Corina Dobre

Corina Dobre

Începe înscrierea pentru tichetele de Crăciun/ Unde puteţi depune cererile

Sâmbătă, 12 Noiembrie 2016 09:00 | Publicat în SOCIETATE
De luni, 14 noiembrie, până pe 2 decembrie, gălăţenii care provin din medii defavorizate, cu posibilităţi financiare precare, pot solicita ajutoare de urgenţă sub formă de tichete sociale, pentru sărbătorile de iarnă. Reprezentanţii Primăriei au anunţat că, în perioada alocată înscrierilor, se primesc zilnic cereri, de luni până joi, între orele 8,30 şi 15,00, iar vineri, între orele 8,30 - 12,00. Gălăţenii care locuiesc în Centru, Port, Zona Gării, Piaţa Centrală ...

Vizită de curtoazie După sloveni, a venit rândul britanicilor

Sâmbătă, 12 Noiembrie 2016 12:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
La doar două zile de la vizita ambasadorului Sloveniei, Galaţiul a fost gazda unei noi întâlniri la nivel înalt. Adam Sambrook, adjunctul de misiune al Ambasadei Marii Britanii la Bucureşti, a vizitat, joi, Consiliul Judeţean, unde a avut o întâlnire cu preşedintele CJ, Costel Fotea, primarul Ionuţ Pucheanu şi city managerul Marius Humelnicu. „Invitatul Consiliului Judeţean Galaţi a fost Adam Sambrook, şef-adjunctul de misiune din cadrul Ambasadei Britanice în România. Alătur ...

Nu are cine să ne deszăpezească | Drumurile naţionale, "descoperite" în prag de iarnă

Sâmbătă, 12 Noiembrie 2016 00:00 | Publicat în Regional
O contestaţie ţine blocată atribuirea contractului pentru întreţinerea drumurilor naţionale din judeţul Galaţi, în sezonul rece Dacă mâine ar ninge serios în Moldova, şoferii care circulă pe drumurile naţionale din judeţul nostru s-ar confrunta cu mari probleme, din cauză că Secţia Drumuri Naţionale (SDN) Galaţi, care are în administrare aproximativ 300 de kilometri de drum, nu ar avea cum să intervină ca la carte pentru deszăpezirea căilor de comunicaţii şi, cel mai ...

Două sistări de apă, în buricul târgului

Vineri, 11 Noiembrie 2016 00:00 | Publicat în SOCIETATE
Gălăţenii care locuiesc pe strada Domnească, la blocurile A, B, C, D, E, F (din Centru), nu vor beneficia, astăzi, de apă rece, timp de două ore şi jumătate, în intervalul 8,30 - 11,00. Apă Canal a anunţat, pe propriul site, că alimentarea cu apă va fi întreruptă din cauză că la blocul C vor fi executate lucrări pentru înlocuirea unei vane, care vor afecta şi punctul termic PT C.Tot pe strada Domnească, Apă Canal va opri, astăzi, între orele 9,00 şi 12,00, furnizarea de ...

Alegeri parlamentare 2016 | A început campania electorală

Vineri, 11 Noiembrie 2016 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Cele 11 partide politice, asociaţiile minorităţilor naţionale şi cei patru candidaţi independenţi au intrat, de astăzi, oficial în campanie electorală. Gălăţenii interesaţi de însemnele şi sloganurile electorale ale aspiranţilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor pot consulta panourile de afişaj electoral stradal puse la dispoziţie de Primărie pentru promovarea candidaţilor.Municipalitatea a anunţat că au fost stabilite 20 de locuri destinate exclusiv afişajului elector ...

LOCURI DE MUNCĂ GALAȚI | Noi slujbe în administraţie

Joi, 10 Noiembrie 2016 07:30 | Publicat în EVENIMENT
Primăriile comunelor Schela şi Brăhăşeşti angajează consilieri, astfel că gălăţenii aflaţi în căutarea unui loc de muncă în administraţia publică locală pot participa la concursurile organizate de cele două instituţii. Pentru funcţia de consilier debutant de la Schela candidaţii trebuie să fie specializaţi în administraţie publică, absolvenţi cu diplomă de licenţă şi nu au nevoie de vechime în specialitatea studiilor absolvite, în timp ce pentru postul de consi ...

AUDITUL la Judeţean, încheiat | Pacienţi sau angajaţi ai spitalului sunt de vină, nu lucrările executate prost

Joi, 10 Noiembrie 2016 00:00 | Publicat în Regional
Cel puţin asta reiese din concluziile controlului făcut de reprezentanţii Consiliului Judeţean Galaţi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Ap. Andrei”, după ce consilierul Dorin Butunoiu a acuzat, făcând publică o fotografie cu o conductă suspendată cu sârmă, neracordată la reţea, o lucrare defectuoasă, finanţată din bani publici, din cauza căreia unitatea sanitară s-ar fi confruntat cu inundaţii la etajul 5, în urmă cu ceva timp. „Inundaţia a fost rezulta ...

Ambasadorul Sloveniei, în vizită la Galaţi

Joi, 10 Noiembrie 2016 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Ambasadorul Sloveniei la Bucureşti, Mihael Zupančič, a vizitat, luni, municipiul Galaţi, unde a avut o serie de întâlniri cu preşedintele Consiliului Judeţean (CJ), Costel Fotea, şi primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu. Potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei de către Direcţia de Dezvoltare a Consiliului Judeţean, conducerea CJ „a făcut o trecere în revistă a celor mai importante proiecte pe care administraţia judeţeană le are în vedere pentru următoar ...

PREFECTURA Galați face din nou angajări | Iată ce POSTURI sunt scoase la concurs

Miercuri, 09 Noiembrie 2016 07:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Gălăţenii cu studii superioare în domeniul ştiinţelor economice şi vechime de minimum nouă ani în acest domeniu, care sunt interesaţi să lucreze într-o instituţie publică, se pot înscrie la concursul de angajare organizat de Instituţia Prefectului pentru ocuparea a două funcţii. Prefectura Galaţi are nevoie de un consilier superior pentru Serviciul financiar contabilitate, resurse umane şi administrativ - Compartimentul financiar contabilitate şi de un inspector superior pe ...

Ei cu potopul, noi cu delăsarea

Luni, 07 Noiembrie 2016 00:00 | Publicat în EDITORIAL
„Dacă PSD a câştigat alegerile şi avem primar nou, mai trebuie să plătim la întreţinere căldura?, şi-a întrebat administratoarea asociaţiei de proprietari un gălăţean, senin, dar tare nerăbdător să obţină un răspuns pozitiv. Da, ştiu, pare ireal, de-a dreptul înfiorător, că încă ne mai lovim de oameni cu o gândire atât de limitată, care aşteaptă, ori chiar cred că poţi beneficia de servicii publice pe care să nu fie nevoie să le şi plăteşti. Întâmplarea ...
Pagina 145 din 362

Investiţie de 8,4 milioane de lei, votată de îndată pentru cei mai talentaţi elevi ai Galaţiului

Convocaţi de îndată în şedinţă extraordinară de Consiliu Local, aleşii au aprobat, pe 23 decembrie 2 ...

Doi băieţei s-au născut la Galaţi în Ajun de Crăciun

În seara de Ajun, Galaţiul s-a îmbogăţit cu doi copii! Amândoi băieţei, cântărind, fiecare, peste 3 ...

Care este programul de lucru cu publicul la Serviciul Înregistrări Decese Galaţi

Primăria municipiului Galați a transmis care va fi programul de lucru al Serviciului de Stare civilă ...

Cum sunt pregătite autorităţile să intervină pentru deszăpezire în municipiul Galaţi

„Suntem pregătiți să intervenim dacă situația o va impune. Având în vedere prognozele, monitorizăm e ...

Necunoașterea legii nu te scapă de răspundere

Oameniui legii din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Foltești cercetează un bărbat care conduc ...

„Bună dimineaţa la Moş Ajun!”, cu decizii privind banii judeţului

„Bună dimineaţa la Moş Ajun”, aşa i-a salutat preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi, Costel Fotea ...

Noul câştigător „Chefi la cuţite”, desemnat în noaptea de Ajun

Luca Francesco Zvaleni, un tânăr talentat în vârstă de 26 de ani, este marele câștigător al sezonulu ...

Recomandările poliţiştilor gălăţeni pentru un Crăciun în siguranţă

În perioada 24-28 decembrie 2025, peste 200 de polițiști gălățeni vor fi zilnic la datorie, pentru a ...

A fost reziliat contractul pentru lucrările de renovare de la Biblioteca „V.A. Urechia”

Consiliul Judeţean Galaţi trebuie să caute un nou constructor pentru finalizarea lucrărilor de renov ...

Bani europeni pentru extinderea unei grădiniţe din Țiglina III

Primăria Galaţi anunţă că a semnat un contract cu finanțare europeană pentru extinderea Grădiniței n ...

COMUNICAT DE PRESĂ pentru începerea proiectului

    COMUNICAT DE PRESĂ pentru începerea proiectului „Fondul pentru Modernizare” Apelul: Fondul ...

Fonduri europene pentru modernizarea industriei alimentare

Începând din data de 15 decembrie, ora 9.00, agricultorii și antreprenorii din industria alimentară ...

Mai lungă colinda decât şedinţa...

Ultima şedinţă ordinară din anul 2025 a Consiliului Judeţean Galaţi a început cu frumoase colinde, a ...

Galațiul comemorează eroii Revoluției din Decembrie 1989

Instituția Prefectului organizează, în data de 22 decembrie, manifestările dedicate „Zilei Victoriei ...

PNL Galaţi promite mai multă transparenţă şi dialog. Realizările şi problemele primarilor din judeţ, în 2025

În încercarea de a fi cât mai transparenţi şi a-şi normaliza relaţia cu presa, liberalii gălăţeni, î ...

Cât de mare ar putea fi taxa de salubrizare în 2026. Proiectul de indexare a dărilor locale, în dezbatere publică

De la 14,14 lei/persoană/lună, la 24,04 lei/persoană/lună, aceasta este creșterea propusă la taxa de ...

Marea conferință de presă anuală: Putin nu se consideră vinovat de morții din Ucraina

Președintele rus Vladimir Putin a anunțat, în conferința sa anuală de presă, că vrea să pună capăt r ...

Kremlinul pune condiții pentru armistițiul de Crăciun

Kremlinul a declarat marți că armistițiul de Crăciun propus de Ucraina va depinde de încheierea sau ...

Ucraina speră ca SUA să susțină înghețarea frontului în forma actuală

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că este deschis dialogului, duminică, înaintea ...

Încasările Rusiei din petrol și gaze, în cădere liberă

Veniturile din exporturile de petrol și produse petroliere ale Rusiei au atins în noiembrie „cel mai ...

Investiţii de 7 milioane de euro la Spitalul de Psihiatrie

Pentru modernizarea a încă două corpuri de clădire ale Spitalului de Psihiatrie „Elisabeta Doamna”, ...

Medicina de urgență, modernizată prin cooperare transfrontalieră

La Galați a avut loc marți, 25 noiembrie, conferința de deschidere a proiectului "ROMD00075 - HEALTH ...

Un nou centru medical stomatologic îşi deschide porţile la Galaţi

Clinica Oralis anunță inaugurarea oficială a centrului medical stomatologic din Galați, un spațiu de ...

Acţiune de donare de sânge la Galaţi

Luni, 24 noiembrie, 25 de elevi de la Seminarul Teologic Ortodox ”Sf. Andrei” din Galaţi şi 10 preoţ ...

Analiza financiară. Leul s-a depreciat față de principalele valute

Cu două zile înainte de minivacanța de Crăciun, investitorii se arătau a fi precauți, iar monedele d ...

Aurul atinge noi maxime istorice

Perspectiva unor noi reduceri ale dobânzilor de către Rezerva Federală americană, care a operat anul ...

Euro ar putea crește la 5,20 lei, la finalul anului viitor

Săptămâna trecută, volatilitatea din piața valutară a fost mai ridicată, pe fondul creșterii cererii ...

Modificarea legislației economice, doar după efectuarea Testului IMM

Joi, 18 decembrie, într-o conferință de presă organizată de confederația patronală IMM România, au f ...

Înfrângere la scor în faţa liderului

Formaţia de handbal feminin CSM Galaţi a piedut, marţi, fără drept de apel, întâlnirea de pe terenul ...

Program special de pregătire pentru meciul cu Benfica

Pe jucătorii prim divizionarei masculine de volei CSM Arcada îi așteaptă un program complex, foarte ...

Cote de transfer crescute pentru jucătorii Oțelului, în urma evoluțiilor bune

Site-ul de specialitate transfermarkt a actualizat cotele de piață ale fotbaliștilor din Superligă, ...

CSM încheie turul în deplasare. Din sportul gălățean

HANDBAL. Primul eșalon de handbal feminin, ”Liga Florilor”, se află la meciurile finalului de tur. M ...

Daniel David, ministrul Educaţiei şi Cercetării, a demisionat din funcție

Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Daniel David, a demisionat luni seara, după ce a avut, în cursul ...

Globuri cusute manual de elevii Școlii Gimnaziale „Petru Rareș”

Artă, maiestrie și multă, multă migală. Acestea sunt calitățile de care au dat dovadă nişte elevi di ...

Florin Bican, dialog cultural la Galați

În luna decembrie, catedra de Limba și literatura română a Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” din G ...

Gălățean în noua conducere a Societății de Chimie din România

Noua conducere a Societății de Chimie din România include un vicepreședinte din partea filialei gălă ...

Pâinea care adună oamenii în Galați. O poveste despre tradiție, familie și rostul lucrurilor (GALERIE FOTO)

Dimineața începe devreme la MonAmour. Înainte ca orașul să se trezească, nu departe de Baia Comunală ...

Şantier sub lumina proiectoarelor, la Palatul „Simion Gheorghiu” (FOTO)

În lumina proiectoarelor special instalate, pe şantierul Palatului „Simion Gheorghiu” se lucrează şi ...

O gălăţeancă, de la potecile din Carpați, în Himalaya: „Nu există munte mai înalt decât cel din tine” (FOTO)

„Nu simt că «am învins» o boală. Simt că am înțeles cum e cu dreptul de a nu-mi irosi zilele. Boala ...

Rock exploziv în ultima zi de festival la Galaţi (GALERIE FOTO)

Aşa cum au promis organizatorii, toţi invitaţii ultimei zile din Danube Rock Revolution Festival 202 ...

Expoziţie a artiştilor gălăţeni în Italia - „Dialog artistic la Veneţia între maestru şi discipol”

Galeria principală a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, găzduieşte ...

România retrage trei consuli de pe trei continente

Șeful consulatului de la Bonn (Germania), cel de la Cape Town (Africa de Sud) si cel de la Rio de Ja ...

A murit fostul deţinut politic Ilie Ilașcu, ales parlamentar din închisoare

Ilie Ilaşcu, fost deţinut politic al regimului de la Tiraspol, fost deputat în Parlamentul Republici ...

Zilele albaneze la Dunărea de Jos, girate de ambasador

Sub genericul "Zilele albaneze la Dunărea de Jos", luni, 10 noiembrie, se va afla la Galaţi Excelenţ ...

Omagiu adus eroilor Revoluţiei din decembrie 1989

Împlinirea a 36 de ani de la Revoluția Română din decembrie 1989 a fost marcată, la Galaţi, printr-o ...

Peste 4.650 de alerte pentru produse periculoase, înainte de Crăciun

În pragul sărbătorilor de iarnă, când cumpărăturile sunt în plină desfășurare, autoritățile europene ...

Slujire arhierească la Catedrala arhiepiscopală din Galaţi

Pe 21 decembrie, în duminica dinaintea Naşterii Domnului, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Cas ...

Sfinţirea bisericii din satul Şerbeştii Vechi din judeţul Galaţi

Pe 20 decembrie, în ziua de cinstire a Sfântului Sfinţit Mucenic Ignatie Teoforul, biserica cu hramu ...

Ce face Primăria cu datoria de 10 milioane de euro a Combinatului: „Am încercat să fim parte din rezolvare, nu din problemă”

„Primăria municipiului Galaţi a încercat să ajute pe cât de mult a putut și să nu încurce situația d ...

„Cravata galbenă”, un film care aduce oamenii împreună. Premieră de gală la Galați (FOTO)

Luni, 24 noiembrie, de la ora 19,00, are loc la Cinema City Galaţi proiecţia de gală, în prezenţa un ...

Teatrul educă mai mult decât ChatGPT. Un proiect inedit transformă Bacalaureatul din corvoadă, în plăcere

„Moara cu noroc” nu mai macină nervii liceenilor, „Luceafărul” își dezvăluie misterele, iar „Baltagu ...

Cum văd Galaţiul doi britanici aflaţi în căutarea propriei istorii (FOTO)

Un oraş verde, prietenos şi sigur, cu parcuri minunate, locuri liniştite şi cu mâncare delicioasă, l ...

„Încalță și tu un copil!” din familii fără posibilități materiale

Campania „Încalță și tu un copil” se va derula în perioada 28 noiembrie - 5 decembrie 2025, în Grădi ...

500 de tineri au alergat la Crosul Andreian, pentru micuţa Ioana (Galerie FOTO)

„Crosul Andreian”, aflat la a IV-a ediție, a adunat la linia de start, sâmbătă - 15 noiembrie, aprox ...

Un bebeluș de două luni şi familia sa au nevoie de ajutor, după ce le-a ars casa

Drama unei familii din satul Izvoarele este greu de descris în cuvinte, după ce, în doar câteva ore, ...

Crosul Andreian, pentru salvarea micuţei Mabel Ioana

Studenții din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați sunt invitați să se înscrie la cea de ...

Iarba verde a copilăriei, la Cenaclul „Noduri şi Semne”

La şedinţa de săptămâna trecută a Cenaclului "Noduri şi Semne", Loredana Tudor Tomescu (LTT) și Dori ...

„Bujor” și lipsa educației sexuale în România

Într-un moment în care societatea românească se află încă în impas în ceea ce privește discuțiile de ...

Cristiana-Emanuela Tărbuc prezintă „Apropieri. Studii de expresie” la Galeriile de Artă

După ce, în perioada 4-20 august a.c., tânăra pictoriță Cristiana-Emanuela Tărbuc a avut o expoziție ...

Carnet cultural

Expoziții Muzeul de Artă Vizuală - Expoziția "Ephemera", semnată de artista italiană Giulia Lanza.S ...

Raport revoltător: Direcția Silvică Galați a făcut cheltuieli de personal peste cifra de afaceri

Direcția Silvică Galați se numără printre structurile din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor – Roms ...

Cum a ajuns noul târg auto… depozit de vechituri (FOTO)

Noul Târg Auto - pentru amenajarea căruia Primăria Galaţi a cheltuit peste 6,9 milioane de lei - a a ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Singurul cartier din Galaţi cu lucrări de regenerare urbană terminate

Greu de spus dacă aşteptările gălăţenilor au fost mai mari decât puterea de mobilizare a constructor ...

Nimeni nu plăteşte articolele despre constructorii gălăţeni!

Imediat ce am demarat seria de articole dedicate constructorilor gălăţeni, unele reacţii din mediul ...

Vega 93 - trei decenii de construcție și rezistență. O firmă gălățeană care a trecut prin glorie, criză și renaștere

Doru Chiper, director general al companiei Vega 93 SRL, este protagonistul celui de-al doilea episod ...

Antreprenorii care mențin Galațiul în mișcare. Oameni, afaceri și viziuni din economia locală

„Viața liberă” a deschis o nouă serie de articole menită să aducă în prim-plan oamenii care construi ...

S-a stabilit cum se face decontarea voucherelor de vacanță

Guvernul a aprobat normele de decontare a voucherelor de vacanță, relatează Agerpres. Beneficiarii ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

Contrabandiștii de pocnitori forțează nota. Transport de materiale pirotehnice, oprit la frontieră

Comercianții care vor să facă un ban grămadă de sărbători din vânzarea de articole pirotehnice de or ...

Pedofilul care promitea transferul la un liceu mai bun, dat pe mâna justiției

Gălățeanul de 64 de ani, reținut în urmă cu mai puțin de o lună de procurorii DIICOT pentru că ar fi ...

Cum a reușit un fals preot să-și facă biserică în Galați, fiind sub supraveghere judiciară (FOTO)

Un tânăr din Galați, care în urmă cu aproape trei ani a fost condamnat cu suspendare pentru că păcăl ...

Şi gălăţenii cer Justiţie independentă!

„Magistraţii gălăţeni sunt «speriecioşi». Zero semnături” - „Dar pe Lia cine o sună?” - „Justiţia? C ...

Un muzeu al agriculturii, inaugurat la Șendreni

Muzeul Agriculturii de la Dunărea de Jos a fost inaugurat de Arhiepiscopul Dunării de Jos, Înaltprea ...

O familie cu copii a rămas fără casă de Crăciun. Un incendiu le-a luat tot

O familie din județul Galați trece prin momente foarte grele după ce un incendiu le-a mistuit locuin ...

Târg de Crăciun organizat la Smârdan

Primăria comunei Smârdan, împreună cu Consiliul Local, organizează, în perioada 19-21 decembrie, Târ ...

Intervenție de urgență într-un sat gălăţean în pericol de a fi inundat

O intervenție de urgență spectaculoasă a avut loc, luni seara, în satul Podoleni din comuna Barcea, ...

OSÂNDĂ (atac la vedere)

dacă mă mai faci vreodată,/ să mă faci cu ochii mari,să-nţeleg ce-nseamnă raza,/ strălucirea unui ni ...

Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” Absenţa de la Trei ş-un Sfert (ofertă)

Absenţă dragă, te anunţ/ cu mare bucurie:la trei ş-un sfert fac un denunţ/ istoric, să se ştiecă sun ...

O IN/FRACȚIUNE ÎNTREAGĂ (implacabil tangou)

Râurându-şi părul lung până la mine, pleacă şi se-ntoarce, parcă (n)-ar cunoaşte cea mai dreaptă ca ...

Cu Musca pe Căciulă (axiomatic tangou)

ne/dumirit şi tributar ne/norocirii de-a fi naiv în dezacord cu tot ce nu-i armonios şi pur şi simpl ...

Trecutul Ultimului Viitor (V)

Care va să zică, după ce că le ţin companie, lui Grigore şi nepoatei sale, Mariţa, dar şi altor chef ...

Trecutul ultimului Viitor (IV)

Sigur că da! Răposatul Nae Chirigiu a fost unul dintre cei mai mari patrioţi din partea de sud a Mol ...

Trecutul Ultimului Viitor (III)

Care va să zică, Grigore Papugiu mă surprinde, da? Care va să zică, ciracul meu din Şcoală şi din Co ...

Trecutul Ultimului Viitor (II)

Mariţa-i vânzătoare de alcool şi uscături în „Cireşica”! Însetaţii fideli şi infideli o respectă... ...

Remember. Alban Berg (1885-1935)

Muzicianul și compozitorul austriac Alban Berg s-a născut pe 9 februarie 1885, la Viena. În copilăr ...

Cariere. Sandu Tudor, intelectual ucis în închisorile comuniste

Sandu Tudor (pe numele de botez Alexandru Teodorescu), gazetar, poet, monah din perioda interbelică, ...

Remember. Dan Berindei (1923-2021)

Istoricul Dan Berindei s-a născut pe 3 noiembrie 1923, la Bucureşti. A fost o personalitate marcantă ...

Cariere. Peter Hammer, matematician american născut la Timișoara

Matematicianul Peter Hammer s-a născut pe 23 decembrie 1936, la Timișoara, într-o familie de evrei d ...

De ce este bine să consumi pește cât mai des

Peștele este o sursă fantastică de proteine de înaltă calitate și acizi grași esențiali Omega-3 (EPA ...

Recomandări pentru menținerea stării de bine. Sărbători cu echilibru în farfurie

Se apropie sărbătorile, iar mesele îmbelșugate devin inevitabil parte din atmosfera festivă. Totuși, ...

Cum să-ți protejezi pielea în timpul iernii

Sezonul rece poate fi dificil pentru piele, care devine mai uscată, sensibilă și predispusă la irita ...

Tot mai mulți gălățeni aleg Brandusa.ro pentru livrarea de flori: servicii rapide, florării locale și surprize trimise din diaspora

Brandusa.ro a devenit o alegere de încredere pentru locuitorii din Galați și pentru românii plecați ...