Angela Ribinciuc

Angela Ribinciuc

Ediţia a şaptea, la final. Află care sunt câştigătorii Concursului „Nicolae Mantu”

Miercuri, 05 Iunie 2013 09:00 | Publicat în CULTURA
Cea de-a şaptea ediţie a Concursului Naţional de Arte Vizuale „Nicolae Mantu”, organizat de Centrul Cultural „Dunărea de Jos” şi desfăşurat la sfârşitul săptămânii trecute, la Galaţi, a reunit participanţi din zece judeţe. Juriul, alcătuit din Gheorghe Andreescu, Sergiu Dumitrescu, Nicolae Cărbunaru, Olimpia Ştefan (coordonator proiect) şi Ionuţ Mitrofan, a acordat premii şi menţiuni concurenţilor la următoarele secţiuni: Pictură - Premiul Special, Veronica Miro ...

„Orizonturi matematice”: Constantin Ursu, un reper pentru Galaţi

Marți, 04 Iunie 2013 12:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Amfiteatrul Colegiului Naţional „Vasile Alecsandri” a găzduit, ieri, lansarea volumului „Orizonturi matematice”, o culegere de probleme de matematică pentru olimpiade şi concursuri, semnată de profesorul Constantin Ursu, apărută la Editura Sfântul Ierarh Nicolae. Profesorul Ursu, distins în 2009 cu Diploma de excelenţă pentru întreaga activitate desfăşurată în cadrul Societăţii se Ştiinţe Matematice din România, a însumat tot ce a publicat, de-a lungul timpului, în ...

Profesorul Constantin Ursu - 47 de ani de excelenţă în matematică

Duminică, 02 Iunie 2013 09:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Luni, la ora 13,00, în Amfiteatrul Colegiului Naţional „Vasile Alecsandri”, va avea loc lansarea volumului „Orizonturi matematice”, o culegere de probleme de matematică pentru olimpiade şi concursuri, semnată de profesorul Constantin Ursu, apărută la Editura Sfântul Ierarh Nicolae din Brăila. Pe 2 iunie, profesorul Ursu împlineşte 70 de ani şi a vrut, cu acest prilej, să însumeze tot ce a publicat, de-a lungul timpului, în reviste de specialitate. De 47 de ani la catedră ...

Astăzi e ziua lor: Miracolul copiilor obişnuiţi

Sâmbătă, 01 Iunie 2013 06:00 | Publicat în SOCIETATE
„Zborul este atunci când crezi că eşti pasăre, închizi ochii şi ajungi unde vrei” Copilăria este tărâmul unde totul e posibil, unde imaginaţia şi creativitatea nu au limite. Copiii sunt surse inepuizabile de mirare pentru noi, adulţii, care ne pierdem, odată cu anii, prospeţimea minţii, bucuria de a pune întrebări neaşteptate şi puterea de a găsi răspunsuri spontane. Astăzi, de ziua lor, vă oferim spre delectare câteva citate din minţile minunate ale copiilor, pe ...

Campanie VL "Monumentele Galaţiului": „Avântul” se dărâmă, „Progresul” rezistă eroic

Sâmbătă, 01 Iunie 2013 00:00 | Publicat în SOCIETATE
În cadrul campaniei de susţinere a monumentelor Galaţiului, ne oprim astăzi la două coloane monumentale, intitulate „Avântul” şi respectiv „Progresul”. „Ambele lucrări sunt monumente de for public, deoarece au caracter decorativ şi sunt amplasate în spaţii publice”, ne spune consilierul Marius Mitrof, de la Direcţia pentru Cultură şi Patrimoniu. „Fiind pe domeniul public sau privat al municipiului Galaţi, ele se află în administrarea Primăriei Galaţi, care, potri ...

Cei mici se îmbracă în personajul preferat, sâmbătă, la Biblioteca „V. A.Urechia”

Vineri, 31 Mai 2013 14:00 | Publicat în MAGAZIN
Secţia pentru Copii din cadrul Bibliotecii Judeţene „V. A. Urechia“ organizează cea de-a XXXIII-a ediţie a Zilelor Cărţii pentru Copii, în perioada 1-7 iunie. Cei mici sunt aşteptaţi sâmbătă, de ziua lor, începând cu ora 9,00, la sediul central al Bibliotecii, la renumitul concurs de personaje - Carnavalul Cărţii. După deschiderea oficială, la 9,15 începe Parada costumelor personajelor de basm pentru micuţii de 3-7 ani; apoi, de la ora 11,00, vine rândul celor de 8-14 an ...

Festivalul Muzical „Leonard”: Simfonia Globalis – în primă audiţie

Vineri, 31 Mai 2013 08:00 | Publicat în CULTURA
Fantezie muzicală, concert simfonic, operetă şi operă Cea de-a zecea ediţie a Festivalului Muzical Internaţional “Leonard” continuă la Galaţi, la Teatrul liric, până pe 14 iunie, având-o preşedintă de onoare pe soprana Leontina Văduva şi director de festival pe Teodor Niţă. Sâmbătă, 1 iunie, de la ora 19,00, vor urca pe scenă artiştii gălăţeni, cu spectacolul „Cabaret”, fantezie muzicală de Bogdan Drăgulescu, sub conducerea muzicală a lui Nicolae Mantu. Sol ...

Astăzi şi mâine, sărbătoarea copiiilor de pretutindeni

Vineri, 31 Mai 2013 04:00 | Publicat în CULTURA
În Japonia, copiii au trei zile de sărbătoare pe an. Una numai pentru fetiţe, alta numai pentru băieţi şi o a treia pentru toţi copiii. La noi, anul acesta, Ziua Copilului va fi sărbătorită atât astăzi cât şi mâine, prin spectacole dedicate celei mai frumoase vârste. Spectacol la Casa Sindicatelor Astăzi, începând cu ora 16,30, la Casa de Cultură a Sindicatelor, va fi prezentat spectacolul intitulat „De ziua ta, copile!” (ediţia a IV-a), în regia Andreei Ignat - inst ...

Academicianul Teodor Dima, Doctor Honoris Causa la Universitatea „Dunărea de Jos”

Vineri, 31 Mai 2013 06:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Ieri, în Sala Senatului Universităţii „Dunărea de Jos” au fost prezenţi trei oaspeţi de onoare, toţi trei academicieni: Teodor Dima, Alexandru Surdu şi Alexandru Boboc. Primul - pentru a primi titlul academic de Doctor Honoris Causa al Universităţii „Dunărea de Jos”, iar ceilalţi doi pentru a susţine laudatio, alături de prorectorul Anca Gâţă, profesorii Victor Voicu şi Ivan Ivlampie, şi de preotul Lucian Petroaia, reprezentantul Arhiepiscopiei Dunării de Jos. Prof.u ...

Gălăţeanul Alexandru Jula, preşedintele Asociaţiei Artiştilor Seniori

Joi, 30 Mai 2013 00:00 | Publicat în CULTURA
Marţi seara, iubitorii muzicii uşoare din Galaţi au putut vedea, la Casa de Cultură a Sindicatelor, un spectacol de suflet, intitulat „Primăvara şlagărelor”, în cadrul căruia Mirabela Dauer, Alexandru Jula, Raoul, Alexandra Canareica şi Maria Crăciun, au făcut sala să vibreze. Evenimentul a fost organizat de Fundaţia Culturală „Nae Leonard” şi prezentat de Octavian Ursulescu. Cu acest prilej s-au pus bazele Asociaţiei Artiştilor Seniori din România, al cărei preşedin ...
Pagina 38 din 118

Dezinsecţie aeriană şi la sol, în municipiul Galaţi

Primăria Galați anunţă o nouă etapă a dezinsecţiei, în perioada 21 - 24 mai 2025, prin intermediul S ...

Galaţiul, sub Cod galben de vânt şi instabilitate atmosferică

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare Cod galben valabilă până la ora 21.00. ...

Menţiune la Olimpiada Națională de Religie a seminariştilor

Olimpiada Națională de Religie pentru Seminarii și Licee Teologice Ortodoxe, clasele a IX-a - a XII- ...

Târg de joburi și stagii pentru studenți și absolvenți

Miercuri, 21 mai 2025, studenții și absolvenții Universității „Dunărea de Jos” din Galați (UDJG) au ...

Poza zilei. Comoara din mijlocul străzii

Nu ştim cui i-o fi scăpat grăsuna din imagine, dar cu siguranţă era un om cu dare de mână de prin zo ...

Gălățenii, „olimpici” la prezență la urne

Gălăţenii, mai mulţi la vot decât în ultimii cinci ani! Potrivit datelor centralizate în timp real, ...

UPDATE: Incendiu cu degajări mari de fum la Şendreni. Focul, pus intenționat, a ars o mie de anvelope (video)

UPDATE: ora 19,44. Violentul incendiu de la Șendreni, cu impact major asupra mediului înconjurător, ...

UPDATE: Explozie în poligonul Smârdan. Un cioban a fost rănit

UPDATE: Potrivit unui comunicat al MApN, bărbatul rănit în explozia din poligonul de la Smârdan este ...

UPDATE. Cum au votat gălăţenii la alegerile prezidenţiale din 18 mai

Faţă de primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2025, gălăţenii nu doar că au participat în număr ...

Ce a pățit un gălățean care a făcut campanie la ușa secției, în ziua votului

Un alegător din Frumușița a fost la mai puțin de un pas să rămână lefter după ce s-a apucat să-și pr ...

Alarmă falsă la o secţie de votare din Oancea

Președintele unei secții de votare din localitatea Oancea, judeţul Galați, a sesizat Poliția, prin a ...

Gălăţenii, între vot pentru viitorul ţării şi fuga de dialog

La Secţia de votare nr. 37, în jurul prânzului era linişte, însă membrii secţiei spuneau că s-a vota ...

Cel mai mare atac rusesc de la începutul războiului

Cel mai mare atac cu drone de la începerea războiului a avut loc duminică, au declarat autoritățile ...

Zelenski, de la Istanbul, către Putin: „Sunt aici”

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a transmis din Turcia, unde se află pentru negocieri de p ...

Vladimir Putin propune negocieri directe cu Ucraina. Răspuns la ultimatumul occidental

Președintele rus Vladimir Putin a propus duminică, într-o neobișnuită apariție de noapte la Kremlin, ...

Tribunal special în Ucraina, pentru crimele de război ruseşti

Miniștrii de Externe din așa-numitul „Grup Central” format din cel puțin 37 de țări au semnat „Decla ...

Tratament modern pentru tulburarea depresivă majoră, la Spitalul de Psihiatrie din Galați

Începând din luna septembrie 2024, în cadrul Spitalului de Psihiatrie „Elena Doamna” din Galați se d ...

Costuri în creștere pentru tratamentul gălăţenilor cu diabet

Cheltuielile din cadrul Programului Național de Diabet Zaharat au crescut în 2024 cu 12% față de anu ...

Alergarea în aer liber - beneficii pentru corp și minte

Alergarea în aer liber revigorează atât corpul, cât și mintea. Beneficiile acestei activități sunt n ...

Medicamentele oncologice s-au scumpit cu 23%

Un raport recent al Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Galați evidențiază o creștere sem ...

Leul are o poziție precară din cauza tensiunilor politice

Banca Națională a reușit să reducă ieșirile din piața locală și a temperat deprecierea leului. Pentr ...

Fondurile europene, cheia următorilor ani pentru economia României

Fondurile europene sunt cheie pentru economia României, în următorii doi-trei ani, existând riscul d ...

Indicii ROBOR au revenit pe creștere, înainte de alegeri

La începutul săptămânii viitoare vom afla care va fi drumul României pentru următorii ani - în Uniun ...

Salariul mediu net a crescut în România la 5.691 de lei

Conform datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS), în luna martie 2025 s-a înregi ...

Locul 5 la volei cadeți. Din sportul gălățean

VOLEI. Orașul Suceava a găzduit meciurile turneului final al Campionatului Național pentru cadeți (U ...

Unirea Braniștea - la barajul de promovare, Sporting Liești - sancționată de FRF

S-a tras cortina peste competiția echipelor de fotbal din Liga a III-a, în care județul Galați a avu ...

Sezon fără înfrângere pentru echipa gălăţeană de rugby

RUGBY. Echipa CSM Galaţi a încheiat sezonul regulat de rugby fără înfrângere. Ultimul meci a avut lo ...

Oțelul, clasare pe locul 8 şi gânduri pentru următorul sezon

Gruparea gălățeană a încheiat mai mult decât onorabil ediția 2024-2025 a Superligii, clasându-se pe ...

Facultatea de Inginerie mobilizează tinerii pentru un mediu curat

Facultatea de Inginerie și, implicit, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați se alătură inițiativ ...

Premiu special pentru o elevă din Galați, la Olimpiada interdisciplinară „Științele Pământului”

Etapa națională a Olimpiadei interdisciplinare „Științele Pământului”, desfăşurată la Brașov, i-a ad ...

Studenții de la Jurnalism, în vizită la Viața liberă

Pentru orice student la Jurnalism, vizita într-o redacţie este un adevărat privilegiu. Aşa am simţit ...

Aur și argint pentru elevii gălăţeni, la Olimpiada Națională de Informatică Aplicată

Participarea la Olimpiada Națională de Informatică Aplicată „AcadNet” le-a adus membrilor lotului ca ...

Galaţiul de Lumină a mărturisit: „Hristos a Înviat!”– „Adevărat a Înviat!” (FOTO şi VIDEO)

Mai luminat ca în această noapte n-a fost de multă vreme Galaţiul. Luminat de miile de lumânări şi c ...

Oraș cu pretenții, dar fără WC-uri. Modern pe hârtie, primitiv la ”nevoie”

Galațiul, un oraș care se mândrește cu spitale digitale, pubele inteligente și chiar cu tehnologii i ...

Magnolii înflorite și pavaj spart. Centrul Galațiului, din nou în șantier (FOTO)

Cu siguranță merită să admirați magnoliile înflorite din zona Spicu - Romarta! Doar că va trebui să ...

Sakura de Războieni se întoarce, exact la timp pentru o plimbare de weekend (FOTO)

Pe strada Războieni din Galaţi, primăvara şi-a intrat în drepturi, iar frumoşii pruni ornamentali, p ...

Votul românilor din diaspora începe joi seară

Joi seară, 15 mai, se deschid primele secții de votare pentru românii din diaspora, începând cu ora ...

Gălăţean condamnat adus din Italia

Poliția Română a adus în țară, în această săptămână, cinci persoane pe numele cărora au fost emise m ...

35 de ani de la ”Podul de flori” al reîntregirii naţionale

Acum 35 de ani, pe 6 mai 1990, o pagină emoționantă se scria în istoria românilor de pe ambele malur ...

Elena Alistar, prima femeie deputat în Sfatul Țării din Basarabia

„Din Basarabia vă scriu, Dulci frați de dincolo de Prut. Vă scriu cum pot și prea târziu, Mi-e dor ...

Încep licitaţiile pentru locuri de parcare

Începând de luni 19 mai, ora 8,30 şi până pe 23 mai, ora 11,00, vor avea loc sesiunile de licitație ...

Arhiepiscopia îndeamnă la solidaritate cu persoanele afectate grav de un incendiu

În seara zilei de 9 mai 2025, un incendiu de proporţii a afectat un condominiu format din opt locuin ...

Au nevoie de ajutorul comunităţii gălăţene, după ce le-a ars casa

Doi copii mici împreună cu părinții lor au rămas pe drumuri după ce casa le-a fost distrusă de incen ...

O gălățeancă stabilită în Germania, ajutată de comunitate şi de cadrele medicale la Galaţi

O femeie originară din Galați, stabilită de mulți ani în Germania, a avut parte de o experiență neaș ...

Rareș Neculau, olimpicul de aur la informatică: „Oricine îşi depăşeşte limitele este un campion”

Medaliat cu aur la Olimpiada Națională de Informatică din acest an, Rareș Andrei Neculau, elev în cl ...

Teatrul „Nae Leonard”, invitat să susțină un concert de gală în Lagună. Interviu cu prof. univ. dr. Cristian Luca, directorul ICR Veneția

Aflându-se în importanta poziţie de director al Institutului Cultural Român (ICR) din Veneţia, prof. ...

SPOT ON la „Viața liberă”: actrița Oana Mogoș - dovada că în Vadul Ungurului se naște succesul (VIDEO)

Nominalizată la Premiile UNITER 2025 pentru cea mai bună actriță în rol principal, Oana Mogoș a fost ...

Monica Măciuceanu, ProFa care dă VOCES Galațiului. „Hodorock Pop Song Simfonic” (VIDEO)

Datorită ei, vocile copiilor și ale tinerilor din Galați răsună spectaculos de fiecare dată. Și nu d ...

Două familii cu 11 membri, fără acoperiș de Paște. Pompierii i-au salvat și au strâns bani (FOTO)

Drama prin care trec cele două familii din Galați, lovite crunt de pierderea caselor la începutul să ...

O familie din Galați s-a trezit cu casa în cap după o explozie în vecini

Un început mai negru nu putea avea Săptămâna Mare pentru o familie din Galați, care luni, 14 aprilie ...

În lupta cu cancerul, Gheorghiță are din nou nevoie de noi

Șerban Gheorghiță, gălățeanul bolnav de cancer pentru care „Viața liberă” a făcut apel la ajutorul c ...

Gălățenii se unesc să-l scoată pe Nicu din infernul Lyme. Cum poate fi ajutat (FOTO)

Nicu Stănescu nu este doar gălățean, este un artist și un om extraordinar, care de trei ani se află ...

Cine sunt marii câștigători ai Festivalului „Gulliver” 2025 (FOTO)

Copiii! Evident, acesta ar fi răspunsul corect la întrebarea din titlu! Şi, desigur, adulţii care n- ...

Artiştii plastici din Buzău prezintă „Metamorfoze vizuale” la Galaţi

Galeriile de Artă „Nicolae Mantu” găzduiesc în aceste zile expoziția „Metamorfoze vizuale” a Filiale ...

Carnet cultural gălăţean 16 mai

Expoziții Muzeul de Artă Vizuală - Expoziţia "Roşu. Monocrom" - o selecţie din afişele din patrimon ...

În care ceva se termină şi altceva începe. Cenaclul „Noduri şi Semne”

Săptămâna trecută, colegii din Cenaclul „Noduri şi Semne” ne-am deplasat pe malul Prutului, în satul ...

Defrișări pe malul Dunării, la Galați. O lucrare cu multe semne de întrebare și controverse (FOTO)

Poate că nu este cel mai inspirat titlu pe care le-am fi putut găsi, dar reflectă cel mai bine reali ...

Ancheta accidentului mortal din Gara Galați, finalizată după doi ani de la tragedie

La aproape doi ani de când a avut loc accidentul feroviar din Gara CFR Galați, în urma căruia ceferi ...

Cum s-a jucat „alba-neagra” cu borduri, pe strada Domnească. Odiseea granitului istoric din centrul orașului (FOTO)

Mai întâi s-au scos bordurile vechi, din granit, și s-au montat altele noi, din compozit. Apoi au fo ...

Blocuri de 10 etaje și un hotel, aprobate în Țiglina II. Planuri urbanistice votate pe repede înainte (FOTO)

Planurile urbanistice zonale pentru construcția unui hotel și a unor blocuri de zece etaje în Țiglin ...

Galaţiul se împrumută iarăşi la Exim Banca Românească: 150 de milioane de lei pentru 30 de investiţii

Cu 16 voturi favorabile, aleşii locali l-au împuternicit pe primarul Ionuţ Pucheanu să negocieze și ...

Cine a reprezentat Galaţiul în străinătate şi cu ce scop. Deplasări externe la Primăria Galaţi, în 2024

Franţa, Italia, Spania, Polonia, Turcia, Marea Britanie, Bulgaria, Austria, Olanda, Grecia, Croaţia, ...

Companiile la care a tras banul public în 2024. TOP 10 al marilor câștigătoare de contracte cu Primăria Galaţi

Tramvaie noi, autobuze electrice noi, mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale pentru u ...

Gafe, gogomănii, golănii şi ţepe, în Galaţiul anului 2024 (FOTO)

Am avut de toate pe parcursul anului 2024: gafe, gogomănii, golănii, țepe…! Ca la fiecare început de ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

O funcționară din spital a ajuns în pușcărie pentru că ”vindea” slujbe

Curtea de Apel Galați a dat verdictul final în cazul unui dosar de corupție în centrul căruia s-a af ...

Samsar-recidivist, reținut pentru înșelăciuni cu mașini de lux

Un infractor cu state vechi, care a făcut ”carieră” din păcălirea oamenilor de bună-credință, a fost ...

Acuzații grave privind un pericol public lăsat liber. Cum a devenit ucigaș un hoț periculos și tolerat

Ancheta în cazul crimei care a îngrozit comunitatea din Băleni la începutul lunii martie ar putea lu ...

Captură de țigări de la contrabandiști aflați în vizorul poliției

Trei gălățeni, o femeie și doi bărbați, au fost vizitați de poliție după ce autoritățile i-au luat î ...

Școala din Pechea, redeschisă după inundaţiile din septembrie

După luni de așteptare, elevii de la Școala Gimnazială Nr. 2 „Alexandru Moruzi” din Pechea pot, în s ...

Prima pădure cu bani europeni, în judeţul Galaţi

Nu mai puţin de 9.983.527 de lei fără TVA reprezintă valoarea contractului pe care Consiliul Judeţea ...

Se construieşte un pod nou peste pârâul Suhurlui

Un pod rutier nou, proiectat să reziste inclusiv la viiturile cauzate de fenomenele meteo extreme, s ...

Deplasări de coloane militare spre poligonul de la Smârdan

Conform unui comunicat al Minsterului Apărării Naţionale, până pe 23 mai se desfăşoară deplasări de ...

DEMULT APROPIAT (la mormântul poetului Corneliu Antoniu - Respect)

Ziceai că Moartea-i floare la ureche,atunci, într-un demult apropiat,când ne uitam la nouri, peste f ...

Din colecția ”Cele mai frumoase poezii rămase tablou” LAMURĂ (mic... tratat de linişte)

Ce simplă e înfrângerea în toate:/ văd şi aud că nu mai am nimic,şi nu mai socotesc una şi alta,/ nu ...

SOMAŢIE (mic... tratat de Păcăleală)

Dacă nici nu eram, ce PĂCAT am făcut, de m-ai dat la OSÂNDĂ? Nu ai minte, nici suflet, eşti crud, n ...

ASTĂZI (la mormântul tuturor Mamelor din lume)

Astăzi începe nemurirea mameiîn ceruri, în icoane şi-n cuvinte -timpul stă-n ceas, pogoară din secun ...

INEFABILUL PROFESIONIST (VIII)

Cică după aceste alegeri va să avem de toate! Mai ales boi! Mai ales cimitire! Şi gratis-gratis lemn ...

INEFABILUL PROFESIONIST (VII)

Ieșim! Plecăm! Mergem! Brusc, domnul A. Ghiuţă se oprește și începe să se întreacă pe Sine! Porneşte ...

INEFABILULPROFESIONIST (VI)

A. Ghiuţă deschide uşa cubului şi iese! Ies şi eu! Iese şi Mutelcă! Tocmai când să deschidem şi uşa ...

INEFABILUL PROFESIONIST (V)

Da! cu cât te îndepărtezi mai mult de mine, cu atât mai mult crezi că-s viu, din ce în ce mai viu, v ...

Remember. Mariana Cioromila (1952-2022)

Mezzosoprana Mariana Cioromila s-a născut pe 18 ianuarie 1952, la Satu Mare. A studiat muzica la Li ...

Cariere. James Gosling, fondatorul limbajului de programare Java

Informaticianul canadian James Gosling s-a născut pe 19 mai 1955, la Calgary, Alberta. A fost întot ...

Sufleu de ciocolată aerată

Ingrediente pentru șase porții:blat: 60 grame ciocolată, 5 linguri unt, făină albă, zahăr, sare, 1 c ...

Trandafirii de mai - aromă și leac din inima naturii

De secole, trandafirul, în special minunatul trandafir de mai (Rosa centifolia), a fost admirat nu d ...

De ce unii câini mănâncă întruna. Şcoala iubitorilor de animale

Una dintre problemele cu care se confruntă iubitorii de câini este apetitul de nestăvilit al acestor ...

Remedii pentru alergiile de primăvară

Primăvara aduce flori, soare și… strănuturi. Pentru cei sensibili la polen, sezonul renașterii natu ...

Atenţie la plimbările prin vegetaţia înaltă! Cum protejăm câinii şi pisicile de căpuşe

Primăvara este o perioadă de plecare și reînnoire, nu numai pentru noi, oamenii, ci și pentru animal ...

Tehnici simple pentru o minte mai clară

Minte ordonată, viață liniștită. Așa cum facem curățenie acasă, este vital să ne îngrijim și de „igi ...