Unde mergem în VACANȚĂ, la mânăstire

Unde mergem în VACANȚĂ, la mânăstire
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

Să fii în concediu înseamnă să ai suficient timp pentru tine încât să poţi, de pe o parte, să descoperi lumea şi, pe de altă parte, să te odihneşti.

Gălăţenii care preţuiesc liniştea, mai presus de orice, pot lua în calcul să îşi petreacă concediul - sau măcar parte din el - la o mănăstire. Oferta, în ţară, e foarte bogată, cam prin toate regiunile existând mănăstiri sau biserici cărora merită să le treceţi pragul. Dacă n-ar fi aşa, n-ar veni, anual, sute de străini să le viziteze, în Maramureş sau în nordul Moldovei.

Vă spunem astăzi câte ceva despre locurile pe care le-aţi putea vizita vara asta şi despre cât v-ar costa un astfel de concediu. Doar cât să vă faceţi o părere despre ce înseamnă vacanţele cu specific, în care plecaţi în regie proprie, cu maşina sau cu maxi-taxi. Dacă acest mod de a călători nu vă surânde, puteţi oricând să studiaţi ofertele agenţiilor de turism şi ale parohiilor de prin oraş. Aşa, o să plecaţi în pelerinaj cu un grup şi, posibil, chiar cu un preot, care să vă poată explica mult mai mult din ceea ce veţi vedea.

Farmecul nordului Moldovei

Putna este una dintre cele mai cunoscute mănăstiri din ţară. A fost ctitorită de voievodul Ştefan cel Mare (actualmente sfânt în caledarul ortodox), în anul 1466, după ce acesta cucerise Chilia. În letopiseţul Ţării Moldovei stă scris că „să mulţumească lui Dumnezeu pentru ce i-a fost dăruit lui...”. Era un obicei al domnului moldovean să ridice mănăstiri după victoriile sale militare. Mănăstirea Putna avea să ocupe însă un loc special în viaţa spirituală a timpului şi în inima domnului Moldovei. Într-un uric (act de donaţie - n.r.), voievodul scria că dă Putnei satul Jicovul de Sus, pe care îl cumpărase special în acest scop “cu toate hotarele sale vechi, cu câmpurile şi poienile, cu muncelele, fâneţele şi izvoarele, sfintei noastre Mănăstiri Putna, unde este hramul Preasfintei şi Preacuratei Maici a lui Dumnezeu şi a Preasfintei ei Adormiri, pentru ca acest sat (...) să fie Mănăstirii noastre Putna uric, cu tot venitul, neclintit niciodată, în veci”. Specială a fost şi este Putna şi pentru că aici este înmormântat Ştefan cel Mare. Cum se discută mult, în aceste zile, despre canonizarea sfântului - cu care unii sunt de acord, iar alţii nu - chiar n-ar strica să mergeţi acolo şi să vă formaţi o părerea în cunoştinţă de cauză.

Sigur că această mănăstire, în care îşi doarme somnul de veci cel mai cunoscut voievod din istoria noastră medievală, este doar una dintre atracţiile zonei. Mai la sud, la vreo 35 de kilometri (pe care îi parcurgeţi în vreo 40 de minute, cu maşina), găsiţi mănăstirea Suceviţa, una dintre cele pictate la exterior. Existenţa ei este atestată din anul 1582, iar în jurul construcţiei lăcaşului s-a creat o legendă în care parte dintre localnici cred încă. Se spune că, pentru a-şi ispăşi păcate pe care le considera grele, o femeie a cărat, vreme de 30 de ani, piatră de râu, cu un car tras de bivoli, pentru construcţia mănăstirii. Iar ce s-a clădit din piatra respectivă (dacă legenda va fi cumva adevărată), chiar merită văzut. S-ar putea să prindeţi gustul pentru biserici pictate la exterior şi să vreţi să le vedeţi şi pe celelalte. Şi nici n-aţi mai avea mult de mers pentru asta.

La 35 de kilometri de Suceviţa (încă vreo 40 de minute de mers, spre sud), ajungeţi la Mănăstirea Moldoviţa, ctitorită, în anul 1532, de către Petru Rareş, fiu al lui Ştefan cel Mare, construită cu piatră de pe valea râului Moldoviţa sau spartă din coasta muntelui de la Vama. Găsiţi, pe site-urile de călătorii ortodoxe, o mulţime de informaţii legate de arhitectura bisericii şi de modul în care s-a lucrat la ea. Dacă apucaţi să le parcurgeţi şi să vă mai şi notaţi câte ceva, v-ar putea ajuta mult să înţelegeţi mai bine istoria locului, atunci când veţi vorbi cu călugării din zonă. Istoricii spun că mănăstirea trebuie să fi avut, în epocă, şi rol de strajă militară, de vreme ce există dovezi potrivit cărora stareţul avea şi rol militar în regiune.

Atât Moldoviţa, cât şi Suceviţa fac parte din patrimoniul cultural UNESCO. Mai la est sunt mânăstirile: Arbore, Humor, Voroneţ, Slatina, Bogdana, Rădăuţi, Dragomirna, Râşca, Probota şi alte câteva.

Per total, dacă le vizitaţi pe toate, o să bateţi câteva sute de kilometri. De la Galaţi la Putna, 406 kilometri în total, plus tot cam atât prin părţile Bucovinei. Cu tot cu întoarcere, să spunem că aţi avea nevoie de vreo trei plinuri şi că vreo 900 lei s-ar putea duce numai pe carburant. Cel mai confortabil ar fi, evident, cu maşina personală. Consumaţi un plin, dar vă bucuraţi mai mult de drum. Dacă nu aveţi maşină, o să găsiţi în zonă transport, oricum ar fi. Cu maxi-taxi, drumul până acolo, înapoi, plus plimbările între mănăstiri o să vă coste, de persoană, circa 200 lei. Dar e bine să aveţi, totuşi, câteva zeci de lei puşi deoparte, pentru transport.

Variante de cazare în zonă aveţi din belşug. La Mănăstirea Putna, spre exemplu, aveţi două variante. Una e să staţi în camere mai mari, cu cinci sau mai multe paturi, aşezate în structuri supraetajate. Un pat vă va costa 10 lei pe noapte, potrivit informaţiilor pe care le-am obţinut, ieri, telefonic, de la mănăstire. Mai există, la un preţ un pic mai mare, şi varianta cazării în cameră cu două paturi şi baie pe hol. Sfat: nu vă lăsaţi descurajaţi de faptul că părinţii responsabili nu răspund, de la primele apeluri, la numerele de telefon afişate pe site-ul mânăstirii. Din câte am înţeles, e aglomeraţie. Tot ceea ce trebuie să faceţi este să insistaţi, pentru că e musai să vă rezervaţi din timp locuri, ca să fiţi siguri că prindeţi. Aşa cum vă spuneam, şi românilor, şi străinilor le place în nordul Moldovei, aşa că numărul de turişti e mare în zonă, când e vreme bună.

Dacă, în schimb, vă cazaţi în Suceava, în oraş, să spunem, preţurile camerei, pe noapte, pornesc de pe la 60 de lei. Dacă vreţi confort, o să ajungeţi, cel mai probabil, să plătiţi cam 100 lei pe noapte sau peste. Spre exemplu, Canaba Cetinită este o pensiune cu zece camere, în preajma mănăstirii Suceviţa. Proprietarii cer 120 lei pe noapte, pentru condiţii specifice cabanei de munte confortabile, în care aveţi bucătărie, saună şi camere curate şi aranjate. Sunte zeci de oferte din care să alegeţi.

Mănăstirile din lemn de pe Valea Izei

Şi în Maramureş sunt măcar vreo 25 de mănăstiri pe care merită să le vizitaţi. Unele vechi, altele noi. Poveşti interesante au toate. Spre exemplu, istorie bogată are mânăstirea Bârsana. E departe, la 542 de kilometri de Galaţi. Veţi petrece cam nouă ore pe drum, dar s-ar putea să constaţi că merită, de cum veţi vedea mănăstirea din lemn, ctitorită în anul 1390. Plus că, odată ajunşi la mănăstire, sunteţi deja în Maramureşul istoric, pe Valea Izei, un loc pentru care merită să revii şi de la capătul pământului. De fapt, sfântul lăcaş a fost mutat aici pe la începutul secolului al XVIII-lea.

Biserica fusese construită de preotul Ioan Ştefanca şi de fii acestuia, în 1711, în semn de mulţumire adusă lui Dumnezeu, pentru că îi protejase în timpul unei epidemii de ciumă din anul precedent. E interesant să intri în curtea bisericii printr-o poartă maramureşeană şi să vezi o biserică din lemn înaltă de 57 de metri! Găsiţi, totodată, în Maramureş, biserici tinere, ctitorite de oameni care sunt încă în viaţă şi care au vrut să îi mulţumească lui Dumnezeu. Un exemplu bun, în acest sens, este Mănăstirea Baia Borşa, aflată la 57 de kilometri sud-est de Bârsana.

Călătorii mai recomandă şi vizitarea altor mânăstiri ca: Botiza, Budeşti, Chiuzbaia, Dragomireşti, Breaza, Pietroasa sau Dealu Mare.

Sfaturi pentru o vacanţă reuşită

Documentaţi-vă înainte! Dacă vă lăsaţi în voia evenimentelor, concediul la mănăstire vi se poate transforma uşor într-o cursă de pupat icoane. Nu c-ar fi ceva rău în a pupa iconele - gestul face parte din ritualurile ortodoxe - dar poate că vreţi un pic mai mult de atât, cum ar fi să vă îmbogăţiţi cultura generală, să înţelegi parte dintre lucrurile care v-au mirat, de-a lungul timpului, cu privire la viaţa monahală, la modul în care sunt acestea organizate şi administrate, la ierarhia specifică sau la ceea ce îi face pe unii dintre episcopi să îşi petreacă toată viaţa, umili, în chiliile lor, în vreme ce pe alţii îi ridică în ranguri de administratori şi aşa mai departe. Or, pentru asta, trebuie să mergeţi acolo cu tema făcută!

Aflaţi regulile locului şi asiguraţi-vă că le puteţi respecta. Mai ales dacă vă cazaţi la mănăstire, sigur vi se va cere să respectaţi un set de reguli. Spre exemplu, s-ar putea să nu găsiţi spaţii pentru fumat în interior şi nici terase pe care să vă întindeţi la bere până la 4.00 dimineaţa, ca pe Litoral. S-ar putea chiar să vi se impună o oră de întoarcere în cameră. La fel de bine, s-ar putea să nu aveţi voie cu animale de companie în cameră. Aşteptaţi-vă şi să vi se restricţioneze dreptul de a vizita bisericile, pe durata slujbelor, când puteţi doar să luaţi parte la rugăciune şi…. cam atât. Mesele sunt servite, de regulă, la ore fixe, aşa că dacă întârziaţi, degeabă o să vă mai plângeţi că aţi plătit pentru mâncarea pe care n-aţi mai apucat să o consumaţi.

Ţinuta şi liniştea, obligatorii. Sigur că vi se va permite să purtaţi ţinute legere, că doar e vară şi concediu. Dar asta nu înseamnă că puteţi ieşi din chilia de vizitator în costum de baie sau în şlapi. Călugării ţin la decenţă, aşa că cel mai bine ar fi să vă pregătiţi pentru această constrângere. În plus, chiar dacă sunteţi în camera pe care aţi plătit-o, tot n-o să vi se permită să puneţi muzică tare sau să vă uitaţi cu volumul ridicat la filme. Fiţi rezonabili! Nu pentru asta se duc oamenii la mănăstire, aşa că trebuie să le respectăm şi celorlalţi dreptul de a se odihni şi a se reculege.

CLICK AICI PENTRU A AFLA MAI MULTE DESTINAȚII TURISTICE

Citit 12739 ori Ultima modificare Luni, 09 Ianuarie 2023 21:39

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.

Cine sunt cei cinci câștigători ai concursului Găseşte cuvântul secret!

Redacția "Vieții libere" le mulțumește tuturor cititorilor fideli care au participat la concursul "G ...

Omagiu adus eroilor Revoluţiei din decembrie 1989

Împlinirea a 36 de ani de la Revoluția Română din decembrie 1989 a fost marcată, la Galaţi, printr-o ...

Transurb a intrat în vacanță odată cu elevii

Compania publică de transport Transurb SA le-a făcut o „surpriză” gălățenilor care nu aflaseră că di ...

Gălățenii, nelipsiți de la „Feerie de iarnă”

Frigul și ceața de afară nu i-au descurajat pe gălățeni să participe la Târgul de Crăciun „Feerie de ...

Gălățeancă închisă după ce și-a omorât concubinul violent și bețiv

O femeie în vârstă de 39 de ani își va petrece sărbătorile în spatele gratiilor, după ce și-a înjung ...

Trafic normal la Vama Galați, pe partea românească

Conform unei știri difuzate de ProTV Chișinău, duminică seară s-au format ambuteiaje la vama Giurgiu ...

Posibil Crăciun cu zăpadă

Iarna își va face simțită prezența în cea mai mare parte a ţării chiar înainte de Crăciun, potrivit ...

Un șofer în comă alcoolică s-a ”luptat” cu un sens giratoriu

A fost alertă în centrul municipiului Tecuci în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ce o mașină l ...

A fost reziliat contractul pentru lucrările de renovare de la Biblioteca „V.A. Urechia”

Consiliul Judeţean Galaţi trebuie să caute un nou constructor pentru finalizarea lucrărilor de renov ...

Bani europeni pentru extinderea unei grădiniţe din Țiglina III

Primăria Galaţi anunţă că a semnat un contract cu finanțare europeană pentru extinderea Grădiniței n ...

COMUNICAT DE PRESĂ pentru începerea proiectului

    COMUNICAT DE PRESĂ pentru începerea proiectului „Fondul pentru Modernizare” Apelul: Fondul ...

Fonduri europene pentru modernizarea industriei alimentare

Începând din data de 15 decembrie, ora 9.00, agricultorii și antreprenorii din industria alimentară ...

Galațiul comemorează eroii Revoluției din Decembrie 1989

Instituția Prefectului organizează, în data de 22 decembrie, manifestările dedicate „Zilei Victoriei ...

PNL Galaţi promite mai multă transparenţă şi dialog. Realizările şi problemele primarilor din judeţ, în 2025

În încercarea de a fi cât mai transparenţi şi a-şi normaliza relaţia cu presa, liberalii gălăţeni, î ...

Cât de mare ar putea fi taxa de salubrizare în 2026. Proiectul de indexare a dărilor locale, în dezbatere publică

De la 14,14 lei/persoană/lună, la 24,04 lei/persoană/lună, aceasta este creșterea propusă la taxa de ...

Ionuț Pucheanu: „Suntem obligați să mărim taxele și impozitele locale cu 70 la sută”

„Conform legii, suntem obligați să mărim taxele și impozitele locale cu 70 la sută. Această ordonanț ...

Marea conferință de presă anuală: Putin nu se consideră vinovat de morții din Ucraina

Președintele rus Vladimir Putin a anunțat, în conferința sa anuală de presă, că vrea să pună capăt r ...

Kremlinul pune condiții pentru armistițiul de Crăciun

Kremlinul a declarat marți că armistițiul de Crăciun propus de Ucraina va depinde de încheierea sau ...

Ucraina speră ca SUA să susțină înghețarea frontului în forma actuală

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că este deschis dialogului, duminică, înaintea ...

Încasările Rusiei din petrol și gaze, în cădere liberă

Veniturile din exporturile de petrol și produse petroliere ale Rusiei au atins în noiembrie „cel mai ...

Investiţii de 7 milioane de euro la Spitalul de Psihiatrie

Pentru modernizarea a încă două corpuri de clădire ale Spitalului de Psihiatrie „Elisabeta Doamna”, ...

Medicina de urgență, modernizată prin cooperare transfrontalieră

La Galați a avut loc marți, 25 noiembrie, conferința de deschidere a proiectului "ROMD00075 - HEALTH ...

Un nou centru medical stomatologic îşi deschide porţile la Galaţi

Clinica Oralis anunță inaugurarea oficială a centrului medical stomatologic din Galați, un spațiu de ...

Acţiune de donare de sânge la Galaţi

Luni, 24 noiembrie, 25 de elevi de la Seminarul Teologic Ortodox ”Sf. Andrei” din Galaţi şi 10 preoţ ...

Euro ar putea crește la 5,20 lei, la finalul anului viitor

Săptămâna trecută, volatilitatea din piața valutară a fost mai ridicată, pe fondul creșterii cererii ...

Modificarea legislației economice, doar după efectuarea Testului IMM

Joi, 18 decembrie, într-o conferință de presă organizată de confederația patronală IMM România, au f ...

A murit Mircea Coșea, cunoscut analist economic

Cunoscutul profesor universitar și analist economic Mircea Coșea a murit, la vârsta de 83 de ani. N ...

Euro a făcut un mic pas înapoi. Scădere a interesului pentru criptomonede

Scăderea aversiunii față de risc, a permis o ușoară apreciere a leului față de euro și dolar, dar și ...

Final cu victorie clară pentru CSM Arcada

Meciurile turului Diviziei A1 de volei masculin s-au încheiat, în weekend, cu un final fericit pentr ...

Oțelul a încheiat anul cu al treilea succes la rând

Echipa gălățeană a zburdat pe teren și în ultimul meci din 2025, arătând cea mai bună formă de joc d ...

Micuțele handbaliste, felicitate de Moș Crăciun

HANDBAL. În competiția junioarelor III, fetițele de la ACS Viitorul Oțelul au jucat cu HC Dunărea Br ...

Otelul învinge tot ce-i iese în cale: 2-1 cu FC Argeș

Formația gălățeană a prins cea mai bună formă posibilă în acest final de an, iar după două succese f ...

Florin Bican, dialog cultural la Galați

În luna decembrie, catedra de Limba și literatura română a Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” din G ...

Gălățean în noua conducere a Societății de Chimie din România

Noua conducere a Societății de Chimie din România include un vicepreședinte din partea filialei gălă ...

O altfel de școală, alături de jandarmii gălăţeni

În cadrul programului educațional „Școala Altfel”, jandarmii gălățeni au desfășurat la Școala Genera ...

Teatrul, punte peste generații pentru elevii şi profesorii de la CNVA

Pornind de la tradiția Colegiului Naţional "Vasile Alecsandri" (CNVA) de a se bucura de seri cultura ...

Pâinea care adună oamenii în Galați. O poveste despre tradiție, familie și rostul lucrurilor (GALERIE FOTO)

Dimineața începe devreme la MonAmour. Înainte ca orașul să se trezească, nu departe de Baia Comunală ...

Şantier sub lumina proiectoarelor, la Palatul „Simion Gheorghiu” (FOTO)

În lumina proiectoarelor special instalate, pe şantierul Palatului „Simion Gheorghiu” se lucrează şi ...

O gălăţeancă, de la potecile din Carpați, în Himalaya: „Nu există munte mai înalt decât cel din tine” (FOTO)

„Nu simt că «am învins» o boală. Simt că am înțeles cum e cu dreptul de a nu-mi irosi zilele. Boala ...

Rock exploziv în ultima zi de festival la Galaţi (GALERIE FOTO)

Aşa cum au promis organizatorii, toţi invitaţii ultimei zile din Danube Rock Revolution Festival 202 ...

Expoziţie a artiştilor gălăţeni în Italia - „Dialog artistic la Veneţia între maestru şi discipol”

Galeria principală a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, găzduieşte ...

România retrage trei consuli de pe trei continente

Șeful consulatului de la Bonn (Germania), cel de la Cape Town (Africa de Sud) si cel de la Rio de Ja ...

A murit fostul deţinut politic Ilie Ilașcu, ales parlamentar din închisoare

Ilie Ilaşcu, fost deţinut politic al regimului de la Tiraspol, fost deputat în Parlamentul Republici ...

Zilele albaneze la Dunărea de Jos, girate de ambasador

Sub genericul "Zilele albaneze la Dunărea de Jos", luni, 10 noiembrie, se va afla la Galaţi Excelenţ ...

Slujire arhierească la Catedrala arhiepiscopală din Galaţi

Pe 21 decembrie, în duminica dinaintea Naşterii Domnului, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Cas ...

Sfinţirea bisericii din satul Şerbeştii Vechi din judeţul Galaţi

Pe 20 decembrie, în ziua de cinstire a Sfântului Sfinţit Mucenic Ignatie Teoforul, biserica cu hramu ...

De ce multe dintre pubelele inteligente nu funcţionează

Amplasarea insulelor ecologice digitalizate în municipiul Galaţi a început în octombrie 2024, dar di ...

Hramul Capelei Centrului de zi pentru copii din Parohia Sf. Spiridon

Pe 20 decembrie 2025, în ziua de pomenire a Sfântului Ignatie Teoforul, Capela ”Sfântul şi Dreptul L ...

Ce face Primăria cu datoria de 10 milioane de euro a Combinatului: „Am încercat să fim parte din rezolvare, nu din problemă”

„Primăria municipiului Galaţi a încercat să ajute pe cât de mult a putut și să nu încurce situația d ...

„Cravata galbenă”, un film care aduce oamenii împreună. Premieră de gală la Galați (FOTO)

Luni, 24 noiembrie, de la ora 19,00, are loc la Cinema City Galaţi proiecţia de gală, în prezenţa un ...

Teatrul educă mai mult decât ChatGPT. Un proiect inedit transformă Bacalaureatul din corvoadă, în plăcere

„Moara cu noroc” nu mai macină nervii liceenilor, „Luceafărul” își dezvăluie misterele, iar „Baltagu ...

Cum văd Galaţiul doi britanici aflaţi în căutarea propriei istorii (FOTO)

Un oraş verde, prietenos şi sigur, cu parcuri minunate, locuri liniştite şi cu mâncare delicioasă, l ...

„Încalță și tu un copil!” din familii fără posibilități materiale

Campania „Încalță și tu un copil” se va derula în perioada 28 noiembrie - 5 decembrie 2025, în Grădi ...

500 de tineri au alergat la Crosul Andreian, pentru micuţa Ioana (Galerie FOTO)

„Crosul Andreian”, aflat la a IV-a ediție, a adunat la linia de start, sâmbătă - 15 noiembrie, aprox ...

Un bebeluș de două luni şi familia sa au nevoie de ajutor, după ce le-a ars casa

Drama unei familii din satul Izvoarele este greu de descris în cuvinte, după ce, în doar câteva ore, ...

Crosul Andreian, pentru salvarea micuţei Mabel Ioana

Studenții din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați sunt invitați să se înscrie la cea de ...

Iarba verde a copilăriei, la Cenaclul „Noduri şi Semne”

La şedinţa de săptămâna trecută a Cenaclului "Noduri şi Semne", Loredana Tudor Tomescu (LTT) și Dori ...

„Bujor” și lipsa educației sexuale în România

Într-un moment în care societatea românească se află încă în impas în ceea ce privește discuțiile de ...

Cristiana-Emanuela Tărbuc prezintă „Apropieri. Studii de expresie” la Galeriile de Artă

După ce, în perioada 4-20 august a.c., tânăra pictoriță Cristiana-Emanuela Tărbuc a avut o expoziție ...

Carnet cultural

Expoziții Muzeul de Artă Vizuală - Expoziția "Ephemera", semnată de artista italiană Giulia Lanza.S ...

Raport revoltător: Direcția Silvică Galați a făcut cheltuieli de personal peste cifra de afaceri

Direcția Silvică Galați se numără printre structurile din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor – Roms ...

Cum a ajuns noul târg auto… depozit de vechituri (FOTO)

Noul Târg Auto - pentru amenajarea căruia Primăria Galaţi a cheltuit peste 6,9 milioane de lei - a a ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Singurul cartier din Galaţi cu lucrări de regenerare urbană terminate

Greu de spus dacă aşteptările gălăţenilor au fost mai mari decât puterea de mobilizare a constructor ...

Nimeni nu plăteşte articolele despre constructorii gălăţeni!

Imediat ce am demarat seria de articole dedicate constructorilor gălăţeni, unele reacţii din mediul ...

Vega 93 - trei decenii de construcție și rezistență. O firmă gălățeană care a trecut prin glorie, criză și renaștere

Doru Chiper, director general al companiei Vega 93 SRL, este protagonistul celui de-al doilea episod ...

Antreprenorii care mențin Galațiul în mișcare. Oameni, afaceri și viziuni din economia locală

„Viața liberă” a deschis o nouă serie de articole menită să aducă în prim-plan oamenii care construi ...

S-a stabilit cum se face decontarea voucherelor de vacanță

Guvernul a aprobat normele de decontare a voucherelor de vacanță, relatează Agerpres. Beneficiarii ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

Contrabandiștii de pocnitori forțează nota. Transport de materiale pirotehnice, oprit la frontieră

Comercianții care vor să facă un ban grămadă de sărbători din vânzarea de articole pirotehnice de or ...

Pedofilul care promitea transferul la un liceu mai bun, dat pe mâna justiției

Gălățeanul de 64 de ani, reținut în urmă cu mai puțin de o lună de procurorii DIICOT pentru că ar fi ...

Cum a reușit un fals preot să-și facă biserică în Galați, fiind sub supraveghere judiciară (FOTO)

Un tânăr din Galați, care în urmă cu aproape trei ani a fost condamnat cu suspendare pentru că păcăl ...

Şi gălăţenii cer Justiţie independentă!

„Magistraţii gălăţeni sunt «speriecioşi». Zero semnături” - „Dar pe Lia cine o sună?” - „Justiţia? C ...

O familie cu copii a rămas fără casă de Crăciun. Un incendiu le-a luat tot

O familie din județul Galați trece prin momente foarte grele după ce un incendiu le-a mistuit locuin ...

Târg de Crăciun organizat la Smârdan

Primăria comunei Smârdan, împreună cu Consiliul Local, organizează, în perioada 19-21 decembrie, Târ ...

Intervenție de urgență într-un sat gălăţean în pericol de a fi inundat

O intervenție de urgență spectaculoasă a avut loc, luni seara, în satul Podoleni din comuna Barcea, ...

Primarul comunei Smârdan anunță creșteri de taxe și noi măsuri fiscale

Silviu Zinica, primarul comunei Smârdan, a anunțat pe rețelele de socializare că odată cu validarea ...

Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” Absenţa de la Trei ş-un Sfert (ofertă)

Absenţă dragă, te anunţ/ cu mare bucurie:la trei ş-un sfert fac un denunţ/ istoric, să se ştiecă sun ...

O IN/FRACȚIUNE ÎNTREAGĂ (implacabil tangou)

Râurându-şi părul lung până la mine, pleacă şi se-ntoarce, parcă (n)-ar cunoaşte cea mai dreaptă ca ...

Cu Musca pe Căciulă (axiomatic tangou)

ne/dumirit şi tributar ne/norocirii de-a fi naiv în dezacord cu tot ce nu-i armonios şi pur şi simpl ...

LUPOAICA (psalm de treflă în amurg)

Trece şchiopătând pe lângă stână, lăcrămează, nu mai vrea nimic, nu mai are nici un pui alături - ...

Trecutul ultimului Viitor (IV)

Sigur că da! Răposatul Nae Chirigiu a fost unul dintre cei mai mari patrioţi din partea de sud a Mol ...

Trecutul Ultimului Viitor (III)

Care va să zică, Grigore Papugiu mă surprinde, da? Care va să zică, ciracul meu din Şcoală şi din Co ...

Trecutul Ultimului Viitor (II)

Mariţa-i vânzătoare de alcool şi uscături în „Cireşica”! Însetaţii fideli şi infideli o respectă... ...

Trecutul Ultimului Viitor (I)

Ieri, la slujba de îngropăciune a lui Nae Chirigiu, taman când se auzea fornăirea cu „du-l, doamne, ...

Remember. Gheorghe Dumitru (1956-2012)

Handbalistul Gheorghe Dumitru s-a născut pe 31 august 1956, la Călăraşi. A făcut parte din lotul ec ...

Cariere. Max Bill, un artist influent

Max Bill, arhitect, artist plastic, grafician, pictor, designer de caractere tipografice și designer ...

Sasha caută o casă cu oameni buni. Şcoala iubitorilor de animale

Continuăm, împreună cu Asociaţia "Ajutaţi-l pe Lăbuş", campania noastră de sprijinire a adopţiilor d ...

Ouă umplute, aperitiv perfect pentru masa de Crăciun

Ouăle umplute sunt un aperitiv clasic și savuros, perfect pentru masa de Crăciun. Ingrediente: 10 o ...

De ce este bine să consumi pește cât mai des

Peștele este o sursă fantastică de proteine de înaltă calitate și acizi grași esențiali Omega-3 (EPA ...

Recomandări pentru menținerea stării de bine. Sărbători cu echilibru în farfurie

Se apropie sărbătorile, iar mesele îmbelșugate devin inevitabil parte din atmosfera festivă. Totuși, ...

Cum să-ți protejezi pielea în timpul iernii

Sezonul rece poate fi dificil pentru piele, care devine mai uscată, sensibilă și predispusă la irita ...

Tot mai mulți gălățeni aleg Brandusa.ro pentru livrarea de flori: servicii rapide, florării locale și surprize trimise din diaspora

Brandusa.ro a devenit o alegere de încredere pentru locuitorii din Galați și pentru românii plecați ...