Teodora Miron

Teodora Miron

5 lei pentru un tuns

Marți, 31 August 2010 03:00 | Publicat în SOCIETATE
La Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor s-a înfiinţat o frizerie. O doamnă, pensionară şi ea, lucrează aici, de când a ieşit pe pensie, în ajutorul colegilor. „Avem mulţi clienţi pentru că e mai ieftin. Un tuns pentru bărbaţi costă doar 5 lei, iar pentru femei  7 lei. Am început să am clienţi fideli”, ne-a spus doamna Florentina (FOTO). ...

Pensionarii învaţă limbi străine

Marți, 31 August 2010 03:00 | Publicat în SOCIETATE
Cei care sunt Membrii Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din Galaţi au diferite facilităţi. Pe lângă faptul că pot pleca în excursii, unele dintre ele subvenţionate, pensionarii au parte chiar şi de cursuri de limbi străine. „Am organizat cursuri de limba engleză, de limba franceză şi germană. Anul trecut am încercat chiar şi cursuri de limba italiană, dar, până la urmă am renunţat la ele, pentru că persoana care venea să predea aici ne-a cerut şi bani. Am rămas ...

Prelungirea contractului de închiriere

Marți, 31 August 2010 03:00 | Publicat în JURIDIC
Doamna Fănica D. ne întreabă în ce condiţii se poate prelungi un contract de închiriere. Domnul notar George Schin ne-a oferit răspunsul pentru cititoarea noastră.Închirierea locuinţei este contractul prin care o persoană, numită locator, se obligă să asigure unei alte persoane, numită locatar (sau chiriaş), folosinţa temporară a unei locuinţe, în schimbul unei sume de bani determinate, numită chirie. Potrivit art. 21 din Legea nr. 114/1996 republicată, „închirierea locu ...

Pistolarul de pe Coşbuc rămâne acasă

Luni, 30 August 2010 03:00 | Publicat în EVENIMENT
Tânărul care, joi dimineaţă, în Galaţi, a tras cu un pistol cu bile de plastic în două persoane aflate la intersecţia străzilor Coşbuc şi Tecuci rămâne acasă. Procurorii au decis că tânărul Daniel S. poate fi judecat în libertate. „Niciuna dintre victime nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. După ce l-au audiat, procurorii au decis să nu îl mai prezinte în faţa instanţei pe Daniel S.. În următoarele 29 de zile, tânărul nu are voie să părăsească localitatea ...

Pensionarii trăiesc din împrumuturi

Sâmbătă, 28 August 2010 03:00 | Publicat în SOCIETATE
* 9.900 de persoane au luat bani cu împrumut în acest an * CAR Galaţi are 42.000 de membri * Zilnic, 80-100 de pensionari solicită ajutor * Toţi cei care au trecut dimineaţa pe strada Domnească au remarcat, fără doar şi poate, forfota de la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CAR). Cu siguranţă unii şi-au pus şi întrebarea ce caută atât de mulţi pensionari cu noaptea în cap la CAR. Ei bine, în urma unei discuţii purtate cu Ionel Hâncu (FOTO 2), preşedintele CAR, am af ...

Autorii pensionari nu plătesc contribuţii

Sâmbătă, 28 August 2010 03:00 | Publicat în JURIDIC
După ce în ultima zi de depunere a declaraţiilor pentru contribuţiile individuale de asigurări sociale, asigurări sociale de sănătate şi asigurări de şomaj, oamenii au stat la cozi pentru a-şi îndeplini obligaţiile impuse de Ordonanţa 58/2010, se naşte o nouă întrebare. Pensionarii care primesc şi drepturi de autor, trebuie să plătească aceste contribuţii? Ei bine, în cazul pensionarilor, este o veste bună. Răspunsul la întrebarea de mai sus este NU! Potrivit art. 2 di ...

Până unde ne suportăm vecinii?

Vineri, 27 August 2010 03:00 | Publicat în SOCIETATE
Domnul Liviu Baltă, care locuieşte pe strada Nicolae Bălcescu, a ajuns la capătul răbdării. Despre problema sa aţi mai citit în „Viaţa liberă”, dar, cu toate acestea, nimeni nu a făcut nimic. Vecinii săi locuiesc într-un apartament al Primăriei. Din septembrie 2005 există o sentinţă definitivă şi irevocabilă, obţinută de cei de la Primăria Galaţi, prin care familia de romi trebuie evacuată din acel apartament.  „Am cheltuit din pensia mea zeci de milioane pentru d ...

Vacanţe cu bani puţini

Vineri, 27 August 2010 03:00 | Publicat în MAGAZIN
E criză, dar mulţi gălăţeni îşi doresc să plece măcar câteva zile din oraşul aglomerat. Dacă vă place aventura, serviciul vă permite să vă luaţi concediu de pe o zi pe alta, atunci intraţi repede pe internet şi procuraţi-vă bilete „last minute” pentru vacanţă.Toate agenţiile din ţară au astfel de oferte, iar preţurile biletelor sunt cu mult mai mici decât în plin sezon sau dacă le-aţi fi cumpărat cu mult timp înainte. Nu vă trebuie decât răbdare să căuta ...

Concerte la Galaţi

Vineri, 27 August 2010 03:00 | Publicat în MAGAZIN
Toate cluburile din Galaţi au invitaţi speciali în acest week-end, care vor mixa muzică bună, spre deliciul doritorilor de distracţie. Ce este nou însă în acest sfârşit de săptămână în oraşul de la Dunăre? Un megaconcert susţinut de îndrăgitul artist Alex Velea (FOTO). După ce a încântat aproape toată ţara, a venit în sfârşit momentul ca Alex să ajungă la Galaţi. Fanii vor fi cu siguranţă pe fază şi nu vor rata concertul artistului lor preferat.După distracţ ...

Cozi, nervi şi ridicat din umeri

Joi, 26 August 2010 03:00 | Publicat în ECONOMIE
Ieri, în ultima zi de depunere a declaraţiilor pentru veniturile din activităţi independente, gălăţenii de bună credinţă au stat la cozi, ca să îşi îndeplinească obligaţiile. Asta în condiţiile în care, ieri la prânz, Ministrul Muncii a afirmat că declaraţiile se pot depune toată săptămâna, fără ca cineva să fie penalizat! Dar, cum paza buna trece primejdia rea, oamenii au preferat să stea la rând pentru a evita plata unei amenzi. La Pensii, aşteptare şi lămurir ...
Pagina 688 din 761

CSU Craiova - Oțelul, meci de totul sau nimic pentru gălățeni

O partidă cât un campionat, așa s-ar putea traduce meciul de joi seară al gălățenilor, în care print ...

Peste 1.500 de profesori cer clemență față de școala românească

Caniculă, două coduri de călduri extreme, ploi și zăpadă. Așa arată traseul parcurs de cadrele didac ...

Concert special susţinut de Alex Jaxx Quartet

Jazz Society Club Galaţi continuă seria evenimentelor sale de referință cu un concert special susțin ...

Copiii de toate vârstele sunt așteptați la teatru în weekend. Ce li s-a pregătit

Teatrul pentru Copii și Tineret ”Gulliver” continuă seria duminicilor cu teatru pentru toate vârstel ...

Echipa gălăţeană ByteForce, favorită în duelul roboților de la Ploiești

Finalul acestei săptămâni, 7-8 februarie, va fi dominat de roboți, care se vor întrece să rezolve sa ...

Instruire în comun a militarilor români și americani, în Poligonul Smârdan

În perioada 29 ianuarie - 4 februarie, militari din cadrul Batalionului 284 Tancuri ”Cuza Vodă” din ...

Se caută tractoriști vorbitori de engleză

Numărul locurilor de muncă vacante declarate de firmele gălățene la Agenția Județeană pentru Ocupare ...

Workshop dedicat arhitecturii tradiționale, la Tulucești

Primăria Tulucești deschide porțile unui dialog esențial despre viitorul satului românesc, invitând ...

Licitație de 480 de milioane de lei, suspendată de o contestație

Pe 29 ianuarie 2026, la ora 15,00, ar fi trebuit să se încheie perioada rezervată pentru depunerea o ...

Consiliul Judeţean Galaţi finalizează proiectul „Renovare energetică a Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Răsvan Angheluță Galați – Corp 1

  COMUNICAT DE PRESĂ ”PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată”                       ...

Kituri medicale tactice de prim-ajutor, obținute de Jandarmeria Galați

Într-un context de securitate tot mai complex, în care misiunile forțelor de ordine implică riscuri ...

Se caută constructor pentru modernizarea Şcolii „Ludovic Cosma”

Pentru consolidarea și eficientizarea energetică a Școlii Gimnaziale „Ludovic Cosma” - corp C1, Prim ...

Poza zilei. Imobil din centrul vechi al Galaţiului, scos la licitaţie

Pentru o mai bună valorificare a bunurilor care aparţin municipiului Galaţi, dar în primul pentru a ...

Bani europeni „drămuiţi” pentru Valea Ţiglinei. Biodiversitatea ne costă mai mult 

Pentru a transforma Valea Țiglinei dintr-un spațiu urban degradat într-o zonă de biodiversitate, edu ...

Costel Fotea: Guvernul caută soluții ca siderurgiștii să-și primească salariile (VIDEO)

O delegație mixtă a conducerii executive a combinatului Liberty Galați și a sindicatului reprezentat ...

Modernizarea Falezei are nevoie de un supervizor

După ce a atribuit, în toamna anului trecut, contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor de ...

Două milioane de ucraineni, dați în urmărire de Ministerul Apărării

La preluarea mandatului, noul ministru al Apărării ucrainene a descris situația din armată ca fiind ...

Al doilea atac rusesc cu o rachetă hipersonică în Ucraina

Armata rusă a lansat în noaptea de joi spre vineri 36 de rachete și 242 de drone asupra Ucrainei, au ...

Ucraina a omologat peste 550 de noi modele de drone

Ministerul ucrainean al Apărării a omologat în anul 2025 peste 1.300 de modele noi de arme și echipa ...

Rusia insistă pentru retragerea Ucrainei din Donbas

Optimismul privind un avans rapid către pace după întrevederea dintre Donald Trump și Volodimir Zele ...

Copilul înjunghiat la joacă de 24 de ori, salvat de medicii gălăţeni

Andrei, copilul de 10 ani din comuna Viziru, județul Brăila, care, la finalul săptămânii trecute, a ...

Echipamente noi pentru secţia de Urologie a Spitalului Judeţean

Secția de Urologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Galați a fost dotată ...

Trei sportivi adolescenți, operați artroscopic în premieră la Galați

O echipă formată din medici specialiști ortopezi, medici rezidenți și doi anesteziști a reușit să re ...

Se caută constructor pentru noi investiţii la Spitalul de Psihiatrie

Primăria municipiului Galați caută constructori care să consolideze şi modernizeze două corpuri de c ...

Leul rămâne cea mai stabilă monedă din regiune

Miercurea aceasta, leul a cunoscut a treia ședință consecutivă de apreciere față de euro și rămâne c ...

Experţii Băncii Mondiale, în vizită de lucru la Galați

Galațiul a devenit centrul unor discuții economice strategice, găzduind recent întâlnirea dintre exp ...

A doua ședință de depreciere pentru euro

Leul a reușit să se aprecieze față de euro în ședința de marți, pe fondul unei reduceri a cererii de ...

Rezervele internaționale ale BNR au trecut de 80 miliarde de euro

La sfârșitul lunii trecute, rezervele valutare ale BNR au urcat la 65,812 miliarde de euro. Aprecier ...

Surpriză în eșalonul secund, CSU Galați - victorie la Iași

În ultima etapă din campionatul masculin de handbal (eșalonul secund), băieții lui Florin Andronic s ...

Voleibaliștii de la CSM Arcada continuă în „Cupa României”

Cu jumătate de an în urmă, când se făceau pregătirile pentru sezonul competițional 2025-2026, conduc ...

Sporting Liești, încă un meci de verificare. Din sportul gălățean

FOTBAL. Sporting Liești va disputa miercuri un nou meci de verificare, întâlnind echipa Dacia Unirea ...

Rebecca Ciocan, al doilea succes. Din sportul gălățean

ATLETISM. Gălățeanca Rebecca Ciocan (legitimată la CSM și antrenată de Nicolae Ciocan) a concurat du ...

Concurs de creație pentru elevii din zona Covurlui

Asociația Grupul de Acțiune Locală (GAL) Covurlui dă startul creativității și îi invită pe copiii și ...

Ofertanți pentru modernizarea celei mai vechi școli publice din Galați

Potrivit datelor din Sistemul Electronic de Achiziții Publice, trei oferte au fost depuse pentru exe ...

Ziua Școlii Nr. 28 Galați - educație, credință și performanță

Școala Gimnazială Nr. 28 Galați a marcat Ziua şcolii printr-o serie de activități educative, cultura ...

Ziua Internațională a Nonviolenței în Școli, marcată de IPJ Galați

Inspectoratul de Poliție Județean Galați a desfășurat, în perioada 27–30 ianuarie, la nivelul întreg ...

Cum a fost petrecerea publică de Revelion 2026 la Galaţi (FOTO & VIDEO)

Mai puţin numeroşi decât în anii trecuţi, sute de gălăţeni au salutat intrarea în 2026 la petrecerea ...

Mii de gălăţeni, la Festivalul de Datini şi Obiceiuri. Emoţie, credinţă şi colinde, la Dunărea de Jos

Cea mai frumoasă colindă a copilăriei noastre, „O, ce veste minunată!”, s-a înălţat din glasurile un ...

Pâinea care adună oamenii în Galați. O poveste despre tradiție, familie și rostul lucrurilor (GALERIE FOTO)

Dimineața începe devreme la MonAmour. Înainte ca orașul să se trezească, nu departe de Baia Comunală ...

Şantier sub lumina proiectoarelor, la Palatul „Simion Gheorghiu” (FOTO)

În lumina proiectoarelor special instalate, pe şantierul Palatului „Simion Gheorghiu” se lucrează şi ...

Galațiul și Cahulul, legate din nou prin cale ferată

Județul Galați se conturează ca un punct esențial în noile planuri de cooperare în domeniul infrastr ...

Articol elogios în „The Guardian” despre un gălățean care a uimit lumea

O colecție de șase discuri în ediție limitată lansată cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la naștere ...

Peripeţiile unui cadou de Crăciun trimis din Ţara Galilor pentru o mamă din Galaţi

Rătăcit între birocraţie şi „cutumele” poştei, darul pe care o gălăţeancă l-a trimis din Ţara Galilo ...

Roaming mai ieftin în Republica Moldova și Ucraina

ANCOM anunță că, de la 1 ianuarie 2026, Republica Moldova și Ucraina se alătură sistemului de tarifa ...

Binecuvântarea ţarinilor la Mănăstirea ”Sf. Trifon” din Şendreni

Întrucât pe 1 februarie a fost pomenit Sfântul Mucenic Trifon, protector al grădinilor şi al livezil ...

Hramul capelei din cadrul Muzeului Eparhial

La praznicul Întâmpinării Domnului, capela din cadrul Muzeului Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii ...

Elevi din 15 licee, la un simpozion dedicat Sfinţilor Trei Ierarhi

În zilele premergătoare Sărbătorii Sfinţilor Trei Ierarhi, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioa ...

Studentă la „Danubius”, prezentatoare de festival

Universitatea Internațională „Danubius” (UID) își confirmă rolul de promotor al culturii și al dialo ...

Cristina Bleandură, mesaj de unitate şi un colind pentru cititorii „Vieţii libere” (VIDEO)

Redacția „Viața liberă” a avut pe 22 decembrie o invitată specială: Cristina Bleandură, solistă și a ...

„Dacă am avea iar premier de la Galaţi sau Brăila, lucrurile s-ar schimba fantastic”. Interviu cu primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu

Despre Galaţi şi dezvoltarea lui, despre banii pentru investiţii şi lucrările afectate, despre locur ...

Ce face Primăria cu datoria de 10 milioane de euro a Combinatului: „Am încercat să fim parte din rezolvare, nu din problemă”

„Primăria municipiului Galaţi a încercat să ajute pe cât de mult a putut și să nu încurce situația d ...

„Cravata galbenă”, un film care aduce oamenii împreună. Premieră de gală la Galați (FOTO)

Luni, 24 noiembrie, de la ora 19,00, are loc la Cinema City Galaţi proiecţia de gală, în prezenţa un ...

Alege să fii voluntar în lupta împotriva cancerului!

Proiectul „Dăruiește din suflet” lansează începând cu 23 februarie 2026 cea de-a doua ediție și este ...

Speranță printre ruine pentru o familie din Braniștea

Primăria comunei Braniștea, în parteneriat cu Instituția Prefectului – Județul Galați, a distribuit ...

O familie din Braniștea rămasă fără casă are nevoie de ajutor

Un scurtcircuit produs de la o priză a făcut ca toată agoniseala de o viață a unei familii să fie di ...

O mare dovadă de generozitate a gălăţenilor, la final de 2025, pentru un copil

Pentru un grup de oameni de bine din Galaţi, 2025 s-a încheiat cu bucuria de a fi putut face o faptă ...

Actorii de la Dramatic citesc împreună cu gălățenii

Pasiunea pentru lectură continuă la Teatrul Dramatic și în această săptămână. Miercuri, 4 februarie ...

Întâlnire cu scriitorul Liviu Chifane, la Viaţa liberă

Consiliul Județean Galați, Biblioteca Județeană „V.A. Urechia”, cotidianul „Viața liberă” și Cenaclu ...

Pictopoezia se întoarce! În (re)vers… Angela Baciu ne invită la trăirea versului

Angela Baciu - "i-am scris lui Brauner un poem", Editura "Cartea Românească", 2025 Trecând peste ...

Carnetul cultural

Expozitii Muzeul de Artă Vizuală - Salonul anual al Filialei Galaţi a Uniunii Artiştilor Plastici d ...

Raport revoltător: Direcția Silvică Galați a făcut cheltuieli de personal peste cifra de afaceri

Direcția Silvică Galați se numără printre structurile din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor – Roms ...

Cum a ajuns noul târg auto… depozit de vechituri (FOTO)

Noul Târg Auto - pentru amenajarea căruia Primăria Galaţi a cheltuit peste 6,9 milioane de lei - a a ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

De ce nu s-a demolat niciun restaurant de pe Faleză. „În cel mai rău caz, ajungem în postura de a-i despăgubi”

După ce a obţinut suspendarea executării dispoziţiei de demolare a construcţiei de pe malul Dunării, ...

Gogomănii, golănii şi ţepe, în Galaţiul anului 2025. Să privim înapoi… şi să luăm aminte!

Bun găsit în Galaţiul gogomăniilor, golăniilor şi al ţepelor pe care - cu sau fără voia noastră - le ...

Memoria comunităţii: Gălăţeni de valoare pe care i-am pierdut în 2025

2025 şi-a luat „tributul” lăsându-ne mai săraci în oameni de valoare. Galațiul a pierdut personalită ...

Gălăţeni care ne-au făcut mândri în 2025

Damaris Lupu - câştigătoare „Românii au talent”, Maia Fluture - finalistă „X Factor”, Seby de la Gal ...

Consiliul Judeţean Galaţi ar putea deveni partener pentru „Via Dobrogeana”

„Via Dobrogeana”, drumul care continuă unirea, pornind din Galați, despre care aţi putut afla din zi ...

S-a stabilit cum se face decontarea voucherelor de vacanță

Guvernul a aprobat normele de decontare a voucherelor de vacanță, relatează Agerpres. Beneficiarii ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Un gălățean a „încheiat” 30 de RCA-uri pentru mașini necunoscute. Fraude cu date personale la asiguratori

Șocul incredibil de a afla că în numele lui au fost încheiate nu una, ci zeci de polițe RCA, pentru ...

Șofer gălățean, condamnat la închisoare pentru beţie la volan

Un gălățean în vârstă de 36 de ani a ajuns după gratii după ce a condus sub influența alcoolului sau ...

Zeci de ani după gratii pentru mama care și-a torturat fetița până la moarte

Curtea de Apel Galați a pronunțat sentința definitivă în unul dintre cele mai șocante cazuri de viol ...

Înalta Curte a ordonat judecarea mușamalizării unui viol în sutană

Zilele acestea, Înalta Curte de Casație și Justiție a pus punct final strategiilor de tergiversare a ...

O comună s-a extins cu 19 hectare în municipiul Galaţi

Comuna Smârdan se extinde teritorial cu 19 hectare preluate din extravilanul municipiului Galaţi. No ...

Amendă de 6.000 de lei pentru deversări ilegale în câmp

Garda de Mediu Galați a aplicat o amendă de 6.000 de lei în urma unui control efectuat în comuna Gri ...

Investiții în iluminat public, apă și canalizare în 25 de localități gălățene

25 de localități din județul Galați vor beneficia, în perioada următoare, de investiții în valoare t ...

Exerciții cu muniție reală în Poligonul Smârdan

Primăria comunei Smârdan a emis o avertizare importantă pentru cetățeni cu privire la desfășurarea u ...

LĂSAȚI CUVINTELE SĂ VINĂ LA MINE! (pentru Petruș Mihail Dimitriu, cititor de VL - Respect!)

Vă rog foarte frumos şi mult, din toată suflarea vă rog: nu bateţi câmpii, nu rupeţi florile, nu că ...

ASTFEL (nu?)

Eu n-am ştiut să mor la timp şi cu folos, m-am fofilat şi am trăit fraudulos, printre mizerii şi ca ...

TRĂSNET (şi paratrăsnet)

Şi fulger, şi tunet... şi-mi dă îndeajuns,/ primesc fără frică, să am de uimire, de foame, de dor,/ ...

SINGUR pe PĂMÂNT (pentru Georgiana și Delia de Jugănaru - La Mulți Ani!)

Ş-acum l-aud... bătea la geam şi mă striga - zicea că-i Singur pe Pământ şi că nu are un loc al lui, ...

”I-e ruşine omenirii să vă zică vouă...!”

N-am nici o îndoială că dumneavoastră, domnilor cititori şi doamnelor cititoare, ştiţi „Satira a III ...

”Dacă există un DUMNEZEU, nu poate fi decât FEMEIE”

Când făptura superbolă/halucinantă a ieşit, ieri, din magazinul doamnei Maria de pe strada Uitării, ...

ALTARUL de pe strada UITĂRII

Din când în când, cam de câteva ori într-o viaţă lungă sau scurtă sau bună sau rea sau grea sau uşoa ...

ÎMBRĂȚIȘAREA NEMĂRGINIRII

Draga mea încă Rătăcitoare prin poghiazurile Deşertăciunii, nu ştiu dacă-ţi mai aduci aminte când şi ...

„Ţara surâsului”, operetă romantică pentru un weekend de neuitat

Duminică, 8 februarie, porțile Teatrului Naţional de Operă şi Operetă "Nae Leonard" se redeschid, pe ...

Vasile Paraschiv (1928-2011). Muncitorul care s-a ridicat împotriva comuniștilor

Disidentul anticomunist Vasile Paraschiv s-a născut pe 3 aprilie 1928, la Ordoreanu, județul Ilfov. ...

Şerban Cantacuzino, prinţul-actor care a cucerit Parisul

Actorul Șerban Cantacuzino s-a născut pe 4 februarie 1941, la București, în familia boierească a Can ...

Remember. Paco Rabanne, o personalitate majoră a modei

Creatorul de modă franco-spaniol Paco Rabanne (pe numele real Francisco Rabaneda Cuervo) s-a născut ...

Cum transformi baia într-un ritual terapeutic

Terapia prin baie, o practică cu rădăcini străvechi, revine în atenția celor care caută soluții natu ...

De ce este indicată combinarea bananelor cu ciocolata

Combinarea ciocolatei cu bananele este excelentă pentru că oferă un amestec gustos și nutritiv: bana ...

Uleiul de eucalipt, aliat natural în prevenirea răcelilor de iarnă

Sezonul rece aduce frecvent răceli și infecții respiratorii, iar uleiul de eucalipt este un remediu ...

Unt de casă, simplu și rapid de preparat

Este atât de simplu să faci unt de casă încât nu vei mai cumpăra niciodată din comerț. În plus, îl p ...