CULTURA - Viaţa Liberă Galaţi

Secretarul de stat Bogdan Stanoevici: În curând, "ca mâine", Galaţiul va avea cinematograf

Scris de Vineri, 31 Iulie 2015
Miercuri seara, spectatorii gălăţeni şi brăileni prezenţi la deschiderea celei de-a şasea ediţii a "Modern Movie Festival" au preferat, cu simţ practic, să vină direct la proiecţia thrillerului românesc multipremiat în străinătate „Cel ales”, nu şi la dubla lansare de carte care l-a prefaţat. Dincolo de artă, filmul rămâne totuşi…

Ambasadorul Poloniei, în vizită la Muzeul Eparhial

Scris de Joi, 30 Iulie 2015
Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos organizează, în parteneriat cu Ambasada Republicii Polone la București, o expoziţie din seria „Culorile Ortodoxie”. Vernisajul va avea loc miercurea viitoare, 5 august, la ora 11,00, în sala de expoziţii speciale a muzeului. Potrivit organizatorilor, „acțiunea pune în valoare…

Cărţi ale gălăţenilor, peste Prut. Peste 1.000 de volume au ajuns, de la Galaţi, la Cahul

Scris de Marți, 28 Iulie 2015
Sute de gălăţeni au scos din biblioteca personală titluri din literatura românească pentru basarabenii din Republica Moldova. Peste 1.000 de cărţi au trecut Prutul, iar astăzi se regăsesc pe rafturile bibliotecii „Andrei Ciurunga” din Cahul. Donaţiile au fost făcute în cadrul campaniei „Carte pentru Basarabia”, organizată de Platforma Unionistă Acţiunea…

14 iulie - O ZI ISTORICĂ: Avem primele imagini clare cu Pluto

Scris de Duminică, 26 Iulie 2015
Primele imagini cu planeta pitică Pluto realizate de sonda New Horizons prezintă un relief spectaculos, caracterizat prin munţi foarte înalţi, compuşi din gheaţă, între care se află o scoarţă lipsită de cratere şi surprinzător de tânără din punct de vedere geologic, informează Reuters. Anunţul a fost făcut miercuri de cercetătorii…

ISTORIA ALTFEL: Antonina cu mitraliera - Femeia care ar fi omorât 1.500 de oameni

Scris de Sâmbătă, 25 Iulie 2015
La 20 noiembrie 1978, Antoninei Ghinzburg (Macarova) i s-a dat sentinţa: împuşcarea. Antonina asculta în linişte vorbele judecătorului, în acelaşi timp neînţelegând de ce sentinţa e atât de dură: “A fost război... Iar acum am probleme cu ochii, am nevoie de operaţie, chiar nu o să mă îndreptăţească?”. Atât timp…

CRONICĂ DE CARTE: Ciprian Măceşaru, poeme suave cu cuţitul în dinţi

Scris de Vineri, 24 Iulie 2015
“Numele meu este Bryan Ruiz”, recentul volum de versuri al lui Ciprian Măceşaru (Next Page, Bucureşti, 2015) este cu siguranţă un volum care merită remarcat, nu doar pentru că este un volum muncit şi aşteptat, ci şi pentru că adună câteva zeci de pagini valoroase şi absolut delectabile. Cum lui…

CRONICĂ DE CENACLU: Încifrarea - atitudine, metodă sau stil?

Scris de Vineri, 24 Iulie 2015
în geam am o floare/ şi vecinii uită să ajungă acasă/ o floare o floare care creşte/ şi care nu poate fi ocolită/ este aşezată în poziţia aceea/ din care nu se mai vede nimic/ pe undeva lumânările decorative suferă/ cărţile şi vişinata se simt date la o parte// o…

Stagiune estivală la Grădina “Leonard”! Seri de weekend cu muzică, umor şi poveste

Scris de Vineri, 24 Iulie 2015
Astăzi, 24 iulie, de la ora 18,00, grădina de vară „Leonard” se va transforma într-o dumbravă: „Dumbrava minunată”, un spectacol pentru copii, îmbiaţi de temperaturile mai plăcute ale unei seri în aer liber, sub copaci… Adaptarea după basmul lui Mihail Sadoveanu, în care micuţa Lizuca trăieşte întâmplări feerice în pădure,…

VICTORIE a gălăţenilor la Bucureşti: Cilincă şi Vizauer au CUCERIT PUBLICUL alături de Berthelot

Scris de Joi, 23 Iulie 2015
Luni, 29 iunie, la 11,00, în Clubul de la hotelul Ramada Majestic, de pe Calea Victoriei din Bucureşti, a fost prezentată, în premieră absolută, piesa de teatru radiofonic „Henri Mathias Berthelot, generalul generalilor”, scrisă de Victor Cilincă, având o distribuţie de nume mari, în regia lui Attila Vizauer, gălăţeanul care…

O emisiune culturală longevivă: 15 ani la Express TV! Lumea lui Dinescu, gazdă pentru oamenii Culturii gălăţene

Scris de Joi, 23 Iulie 2015
15 ani de viaţă pentru o emisiune televizată de cultură - "Confluenţe" - este un lucru formidabil într-o epocă a falimentelor de tot felul, în care nu numai emisiunile, dar şi posturile de televiziune, de radio şi publicaţii dispar peste noapte. I s-ar putea spune şi „Emisiunea lui Dinescu”, căci…

Cum să dai gust mai bun istoriei - O dezbatere cu farmec despre Regele Ferdinand

Scris de Joi, 23 Iulie 2015
Şeful casei de Hohenzollern, împăratul Wilhelm al II-lea, s-a grăbit să şteargă, cu furie, numele Regelui Ferdinand I din cartea neamului său de viţă nobilă, veche, germană, după ce regele român a ales să lupte alături de poporul său şi pentru propăşirea românilor chiar împotriva germanilor, în Primul Război Mondial…

Galaţiul are bibliotecă pentru copii

Scris de Marți, 21 Iulie 2015
Ieri, 20 iulie, dis-de-dimineaţă, s-a tăiat panglica unei noi biblioteci, una pentru cei mici, dar unde şi cei mari găsesc carte, film, înregistrări audio, computere branşate la internet, jocuri şi câte şi mai câte - Filiala Municipală pentru Copii a Bibliotecii Judeţene „V. A. Urechia”, din Ţiglina I. Şi unde…

Un artist vine de la Paris să expună în Galaţi

Scris de Duminică, 19 Iulie 2015
Miercuri 22 iulie, ora 18,0, la Muzeul de Artă Vizuală, se va petrece un vernisaj al unei expoziţii de pictură-grafică. Sub titlul ,,Vălurile Mayei”, lucrările din expoziţie poartă semnătura semnătura lui Cosmin Cociş, artist român cunoscut în lume, care s-a stabilit din anul 2008 în Franţa, unde lucrează ca liber…

Fascinaţia Istoriei – o dezbatere despre Ferdinand I, Întregitorul României Mari, la Bibliotecă

Scris de Sâmbătă, 18 Iulie 2015
Personalitatea istorică a regelui Ferdinand I al României, numit „Ferdinand Întregitorul” şi „Cel leal” tocmai pentru sacrificiile făcute întru Unirea din 1918 şi pentru credinţa sa faţă de poporul român va constitui baza unei dezbateri organizate de Biblioteca „V.A. Urechia” şi de filiala gălăţeană a Asociaţiei ”Alianţa Naţională pentru Restaurarea…

ISTORIA ALTFEL: Personalităţi a căror moarte a influenţat lumea

Scris de Sâmbătă, 18 Iulie 2015
Moartea este oricum un lucru tragic, dar atunci când se întâmplă unei personalităţi ultracunoscute evenimentul devine de notorietate pe întreaga planetă. Există câteva personaje în istorie a căror moarte este cunoscută de orice om, precum asasinarea lui Caesar, însă impactul emoţional este cu mult mai mare atunci când ne referim…

"Trei purceluşi" se joacă în Parcul Rizer, duminică dimineaţă

Scris de Vineri, 17 Iulie 2015
Duminică, 19 iulie, de la ora 11,00, în Parcul Rizer, copiii vor putea învăţa din păţaniile unor drăguţe şi cam neastâmpărate personaje, din spectacolul "Cei trei purceluşi", în interpretarea actorilor Teatrului de păpuşi „Gulliver”. Un spectacol cu intrarea gratuită!„Dacă şi copilul tău întreabă nerăbdător şi curios când mai mergeţi împreună…

Spectacol folcloric în parc, sâmbătă, la Tecuci

Scris de Vineri, 17 Iulie 2015
După weekendul trecut, când la „Summer Estival”, proiect pus la cale de Casa de Cultură şi Primăria Tecuci, a fost multă muzică uşoară, dans, baloane şi voie bună, organizatorii schimbă repertoriul muzical pentru săptămâna aceasta. Pentru sâmbătă, 18 iulie, Casa de Cultură a municipiului Tecuci pregătește o după-amiază folclorică. Pe…

CRONICĂ DE CARTE: Un aed în lumea ce a născut Poetul

Scris de Vineri, 17 Iulie 2015
* Sterian Vicol: „Memoria lui Femios (III) - Ielele şi elegiile lui Terian” A treia carte „Memoria lui Femios” continuă călătoria lirică a autorului într-o parabolă. Să reamintim cine-i Femios şi de ce însoţeşte el expresia artistică, de ultimă oră, a cunoscutului poet. Femios a fost un aed la curtea…

CRONICĂ DE CENACLU: Cu monotonia extazului despre mireasma luminii

Scris de Vineri, 17 Iulie 2015
Cristina Dobreanu a prezentat o lucrare de cinci pagini, referitoare la cartea poetului Nicolae Ionel, Mireasma luminii - lucrare care a fost catalogată de unii drept cronică sau recenzie, iar de alţii - drept eseu sau analiză complexă. Însăşi autoarea s-a referit la lucrarea sa ca la o cronică de…

Un SIMBOL ARTISTIC al judeţului Galaţi RISCĂ să nu mai poată urca pe scenă din cauza SĂRĂCIEI

Scris de Miercuri, 15 Iulie 2015
În urmă cu 24 de ani, lua fiinţă la Piscu un grup artistic care avea să devină unul dintre cele mai cunoscute ansambluri vocale: 20 de fete cu vârste de la 7 la 18 ani au format grupul "Colindiţa", sub coordonarea educatoarei Bălaşa Frumuşanu. Cu un repertoriu care a crescut…

CINEMATOGRAF în aer liber - Caravana Filmelor TIFF ajunge şi la Galaţi. IATĂ ce veţi putea vedea

Scris de Miercuri, 15 Iulie 2015
Pentru al şaselea an, Caravana Filmelor TIFF porneşte la drum cu 34 de filme din selecţia Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF) în 16 oraşe, în perioada iulie - septembrie. În turul ţării, caravana TIFF ajunge şi la Galaţi între 20 şi 23 august. Gălăţenii vor putea vedea atât în…

Celebrul timbru „Capul de bour”, într-o expunere la Casa Colecţiilor

Scris de Marți, 14 Iulie 2015
Muzeograful Valentin Bodea va susţine azi, 15 iulie, de la ora 11,00, la Muzeul „Casa Colecţiilor”, secţie a Muzeului de Istorie „Paul Păltănea”, expunerea pe tema „CAP DE BOUR – prima emisiune tipărită a mărcii poştale româneşti”. Evenimentul este realizat în parteneriat cu Asociaţia „Galatzi 2020”. „Tipărită după model austriac,…

ACTIVITĂŢI ÎN TIMPUL VACANŢEI: Începe tabăra de creaţie la Muzeul Satului

Scris de Duminică, 12 Iulie 2015
Timp de o săptămână, 38 de copii din Galaţi vor renunţa să folosească telefonul mobil, calculatorul, sau alte aparate ce aparţin noii tehnologii, şi se vor întoarce în timp, învăţând să trăiască altfel, ca pe vremea bunicilor. Secţia de Cercetare, Conservare şi Valorificare a Creaţiei şi Tradiţiei Populare din cadrul…

Glorie prin luptă - Cei mai puternici războinici din istorie

Scris de Sâmbătă, 11 Iulie 2015
Marii războinici au avut destine ieşite din comun, aceştia dedicându-şi viaţa aproape în întregime conflictelor armate unde au jucat un rol vital. Leonidas I Leonidas I este cunoscut în special pentru lupta de la Termopile. De mic a fost învăţat arta războiului şi mânuirea armelor. Leonidas I a devenit conducătorul…
Pagina 170 din 323