JURIDIC - Viaţa Liberă Galaţi

Ucigaş în Danemarca, căutat prin UE

Scris de Miercuri, 29 Septembrie 2010
În seria răufăcătorilor căutaţi de agenţii de poliţie de la Biroul „Urmăriri” din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale – IPJ Galaţi face parte şi gălăţeanul Carp Ovidiu. Acesta era căutat pentru un omor comis în Danemarca. Danezii au emis pe numele acestuia un mandat european de arestare preventivă, dar Carp Ovidiu…

Bălan Tănase - „Stabilitatea”, în arest!

Scris de Miercuri, 29 Septembrie 2010
Gălăţeanul Bălan Tănase (52 de ani) le-a dat ceva de furcă agenţilor de la Biroul „Urmăriri” din cadrul Serviciul Investigaţii Criminale - Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Galaţi. Reamintim, pe scurt, cine a fost şi ce a făcut – penal – acesta.În perioada noiembrie 1998 – octombrie 2.000 a fost…

Poliţiştii de la „Urmăriri” au nevoie de noi

Scris de Marți, 28 Septembrie 2010
Din discuţia pe care am avut-o recent cu comisarul şef Iulian Vizitiu, şeful Biroului „Urmăriri” din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale – I.P.J. Galaţi am reţinut, între altele, că munca acestui colectiv îngreunată de un neajuns ce nu ţine de prestaţia cadrelor de aici.„Dintre toate cazurile soluţionate de noi, doar pentru…

Avocatul Alexandru Bălan acuză: „Se doreşte manipularea opiniei publice” (2)

Scris de Marți, 28 Septembrie 2010
* Avocatul Alexandru Bălan declara ieri, în „Viaţa liberă”, că „prin implicarea în acest dosar s-a urmărit distrugerea” sa şi a familiei sale. Mai mult, sublinia faptul că procurorul Gheorghe Ivan i-a terorizat familia. Vă prezentăm partea a doua a interviului oferit de avocatul Alexandru Bălan, în legătură cu dosarul…

Curtea de Apel monitorizează judecătoriile

Scris de Luni, 27 Septembrie 2010
În ultima şedinţă, Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a aprobat Raportul Inspecţiei Judiciare privind verificarea respectării dispoziţiilor procedurale şi regulamentare privind înregistrarea cererilor de apel/recurs şi înaintarea dosarelor la instanţa de control judiciar. Astfel s-a hotărât monitorizarea de către conducerea Curţii de Apel Galaţi a situaţiei redactării…

Jaful locuinţelor – ocupaţia favorită a hoţilor gălăţeni

Scris de Luni, 27 Septembrie 2010
* Creştere cu 63 la sută faţă de 2009 * Parcă nici măcar furtul din buzunare nu te poate afecta atât de mult precum spargerea casei în care trăieşti. Fapt dovedit, „violarea” spaţiului personal are, pentru oricine, consecinţe importante atât în plan psihologic, cât şi emoţional.Scade numărul furturilor, creşte cel…

Avocatul Alexandru Bălan acuză: „Se doreşte să se arunce cu noroi”

Scris de Luni, 27 Septembrie 2010
În urma materialului apărut în ziarul nostru din 20 septembrie, avocatul Alexandru Bălan ne-a acordat un interviu în exclusivitate pentru a clarifica anumite aspecte legate de calitatea sa de învinuit în dosarul trimis la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Galaţi. Reporter: De…

Atenţie, nu înşelaţi statul!

Scris de Sâmbătă, 25 Septembrie 2010
Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi au dispus trimiterea în judecată a trei administratori de societăţi comerciale, care au prejudiciat bugetul de stat. În urma anchetelor, procurorii au stabilit că Viorel Boriş, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale, în perioada noiembrie 2007-februarie 2009, a reţinut…

Judecătorul Neculai Burlibaşa nu a fost sancţionat

Scris de Vineri, 24 Septembrie 2010
Joi, în şedinţa Secţiei pentru judecători de la Consiliul Superior al Magistraturii s-a discutat cererea ANP cu privire la sancţionarea disciplinară a fostul director al Penitenciarului Galaţi, judecătorul Neculai Burlibaşa (FOTO). Judecătorii de la CSM au respins această cerere, motivând că judecătorul nu şi-a exercitat profesia la Penitenciarul Galaţi, ci…

16 tentative de omor, de la începutul anului

Scris de Vineri, 24 Septembrie 2010
* La sate se loveşte cu cuţitul * În perioada care s-a scurs de la începutul anului 2010, în judeţul nostru au fost comise 13 crime, dar şi 16 tentative la omor. Cinci dintre acestea din urmă au fost comise în mediul urban şi 11 în mediul rural. La sate…

Anual, 40 de români la export!

Scris de Joi, 23 Septembrie 2010
La Biroul „Urmăriri” din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale Galaţi, 8 agenţi de poliţie, 4 în Galaţi şi 4 în judeţ, au de muncit din greu pentru a-i aduce acolo unde trebuie pe cei care au de executat mandate de arestare şi nu-s de găsit. Ştiţi câte asemenea mandate de executare…

Cine este Viorel Ailincăi, noul şef al Penitenciarului?

Scris de Joi, 23 Septembrie 2010
Noul director de la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Galaţi, Viorel Ailincăi (FOTO), este născut pe 25 septembrie 1964. Are 46 de ani, este căsătorit, are doi copii şi s-a născut la Fălticeni, judeţul Suceava. În 1988, la absolvirea Şcolii de subofiţeri, s-a angajat ca asistent medical în sistemul penitenciar. În…

Procurorul şef Ion Ciafalon versus DNA Galaţi

Scris de Joi, 23 Septembrie 2010
În dosarul penal prin care Dinu Gâlcă, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, a fost trimis în judecată pe baza rechizitoriului Serviciului Teritorial Galaţi al Departamentului Naţional Anticorupţie, procurorii DNA au mai disjuns o cauză, şi anume aceea care se referă la procurorul Ion Ciafalon,…

Preşedinte tot cu delegaţie la Judecătoria Lieşti

Scris de Miercuri, 22 Septembrie 2010
În şedinţa din 15 septembrie, Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al magistraturii a dispus prelungirea delegării lui Emil Borza Dediu, judecător la Judecătoria Lieşti, în funcţia de preşedinte al Judecătoriei Lieşti. Decizia este retroactivă, delegarea judecătorului începând cu data de 11 septembrie 2010, până la ocuparea funcţiei, prin concurs…

Ultraj la poliţist în Jorăşti

Scris de Miercuri, 22 Septembrie 2010
* Coasă contra pistol * „Ce dacă eşti îmbrăcat în haine de poliţist? Îţi tai capul…” * Despre dosarul penal înregistrat la unitatea de Parchet Tg. Bujor sub nr. 1192/P/2008 se poate spune că este unul care de la soluţia scoaterii de sub urmărirea penală, dată de fostul procuror Ionel…

Încă o amânare în cazul Solomon

Scris de Miercuri, 22 Septembrie 2010
Pe 20 septembrie a avut termen dosarul în care primarul Craiovei, Antonie Solomon (FOTO), este acuzat de luare de mită şi de fals intelectual. La acest termen nu s-a întâmplat nimic, pentru că doi dintre inculpaţi, Cornel Penescu şi Gheorghiţă Pieca, nu au avut apărători aleşi. Deşi la termenul anterior…

Opt poliţişti la „Urmăriri”

Scris de Miercuri, 22 Septembrie 2010
Biroul „Urmăriri” din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Galaţi are de făcut o treabă serioasă cu un mănunchi de numai 8 agenţi de poliţie. Cu sprijinul comisarului-şef Iulian Vizitiu, care-i conduce, am reuşit să aflu cum se descurcă.Urmăriri fără frontiere Ce fac? „Gestionăm, ne-a precizat comisarul…

Viorel Ailincăi, noul director al Penitenciarului Galaţi

Scris de Miercuri, 22 Septembrie 2010
Consiliul Superior al Magistraturii a decis încetarea detaşării în funcţia de director al Penitenciarului de Maximă Siguranţă Galaţi pentru judecătorul Burlibaşa.Începând de ieri, conducerea instituţiei gălăţene a fost preluată de Viorel Ailincăi. Domnul Viorel Ailincăi vine tot din sistemul penitenciar, până ieri lucrând la Penitenciarul Spital Poarta Albă.Vom reveni cu…

Bogdan Ciucă - încă patru ani preşedinte la Camera Notarilor

Scris de Marți, 21 Septembrie 2010
Săptămâna trecută s-a întrunit Colegiul Director al camerei Notarilor Publici din Galaţi. În urma acestei şedinţe, s-a stabilit, prin vot, că actualul preşedinte al camerei Notarilor Publici Galaţi merită un nou mandat. Astfel, şi în următorii patru ani, Bogdan Liviu Ciucă va conduce notarii din trei judeţe: Galaţi, Vrancea şi…

Curier juridic - Contribuţiile nu se datorează pentru pensionari

Scris de Marți, 21 Septembrie 2010
„Mă numesc Neagu Costică, sunt administrator de asociaţie de 16 ani şi nu am fost pus într-o încurcătură mai mare ca aceea produsă de modificarea Codului Fiscal, privind impozitarea unor venituri. Am încercat în data de 15.09.2010 să mă lămuresc la Finanţe şi m-au trimis la Pensii. Pentru ce este…

O bunică din Braniştea - la un pas de a fi violată

Scris de Marți, 21 Septembrie 2010
Intrând pe neaşteptate în casa bunicii, nepotul a găsit-o pe octogenară luptându-se cu un necunoscut. Ca prin miracol, femeia nu are nici o urmă de lovituri, pe mâini, corp sau picioare. Şi-a apărat onoarea în faţa unui atacator cu 15 de ani mai tânăr. Cristina Tatulici, purtătorul de cuvânt al…

Moldoveni rătăcitori pe fâşia de graniţă

Scris de Marți, 21 Septembrie 2010
Poliţiştii de frontieră de la Oancea i-au văzut pe moldovenii Vitalie F. (32 de ani) şi Vadim B. (19 ani), care bântuiau pe fâşie după ce înotaseră prin Prut. Cei doi îşi propuseseră să ajungă în Italia, pentru a-şi căuta un loc de muncă.

Conflict baltic, rezolvat la Girgiuleşti

Scris de Marți, 21 Septembrie 2010
Polonezul Kamil P., de 20 ani, şi ucraineanul Andrii D., de 28 ani, pasageri într-o autoutilitară germană „Iveco Daily” (FOTO 2), au vrut să iasă din România pe la Giurgiuleşti. Indivizii nu au putut prezenta însă actele prin care să ateste deţinerea legală a maşinii. Cu ajutorul Interpol s-a stabilit…

Batjocorită în cimitir

Scris de Marți, 21 Septembrie 2010
* Violator cu antecedente în tâlhărie şi spargeri * Atacată şi batjocorită în cimitirul din Frumuşiţa, o tânără femeie de doar 31 de ani şi-a văzut moartea cu ochii în week-end-ul trecut, când a fost târâtă cu forţa şi umilită de un atacator necunoscut.Astfel, poliţiştii din comuna Frumuşiţa au fost…
Pagina 147 din 178