Stadioane Euro 2012

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Stadionul Olimpic Kiev

kievStadionul Olimpic din Kiev este o construcţie impresionantă şi este cea mai mare arenă pe care se vor juca meciuri la CE 2012. Arena a fost inaugurată în august 1923, însă în decursul timpului a fost renovată în mai multe rânduri. Stadionul a fost demolat în totalitate în 2008 iar reconstrucţia sa a durat aproximativ 3 ani. Presedintelui Ucrainei, Viktor Ianukovici, i-a revenit onoarea să inaugureze oficial noua arenă pe 8 octombrie 2011. Olimpiysky Stadium are o capacitate de 65.400 de locuri şi este arena oficială a naţionalei Ucrainei dar si a multiplei campioane Dinamo Kiev.

Primul meci care s-a jucat după inaugurare a fost înfruntarea dintre Ucraina şi Germania, terminată cu o remiză spectaculoasă ,3-3. Olympisky va găzdui la EURO primul meci al Ucrainei, dar si alte 2 meciuri din grupa D : Suedia-Franţa  şi Suedia - Anglia. În faza eliminatorie se vor mai juca încă două jocuri, un sfert de finală şi chiar ultimul act, care va avea loc pe frumoasa arenă din capitala Ucrainei pe 1 Iulie.


 

Metalist Stadium

harkovMetalist Stadium din Harkov este o arenă cu o capacitate de 38.633 de locuri şi care găzduieşte echipa locală Metalist, sfertfinalistă a ultimei ediţii a Europa League. A fost inaugurat pe 12 septembrie 1926 şi a intrat într-un amplu proces de finisare, încheiat în decembrie 2009.

Cele mai importante modificări au fost de ordin estetic, rezultatul fiind unul excelent, stadionul benficiind acum de încălzire proprie şi de tabele de marcaj bazate pe tehnologie LED .Costal total al renovării stadionului s-a ridicat, în final, la 68 de milioane de euro. Aici naţionala olandeză va juca cele trei meciuri  ale sale din grupa B de la EURO 2012 , spectatorii putând vedea dueluri de 5 stele,  adversarele batavilor fiind Germania, Portugalia şi Danemarca.


 

 Miejski Stadion

poznanMiejski Stadion din Poznan este arena echipelor Lech Poznan şi Warta Poznan şi are o capacitate de 43.269 de locuri. Stadionul a fost construit între 1968 şi 1980, dar între 2003 şi 2010 a fost modernizat, fiind aproape complet renovat. Este cea de-a cincea arenă ca mărime din Polonia iar redeschiderea sa după procesul de modernizare a avut loc odată cu recitalul celebrului Sting. Arena aparţine primăriei oraşului Poznan şi a costat 180 de milioane de euro.

Arena va gazdui 3 meciuri la meciuri la Campionatul European 2012, fanii squadrei azzurra putand urmări meciurile Italiei cu Irlanda şi Croatia ,dar şi jocul dintre reprezentativa lui Bilici şi “verzii” lui Trapattoni.


 

Donbass Arena

donetkDonbass Arena din Donetk  este un stadion absolut superb care are o capacitate de 51.504 locuri. A fost inaugurat în august 2009, arena apartinand clubului Şahtior Doneţk , echipa antrenată de românul Mircea Lucescu din 2004. În vara inaugurării, minerii din Donetk au prezentat pe noul stadion trofeul Cupei UEFA , cucerit in Mai 2009 la Istanbul. Proiectul finanţat de patronul clubului din Doneţk, Rinat Ahmetov , a costat 420 de milioane de dolari, construcţia demarând în anul 2006.

Arena Donbass a fost proiectată de aceeasi firmă care a creionat şi stadioanele City of Manchester din Anglia dar şi impresionantul stadion din Beijing denumit ‘Cuib de pasăre’.

Inaugurarea arenei a avut loc de ziua orasului Doneţk. Primul meci al lui Şahtior Doneţk pe noul stadion a fost o victorie în campionat  împotriva echipei FC Obolon Kiev în septembrie 2009.

Pe stadionul din Doneţk se va juca atât derbyul grupei D, Franta -Anglia cât şi alte două partide ale Ucrainei de la turneul final. Tot aici vor mai avea loc un sfert de finală şi o semifinală, pe 23 si respectiv 27 Iunie.


 

Wroclaw

wroclawStadionul Municipal din Wroclaw are o capacitate de 42.771 de locuri pe scaune. Pe această arenă îşi dispută meciurile de acasă echipa Slask Wroclaw, care a stabilit şi recordul de asistenţă al arenei în toamna anului trecut  la un meci din prima liga poloneză împotriva rivalilor de la Wisla Cracovia.  Stadionul a fost inaugurat pe 10 septembrie cu ocazia meciului de box dintre campionul polonez Tomasz Adamek şi ucrainianul Vitali Klitschko, iar prima partida de fotbal s-a disputat între Slask şi Lechia Gdansk o lună mai târziu.

Municipalul din Wroclaw are o formă aparte iar în exterior pereţii stadionului sunt luminaţi şi au un desen inovator, fiind acoperiţi de fibre de sticlă şi teflon. Conceptul arhitectonic al stadionului cuprinde şi o promenadă  numită “esplanada” care garantează intrarea în stadion din direcţii diferite. Mario Balotelli şi Giampaolo Pazzini au marcat primele goluri într-un meci internaţional pe această arenă, Italia învingând Polonia cu 2-0 într-un joc amical jucat în noiembrie anul trecut. Stadionul va găzdui 3 meciuri,toate pe care naţionala Cehiei le va juca la EURO 2012 în Grupa A, împotriva Rusiei, Greciei şi a ţării gazdă, Polonia.


 

PGE Arena Gdansk

gdanskPGE Arena Gdansk este un stadion cu o capacitate de 43.615 locuri inaugurat in anul 2011. Construcţia stadionului a început în anul 2008 şi a durat trei ani de zile,  primul meci al naţionalei poloneze având loc aici în Septembrie 2011 cu ocazia partidei dintre reprezentativele Poloniei şi Germaniei. Recordul de spectatori dateaza însă din 14 august 2011 de la partida Lechia Gdansk – MKS Cracovia, din prima ligă poloneză, meci care a adunat 34.444 de spectatori.

Arena este destinata exclusiv meciurilor de fotbal, nu are pistă de atletism iar structura acoperişului este impresionantă şi acopera o arie de 44.000 m2.  Pe perioada Campionatului European, din motive de securitate, capacitatea arenei va fi redusă la 40.000 de locuri. PGE Arena Gdansk va găzdui meciuri din cadrul Grupei C a Campionatului European de Fotbal. Aici va putea fi urmarită Campioana Europeană şi Mondială Spania in partidele cu Italia, Irlanda şi Croaţia dar şi unul dintre sferturile de finală.


 

National Stadium din Varsovia

varsoviaNational Stadium din Varsovia este o arenă impresionantă cu o capacitate de 58.000 de spectatori pe care îşi desfăşoară meciurile naţionala Poloniei. Construcţia a costat 500 de milioane de euro, a început în 2008 şi s-a încheiat în Noembrie 2011. Arena a fost inaugurată în februarie cu ocazia meciului pe care naţionala leşilor l-a jucat în compania Portugaliei. La Varsovia  se va  juca, printre altele, meciul de deschidere de la EURO, şocul Polonia-Rusia , dar şi un sfert de finală şi o semifinală. Stadionul beneficiază de un acoperiş retractabil care poate acoperi suprafaţa de joc, similar cu cel de pe Commerzbank Arena din Frankfurt. Dupa demolarea fostului Stadion Dziesieciolecia, lucrările la Arena Naţională din Varşovia au început odată cu îngroparea unei ”capsule a timpului” care conţinea steagul Poloniei şi al UE dar şi câteva artefacte ale oraşului, printre care monezi sau articole din ziare.


 

Lvov Arena

lvovLvov Arena  are o capacitate de 34.915 locuri şi găzduieşte meciurile echipei locale Karpaty. Stadionul a fost dat în folosinţă în anul 2011 după trei ani de lucrări. Primarul oraşului Lvov a anunţat că arena va căpăta un nume nou după ce vor fi finalizate negocierile cu una dintre companiile interesate să cumpere publicitate pe noul stadion al oraşului.

Stadionul a fost deschis publicului în octombrie 2011, iar pe 15 noiembrie anul trecut s-a jucat primul meci international,Ucraina – Austria. Arena conţine un sector VIP, un sector impresionant rezervat mass media, birouri administrative, restaurante, dar şi câteva centre de pregătire.

La Lvov se vor juca trei dintre derby-urile din grupa B, Portugalia, Danemarca şi Germania urmand a juca meciurile directe pe frumoasa arenă a Ucrainei.

 


 

Citit 12310 ori Ultima modificare Vineri, 08 Iunie 2012 20:31

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.

Expoziţie de grafică la Galeria Nicolae Mantu

Un nou eveniment dedicat iubitorilor de artă plastică din oraşul nostru este programat zilele aceste ...

Patru documentare despre păstrarea memoriei colective

Muzeul de Artă Vizuală Galați găzduieşte, joi, 6 noiembrie, de la ora 18,00, o proiecție specială "K ...

Weekend plin pentru actorii Teatrului Dramatic „Fani Tardini”

Joi, 6 noiembrie, aşa cum am anunţat, reprezentanții Teatrului Dramatic „Fani Tardini” Galați reiau ...

Contract atribuit pentru îngrijiri paliative la Spitalul „Buna Vestire”

Potrivit datelor din portalul achizițiilor publice, Primăria Galați tocmai a atribuit contractul pen ...

Poza zilei. Sub greutatea ştirilor momentului

Mi se umple sufletul de bucurie ori de câte ori văd pe bancă în parc, în autobuz sau pe stradă pe vr ...

Percheziții la Galați într-un dosar de înșelăciuni pe internet

Mai multe persoane din Galați sunt cercetate într-un dosar de înșelăciune și fals informatic, după c ...

S-a împuşcat în cap în timp ce transmitea live pe rețelele de socializare

Un gălățean a sunat la 112, după ce a văzut, în timpul unui live pe o platformă de socializare, cum ...

Titlu şi record european pentru un sportiv gălăţean

Halterofilul Tiberiu Donose a devenit campion european de juniori (categoria 79 kg) la stilul smuls, ...

Galaţiul insistă pentru preluarea Prizei Dunării de la Combinat

Primăria municipiului Galați și operatorul Apă Canal solicită, printr-un memoriu, intervenția de urg ...

Cine poate solicita titlu de proprietate pe terenurile neintabulate ale locuinţei

Românii care locuiesc în case construite înainte de 1990 sau care au achiziționat locuințe conform L ...

Insalubre și greu mirositoare. Cât curaj vă trebuie ca să folosiți o toaletă publică în Galați

Toaletele racordate la apă și canalizare - date în folosință la Galați în 2019 - ar fi trebuit să fi ...

Galaţiul aşteaptă banii europeni nedecontaţi de Guvern din luna aprilie

Nu-i de-ajuns că a fost văduvit de aproape 16 milioane de lei, din alocările provenite din impozitul ...

Grupul rus Lukoil își vinde activele internaționale

Grupul petrolier rus Lukoil, presat de sancțiunile anunțate recent de SUA, a anunțat joi că a accept ...

Efortul de război contra Rusiei, finanțat de UE încă „doi, trei ani”

Ucraina va avea nevoie de susținerea financiară a Europei timp de încă „doi sau trei ani” împotriva ...

Rusia se declară imună la sancțiunile impuse de Trump

Decizia administrației Trump de a impune sancțiuni companiilor energetice rusești Rosneft și Lukoil, ...

Rusia a lovit o grădiniță ucraineană în care se aflau 48 de copii

O dronă rusească a lovit miercuri dimineață o grădiniță privată din Harkov, oraș situat în estul Ucr ...

Acuzații de incompetență la Spitalul de Copii din Galaţi

O sesizare primită pe adresa redacției „Viața liberă” ne-a semnalat faptul că aparatul RMN care se a ...

Cinci analize care îți pot salva sănătatea, după vârsta de 40 de ani

După vârsta de 40 de ani, organismul începe să trimită semnale subtile ale schimbărilor interne, iar ...

Cum se schimbă calitatea vieții când hernia de disc nu este tratată?

Mobilitatea și lipsa durerii sunt stări firești, dar hernia de disc schimbă complet viața. La începu ...

Pe șantierul noului spital din Tecuci. Se lucrează intens la finalizarea structurii de rezistență de la etajul trei al unității medicale

Pe șantierul noului spital din Tecuci, lucrările avansează într-un ritm susținut, apropiindu-se de o ...

Fonduri europene disponibile pentru microîntreprinderile din Galaţi

Ziua de 30 noiembrie este data-limită până la care microîntreprinderile din județul Galați pot depun ...

Evoluție pozitivă a leului la jumătatea săptămânii

La jumătatea săptămânii, leul a avut o evoluție pozitivă față de principalele valute, cu excepția do ...

Ușoară tendință de depreciere a leului față de euro

Aprecierea dolarului din ultimele zile s-a reflectat în evoluția monedelor de la marginea zonei euro ...

Primele plăți către siderurgiști din ultimele două luni. Peste 500 de demisii de la începutul anului

Administrația combinatului siderurgic Liberty Galați a făcut, luni, 3 noiembrie, primele plăți pentr ...

A murit antrenorul care a reuşit cea mai mare performanţă a fotbalului românesc

Fostul antrenor Emeric Ienei, de numele căruia se leagă victoria echipei de fotbal Steaua București ...

Aur cucerit de un culturist gălățean. Antrenorul și elevul, premiați în aceeași competiție națională (FOTO)

După o pauză competițională de doi ani, gălățeanul Cosmin Silaghi a cucerit, la finele săptămânii tr ...

Clasare de play-off pentru Oțelul, la finalul turului

Gruparea gălățeană a încheiat prima parte a sezonului regulat la cel mai bun nivel al său de la reve ...

Etapă cu multe goluri în Liga a IV-a de fotbal

Etapa a IX-a a Ligii a IV-a de fotbal s-a caracterizat din nou printr-o eficacitate sporită: 35 de g ...

Elevii de la Colegiul „Cuza” lansează revista „Mots et Lignes”

Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza” din Galați a lansat primul număr al revistei școlare interdi ...

Pentru 100 de învățători gălățeni, acces la tehnologii moderne

Mentorii „InfinitEdu” aduc "Generația Smart" la Galați, ocazie cu care 100 de învățători din tot jud ...

„Școli care inspiră” a reunit peste 120 de lideri din educație

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, prin Facultatea de Științe ale Educației și Departamentul ...

Caravana „ByteForce”, în vizită la Școala Nr. 19

Școala Gimnazială Nr. 19 a fost, la finalul modulului I, gazda unor musafiri-elevi pentru care tehno ...

Cum a fost a doua seară a Festivalului de Folclor: Exotism, ritm şi impetuozitate (FOTO)

O călătorie din exotica Indonezie spre energia balcanică a Macedoniei de Nord, cu popasuri într-o po ...

Petrecere de zile mari la „majoratul” Festivalului de Folclor „Doina Covurluiului” (VIDEO)

O mare de gălăţeni - peste 10.000! - a petrecut pe cinste, vreme de aproape trei ore, în Grădina Bot ...

Românii își iau rămas bun de la un om şi o epocă. Corespondenţă specială de la Palatul Cotroceni (GALERIE FOTO & VIDEO)

Este o zi caniculară în București, ca în toată România, dar zeci de oameni au făcut abstracție de la ...

O seară magică sub stelele din Grădina Publică. Astronomie, brioșe și visuri cu ochii spre cer (FOTO)

La invitația câtorva tinere entuziaste, am participat în Grădina Publică din Galați la un eveniment ...

Trei zile împreună cu Eminescu. Proiect cultural transfrontalier la Galaţi

Sub egida Asociației „Danubiana” Galați (președinte Antoaneta Crudu) s-a desfășurat în orașul nostru ...

Un șofer din Galați a distrus un apeduct din secolul al XVIII-lea

Un gălățean, șofer de tir, a ajuns ”vedetă” în Spania, dar și pe Internet, după ce a intrat în plin, ...

Petru Hadârcă, despre legătura vie dintre Chișinău și Galați

La cea de-a 36-a ediție a Festivalului Național de Comedie de la Galați, scena a vibrat sub energia ...

Italiancă ținută prizonieră în Galați de îngrijitoarea româncă timp de opt ani

O româncă în vârstă de 49 de ani a fost acuzată de înșelăciune asupra unei persoane lipsite de disce ...

Spectacol caritabil pentru sprijinirea copiilor din Valea Oraşului

Fundația „Fapte Bune” anunță organizarea evenimentului „Seara faptelor Bune”, un spectacol caritabil ...

Entuziasm record la Gala Comunității Galați

S-au încheiat înscrierile și au început voturile pentru favoriții înscriși la Gala Comunității Galaț ...

Miri de aur ai Galațiului, premiați pentru longevitate în căsnicie

Nu mai puțin de 167 de cupluri gălățene, care au împlinit 50 de ani de căsnicie, au fost premiate în ...

Rinat Ahmetov cumpără Tepro Iaşi

Comisia Europeană a confirmat că grupul Metinvest, controlat de miliardarul ucrainean Rinat Ahmetov, ...

Cum văd Galaţiul doi britanici aflaţi în căutarea propriei istorii (FOTO)

Un oraş verde, prietenos şi sigur, cu parcuri minunate, locuri liniştite şi cu mâncare delicioasă, l ...

Un talent gălățean își împarte harul cu viitorii artiști. Alexia Mocăniță, studenta-profesoară de la Școala de Arte (FOTO)

Laureată la Gala Excelenței în Educație, așa a încheiat Alexia-Oana Mocăniță primul an de studenție ...

Dezvăluiri din culisele „X Factor” cu finalista Maia Fluture şi ProFa (FOTO şi VIDEO)

Maia Fluture, finalistă „X Factor” 2025, şi Monica Măciuceanu, ProFa care dă „Voces” Galaţiului, au ...

Rareș Neculau, olimpicul de aur la informatică: „Oricine îşi depăşeşte limitele este un campion”

Medaliat cu aur la Olimpiada Națională de Informatică din acest an, Rareș Andrei Neculau, elev în cl ...

O operație în Serbia este singura șansă pentru un bebeluș de numai șase luni

Maria, un bebeluș de doar șase luni, este a doua minune care a apărut în viața Violetei, un copil aș ...

O tânără educatoare are nevoie de ajutor pentru a-şi salva viaţa

O tânără mamă din Galaţi, educatoare la Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 7, unde se ocupa, cu iubi ...

Cu ajutorul gălăţenilor, Alexandra va avea elevatorul mobil necesar

Cu ajutorul oamenilor minunaţi care au donat online sau au participat, în acest scop, la evenimentul ...

482 de tone de alimente, transformate la Galaţi în porții de hrană pentru nevoiaşi

Asociația Banca Regională pentru Alimente Galați anunță rezultate remarcabile pentru primele luni al ...

Inegalabila „Tosca”, din nou la Galaţi, cu mulţi invitaţi în distribuţie

În cadrul Festivalului Internațional „Leonard”, gălățenii sunt invitați, duminică, 9 noiembrie, de l ...

Festivalul de Poezie „Costache Conachi” și-a desemnat câștigătorii

Casa de Cultură a municipiului Tecuci a găzduit, la finele lunii octombrie, cea de-a XXXIII-a ediție ...

Violonistul gălăţean Gabriel Croitoru, aniversat la Ateneu

Violonistul gălăţean Gabriel Croitoru sărbătorește 60 de ani de viață pe scena Ateneului Român, marţ ...

Istorisiri literare lângă pomul vieţii. Expoziţie de artă plastică şi dublă lansare de carte

În a doua jumătate a lunii septembrie, activitatea Salonului cultural «Armonii de toamnă» al Casei d ...

Cum a ajuns noul târg auto… depozit de vechituri (FOTO)

Noul Târg Auto - pentru amenajarea căruia Primăria Galaţi a cheltuit peste 6,9 milioane de lei - a a ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Defrișări pe malul Dunării, la Galați. O lucrare cu multe semne de întrebare și controverse (FOTO)

Poate că nu este cel mai inspirat titlu pe care le-am fi putut găsi, dar reflectă cel mai bine reali ...

Vega 93 - trei decenii de construcție și rezistență. O firmă gălățeană care a trecut prin glorie, criză și renaștere

Doru Chiper, director general al companiei Vega 93 SRL, este protagonistul celui de-al doilea episod ...

Antreprenorii care mențin Galațiul în mișcare. Oameni, afaceri și viziuni din economia locală

„Viața liberă” a deschis o nouă serie de articole menită să aducă în prim-plan oamenii care construi ...

IRON MAN de GALAŢI - Povestea unui dezvoltator imobiliar gălățean, dincolo de ziduri și betoane

Aşa cum am promis, lansăm astăzi o serie de articole dedicate oamenilor din spatele afacerilor imobi ...

La Galați, când Primăria tace, investitorii clădesc. Cine sunt dezvoltatorii oraşului

Judecați adesea doar prin prisma afacerilor puternice și a profitului consistent, dezvoltatorii imob ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

Primul președinte al Curții de Apel Galați dă nume unei străzi

A fost primul președinte al Curții de Apel Galați, președinte al Tribunalului Maritim și reprezentan ...

Polițist trimis în judecată pentru uciderea unui motociclist, după un an și jumătate de expertize

Procurorii au reușit să pună punct, oficial, anchetei în cazul unui teribil accident rutier petrecut ...

Polițiștii care instruiesc polițiști trebuie să fie mai duri

Este avertismentul lansat de șefii din Ministerul Afacerilor Interne la adresa structurilor care se ...

Un gălățean care și-a omorât fratele, dat pe mâna judecătorilor

Cel puțin 10 ani de închisoare riscă un bărbat din județul Galați pentru o crimă pe care a comis-o c ...

Pistă de biciclete folosită de șoferi și tractoriști, pentru a scurta drumul spre Galaţi

O pistă de biciclete, construită cu o investiție de aproximativ cinci milioane de euro, a devenit de ...

Galațiul - pârjolit din neglijență și nepăsare. 322 de incendii de vegetație, în nouă luni

Cel puțin o alarmă pe zi pentru incendii de vegetație au raportat pompierii din Galați la finele a n ...

Tânăr arestat după ce a violat o vecină cu 40 de ani mai în vârstă

Un bărbat în vârstă de 36 de ani din județul Galați a ajuns după gratii luni, 27 octombrie, după ce, ...

Seminariștii gălățeni, pe urmele Sfântului Constantin Sârbu, la Cavadinești  

În preziua cinstirii primului praznic dedicat Sfântului Constantin Sârbu (23 octombrie), de loc din ...

SEMANTICĂ (pentru Cerasela Mereuță - Respect!)

Mă uit în jos: e clar e foarte clar... (n-am mai văzut atâta hotărâre şi-atât preludiu fals în „la” ...

Primul Psalm al Băieţilor Isteţi (dosarele XYZ)

Fii atent, fii foarte atent: vezi cuvântul Acestacum (îţi) face semn din depărtaresau din apropiere ...

Primul Psalm al Fetelor Frumoase (dosarele XYZ)

Şi te rog frumos: fii atentă, fii foarte atentăşi spune-le (şi celor buni, şi celor răi)cel mai frum ...

NIMICA de AJUNS (uvertură)

Nu mă grăbesc, nu am nimica de ajuns,sunt lămurit fără-ntrebare şi răspuns:nu e nimica mai înalt,/ a ...

REGĂSIRE de TAINĂ (V)

„Focul vânăt” a pogorât Pacea şi Iubirea printre cheflii! Nimenea nu mai dă cu barda-n Lună! Nimenea ...

REGĂSIRE de TAINĂ (IV)

Sigur că da! Neculai Furtună îşi drege glasul şi dă tonul la „Focul vânăt”! Încet şi murmurat, să nu ...

REGĂSIRE de TAINĂ (III)

Da, cum am spus în ziarul de ieri, şi acuma se pot desluşi versurile lui Furtună, scrise pe scândura ...

REGĂSIRE de TAINĂ (II)

Cum ziceam ieri, îl rog pe nenea psalt să bată clopotul în dungă, de trei ori câte trei dangăte, aşa ...

Cariere. Vivien Leigh, actriţa care a atins absolutul

Actriţa britanică de teatru şi film Vivian Leigh s-a născut pe 5 noiembrie 1913, la Darjeeling, în I ...

Remember. Ițhak Rabin (1922-1995)

Ițhak Rabin, important om de stat israelian, general și politician, s-a născut pe 1 martie 1922, la ...

Cariere. Jean-Jacques Gautier, între literatură și teatru

Jean-Jacques Gautier, critic de teatru și scriitor francez, s-a născut pe 4 noiembrie 1908, la Essôm ...

Filmul zilei la tv

„Așteptându-i pe barbari”Italia - SUA (2020), dramăNaţional TV, luni, 3 noiembrie, ora 21.00Cu: John ...

Simptome și semne că pisica e bolnavă. Şcoala iubitorilor de animale

Animalele, în general, încearcă să-şi disimuleze starea de rău sau disconfortul, iar pisicile, în sp ...

Cum să îi administrați pisicii o pastilă. Şcoala iubitorilor de animale

Revenim astăzi cu sfaturi utile despre administrarea tratamentelor pisicilor, într-un mod mai puțin ...

De ce nu e bine să bem cafeaua imediat după trezire

Pentru mulți dintre noi, prima mișcare după ce deschidem ochii este să pornim cafeaua. Totuși, potri ...

Cum administrăm tratamente câinilor. Şcoala iubitorilor de animale

Să îi administrezi câinelui tău un tratament poate fi uneori o provocare. Ce pot face stăpânii anima ...