OPINII - Viaţa Liberă Galaţi

Cât de copii sunt copiii din(tre) noi

Scris de Marți, 02 Iunie 2015
Ar fi tardiv ca astăzi, 2 iunie, să vorbim despre cât de minunată este lumea copiilor. În ultimele zile, cei mici au fost sărbătoriţi prin tot felul de serbări, spectacole, evenimente prin care cei mari au încercat, după mintea, bugetul şi priceperea lor, să îi distreze şi să îi facă…

Cât de scump plătim ieftinirea medicamentelor

Scris de Luni, 01 Iunie 2015
În conflictul deschis dintre companiile farmaceutice şi Ministerul Sănătăţii, producătorii privaţi de medicamente par să dicteze mereu regulile jocului. În vreme ce primii contestă măsura preţurilor impuse, cei din urmă acuză câştigurile uriaşe şi nejustificate. Însă, chiar în timp ce autorităţile ne dau asigurări că au luat toate măsurile pentru…

Galaţiul pe (festi)valuri

Scris de Sâmbătă, 30 Mai 2015
După ce construcţiile aberante au acoperit decenii la rând toate văile naturale gălăţene, oraşul se scufundă încet, pe „valuri” de loess. Paradoxal, oraşul se ridică însă mult din punct de vedere cultural. Unele proiecte angrenează mulţi voluntari şi mult public. Îmi amintesc cu cât interes fotografiau şi filmau anul trecut…

Străzi şi capcane

Scris de Vineri, 29 Mai 2015
Ai plecat. Acum îţi cauţi poziţia în şa, strângi manşoanele ghidonului în palme, mângâi cu degetele mari schimbătoarele de viteze şi pedalezi. În sfârşit, pedalezi! Îţi bate vântul în faţă, dar nu chiar tare. E soare încă, dar lumina care răzbate de după blocuri e blândă. Când te prinde din…

Bacteria - ucigaşă, atitudinea - asemenea

Scris de Joi, 28 Mai 2015
Dacă o fi din Spitalul de Urgenţă bacteria care l-a trimis pe gălăţeanul Viorel Cristian prea devreme printre îngeri, nu ştim încă. Se va face o anchetă, vom vedea rezultatul, sperăm ca autorităţile să facă în aşa fel încât să nu mai moară nimeni. Că pe bietul om dispărut nimeni…

Hei-rup! Hei-rup! Spre Noul Galaţi...

Scris de Miercuri, 27 Mai 2015
„Hei-rup! Hei-rup! Cad stânci de fier/ În lupta dusă de brigadieri!”. Vă mai amintiţi refrenul mobilizator pe care-l auzeam prin filmele comuniste, cântat cu avânt pe şantierele tineretului? Aşa îmi venea să cânt ieri, pe la orele 14,30 trecute fix, când respiram puf de plop şi mă bătea soarele în…

Această orbitoare absenţă a speranţei

Scris de Marți, 26 Mai 2015
Gălăţenii sunt lăsaţi să moară încet, nu sunt omorâţi, stârpiţi, dar sunt educaţi pe zi ce trece să se familiarizeze cu frigul, cu lipsa apei, cu lipsa locurilor de muncă şi cu salarii de batjocură. Nu sunt omorâţi, dar li se iau toate speranţele la un trai decent. Consiliul Judeţului…

Avem gust, avem şi poftă!

Scris de Luni, 25 Mai 2015
„Pâine şi circ” (ei, mai mult circ!) ne-au tot dat aleşii noştri şi… aleşii aleşilor noştri, de ani buni! Spectacole de calitate sau slabe. E drept, că s-au mai şi sifonat astfel fonduri… Sigur, de mari sărbători, orice administraţie publică din lume organizează şi serbări publice gratuite! Dar administraţiilor le…

Vagoane de măgărie

Scris de Sâmbătă, 23 Mai 2015
Ele stau la ghişee, toate trei, în spatele unui perete din sticlă securizată. Norocul lor! Nu zâmbesc. Niciodată nu zâmbesc. Tastează mecanic, aşezate una în spatele celeilalte şi mai hăhăie, când vreuna dintre ele face glume. Dar clientului nu-i zâmbesc. Parcă-i regulă! Au aerul vânzătoarelor de alimentară de demult, care…

Războiul parcărilor şi al nervilor

Scris de Vineri, 22 Mai 2015
Nu avem parcări suficiente în Galaţi. E un adevăr pe care nimeni nu-l contestă. Nu avem parcări etajate, subterane sau mai ştiu eu ce neam de asemenea construcţii care să ne ajute să înghesuim elegant cât mai multe maşini pe suta de metri pătraţi. Nu avem parcări, aşa că nu…

Păcăleala electorală cu alocaţia

Scris de Joi, 21 Mai 2015
În mod surprinzător, aleşii noştri au aprobat ieri dublarea alocaţiei pentru copii. Admirabil. Nemaivăzut. De-a dreptul minunat. Să ne ridicăm toţi şi să-i aplaudăm, la scenă deschisă, pentru uimitoarea soluţie pe care au găsit-o ca să-şi asigure, pentru scrutinul de anul viitor, voturile populaţiei recunoscătoare. Adică a acelei părţi din…

Ne scufundăm ca Atlantida?

Scris de Miercuri, 20 Mai 2015
Ştiţi ce este pesimistul? Un optimist bine informat care mi-ar spune că titlul nu e o interogaţie, ci o realitate. Galaţiul se scufundă! A început cu Faleza Dunării, căreia i-a tot crăpat obrazul, până la os. Şi nu de ruşine, ci din neglijenţa împletită cu nesimţirea celor care ar fi…

Cum primenim clasa politică

Scris de Marți, 19 Mai 2015
Tot aud în stânga şi-n dreapta plânsetele unor aleşi locali şi naţionali, cum că nu mai au chef să pună umărul să facă nimic din ceea ce ar trebui să facă, pentru că DNA le-ar căuta nod în papură ca să-i salte. Ca şi cum sarcina zilnică a DNA-ului este…

Galaţiul, de la Dunăre la Marea Neagră

Scris de Luni, 18 Mai 2015
„Cel mai bun vecin al României este… Marea Neagră”, se spune. Apele „vecinului” nostru sunt, însă, în prezent, destul de tulburi: evenimentele din Crimeea, forţe navale ce se joacă tot mai des de-a războiul la marginea noilor "linii de demarcaţie", „conflictele îngheţate” ce mocnesc din Ucraina până în Georgia. Iar…

Vaca n-a murit, dar se zbate-n jug

Scris de Sâmbătă, 16 Mai 2015
Îmi zicea tata că, în copilăria lui, imediat după război, în vremuri tulburi şi de foamete cruntă, puţini ţărani din sudul Moldovei îşi mai permiteau boi de pus la jug. Deşi boii, mai puternici, ar fi făcut treaba mai repede şi cu efort mai puţin din partea celui ce ţinea…

Întoarcerea la canibalism

Scris de Vineri, 15 Mai 2015
Prietenia sfârşeşte acolo unde începe neîncrederea, spunea Seneca. Şi buna convieţuire, şi civilizaţia, şi progresul, şi pacea, am adăuga. De încrederea în semeni depinde evoluţia noastră ca specie şi societate care se vrea într-o continuă dezvoltare. Nu poţi creşte ca om sau colectivitate atâta vreme cât esti permanent controlat de…

Sunteţi grav bolnav. Reveniţi la anul, vă rog!

Scris de Joi, 14 Mai 2015
Lui Andrei Popescu (nume fictiv - n.r.), doctorii i-au găsit probleme la inimă în urmă cu 30 de ani, în timpul unui control de rutină. Pentru că a ţinut cont de sfaturile medicale şi a luat pastilele prescrise, gălăţeanul a ţinut boala în frâu. De curând, însă, bărbatul a simţit…

Pacea se învaţă la război!

Scris de Miercuri, 13 Mai 2015
Peste 16.000 de militari şi o tehnică de luptă agresivă ochiului au defilat la parada de 9 Mai din Piaţa Roşie! A doua zi după paradă, l-am văzut prima dată pe „ţarul” Putin, alături de cancelarul Merkel, la conferinţa de presă, mişcând nervos din picior, de parcă ar fi tras…

Uşaaa! Hai, te rog frumos!

Scris de Marți, 12 Mai 2015
"Măh, Cioară, să ştii că m-am gândit la tine, zilele trecute. Chiar ziceam să te sun, da’ uite că de când m-am urcat iar pe maxi-taxi, n-am mai avut vreme, măh. Da’ de ce să-ţi spun ţie, că doar ai fost şi tu şofer de maxi şi ştii cum e…

O lege să condamne lenea!

Scris de Luni, 11 Mai 2015
Recentul furt de la Spitalul de Pediatrie din Galaţi ar trebui să ne pună pe gânduri. Câţiva indivizi inconştienţi au furat 120 de metri de ţeavă de cupru. Pentru ei, respectiva ţeavă a însemnat un venit făcut uşor. Pentru cei aproximativ 30 de copii aflaţi în stare gravă în Spitalul…

Spaţii verzi de tot rahatul

Scris de Sâmbătă, 09 Mai 2015
În funduleţul gol, cu pantalonaşii în vine, stătea nedumerit în mijlocul spaţiului verde de la intrarea în Parcul Eminescu. De pe alee, o femeie îi făcea semene disperate să se aşeze pe vine şi să… facă. Puştiul se ghemuia doar ca să se ridice din nou. Femeia o lua de…

Galaţiul aruncă banii la gunoi

Scris de Vineri, 08 Mai 2015
Uniunea Europeană este dispusă să ne dea bani să construim, să derulăm proiecte, dar noi nu suntem în stare să îi luăm. Ba, dimpotrivă, parcă suntem dispuşi să dăm bani Uniunii Europene, că şi aşa avem de toate la Galaţi. Avem câini, gropi, străzi surpate, bazine dezafectate, tei tăiaţi şi…

Daţi un leu pentru ştrand!

Scris de Joi, 07 Mai 2015
Mi-amintesc şi acum prima şi ultima zi în care mi-am dus copilul la "bazinele cu valuri". Acum două veri, exasperată de pofta de înotat a fiică-mii şi de preţurile piperate de la piscinele cu ştaif, mi-am spus că, de vreme ce eu însămi am fost în nenumărate rânduri acolo când…

Femeia cu chiştoace

Scris de Miercuri, 06 Mai 2015
Dora fumează, pe jumătate aplecată peste pervazul de la bucătărie. De la etajul doi, ţine sub observaţie strada îngustă şi parcarea din faţa blocului. Când ar mai avea de tras vreo trei fumuri mari sau vreo cinci fumuri mici, buricul degetului mare şi cel al arătătorului încep, mecanic, să ruleze…
Pagina 98 din 160