficiar al proiectului finanțat prin Planul Național ...

Au început lucrările pe tronsonul 2 al bulevardului Siderurgiştilor

S-a dat start lucrărilor de modernizare şi pe al doilea tronson al bulevardului Siderurgiştilor, anu ...

Peste 3,5 milioane de euro pentru dezvoltarea rurală. O nouă strategie în Regiunea Sud-Est

Asociația GAL Tecuci, unul dintre cele mai mari Grupuri de Acțiune Locală din Regiunea Sud-Est, a în ...

Consiliul Județean cumpără cactuși și palmieri pentru pădurea tropicală din Galați

Nu mai puțin de 1.721.008 de lei fără TVA este valoarea estimată a contactului pe care Consiliul Jud ...

Miniștrii Apărării redescoperă, periodic, Șantierul Naval Damen Galați

A devenit parcă o tradiție ca miniștrii Apărării din ultimii ani să viziteze Șantierul Naval Damen G ...

Gregor Teodorescu spune „Adio!” Consiliului Local

Gregor Teodorescu, liderul PACT pentru Galați, și-a anunțat demisia din funcția de consilier local a ...

PSD Galați a pierdut un parlamentar

Echipa PSD Galați este mai săracă, de luni, 15 septembrie, cu un parlamentar. Liviu Bogdan Ciucă a ...

Resturi de rachetă, găsite în estul Poloniei

Fragmente suspectate că provin de la o rachetă folosită pentru doborârea unei drone ar fi fost găsit ...

Zelenski oferă ajutor țărilor NATO împotriva dronelor ruseşti

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a evidenţiat duminică seară importanţa dronelor în apărare ...

În opinia Moscovei, „NATO este de facto în război cu Rusia”

Alianța Nord-Atlantică oferă sprijin direct și indirect regimului de la Kiev, astfel că „se poate af ...

Opinii. Tunul de aur și drona de tinichea

Să tragi cu o armă de jumătate de milion de dolari într-o dronă de 20.000 e ca și cum ai da foc la c ...

Spitalul Judeţean din Galaţi, în programul naţional privind infarctul miocardic acut

Veste bună pentru gălățeni! După vizita ministrului Sănătății, Alexandru-Florin Rogobete, Spitalul C ...

Pregătiri pentru turnarea celui de-al treilea etaj al noului spital de la Tecuci

Pe șantierul noului spital din Tecuci se pregătește o nouă etapă importantă - turnarea plăcii celui ...

Boala West Nile are simptome asemănătoare unei viroze respiratorii

Pentru că vremea caldă continuă și în luna septembrie în Galați, iar trei persoane au ajuns deja în ...

Aproape 23.000 de gălățeni nu mai sunt coasigurați de la 1 septembrie

Unul dintre pachetele de austeritate impuse de Guvernul Bolojan prevede excluderea persoanelor coasi ...

Înregistrarea în REGES Online, amânată până la sfârșitul anului

Șase luni nu au fost de ajuns pentru angajatori, motiv pentru care Guvernul a hotărât, joi, la propu ...

Depreciere modestă a leului, contrară altor monede din regiune

Menținerea unei cereri comerciale mai ridicate de valută a avut ca efect deprecierea leului față de ...

Gălățenii, printre campionii colectării uleiului uzat

Auchan România a anunțat colectarea a peste 1,6 milioane de litri de ulei uzat de la clienţi din înt ...

Rata din august a inflației, triplă față de media UE

Rata anuală a inflației în Uniunea Europeană a rămas stabilă în luna august, la 2,4%, iar România es ...

Liga a III-a de fotbal. Derbiul Liești - Braniștea s-a jucat doar o repriză

Așteptat cu mare interes, meciul derbi dintre Sporting Liești și Unirea Braniștea s-a disputat doar. ...

Două turnee pentru CSM Arcada. Din sportul gălățean

VOLEI. Peste o săptămână (26-28 septembrie) va avea loc turneul echipelor masculine de volei dotat c ...

Autobuze suplimentare pentru meciul Oţelul - Craiova

Pentru a veni în sprijinul suporterilor echipei locale de fotbal, sâmbătă, 20 septembrie 2025, progr ...

Oțelul - CSU Craiova: liderul Superligii vine la Galați

Gruparea roș-alb-albastră are de trecut un test foarte important în etapa a X-a de campionat, chiar ...

Spectacol de robotică şi tehnologie al liceenilor gălăţeni

Sâmbătă, 20 septembrie, între orele 11.00 și 15.00, zona Food Court de la Shopping City Galați va de ...

Universitatea „Dunărea de Jos”, în sprijinul tinerilor

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați a lansat proiectul „ACCESS UP - Sprijin pentru elevi și st ...

Proiect pentru pregătirea profesorilor, la Şcoala Nr. 29

Școala Gimnazială Nr. 29 Galați, prin intermediul Academiei G-STEAM, derulează un proiect "Erasmus" ...

Folosirea telefoanelor mobile la școală, permisă sau interzisă?

Ministrul Educației a readus în discuție o problemă cu care se confruntă o parte din profesorii din ...

Cum a fost a doua seară a Festivalului de Folclor: Exotism, ritm şi impetuozitate (FOTO)

O călătorie din exotica Indonezie spre energia balcanică a Macedoniei de Nord, cu popasuri într-o po ...

Petrecere de zile mari la „majoratul” Festivalului de Folclor „Doina Covurluiului” (VIDEO)

O mare de gălăţeni - peste 10.000! - a petrecut pe cinste, vreme de aproape trei ore, în Grădina Bot ...

Românii își iau rămas bun de la un om şi o epocă. Corespondenţă specială de la Palatul Cotroceni (GALERIE FOTO & VIDEO)

Este o zi caniculară în București, ca în toată România, dar zeci de oameni au făcut abstracție de la ...

O seară magică sub stelele din Grădina Publică. Astronomie, brioșe și visuri cu ochii spre cer (FOTO)

La invitația câtorva tinere entuziaste, am participat în Grădina Publică din Galați la un eveniment ...

Comunismul a fost (și este) de mai multe feluri?

Roberto Iacomi se întoarce la Galați cu o nouă carte. Culmea, o carte de… actualitate, dacă ținem co ...

Peste 500.000 de români vor să emigreze

România este țara cu cea mai mare pondere din Europa Centrală și de Sud-Est a locuitorilor care decl ...

Participare-record la cel mai mare festival românesc din America

Peste 12.000 de persoane au invadat încântătoarea promenadă The Wharf din Washington, D.C., timp de ...

Prima întâlnire a ministrului Oana Ţoiu cu românii din Italia

Prima întâlnire oficială a ministrului de Externe, Oana Ţoiu, cu reprezentanți ai comunităților româ ...

Pictorița Emilia Dumitrescu - 20 de ani de la trecerea în eternitate (Galerie FOTO)

Pictoriţă şi graficiană de valoare naţională şi internaţională, una dintre cele mai mari reprezentan ...

Oscarul traficului absurd, pe Broadway-ul de pe Brăilei

La Galați, ora prânzului nu mai e despre ciorbă caldă și liniște, ci despre nervi întinși la maximum ...

Istorici şi cercetători, reuniți la Mănăstirea Secu

În perioada 19-20 septembrie, Mănăstirea Secu din comuna Vânători, județul Neamț, este loc de întâln ...

Gălățenii, invitați să facă mişcare, pentru sănătate și mediu

Agenția Națională pentru Mediu și Arii Protejate (ANMAP) a marcat, și în acest an, „Săptămâna Europe ...

Un talent gălățean își împarte harul cu viitorii artiști. Alexia Mocăniță, studenta-profesoară de la Școala de Arte (FOTO)

Laureată la Gala Excelenței în Educație, așa a încheiat Alexia-Oana Mocăniță primul an de studenție ...

Dezvăluiri din culisele „X Factor” cu finalista Maia Fluture şi ProFa (FOTO şi VIDEO)

Maia Fluture, finalistă „X Factor” 2025, şi Monica Măciuceanu, ProFa care dă „Voces” Galaţiului, au ...

Rareș Neculau, olimpicul de aur la informatică: „Oricine îşi depăşeşte limitele este un campion”

Medaliat cu aur la Olimpiada Națională de Informatică din acest an, Rareș Andrei Neculau, elev în cl ...

Teatrul „Nae Leonard”, invitat să susțină un concert de gală în Lagună. Interviu cu prof. univ. dr. Cristian Luca, directorul ICR Veneția

Aflându-se în importanta poziţie de director al Institutului Cultural Român (ICR) din Veneţia, prof. ...

Se caută donatori de sânge. O învățătoare are nevoie urgentă de ajutor

O învățătoare din Galați, care se află internată în secția de ginecologie a Spitalului Județean, are ...

Două familii cu 11 membri, fără acoperiș de Paște. Pompierii i-au salvat și au strâns bani (FOTO)

Drama prin care trec cele două familii din Galați, lovite crunt de pierderea caselor la începutul să ...

O familie din Galați s-a trezit cu casa în cap după o explozie în vecini

Un început mai negru nu putea avea Săptămâna Mare pentru o familie din Galați, care luni, 14 aprilie ...

În lupta cu cancerul, Gheorghiță are din nou nevoie de noi

Șerban Gheorghiță, gălățeanul bolnav de cancer pentru care „Viața liberă” a făcut apel la ajutorul c ...

Diana Melnic și lumea copilăriei, la Galeriile de Artă „Nicolae Mantu”

Copilul și copilăria constituie una dintre temele majore care de-a lungul timpului a fost abordată c ...

O coborâre în inimă, la Cenaclul Noduri şi Semne

tare mi-e dragă această casă care ne rabdă/ ieșirile/ și care nu se încruntă, ci ne ține împreunați/ ...

Dramaticul călătorește prin țară cu „Regina nopții”

Săptămâna aceasta, „Regina nopții” va călători prin țară, iar în luna octombrie se va juca în cadrul ...

Weekend aniversar la Teatrul Dramatic

Weekendul aniversar al Teatrului Dramatic „Fani Tardini” va începe sâmbătă, 27 septembrie, de la ora ...

Cum a ajuns noul târg auto… depozit de vechituri (FOTO)

Noul Târg Auto - pentru amenajarea căruia Primăria Galaţi a cheltuit peste 6,9 milioane de lei - a a ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Defrișări pe malul Dunării, la Galați. O lucrare cu multe semne de întrebare și controverse (FOTO)

Poate că nu este cel mai inspirat titlu pe care le-am fi putut găsi, dar reflectă cel mai bine reali ...

Galaţiul se împrumută iarăşi la Exim Banca Românească: 150 de milioane de lei pentru 30 de investiţii

Cu 16 voturi favorabile, aleşii locali l-au împuternicit pe primarul Ionuţ Pucheanu să negocieze și ...

Cine a reprezentat Galaţiul în străinătate şi cu ce scop. Deplasări externe la Primăria Galaţi, în 2024

Franţa, Italia, Spania, Polonia, Turcia, Marea Britanie, Bulgaria, Austria, Olanda, Grecia, Croaţia, ...

Companiile la care a tras banul public în 2024. TOP 10 al marilor câștigătoare de contracte cu Primăria Galaţi

Tramvaie noi, autobuze electrice noi, mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale pentru u ...

Gafe, gogomănii, golănii şi ţepe, în Galaţiul anului 2024 (FOTO)

Am avut de toate pe parcursul anului 2024: gafe, gogomănii, golănii, țepe…! Ca la fiecare început de ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

Preotul din Foltești, acuzat de viol asupra unei minore, a fost trimis în judecată

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați a anunțat miercuri, 17 septembrie, finalizarea anchetei ...

UPDATE. Ce a pățit individul care a hărțuit o elevă de liceu cu opt ani mai mică

UPDATE ora 17,53: Individul acuzat de tentativă de viol, șantaj și hărțuire a primit mandat de arest ...

Un gălățean a fost arestat pentru că și-a ucis fratele

Conflictul dintre doi frați din muncipiul Galați a avut urmări tragice și s-a concretizat într-un do ...

Cu poliția pe urme, scăpat de justiție. Tâlharul care a speriat Galațiul, un hoț vechi, căutat de trei luni

Atacarea femeilor în vârstă în scările blocurilor și deposedarea lor de bijuterii de un individ tână ...

Din răzbunare, a incendiat mașina polițistului care l-a amendat

Un moment de răzbunare îl va costa câțiva ani de închisoare pe un tânăr teribilist din județul Galaț ...

11,5 milioane de euro pentru fermierii gălățeni afectați de înghețul din primăvară

Fermierii gălățeni primesc o veste mult așteptată: un fond în valoare de 11,5 milioane de euro va fi ...

Noile autobuzele Galaţi-Vânători, aglomerate şi insuficiente

Introducerea a două noi trasee de transport în comun, 50 şi 55, care a dus însă la suspendarea trase ...

Armata americană modernizează poligonul de la Smârdan

Armata americană a început demersurile pentru construcția unui poligon modern pentru tancuri în baza ...

BRODERIE (bombă de presă)

? oare cine bate vântul? oare cine trece viaţa ?? cine osteneşte ceasul? cine mută dealu-n vale ?? c ...

CHILIPIR (despre ne/norocul celui dintâi)

Taie... dacă ai curaj, dacă vrei să vezi cum tace,dacă vrei s-auzi cum piere, dacă vrei tu să rămâip ...

ATUNCI (dosarele XYZ)

Când a bătut la uşă o lumină, ea se uita-n oglindă şi credea că nu mai poate nimenea să vină, să-i ...

Strada FRUNZEI (dosarele Z)

Din sufletul tău mare cât Luna cea mai plinăam învăţat (întruna) să tai frunze la câini,aici, pe str ...

MAJESTATEA SA... PĂMÂNTUL

Din ce în ce mai sărac şi mai greu, din ce în ce mai fără de calciu şi fără de perspective, abia se ...

CĂLIMARA cu OTRAVĂ

Ultima mea Marie lucrează la Morgă! Are cincizeci şi cinci de ani, dar pot zice că nu-i trecută apro ...

PUR și SIMPLU

Acesta este! Aceasta este! Aceştia sunt! Acestea sunt! Nimic în minus! Nimic în plus! Doar câte-o at ...

INVIDIE FRUMOASĂ... CU DOUĂ HALUCINOGENE

Odată, după utrenia de Duminică... mă aflu ţanţoş şi viteaz pe strada Frunzei, după cumpărături de-a ...

Isabelle Adjani, judecată pentru fraudă fiscală

Actrița franceză Isabelle Adjani va compărea pe 26 februarie 2026 în fața curții de apel din Paris, ...

Cartofi gratinați cu broccoli, o reţetă apetisantă

Este practic imposibil să nu-ti placă aceste medalioane apetisante pregătite din cartofi și broccoli ...

”Mamă de 4”, Nicoleta Luciu își deschide școală de modelling și actorie

Vedeta inaugurează la Brașov propria academie de modelling și actorie, care îi poartă numele. Ea va ...

Strugurii - darul toamnei pentru sănătate și energie

Toamna aduce în piețe și pe mesele noastre unul dintre cele mai iubite fructe: strugurii. Aroma lor ...

Laptele de vacă, în fața alternativelor vegetale

În ultimii ani, rafturile magazinelor s-au umplut de cutii colorate cu lapte de migdale, de ovăz, de ...

Care sunt cauzele şi simptomele indigestiei la câini. Şcoala iubitorilor de animele

Ca și în cazul oamenilor, câinele se poate confrunta cu indigestia. Aceasta nu este o afecțiune dige ...

Îngrijirea câinilor şi pisicilor la început de toamnă

Odată cu schimbarea anotimpului, rutina de îngrijire a animalelor de companie necesită mici ajustări ...

Psihoterapia bazată contactul cu natura. Beneficiile terapeutice ale mediului înconjurător

Pe lângă remediile fizice, medicina naturistă modernă explorează și beneficiile terapeutice ale medi ...