SPORT - Viaţa Liberă Galaţi

HOCHEI/ Dunărea e ca şi CALIFICATĂ în semifinale

Scris de Marți, 02 Decembrie 2014
Echipa de hochei pe gheaţă CSM Dunărea Galaţi a câştigat ultimele două partide susţine în cadrul sezonului regulat al Ligii Naţionale, ambele disputate pe teren propriu în compania celor de la Sportul Studenţesc, scor 9-5, respectiv, 24-1. Astfel, cu un bilanţ de 12 puncte din patru victorii, Dunărea a încheiat…

Transformarea OŢELULUI: Cum a devenit INVINCIBILĂ fosta ultimă clasată

Scris de Marți, 02 Decembrie 2014
"Spiritul de luptă şi eliminarea gravei probleme a pregătirii fizice", astfel explică team-managerul Cristian Munteanu creşterea semificativă a potenţialului echipei gălăţene Oţelul a ieşit bine dintr-un moment important al luptei pentru evitarea retrogradării, două deplasări consecutive, reuşind prin victoria de la Ceahlăul şi egalul de sâmbăta trecută, cu U. Cluj,…

FOTBAL FEMININ/ Oţelul, "doar" 3-0 cu Dolheşti

Scris de Luni, 01 Decembrie 2014
Vremea de iarnă, cu frig şi zăpadă îngheţată, a făcut ca terenul pe care s-a disputat meciul din etapa a treia a returului Ligii I de fotbal feminin să devină foarte dificil. Acestea au fost condiţiile de desfăşurare a jocului dintre Armonia Dolheşti şi Oţelul Galaţi, pe Stadionul „Tineretului” din…

Selecţionata de HOCHEI a României, EGALITATE într-un „amical” în Slovacia

Scris de Luni, 01 Decembrie 2014
*Selecţionata României (Under 20) a terminat la egalitate (6-6) cu Hokey Club Levice într-o partidă de verificare desfăşurată în Slovacia, în perioada 25 noiembrie - 5 decembrie, meciul făcând parte din pregătirile pentru Campionatul Mondial de hochei, Divizia a II-a Grupa A (Tallin, Estonia). Din formaţia României, pregătită de gălăţeanul…

Grupă de foc pentru naţionala feminină de baschet a România

Scris de Luni, 01 Decembrie 2014
Echipa națională de baschet feminin a României a aflat, sâmbătă, la Budapesta, componența grupei din care va face parte în cadrul Campionatului European, ce se va desfășura în perioada 11-28 iunie, în şapte oraşe din România (Timişoara şi Oradea) și Ungaria. Calificată direct, din postura de țară coorganizatoare, România se…

UPDATE/ United este pe primul loc (GALERIE FOTO)

Scris de Duminică, 30 Noiembrie 2014
UPDATE/ Echipa de futsal United a învins CSMS Iași, scor 5-3 (3-2). Pentru gălățeni au marcat Tudose, Ivan (3) și Cojoc. După această victorie, United ocupă primul loc în clasamentul Ligii I de fustal, cu 28 de puncte. Această poziție îi obligă pe jucătorii de la United să își mențină…

Oţelul, la a cincea partidă consecutivă FĂRĂ ÎNFRÂNGERE. Egal şi punct mare scos la Cluj

Scris de Sâmbătă, 29 Noiembrie 2014
Echipa de fotbal Oțelul Galați a terminat la egalitate, sâmbătă, în deplasare, scor 0-0, cu echipa Universitatea Cluj, în etapa a 16-a a Ligii I, penultima a turului. Astfel, Oțelul a ajuns la a cincea partidă consecutivă fără înfrângere.Meciul a fost serios influențat de starea deplorabilă a gazonului de pe…

UPDATE / La Oţelul, mobilizare maximă pentru meciul de la Cluj: "Război! Cu Dumnezeu alături de noi!"

Scris de Sâmbătă, 29 Noiembrie 2014
UPDATE: Determinare şi mobilizare maxime în lotul Oţelului pentru meciul din acestă seară. Mesajul lui Helder Tavares, transmis pe Facebook vineri seară, spune totul despre starea de spirit a roş-alb-albaştrilor: "Mă odihnesc pentru meciul de mâine. Război!!! Cu Dumnezeu alături de noi". Oţelul va avea în tribune un grup mic…

HOCHEI/ CSM Dunărea, ultimele jocuri din sezonul regulat

Scris de Sâmbătă, 29 Noiembrie 2014
Sâmbătă, de la ora 18,00, şi mâine, de la ora 11,30, la Patinoarul „Dunărea” din Galaţi, se vor disputa ultimele două partide din sezonul regulat al Ligii Naţionale de hochei pe gheaţă, între formaţiile Dunărea Galaţi şi Sportul Studenţesc Bucureşti. Se joacă o „dublă” datorită nefuncţionării Patinoarului din Bucureşti, acest…

UPDATE / Partide cu miză mare pentru echipele gălăţene, în deplasare

Scris de Sâmbătă, 29 Noiembrie 2014
UPDATE, ora 16,45: Echipa de volei masculin Arcada Galați a fost învinsă, în deplasare, de CSMU Craiova, scor 3-2 (25-20, 32-30, 29-31, 21-25, 15-13), în partida contând pentru etapa a opta a Diviziei A1. UPDATE, ora 13,15: Derbiul ligii secunde de handbal masculin a fost foarte echilibrat, cu învingătoarea decisă…

BOX/ Lucian Bute, detalii despre accidentare

Scris de Vineri, 28 Noiembrie 2014
Pugilistul Lucian Bute, care şi-a anulat lupta programată, la 6 decembrie, cu argentinianul Roberto Bolonti, din cauza unei accidentări la spate, a declarat că nu se gândeşte la retragere. "Am auzit mai multe zvonuri în ultimele zile, dar pot să vă spun că nu mă voi retrage şi că Freddie…

STEAUA să-şi pună pofta-n cui: Cernat EXCLUDE o plecare de la OŢELUL

Scris de Vineri, 28 Noiembrie 2014
* „N-am venit ca să plec după trei luni”, a pus căpitanul roş-alb-albaştrilor stop speculaţiilor din ultima vreme referitoare la un transfer al său în această iarnă „Nu plec”, a răspuns ferm mijlocaşul Florin Cernat, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, informaţiilor vehiculate în ultima vreme în mass-media despre…

OŢELUL are golgheter crescut în FRANŢA

Scris de Joi, 27 Noiembrie 2014
* Cristian Cristea este fotbalistul momentului la Oţelul, cele patru goluri marcate de el în campionat aducând echiepi şapte puncte * În vară, a preferat oferta clubului roş-alb-albastru în detrimentul celor din Hexagon Oţelul Galaţi a obţinut etapa trecută prima victorie în deplasare din actualul sezon al Ligii, învingând cu…

Gălăţenii, 14 MEDALII la „Naţionalele” de badminton pentru juniori

Scris de Joi, 27 Noiembrie 2014
Meciurile turneului final al Campionatului Naţional de badminton pentru juniori - Under 9, Under 13 şi Under 19 a avut loc la Bucureşti, între participante aflându-se şi sportivi de la cluburile gălăţene Siderurgistul - la Under 13 şi CSU - la Under 19. Pentru gălăţeni a fost un real succes,…

Sferturile de finală ale CUPEI ROMÂNIEI: Phoenix ”U” a fost eliminată de ICIM Arad

Scris de Miercuri, 26 Noiembrie 2014
UPDATE: Echipa de baschet feminin Phoenix „U” a fost eliminată din sferturile de finală ale ”Cupei României”.Phoenix a pierdut în fața echipei Univ. ICIM Arad, în meciul retur, scor 77-67 (52-30). Calificate în ”sferturi” din postura de lucky-looser (cel mai norocos învins), fetele de la Phoenix au pornit cu şansa…

"GAURĂ" de 1,7 milioane de euro la DUNĂREA GALAŢI. DNA caută vinovaţii (II)

Scris de Miercuri, 26 Noiembrie 2014
* Modificările legislative şi interpretarea convenţiilor civile ale angajaţilor drept contracte de muncă sunt printre principalele cauze ale declanşării procesului de insolvenţă în opinia reprezentanţilor clubului Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice  (AJFP) Galaţi  a solicitat la Tribunalul Galaţi insolvenţa FCM Dunărea, în dosar precizându-se că are de recuperat de la…

Chelsey Lee, o baschetbalistă de ZECE!

Scris de Miercuri, 26 Noiembrie 2014
La finalul turului de campionat din cadrul Ligii Naţionale de Baschet Feminin (LNBF) jucătoarele echipei Phoenix „U” ocupă locuri bune în clasamentele celor mai bune realizatoare din campionat. Americanca Chelsey Lee a atins de zece ori cota „double-double” (peste 10 puncte şi tot atâtea recuperări într-un meci) în sezonul regulat…

Doi HOCHEIŞTI ucraineni la CSM Dunărea

Scris de Miercuri, 26 Noiembrie 2014
După plecările jucătorilor finlandezi şi a cehului Michal Jeslinek, o parte din locurile „ocupate” de jucători străini la CSM Dunărea au rămas libere. Pentru fortificarea lotului în perspectiva meciurilor decisive din ultima parte a campionatuluii, au fost aduşi în probe doi jucători din Ucraina. Vitali Donika, un atacant în vârstă…

HANDBAL/ United, locul trei la un turneu la Braşov

Scris de Miercuri, 26 Noiembrie 2014
Şase echipe de junioare IV (11-12 ani) din mai multe oraşe din ţară, printre care şi cea de la United Galaţi, s-au întâlnit la un interesant turneu de handbal desfăşurat la Braşov, acesta fost dotat cu trofeul „Cupa Mariana Târcă”, un omagie adus fostei jucătoare a echiupei naţionale, acum antrenoare…

BASCHET/ Phoenix „U”, final de tur cu VICTORIE la Oradea

Scris de Marți, 25 Noiembrie 2014
* Echipa gălăţeană a bifat al doilea succes consecutiv în deplasare şi încheie prima parte a Ligii Naţionale pe locul şase Echipa gălăţeană de baschet feminin Phoenix „U” a câştigat, ieri, partida din deplasare cu Universitatea CSM Oradea, scor 95-70 (48-37), în cadrul etapei a 13-a din Liga Naţională, ultima…

"Oţelarii" Stoian şi Moglan, TESTAŢI pentru naţionala de tineret

Scris de Marți, 25 Noiembrie 2014
Selecţionerul echipei naţionale de tineret a României, Mihai Teja, încearcă să vadă la lucru cam toţi jucătorii promiţători din ţară la această categorie de vârstă (sub 21 de ani). Astfel, după un trial cu fotbalişti tineri din Liga I şi Liga a II-a, urmează o nouă acţiune de selecţie dedicată…

KARATE/ Medalie la Campionatul Balcanic al poliţiştilor

Scris de Marți, 25 Noiembrie 2014
Gălăţeanul Mihai-Cristian Tâmpeanu şi-a adăugat în palmares o nouă performanţă, de data aceasta din postura de karateka-poliţist. Agent principal în cadrul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Galaţi, Mihai Tâmpeanu a obţinut medalia de bronz la Campionatul Balcanic de Karate Do al poliştilor, care a avut loc în localitatea Pravtes, din…

BASCHETBALIŞTII de la Phoenix au ajuns la a opta VICTORIE din tot atâtea meciuri

Scris de Duminică, 23 Noiembrie 2014
Echipa de baschet masculin Phoenix U a învins, sâmbătă, 22 noiembrie, în deplasare, formaţia CS Cuza Sport Brăila, scor 88-58 (25-15, 32-16, 15-7, 16-20), într-un meci din cadrul eșalonului secund. Gălățenii au reușit să obțină a opta victorie din tot atâtea meciuri disputate și continuă să se afle pe primul…

Voleibaliștii de la Arcada AU ÎNVINS categoric STEAUA

Scris de Duminică, 23 Noiembrie 2014
Echipa gălăţeană din prima ligă de volei masculin, Arcada, a primit replica celor de la Steaua, în etapa a şaptea, echipă pe care a întrecut-o destul de uşor: 3-0 (20, 16, 16). Temerile de ieri seară au fost alungate repede, încă de la primele schimburi de mingi fiind vizibilă superioritatea…
Pagina 282 din 470