Divina Tragedia - Viaţa Liberă Galaţi

Am mai văzut copacul acesta: era plin de păsări! Am mai văzut oamenii aceştia: erau plini de păsare! Am mai văzut trenul acesta: nu trecea ca glonţul prin gări! Am mai văzut femeia aceasta: purta pălărie şi malacof, şi toţi îndrăgostiţii cădeau fulgeraţi la picioarele ei! Zâmbetul era lege! Încă…

Mi s-a vorbit foarte mult despre ea. Unii chiar mi-au descris-o cu lux de amănunte, fără să le cer, fără să aibă vreo obligaţie, deşi stimabilii nu prea ştiau şi nici nu au învăţat cu ce se mănâncă această doamnă prezentă la începuturi, când "a fost Cuvântul"...apoi, din ce în…

Şi tot împrumutând-o, din ce în ce mai des, din anotimp în anotimp, din lună în lună, din săptămână în săptămână, biata carte cu eroi sovietici nemaiîntâlniţi în nici un război de pe planetă ajunsese vai de foile şi de cuvintele ei... până când, într-o duminică de toamnă, cu gloduri…

Mai citesc o dată. Cu creion chimic, pe o coală de maculator, scriu un bilet. Iată-l: "iubita mea cu cinci viteze/ şi patru ani de puşcărie.../ (fiindcă te-a surprins bărbatul/ ghicind în palme la soldaţi),/ ia trenul, treningul şi dorul.../ (eu te aştept să vii la vie).../ în satul meu…

Să nu vă aventuraţi prea mult pe Râpa cea Mare, că are balauri în ea, şi nu are capăt, chiar dacă se opreşte cu izvorul în şosea! - pare să ne spună tata când plecăm la păscut, cu vacile noastre dreptunghiulare, cu oile noastre cilindrice, cu caprele noastre sfrijite de-ale…

Demult, atunci... în loc să se subţieze, pielea de pe tălpi se îngroaşă, se întăreşte, se face ca pingelele de la pantofii lui tata, pantofi pe care i-a purtat de vreo trei-patru ori în toată viaţa! Cică să-i aibă de buni, de sărbătoare, de ocazii rare, de mofturi, de moarte!…

Doamna din titlu a dispărut pe data de nouă Martie, la opt ore şi patruzeci şi cinci de minute. M-a părăsit, mai bine-zis. Nu mi-a motivat hotărârea. Fiindcă, aşa cred eu, o întâmplare stupidă şi mizerabilă a determinat-o să plece astfel, fără catrafuse, fără vrun adio, fără vrun bilet/semn lămuritor.…

Sunt într-o staţie de autobuz. Nu o staţie oarecare, ci una în care stă şi munceşte o vânzătoare de ziare într-o gheretă galbenă, plină cu ziare negre şi colorate. Mă aflu în staţia asta pentru ca să mă sui în autobuzul pe care-l aştept să vină dintr-o parte. Şi nu…

Doamnelor şi domnilor, vă rog să luaţi loc şi să staţi jos! fiindcă, din clipă în clipă, trebuie să apară! dacă nu aţi aflat până acum, vă spun eu: Acesta nu-şi permite să întârzie niciodată, chiar dacă vi se pare că nu mai vine, chiar dacă sunteţi îndreptăţiţi să-mi reproşaţi…

Mi s-a dat şansa/norocul de a le vedea o dată, numai o dată, pe luciul unui lac uriaş, în mijlocul unei păduri din mijlocul unui oraş din mijlocul unui continent din mijlocul unui pământ... din marginea unei galaxii! Erau multe, foarte multe! Negre şi albe! Într-o tăcere desăvârşită! Aşa, ca…

Stau pe genunchi, în faţa ta.../ şi îndrăznesc să cer iertarecelei pe care-o ţii la piept/ de-atâta timp ş-atâta vreme,iertare pentru c-am uitat/ să vin mai des la grămăjoarade lut adânc şi nemilos,/ acoperit cu crizanteme,la-mprejmuirea unde stă/ o viaţă transformată-n moarte,sub teiul care tace-a dor,/ bătut de ploi (in)diferente,bătut…

Eu, când vreau să mănânc pere, nu mă ating de mere nici să mă rogi, nici să mă pici cu ceară. Nici măcar mere interzise nu poftesc, deşi sunt mult mai tentante, da? Eu, când vreau să mănânc pere, şi n-am, încerc să caut undeva, cât mai aproape de locul…