Ovidiu Amălinei

Ovidiu Amălinei

Precizări privind folosirea sistemului RO e-Factura

Marți, 10 Decembrie 2024 08:00 | Publicat în SOCIETATE
Facturile se transmit în sistemul RO e-Factura în termen de 5 zile calendaristice de la data emiterii, care se calculează pe zile calendaristice din ziua următoare celei în care a fost emisă factura şi expiră în cea de-a cincea zi, indiferent că aceasta este o zi lucrătoare sau nelucrătoare, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Finanţelor. "Spre exemplificare, în situaţia în care o factură este emisă pe data de 5 august, termenul începe să curgă din ziua ur ...

Anchetă după comemorarea lui Zelea-Codreanu

Duminică, 08 Decembrie 2024 17:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Nouă percheziţii au fost efectuate, sâmbătă, în Capitală şi în judeţele Ilfov, Timiş, Maramureş, Sălaj şi Neamţ, în urma evenimentului care a avut loc pe 30 noiembrie la Tâncăbeşti, judeţul Ilfov, când mai multe persoane au participat la comemorarea a 86 de ani de la moartea liderului Mişcării Legionare, Corneliu Zelea-Codreanu. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de utilizare în public a simbolurilor fasciste, legionare, rasiste ...

Circ politic la secția de votare cu Călin Georgescu și susținătorii săi

Duminică, 08 Decembrie 2024 14:40 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Candidatul dreptei radicale Călin Georgescu a mers, duminică dimineață, la secţia de vot la care este arondat, din Mogoşoaia, unde a fost întâmpinat de susţinători. El a cerut deschiderea urnelor pentru că "buletinele sunt tipărite" şi "românii vor să voteze", deși Curtea Constituţională a României (CCR) a anulat alegerile prezidențiale, relatează HotNews.ro. Zeci de susţinători ai lui Georgescu s-au strâns duminică în fața secției de vot. El a anunțat de sâmbătă ...

Ne-a trecut „glonțul electoral” pe lângă ureche!

Luni, 09 Decembrie 2024 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Decizia CCR de a anula alegerile prezidențiale a adus deopotrivă un sentiment de ușurare din partea societății românești, îngrijorată de perspectiva deturnării țării de pe parcursul său european și euroatlantic, dar a lăsat mocnind și foarte multă tensiune, neîncredere, falii între mari segmente sociale, dar și în raport cu instituțiile statului.Primul tur al alegerilor prezidențiale a fost ca un duș rece. Ne-am trezit în mijlocul unui război hibrid, a cărui miză era ...

Catedrala Notre-Dame și-a redeschis porțile

Duminică, 08 Decembrie 2024 14:20 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Catedrala Notre-Dame din Paris şi-a redeschis porţile, sâmbătă seara, la peste cinci ani de la incendiul care a devastat-o în 2019, în prezenţa a aproximativ 40 de şefi de stat şi de guvern, relatează AFP. Porţile catedralei s-au redeschis la ora locală 19:21 (18:21 GMT), după ce arhiepiscopul Parisului, Laurent Ulrich, a lovit în mod simbolic de trei ori în trei rânduri cu o crosă, care semnifică misiunea sa pastorală. Preşedintele Emmanuel Macron a exprimat, în cursul cer ...

Trump s-a întâlnit la Paris cu Zelenski

Duminică, 08 Decembrie 2024 15:20 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a insistat sâmbătă, în cursul unei întâlniri la Paris cu preşedintele ales al Statelor Unite, Donald Trump, asupra necesităţii de a încheia o "pace justă" cu Rusia, în contextul în care se înmulţesc întrebările privind modul în care viitoarea administraţie americană doreşte să rezolve acest conflict, notează AFP.Şeful statului francez, Emmanuel Macron, a organizat la Paris discuţii strategice cu Volodimir Zelenski şi Donald T ...

MApN avertizează asupra noilor dezinformări propagate pe TikTok

Duminică, 08 Decembrie 2024 13:40 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a avertizat asupra apariției unor dezinformări în mediul online, în special pe TikTok, în care mai multe clipuri video cu deplasări de tehnică militară, realizate în zile anterioare, sunt prezentate în mod fals ca fiind realizate în cursul zilei de sâmbătă, 7 decembrie. De asemenea, pe rețelele sociale se răspândesc informații false despre recrutarea tinerilor sau mobilizarea rezerviștilor pentru a fi trimiși în Ucraina, mai arată M ...

Mercenarul Horațiu Potra, reținut de poliție. Mașini pline cu arme

Duminică, 08 Decembrie 2024 11:24 | Publicat în EVENIMENT
Controversatul Horațiu Potra, fost luptător din Legiunea Franceză și liderul mercenarilor români care luptă în Congo, și apropiați de-ai săi au fost opriți noaptea trecută în trafic de către polițiști, potrivit unor surse citate de G4Media, Digi 24 și Antena 3. Conform surselor citate, gruparea Potra s-ar fi deplasat înspre București cu obiecte interzise pentru a deranja ordinea și liniștea publică. Horațiu Potra este audiat la IPJ Prahova. În mașinile în care se afla ...

Siria – Regimul Bashar al-Assad s-a prăbușit! Rebelii au cucerit Damascul!

Duminică, 08 Decembrie 2024 10:22 | Publicat în EVENIMENT
Comandamentul armatei siriene a notificat duminică ofițerii că regimul autoritar de 24 de ani al președintelui Bashar al-Assad a luat sfârșit, a declarat un ofițer sirian informat despre acest lucru pentru Reuters. Rebelii anti-Assad afirmă că au preluat controlul asupra capitalei în urma ofensivei-fulger care a copleșit forțele guvernamentale și a uimit aliații lui Assad, printre care și Rusia. Președintele sirian Bashar al-Assad, care a condus Siria timp de 24 de ani, a fugi ...

Reacția Statelor Unite după anularea alegerilor prezidențiale din România

Sâmbătă, 07 Decembrie 2024 12:10 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Statele Unite îți reafirmă ”încrederea în instituțiile și procesele democratice din România”, se arată într-o declarație oficială a Departamentului de Stat, drept reacție la decizia CCR de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale. ”Statele Unite sunt alături de poporul roman în fața unei situații fără precedent privind integritatea alegerilor lor. Românii trebuie să aibă încredere că alegerile lor reflectă voința democratică a poporului român și sun ...
Pagina 54 din 1108

Lucrări majore la Uzina de Apă pentru siguranța alimentării municipiului Galați

Stația de tratare și pompare „Uzina de Apă”, un obiectiv strategic pentru alimentarea cu apă a munic ...

Șofer polonez, fără drept de a conduce în România

Poliţiştii de frontieră de la PTF Oancea efectuează cercetări în privința unui cetățean polonez care ...

Incendiu violent lângă Galați. Un bărbat a fost ars și mai multe case, în pericol

A fost panică marți seara, în localitatea Mihail Kogălniceanu din comuna Smârdan, după ce două anexe ...

UTILE. Locurile alocate în parcarea de la R5, publicate pe site-ul Primăriei

Primăria municipiului Galați informează că s-a publicat pe site procesul-verbal de alocare a locuril ...

Mesaj de îndemn la vot pentru George Simion, descoperit în telefoanele membrilor rețelei pro-ruse Șor

Un mesaj pe Telegram prin care cetățenii români din Republica Moldova erau îndemnați să voteze pentr ...

Secetă severă în estul și sudul Moldovei afectează culturile de porumb

Un raport recent al Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, în colaborare cu Administrația Națio ...

Meteo. Cum va fi vremea astăzi?

Astăzi, cerul va fi senin pe tot parcursul zilei. Temperaturile se situează între 18 grade Celsius, ...

SPOT ON la „Viața liberă”. Constructorii gălăţeni, despre efectele măsurilor de austeritate: ”Dintr-o lucrare oprită pierde toată lumea” (VIDEO)

Podcastul SPOT ON la „Viața liberă” i-a avut ca invitați pe reprezentanții a patru dintre cele mai c ...

Aeroportul Galaţi-Brăila - avioane pe hârtie

„Da’ despre aeroport ce mai ştiţi?”, suntem întrebaţi periodic de cititorii noştri, în mesaje sau co ...

Proiectant pentru „grădini ca în vremea domnitorului Alexandru Ioan Cuza”

Potrivit datelor din portalul achizițiilor publice, Consiliul Județean Galați tocmai a atribuit un c ...

Ce spun autorităţile despre nucul tăiat. Explicaţii şi justificări oficiale

„Bietul nuc, cu ce-a greșit de l-au măcelărit?”, ne întrebam în ediţia de ieri a ziarului „Viaţa lib ...

În căutare de investitori americani. Cine pleacă în SUA să promoveze economic Galațiul

Delegația care va reprezenta județul Galați la un turneu de promovare și cooperare economică în SUA ...

Rusia încă folosește „Mașinăria Apocalipsei”

Fostul președinte și premier rus Dmitri Medvedev i-a transmis joi președintelui american Donald Trum ...

Un nou proiect pentru „independența” structurilor anticorupție

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat joi că propune un nou proiect de lege pentru a a ...

UE adoptă al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei. În vizor, petrolul și energia

Statele Uniunii Europene (UE) au aprobat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei pentr ...

Zelenski, încurajat de Trump să lovească Moscova și Sankt Petersburgul

Președintele american Donald Trump a încurajat în discuții private Ucraina să intensifice atacurile ...

În iulie, 16 persoane confirmate oficial cu Covid, la Galați

Febră mare, dureri de cap și de oase și o stare generală alterată. Acestea sunt simptomele care ar t ...

Sedentarismul - boala care ne distruge în tăcere

Sedentarismul este considerat astăzi una dintre cele mai grave probleme de sănătate publică, fiind a ...

Bătălie între ofertanţi, pentru investiţii în sănătatea copiilor din Galaţi

Regula ofertantului unic - în speţă aceeaşi „combinaţie” de firme de construcţii - care câştigă mari ...

Ce plante medicinale pot fi culese în luna iulie

Luna iulie este una dintre cele mai bogate perioade ale anului pentru cei care iubesc medicina natur ...

Analiza financiară a zilei. Euro a scăzut la minimul ultimei luni 

Leul a avut o evoluție apreciativă, la începutul unei noi săptămâni. Evoluția se datorează mențineri ...

Liberty Tubular Products angajează directori

Numărul locurilor de muncă declarate oficial vacante la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de ...

Analiza financiară. O nouă zi de apreciere pentru leu 

Cu o zi înainte de ședința de politică monetară a BNR, leul și celelalte monede de la marginea au pr ...

Urgențele hidrotehnice de astăzi ar putea fi rezolvate în 200 de ani

Ministerul Mediului și Apele Române au închis oficial, marți, 5 august, proiectul „Reducerea risculu ...

Din sportul gălățean. Lieștiul, încă un meci în Cupa României

FOTBAL. Miercuri, 13 august, sunt programate meciurile etapei a treia naționale a ”Cupei României”. ...

RUGBY. Jucătorii CSM Galaţi își încarcă bateriile

Echipa de rugby seniori a Galațiului, CS Municipal, continuă pregătirile în vederea noului sezon com ...

Remiză dreaptă în faţa unui public numeros: Oțelul - Rapid 1-1

În ultima partidă a etapei a cincea, luni seară, la Galați, a fost un joc spectaculos între Oțelul ș ...

Din sportul gălăţean. Irina Gherasim continuă pregătirile în Tailanda

BADMINTON. Parcursul Irinei Gherasim (CSU Galaţi) a fost apreciat de cei din conducerea Comitetului ...

Liderii de sindicat din Educaţie, față în față cu Ilie Bolojan

Profesorii au fost din nou la București, în fața sediului Ministerului Educației și Cercetării, în z ...

Școlile de Vară STEAM ajung în județul Galați

Județul Galați se alătură celor 33 de comunități din întreaga țară în care, în această vară, se desf ...

Reduceri drastice la bursele pentru studenți

Începând din această toamnă, bursele pentru studenți vor fi reduse atât ca valoare, cât și ca număr ...

A patra zi de proteste la Ministerul Educației și Cercetării. Cadrele didactice vor demisia lui Daniel David

Protestele cadrelor didactice continuă și astăzi, luni, 4 august. În ciuda mesajelor pe care prof. p ...

O seară magică sub stelele din Grădina Publică. Astronomie, brioșe și visuri cu ochii spre cer (FOTO)

La invitația câtorva tinere entuziaste, am participat în Grădina Publică din Galați la un eveniment ...

„Dacia”, noul cinema unde se vor naște roboții din Galați. Renovare aproape finalizată la un obiectiv care părea sortit pieirii (FOTO)

Cinematograful „Dacia” din cartierul Micro 21 are mari șanse de a deveni primul din Galați renăscut ...

Imobilul centenar de pe strada Gării caută proiectanţi pentru renovare (FOTO)

Numără peste o sută de ani, are arhitectură urbană cu elemente de Art-Nouveau, se află pe lista monu ...

Arcașii din Galați, la Hîdîrlezul tătarilor din Dobrogea (FOTO)

Într-o iurtă tătărească, în miros de suberek și kavurma, printre dansuri, cântece și jocuri tradițio ...

Prima întâlnire a ministrului Oana Ţoiu cu românii din Italia

Prima întâlnire oficială a ministrului de Externe, Oana Ţoiu, cu reprezentanți ai comunităților româ ...

Gălățeni acuzați că au furat substanțe de 3.000.0000 de euro. Poliția franceză a venit după ei (FOTO)

Mai mulți bărbați din județul Galați sunt cercetați de autoritățile franceze sub acuzații de furt în ...

Mandate europene în trei sate gălăţene, pentru „tunuri” de jumătate de milion de euro

Șapte bărbați cu vârste cuprinse între 21 și 53 de ani, din județul Galați, sunt vizați de o anchetă ...

Oamenii au făcut posibilă repatrierea gălățeanului Dragoș Chirilă

Mobilizarea masivă a oamenilor impresionați de drama gălățeanului care a murit la numai 30 de ani în ...

„Imnul Golanilor” se aude din nou. Ce ne spune asta despre moștenirea lui Ion Iliescu?

La moartea lui Ion Iliescu, un gest de protest discret, dar semnificativ, a venit din Cluj: „Imnul G ...

Galațiul, în prima linie a schimbărilor climatice

Schimbările climatice nu mai sunt o amenințare a viitorului, ci o realitate prezentă care ne afectea ...

Pelerinajul cu Icoana Maicii Domnului de la Adam continuă în judeţele Galaţi şi Brăila

Icoana Maicii Domnului de la Adam rămâne în parohiile gălăţene până pe 10 august, programul anunţat ...

O nouă ediţie a Festivalului Roman „Tirighina - Barboși” la Galați

Legiunile romane au pornit din nou să defileze prin Galați, anunțând cea de-a doua ediție a Festival ...

Dezvăluiri din culisele „X Factor” cu finalista Maia Fluture şi ProFa (FOTO şi VIDEO)

Maia Fluture, finalistă „X Factor” 2025, şi Monica Măciuceanu, ProFa care dă „Voces” Galaţiului, au ...

Rareș Neculau, olimpicul de aur la informatică: „Oricine îşi depăşeşte limitele este un campion”

Medaliat cu aur la Olimpiada Națională de Informatică din acest an, Rareș Andrei Neculau, elev în cl ...

Teatrul „Nae Leonard”, invitat să susțină un concert de gală în Lagună. Interviu cu prof. univ. dr. Cristian Luca, directorul ICR Veneția

Aflându-se în importanta poziţie de director al Institutului Cultural Român (ICR) din Veneţia, prof. ...

SPOT ON la „Viața liberă”: actrița Oana Mogoș - dovada că în Vadul Ungurului se naște succesul (VIDEO)

Nominalizată la Premiile UNITER 2025 pentru cea mai bună actriță în rol principal, Oana Mogoș a fost ...

Se caută donatori de sânge. O învățătoare are nevoie urgentă de ajutor

O învățătoare din Galați, care se află internată în secția de ginecologie a Spitalului Județean, are ...

Două familii cu 11 membri, fără acoperiș de Paște. Pompierii i-au salvat și au strâns bani (FOTO)

Drama prin care trec cele două familii din Galați, lovite crunt de pierderea caselor la începutul să ...

O familie din Galați s-a trezit cu casa în cap după o explozie în vecini

Un început mai negru nu putea avea Săptămâna Mare pentru o familie din Galați, care luni, 14 aprilie ...

În lupta cu cancerul, Gheorghiță are din nou nevoie de noi

Șerban Gheorghiță, gălățeanul bolnav de cancer pentru care „Viața liberă” a făcut apel la ajutorul c ...

Urmașii lui V.A. Urechia, oaspeți ai Ambasadei Albaniei în România

La invitația Excelenței Sale, Doamna Enkeleda Mërkuri, ambasadoarea Republicii Albania în România, o ...

Călătoria în timp, legănată, pe o pânză de păianjen?

Motto: „Scopul vieții este bucuria (…) Restul este imaginație!”Iulius Berca, personaj din carte ...

O tristeţe fără sfârşit. Remember Victor Cilincă, la Cenaclul Noduri şi Semne

(...) ASISTENTUL MEDICAL (înveselit): Nu mai eşti! Adică, foarte rapid, n-ai să mai fii, stai linişt ...

Oaspete francez pasionat de istoria Galațiului

Secția Colecții Speciale și Cercetare a Bibliotecii Județene „V.A. Urechia” a avut recent onoarea de ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Defrișări pe malul Dunării, la Galați. O lucrare cu multe semne de întrebare și controverse (FOTO)

Poate că nu este cel mai inspirat titlu pe care le-am fi putut găsi, dar reflectă cel mai bine reali ...

Ancheta accidentului mortal din Gara Galați, finalizată după doi ani de la tragedie

La aproape doi ani de când a avut loc accidentul feroviar din Gara CFR Galați, în urma căruia ceferi ...

Galaţiul se împrumută iarăşi la Exim Banca Românească: 150 de milioane de lei pentru 30 de investiţii

Cu 16 voturi favorabile, aleşii locali l-au împuternicit pe primarul Ionuţ Pucheanu să negocieze și ...

Cine a reprezentat Galaţiul în străinătate şi cu ce scop. Deplasări externe la Primăria Galaţi, în 2024

Franţa, Italia, Spania, Polonia, Turcia, Marea Britanie, Bulgaria, Austria, Olanda, Grecia, Croaţia, ...

Companiile la care a tras banul public în 2024. TOP 10 al marilor câștigătoare de contracte cu Primăria Galaţi

Tramvaie noi, autobuze electrice noi, mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale pentru u ...

Gafe, gogomănii, golănii şi ţepe, în Galaţiul anului 2024 (FOTO)

Am avut de toate pe parcursul anului 2024: gafe, gogomănii, golănii, țepe…! Ca la fiecare început de ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

Amor nebun cu o minoră, finalizat în arestul Poliției

În categoria ”ce mai fac adolescenții când împlinesc o vârstă importantă”, se înscrie, mai nou, o tâ ...

Începe procesul șoferului turc care a ucis o mamă (FOTO)

Marti, 29 iulie 2025, este ziua când la Judecătoria Galați va avea loc primul termen de judecată în ...

Ciobanul care a ucis pentru apă, trimis în judecată

Procurorii au finalizat ancheta în cazul de omor care a șocat comunitatea din Rădești în prima zi a ...

Programul Tribunalului, modificat pe perioada verii

Gălățenii care au probleme juridice și vor trebui să ajungă la instanțe până la finele lunii august, ...

Fără curent electric în comuna Independența

Distribuție Energie Electrică România S.A. (DEER) - Sucursala Galați anunță întreruperi ale alimentă ...

Nicio duminică fără un incident grav la scăldat! Tată a șapte copii, în comă după un plonjon

Temperaturile extreme îi împing pe tot mai mulți să se scalde în locuri neautorizate și periculoase. ...

Peste 40.000 de euro pentru noi indicatoare rutiere pe drumurile judeţene

După ce preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Galaţi, Costel Fotea, a dezvăluit că, în fiecare an, ...

Prefectul, în dialog cu primarul din Cudalbi

Prefectul județului Galați, Andreea Anamaria Naggar, a avut o întâlnire oficială cu primarul comunei ...

Din colecția ”Cele mai frumoase poezii rămase tablou” ATLANTIC TANGOU (pentru preotul Mitică Luca - La Mulți Ani!)

(!) din prima clipă a-nceput să mi se parăcă nu-i nimic frumos și sfânt și-adevărat,că totu-i fals ș ...

Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” DINCOLO DE SINE (flic-flac)

Hai de-acolo, vino mai încoace,mai încoace, repede, acu...hai de tot, ai milă pentru tine,fii deştep ...

Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” MAI TRAGE O DATĂ!? (dosarele XYZ)

De mult...(cât de mult!)...a plecat înspre mine,dar nu a mai ajuns, nu a mai ajuns...!încă mai am ti ...

Din colecţia „Cele mai frumoase poezii cvasi/bulevardiere rămase tablou”

Fenomen cu zece la singurătate,zece la citire, zece la candoare,zece la respectul faţă de tăcereacel ...

MARIA (II)

De la şosea până la marginea pădurii, cărarea trece prin lanul de grâu. Doamne, ce strâmbă-i cărarea ...

DIVINA TRAGEDIA: MARIA (I)

Mâine-i sâmbătă! Şi-i nuntă-n sat! Şi am să trec şi eu pe-acolo! Doar am să trec! N-am timp să stau ...

ILEANA și LUPUL

A-nnebunit Ileana de pe coastă! Stă pe coastă de când bărbatu-său a crăpat de rachiu, de când cele c ...

DIVINA TRAGEDIA: FRATELE lui AGHIUȚĂ

Fiecare este născut odată cu El. Şi nimeni nu-i scapă acestui diavol care, pe lângă alte rele, i-a f ...

Eminescu şi „Moara cu noroc”… trap!

* Bacu’. „Mihai Eminescu, poetul inspirat de tei/ Lansează în 1883/ «Luceafărul», adică un text poet ...

Filmul zilei la TV

Marţi, 12 august 2025Cabana dragostei noastre SUA, 2019, comedie, romantic Disponibil pe: Diva, 12 a ...

OAMENI DE SEAMĂ. Mark Knopfler, sufletul formaţiei Dire Straits

Mark Knopfler, solist, chitarist, compozitor și producător muzical britanic, s-a născut pe 12 august ...

Carnet cultural. Ce expoziţii putem vizita astăzi

Expoziţii Muzeul de Artă Vizuală - Iubitorii de artă gălăţeni sunt aşteptaţi să viziteze expoz ...

Ce trebuie să ştim despre împerecherea pisicilor

Proprietarii de feline care îşi doresc înmulţirea acestora trebuie să aibă anumite informaţii înaint ...

Hidratarea corectă în timpul lunilor de vară

În sezonul cald, când temperaturile urcă peste 30 de grade, ni se reamintește tot mai des cât de imp ...

Produsele alimentare care trebuie evitate în timpul verii

Vara vine cu mult soare, relaxare și mese în aer liber, dar și cu riscuri alimentare mai mari. Tempe ...

Atenție la alimentele cumpărate în perioadele caniculare!

În contextul temperaturilor extrem de ridicate din ultima perioadă, Comisariatul Județean pentru Pro ...