OPINII - Viaţa Liberă Galaţi

„Cadoul” din casa scării

Scris de Joi, 05 Februarie 2015
Azi scriu despre tine. Da, tocmai despre tine, care-ţi mai laşi, din când în când, punga cu gunoi la intrare, în scara blocului. Mare nesimţit eşti! Şi ce dacă ploua, de dimineaţă? Nu-i vina mea. N-ai învăţat, de copil, că e musai să-ţi duci gunoiul chiar dacă ar fi să…

La cernut liste, stimabililor!

Scris de Miercuri, 04 Februarie 2015
Am fost mereu la vot, din 1996 încoace. Anul trecut, la primul tur al prezidenţialelor, eram în spital şi tot am votat. Recunosc, uneori am anulat votul, alteori, în lipsa unui candidat credibil dintre cei cu şanse de câştig, am optat pentru unul fără şanse, dar care măcar mă reprezenta…

Chiar nu avem mari corupţi la Galaţi?

Scris de Marți, 03 Februarie 2015
De aproape un an nu mai contenesc scandalurile de corupţie la nivel naţional. O mulţime de oameni politici importanţi au fost duşi, în ultima vreme, sub escortă (sau legaţi fedeleş) în faţa procurorilor, pentru a da socoteală pentru modul cum s-au jucat de-a banii lor cu banii ţării. În faţa…

Pensiile, pe un butoi cu pulbere

Scris de Luni, 02 Februarie 2015
Dacă România va mai reuşi să plătească pensiile actualilor salariaţi e o întrebare pe care ne-o punem din ce în ce mai des, fără a avea măcar certitudinea unui răspuns. Singurele lucruri palpabile sunt faptul că, de mai bine de cinci ani, din 2008, contribuţiile sociale nu mai reuşesc să…

Ce, numai "proştii" lucrează pentru noi?

Scris de Sâmbătă, 31 Ianuarie 2015
Astăzi ar trebui să scriu ceva coerent despre o temă precisă, dar pur şi simplu nu mai vreau! De ce-ar trebui să fiu eu coerent, când n-au niciun chef să fie coerenţi aleşii noştri, care ne costă - mă costă şi pe mine - în indemnizaţii, relaţii, informaţii şi posibilităţi…

Galaţiul, de la agonie la ecstasy

Scris de Vineri, 30 Ianuarie 2015
Au trecut ceva ani de când „Viaţa liberă” semnala apariţia în Galaţi a primului magazin de „etnobotanice”. Totul, chipurile, o „afacere inofensivă”, în care, în spatele paravanelor „branduite” simbolic cu frunze de marijuana, se vindeau ierburi „nu mai dăunătoare ca muşeţelul” naivilor dornici de experienţe exotice… Mai erau unele, se…

Când fitilul ajunge la capăt

Scris de Joi, 29 Ianuarie 2015
"Nu-i da omului cât poate duce", o zicală românească binecunoscută şi din ce în ce mai des invocată în ultimii ani, devine aproape un laitmotiv pentru situaţia în care se află foarte mulţi gălăţeni. Împovăraţi de datorii, constrânşi de venituri mici sau de inexistenţa acestora, foarte mulţi aleg plecarea din…

Criză economică? Nu! Criză de gospodari…

Scris de Miercuri, 28 Ianuarie 2015
Se fac – iată! - vreo zece ani de când Galaţiul a fost scos de pe harta investiţiilor majore susţinute de Guvern. Pur şi simplu, toate finanţările importante ajung la alţii, iar noi ne uităm cu jind, de după gard, cum prin alte părţi se poate ceea ce la noi…

Tupeul la ţol festiv

Scris de Marți, 27 Ianuarie 2015
În ultimii ani, la evenimente culturale gălăţene vin mereu oameni de cultură din alte importante centre culturale româneşti, din Capitală, de peste Prut sau chiar din ţări occidentale şi sunt impresionaţi, miraţi să găsească o calitate care lipseşte de multe ori la ei. Am văzut cu amărăciune tot felul de…

Unde-s investiţiile?

Scris de Luni, 26 Ianuarie 2015
De la Revoluţie încoace, Galaţiul a dat miniştri, secretari de stat, subsecretari de stat, şefi de comisii parlamentare, iar câteva zeci de inşi privilegiaţi şi-au plimbat tururile pantalonilor fie prin Senat sau Parlamentul României, fie prin fotoliile comode şi călduroase de la Bruxelles.În comparaţie, numărul funcţionarilor de grad înalt dat…

Gălăţeanul turmentat

Scris de Sâmbătă, 24 Ianuarie 2015
Nu îmi mai iese din cap o vorbă pe care am auzit-o acum ceva vreme. “Domnule, totul eee cum te raportezi tu la familiee, la patriee şiiiii ... la Univers!” Vă puteţi imagina ce ecouri poate stârni o asemenea cugetare, dacă o auzi la cinci şi ceva dimineaţa. Cum încă…

Capcane pe fostele trotuare ale Galaţiului

Scris de Vineri, 23 Ianuarie 2015
Nu ştiu ce părere aveţi dumneavoastră, dar eu, cel puţin în ultimul an, m-am simţit din ce în ce mai puţin în siguranţă pe străzile Galaţiului. Atât din punct de al integrităţii mele fizice, cât şi din punct de vedere al confortului pietonal. În ceea ce priveşte siguranţa fizică, există…

Galaţiul e varză, ne trebuie un masterchef

Scris de Joi, 22 Ianuarie 2015
Gălăţenii au talent! Fără câr şi mâr, aici nu încape loc de discuţie. Şi nu mă refer doar la gălăţenii care au rupt audienţele în showul de talent de la Pro Tv, ci la toţi cei care au strălucit pe micul ecran prin valoarea şi talentul lor. Numai anul trecut…

Ucişi pentru că nu-s de vânzare

Scris de Miercuri, 21 Ianuarie 2015
Se întâmplă un fenomen foarte ciudat în ultima vreme prin instituţiile gălăţene. Cu fiecare zi care trece, primim la redacţie tot mai multe semnale cum că directorii proţăpiţi în frunte – prin tot felul de „giumbuşlucuri” politico-administrative – au început să-i „execute” pe toţi cei care până acum au dat…

Vă jucaţi cu nervii noştri!

Scris de Marți, 20 Ianuarie 2015
Fiecare carte de identitate emisă pentru un locuitor al Galaţiului ar trebui dotată cu o dungă roşie oblică, aşa cum erau marcate buletinele persoanelor cu probleme psihice din perioada comunistă. Nu de alta, dar văzând modul în care sunt trataţi locuitorii acestui oraş, ajungi la concluzia că toţi, în calitate…

Oraşul pe care-l iubesc

Scris de Luni, 19 Ianuarie 2015
Dragă prietene, au trecut deja mai bine de doi ani de când ne-am văzut ultima oară. Te invit la Galaţi. Nu face nazuri! Dacă stau să mă gândesc bine, mi-ai cam fi dator să vii. Ţine cont că eu n-am zis nici pâs când tu m-ai chemat la tine în…

Mame stresate, copii nefericiţi

Scris de Sâmbătă, 17 Ianuarie 2015
Am să mă opresc astăzi asupra unui aspect extrem de actual în viaţa tuturor familiilor din România, dar poate şi mai acut resimţit la Galaţi, unde abia dacă sunt puţin peste zece locuri de muncă vacante în orice zi am alege să căutăm, la circa 19.000 de şomeri în tot…

Asta numiţi voi deszăpezire?

Scris de Vineri, 16 Ianuarie 2015
Trebuie să fim obiectivi: deszăpezirea Galaţiului merge parcă mai prost cu fiecare an care trece. Se cheltuiesc sume colosale, se cumpără tot felul de utilaje mult-lăudate, se apelează la tot soiul de experţi, dar finalitatea e mereu aceeaşi: mergem din rău în şi mai rău. Asta atât în municipiul Galaţi,…

Eminescu, ca adjectiv!

Scris de Joi, 15 Ianuarie 2015
Există un… fundamentalism romantic? Ca în cazul lui Eminescu, unde putem vorbi de o promovare intensiv romantică, dulceagă, a extraordinarului gânditor. Este drept, muzicalitatea sa (nu pot uita glasul lui Sadoveanu citind la radio „Sara pe deal”!) i-a transformat „Somnoroase păsărele” în şlagăr internaţional! Tradus în suedeză de poetul şi…

Trei fetiţe kamikaze şi "blasfemiile" lui Stănescu

Scris de Miercuri, 14 Ianuarie 2015
Profetul Mahomed plânge în caricatura viitorului număr al hebdomadarului „Charlie”, spunând de asemenea ”Je suis Charlie”! Este emoţionant şi, cu toate că divinităţile tuturor popoarelor şi epocilor au arătat sentimente, şi această caricatură va fi considerată probabil de radicalii islamişti o nouă blasfemie. Ei oricum nu permit nici măcar ca…

„Je suis Charlie!”, până la un punct

Scris de Marți, 13 Ianuarie 2015
„Senzaţional! „Charlie Hebdo” a reuşit, cu mai puţini redactori, să-şi crească dintr-un foc tirajul de la 60.000 de exemplare la un milion!” Cum aţi reacţiona dacă, în vreun ziar, fie el şi de satiră, aţi vedea mâine un asemenea titlu? Orice om zdravăn la minte ar spune că un eveniment…

Moftul cu libertatea de exprimare

Scris de Luni, 12 Ianuarie 2015
Mă întreabă uneori apropiaţii de unde mai găsesc putere să merg mai departe, zi după zi, când, uite, presa scrisă moare încet, încet, nici radiourile şi televiziunile n-o duc mai bine, breasla s-a deprofesionalizat şi, în general, lumea nu prea mai dă doi bani pe jurnalişti. Le răspund, invariabil, că…

Telenovela Apaterm, aproape de final

Scris de Sâmbătă, 10 Ianuarie 2015
Pentru gălăţeni, situaţia Apaterm a devenit un adevărat serial, la fel de lung precum "Tânăr şi neliniştit!". S-a strigat de atâtea ori "faliment!", s-a strigat de atâtea ori "hoţii!", încât toată lumea tinde să creadă că cererea de faliment venită dinspre Electrocentrale este cusută cu aţă albă. Numai că, de…

Tragedia care va schimba lumea

Scris de Vineri, 09 Ianuarie 2015
Oricât ne-am căzni să găsim o definiţie infailibilă a libertăţii, trebuie să admitem, totuşi, că noţiunea este atât de subiectivă încât se poate exprima într-o infinitate de forme. Inclusiv antagonice, căci libertatea poate da naştere unor lucruri măreţe, dar poate şi ucide. Libertatea este sublimă, dar este şi făţarnică. Depinde…
Pagina 101 din 160