Elena Govaert

Elena Govaert

Complexul Muzeal ”Răsvan Angheluţă” introduce tarife noi

Marți, 30 Aprilie 2019 00:00 | Publicat în SOCIETATE
Potrivit unei recente hotărâri a Consiliului Județean, Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii “Răsvan Angheluţă” Galaţi a pus în aplicare tarife noi pentru serviciile oferite. Potrivit raportului de specialitate care a stat la baza solicitării de către Complexul Muzeal de a i se aproba în ședința de CJ noile tarife, modificarea a fost necesară în urma auditului desfășurat anul trecut în instituție. Conform Raportului de audit nr. 25.246/12.10.2018, invocat de Complexul ...

PERICOL! Un trotuar din Galaţi le dă bătăi de cap pietonilor

Vineri, 26 Aprilie 2019 00:02 | Publicat în SOCIETATE
Numărul gălăţenilor care aplică şi practică spiritul civic nu este suficient, fapt demonstrat şi în cartierul Ţiglina II. Există, între Biserica "Înălţarea Domnului" şi grădinile aferente blocurilor E6 şi E7, un trotuar, acel spaţiu public destinat exclusiv pietonilor, la care râvnesc, din păcate, foarte mulţi şoferi. Motivul ar fi acela de a alege varianta cea mai scurtă pentru a ajunge pe strada Constructorilor. Cele două, trei minute de aventură, în care tabăra adv ...

Igienizare pe malul tulcean al Dunării

Miercuri, 24 Aprilie 2019 00:00 | Publicat în SOCIETATE
O acţiune de ecologizare a malului tulcean al Dunării a fost organizată de Clubul Nautic Monaco, cu sprijinul Primăriei comunei Vânători, semn ca interesul gălăţenilor pentru igienizarea unei zone cu potenţial de relaxare şi agrement este ridicat. Înarmaţi cu saci menajeri, cu mănuşi de protecţie şi cu dorinţă de a contribui la calitatea mediului înconjurător, 16 voluntari, printre care şi copii, au strâns mormane de gunoaie, în special capace, pungi de plastic şi pet-u ...

Acţiune de ecologizare pe malul tulcean al Dunării

Marți, 23 Aprilie 2019 00:00 | Publicat în EVENIMENT
Sâmbătă, 20 aprilie, asociaţia "Imbold" Galaţi, cu sprijinul primăriei comunei I.C. Bratianu, a organizat o acţiune de ecologizare pe malul tulcean al Dunării. Zona era împânzită de deşeuri menajere şi asimilabile, lăsate în urmă de către oamenii neprietenoşi cu mediul, care obişnuiesc sa facă acolo grătare, dar nu şi să strângă gunoaiele generate. Voluntarii, printre care şi copii, dotaţi cu mănuşi, saci menajeri şi simţ civic, au curăţat întreaga zonă în dec ...

Ziua Pământului

Luni, 22 Aprilie 2019 14:00 | Publicat în EVENIMENT
Ziua Pământului este sărbătorită la nivel internaţional, în fiecare an, la data de 22 aprilie, ca expresie comună a dorinţei tuturor de a construi o societate stabilă, pentru un viitor curat şi sănătos. Scopul este acela de a îndemna oamenii la acţiune şi de a-i provoca să îşi schimbe comportamentul cu privire la natură şi la mediul înconjurător, astfel încât problematica ecologică să devină parte integrantă a educaţiei şi culturii. Google marchează evenimentul ...

Fără chiştoace în Grădina Publică, voluntariat pentru ecologizare

Luni, 22 Aprilie 2019 11:00 | Publicat în SOCIETATE
Sâmbătă, 20 aprilie, în Grădina Publică a avut loc o acţiune de ecologizare, organizată de Grow up Galați, în vederea informării şi conştientizării populaţiei cu privire la efectele nocive ale mucurilor de ţigară asupra mediului înconjurător. Timp de două ore, treizeci de voluntarii au strâns în sticle de plastic folosite, mucurile de ţigară de pe alei, din spatele băncilor, din spaţiul verde, din rosturile dintre dale, precum şi din parcul cu nisip al copiilor. Mucur ...

Criza aliniamentelor stradale verzi la Galaţi

Luni, 22 Aprilie 2019 00:01 | Publicat în SOCIETATE
Ne-am dori şi noi să avem, la Galaţi, copaci pe marginea trotuarelor, adică să avem aliniamente stradale verzi, care să ne protejeze de soare, să reducă noxele provenite din gazele de eşapament şi să creeze confort pietonilor. Din păcate însă, în foarte multe dintre cartiere, copacii de marginea trotuarelor lipsesc pe porţiuni mari. În foarte multe locuri, spaţiul verde s-a transformat într-o parcare secundară, noroioasă sau prăfoasă, în funcţie de anotimp, pentru autotu ...

PNL Galați cere demisia conducerii Transurb S.A.

Vineri, 19 Aprilie 2019 18:19 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
În urma deciziei luate de către Judecătorii Tribunalului Galaţi, aceea de a suspenda hotărârea Consilului Local prin care se modifica organigrama companiei publice de transport, PNL Galați cere demisia conducerii societăţii Transurb S.A. Galaţi, condamnând atitudinea abuzivă şi discreţionară în repartizarea posturilor de muncă. Consilierii locali Onuț Atanasiu și Alexandru Șerban au atras, de asemenea, atenţia, într-o conferință de presă, asupra lipsei de profesionalism ...

Cât ne costă masa de Florii?

Joi, 18 Aprilie 2019 09:30 | Publicat în SOCIETATE
A opta ediţie a Festivalului Scrumbiei Dunărene ne va întâmpina cu multe preparate de peşte, dar şi cu frig, astfel încât, marele ospăţ pescăresc va avea, cel mai probabil, de suferit. Pentru cei care vor, totuşi, să marcheze evenimentul acasă, cu o plachie la cuptor, un peşte la grătar sau prăjit, o saramură asezonată cu pătrunjel verde, un borş pescăresc cu mămăliguţă sau o scrumbie cu lămâie, am cutreierat pescăriile în lung şi lat, şi iată ce am aflat. În Pi ...

Problema câinilor fără stăpân, dezbătută la Galaţi

Marți, 16 Aprilie 2019 16:36 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Marţi, 16 aprilie, la sediul Primăriei Galaţi, a avut loc primul workshop pe tema protecţiei şi gestionării câinilor fără stăpân din municipiul Galaţi, organizat de Animal Society - FOUR PAWS, în colaborare cu Primăria Galaţi şi Serviciul Public Ecosal. La întâlnire au participat aproximativ douăzeci de lideri ai comunităţii locale, care au abordat această problemă în mod responsabil, în vederea găsirii unor soluţii durabile şi eficiente în ceea ce priveşte abandona ...
Pagina 32 din 37

Concert special susţinut de Alex Jaxx Quartet

Jazz Society Club Galaţi continuă seria evenimentelor sale de referință cu un concert special susțin ...

Copiii de toate vârstele sunt așteptați la teatru în weekend. Ce li s-a pregătit

Teatrul pentru Copii și Tineret ”Gulliver” continuă seria duminicilor cu teatru pentru toate vârstel ...

Când ar trebui să fie gata parcarea etajată din Micro 21

Vestea bună este că la construcţia parcării supraterane din Micro 21, zona blocurilor L6-D7-D8, se l ...

„Meseria ta merită stabilitate și respect” - Atelier online gratuit DB Work despre munca în Olanda

Costul vieții a crescut vizibil în ultimii ani, iar cheltuielile zilnice apasă tot mai mult pe buget ...

Se caută tractoriști vorbitori de engleză

Numărul locurilor de muncă vacante declarate de firmele gălățene la Agenția Județeană pentru Ocupare ...

Workshop dedicat arhitecturii tradiționale, la Tulucești

Primăria Tulucești deschide porțile unui dialog esențial despre viitorul satului românesc, invitând ...

Zboruri militare de antrenament în toată ţara

Aeronave ale Forțelor Aeriene Române, din Germania și Statele Unite ale Americii vor efectua, până p ...

Gălățeancă de 25 de ani încarcerată pentru furt

O gălățeanca în vârstă de 25 de ani a ajuns în spatele gratiilor pentru furt calificat. Pe numele t ...

Licitație de 480 de milioane de lei, suspendată de o contestație

Pe 29 ianuarie 2026, la ora 15,00, ar fi trebuit să se încheie perioada rezervată pentru depunerea o ...

Consiliul Judeţean Galaţi finalizează proiectul „Renovare energetică a Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Răsvan Angheluță Galați – Corp 1

  COMUNICAT DE PRESĂ ”PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată”                       ...

Kituri medicale tactice de prim-ajutor, obținute de Jandarmeria Galați

Într-un context de securitate tot mai complex, în care misiunile forțelor de ordine implică riscuri ...

Se caută constructor pentru modernizarea Şcolii „Ludovic Cosma”

Pentru consolidarea și eficientizarea energetică a Școlii Gimnaziale „Ludovic Cosma” - corp C1, Prim ...

Poza zilei. Imobil din centrul vechi al Galaţiului, scos la licitaţie

Pentru o mai bună valorificare a bunurilor care aparţin municipiului Galaţi, dar în primul pentru a ...

Bani europeni „drămuiţi” pentru Valea Ţiglinei. Biodiversitatea ne costă mai mult 

Pentru a transforma Valea Țiglinei dintr-un spațiu urban degradat într-o zonă de biodiversitate, edu ...

Costel Fotea: Guvernul caută soluții ca siderurgiștii să-și primească salariile (VIDEO)

O delegație mixtă a conducerii executive a combinatului Liberty Galați și a sindicatului reprezentat ...

Modernizarea Falezei are nevoie de un supervizor

După ce a atribuit, în toamna anului trecut, contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor de ...

Două milioane de ucraineni, dați în urmărire de Ministerul Apărării

La preluarea mandatului, noul ministru al Apărării ucrainene a descris situația din armată ca fiind ...

Al doilea atac rusesc cu o rachetă hipersonică în Ucraina

Armata rusă a lansat în noaptea de joi spre vineri 36 de rachete și 242 de drone asupra Ucrainei, au ...

Ucraina a omologat peste 550 de noi modele de drone

Ministerul ucrainean al Apărării a omologat în anul 2025 peste 1.300 de modele noi de arme și echipa ...

Rusia insistă pentru retragerea Ucrainei din Donbas

Optimismul privind un avans rapid către pace după întrevederea dintre Donald Trump și Volodimir Zele ...

Copilul înjunghiat la joacă de 24 de ori, salvat de medicii gălăţeni

Andrei, copilul de 10 ani din comuna Viziru, județul Brăila, care, la finalul săptămânii trecute, a ...

Echipamente noi pentru secţia de Urologie a Spitalului Judeţean

Secția de Urologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Galați a fost dotată ...

Trei sportivi adolescenți, operați artroscopic în premieră la Galați

O echipă formată din medici specialiști ortopezi, medici rezidenți și doi anesteziști a reușit să re ...

Se caută constructor pentru noi investiţii la Spitalul de Psihiatrie

Primăria municipiului Galați caută constructori care să consolideze şi modernizeze două corpuri de c ...

A doua ședință de depreciere pentru euro

Leul a reușit să se aprecieze față de euro în ședința de marți, pe fondul unei reduceri a cererii de ...

Rezervele internaționale ale BNR au trecut de 80 miliarde de euro

La sfârșitul lunii trecute, rezervele valutare ale BNR au urcat la 65,812 miliarde de euro. Aprecier ...

Analiza financiară a săptămânii. Ianuarie a fost o lună „roșie pentru leu

Leul a avut o evoluție depreciativă față de principalele monede. Excepție a făcut dolarul american c ...

Liberty și odiseea contractelor pentru energie. Din furnizor în furnizor, pentru menţinerea în reţea

Pe 30 ianuarie, vineri, la miezul nopții, a expirat contractul de furnizare a energiei electrice din ...

Voleibaliștii de la CSM Arcada continuă în „Cupa României”

Cu jumătate de an în urmă, când se făceau pregătirile pentru sezonul competițional 2025-2026, conduc ...

Sporting Liești, încă un meci de verificare. Din sportul gălățean

FOTBAL. Sporting Liești va disputa miercuri un nou meci de verificare, întâlnind echipa Dacia Unirea ...

Rebecca Ciocan, al doilea succes. Din sportul gălățean

ATLETISM. Gălățeanca Rebecca Ciocan (legitimată la CSM și antrenată de Nicolae Ciocan) a concurat du ...

A înghețat și tabela: FC Botoșani - Oțelul 0-0

Partida din încheierea etapei cu numărul 24 a Superligii a avut particularitatea desfășurării la o t ...

Concurs de creație pentru elevii din zona Covurlui

Asociația Grupul de Acțiune Locală (GAL) Covurlui dă startul creativității și îi invită pe copiii și ...

Ofertanți pentru modernizarea celei mai vechi școli publice din Galați

Potrivit datelor din Sistemul Electronic de Achiziții Publice, trei oferte au fost depuse pentru exe ...

Ziua Școlii Nr. 28 Galați - educație, credință și performanță

Școala Gimnazială Nr. 28 Galați a marcat Ziua şcolii printr-o serie de activități educative, cultura ...

Ziua Internațională a Nonviolenței în Școli, marcată de IPJ Galați

Inspectoratul de Poliție Județean Galați a desfășurat, în perioada 27–30 ianuarie, la nivelul întreg ...

Cum a fost petrecerea publică de Revelion 2026 la Galaţi (FOTO & VIDEO)

Mai puţin numeroşi decât în anii trecuţi, sute de gălăţeni au salutat intrarea în 2026 la petrecerea ...

Mii de gălăţeni, la Festivalul de Datini şi Obiceiuri. Emoţie, credinţă şi colinde, la Dunărea de Jos

Cea mai frumoasă colindă a copilăriei noastre, „O, ce veste minunată!”, s-a înălţat din glasurile un ...

Pâinea care adună oamenii în Galați. O poveste despre tradiție, familie și rostul lucrurilor (GALERIE FOTO)

Dimineața începe devreme la MonAmour. Înainte ca orașul să se trezească, nu departe de Baia Comunală ...

Şantier sub lumina proiectoarelor, la Palatul „Simion Gheorghiu” (FOTO)

În lumina proiectoarelor special instalate, pe şantierul Palatului „Simion Gheorghiu” se lucrează şi ...

Galațiul și Cahulul, legate din nou prin cale ferată

Județul Galați se conturează ca un punct esențial în noile planuri de cooperare în domeniul infrastr ...

Articol elogios în „The Guardian” despre un gălățean care a uimit lumea

O colecție de șase discuri în ediție limitată lansată cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la naștere ...

Peripeţiile unui cadou de Crăciun trimis din Ţara Galilor pentru o mamă din Galaţi

Rătăcit între birocraţie şi „cutumele” poştei, darul pe care o gălăţeancă l-a trimis din Ţara Galilo ...

Roaming mai ieftin în Republica Moldova și Ucraina

ANCOM anunță că, de la 1 ianuarie 2026, Republica Moldova și Ucraina se alătură sistemului de tarifa ...

Binecuvântarea ţarinilor la Mănăstirea ”Sf. Trifon” din Şendreni

Întrucât pe 1 februarie a fost pomenit Sfântul Mucenic Trifon, protector al grădinilor şi al livezil ...

Hramul capelei din cadrul Muzeului Eparhial

La praznicul Întâmpinării Domnului, capela din cadrul Muzeului Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii ...

Elevi din 15 licee, la un simpozion dedicat Sfinţilor Trei Ierarhi

În zilele premergătoare Sărbătorii Sfinţilor Trei Ierarhi, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioa ...

Studentă la „Danubius”, prezentatoare de festival

Universitatea Internațională „Danubius” (UID) își confirmă rolul de promotor al culturii și al dialo ...

Cristina Bleandură, mesaj de unitate şi un colind pentru cititorii „Vieţii libere” (VIDEO)

Redacția „Viața liberă” a avut pe 22 decembrie o invitată specială: Cristina Bleandură, solistă și a ...

„Dacă am avea iar premier de la Galaţi sau Brăila, lucrurile s-ar schimba fantastic”. Interviu cu primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu

Despre Galaţi şi dezvoltarea lui, despre banii pentru investiţii şi lucrările afectate, despre locur ...

Ce face Primăria cu datoria de 10 milioane de euro a Combinatului: „Am încercat să fim parte din rezolvare, nu din problemă”

„Primăria municipiului Galaţi a încercat să ajute pe cât de mult a putut și să nu încurce situația d ...

„Cravata galbenă”, un film care aduce oamenii împreună. Premieră de gală la Galați (FOTO)

Luni, 24 noiembrie, de la ora 19,00, are loc la Cinema City Galaţi proiecţia de gală, în prezenţa un ...

Alege să fii voluntar în lupta împotriva cancerului!

Proiectul „Dăruiește din suflet” lansează începând cu 23 februarie 2026 cea de-a doua ediție și este ...

Speranță printre ruine pentru o familie din Braniștea

Primăria comunei Braniștea, în parteneriat cu Instituția Prefectului – Județul Galați, a distribuit ...

O familie din Braniștea rămasă fără casă are nevoie de ajutor

Un scurtcircuit produs de la o priză a făcut ca toată agoniseala de o viață a unei familii să fie di ...

O mare dovadă de generozitate a gălăţenilor, la final de 2025, pentru un copil

Pentru un grup de oameni de bine din Galaţi, 2025 s-a încheiat cu bucuria de a fi putut face o faptă ...

Actorii de la Dramatic citesc împreună cu gălățenii

Pasiunea pentru lectură continuă la Teatrul Dramatic și în această săptămână. Miercuri, 4 februarie ...

Întâlnire cu scriitorul Liviu Chifane, la Viaţa liberă

Consiliul Județean Galați, Biblioteca Județeană „V.A. Urechia”, cotidianul „Viața liberă” și Cenaclu ...

Pictopoezia se întoarce! În (re)vers… Angela Baciu ne invită la trăirea versului

Angela Baciu - "i-am scris lui Brauner un poem", Editura "Cartea Românească", 2025 Trecând peste ...

Carnetul cultural

Expozitii Muzeul de Artă Vizuală - Salonul anual al Filialei Galaţi a Uniunii Artiştilor Plastici d ...

Raport revoltător: Direcția Silvică Galați a făcut cheltuieli de personal peste cifra de afaceri

Direcția Silvică Galați se numără printre structurile din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor – Roms ...

Cum a ajuns noul târg auto… depozit de vechituri (FOTO)

Noul Târg Auto - pentru amenajarea căruia Primăria Galaţi a cheltuit peste 6,9 milioane de lei - a a ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

De ce nu s-a demolat niciun restaurant de pe Faleză. „În cel mai rău caz, ajungem în postura de a-i despăgubi”

După ce a obţinut suspendarea executării dispoziţiei de demolare a construcţiei de pe malul Dunării, ...

Gogomănii, golănii şi ţepe, în Galaţiul anului 2025. Să privim înapoi… şi să luăm aminte!

Bun găsit în Galaţiul gogomăniilor, golăniilor şi al ţepelor pe care - cu sau fără voia noastră - le ...

Memoria comunităţii: Gălăţeni de valoare pe care i-am pierdut în 2025

2025 şi-a luat „tributul” lăsându-ne mai săraci în oameni de valoare. Galațiul a pierdut personalită ...

Gălăţeni care ne-au făcut mândri în 2025

Damaris Lupu - câştigătoare „Românii au talent”, Maia Fluture - finalistă „X Factor”, Seby de la Gal ...

Consiliul Judeţean Galaţi ar putea deveni partener pentru „Via Dobrogeana”

„Via Dobrogeana”, drumul care continuă unirea, pornind din Galați, despre care aţi putut afla din zi ...

S-a stabilit cum se face decontarea voucherelor de vacanță

Guvernul a aprobat normele de decontare a voucherelor de vacanță, relatează Agerpres. Beneficiarii ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Un gălățean a „încheiat” 30 de RCA-uri pentru mașini necunoscute. Fraude cu date personale la asiguratori

Șocul incredibil de a afla că în numele lui au fost încheiate nu una, ci zeci de polițe RCA, pentru ...

Șofer gălățean, condamnat la închisoare pentru beţie la volan

Un gălățean în vârstă de 36 de ani a ajuns după gratii după ce a condus sub influența alcoolului sau ...

Zeci de ani după gratii pentru mama care și-a torturat fetița până la moarte

Curtea de Apel Galați a pronunțat sentința definitivă în unul dintre cele mai șocante cazuri de viol ...

Înalta Curte a ordonat judecarea mușamalizării unui viol în sutană

Zilele acestea, Înalta Curte de Casație și Justiție a pus punct final strategiilor de tergiversare a ...

O comună s-a extins cu 19 hectare în municipiul Galaţi

Comuna Smârdan se extinde teritorial cu 19 hectare preluate din extravilanul municipiului Galaţi. No ...

Amendă de 6.000 de lei pentru deversări ilegale în câmp

Garda de Mediu Galați a aplicat o amendă de 6.000 de lei în urma unui control efectuat în comuna Gri ...

Investiții în iluminat public, apă și canalizare în 25 de localități gălățene

25 de localități din județul Galați vor beneficia, în perioada următoare, de investiții în valoare t ...

Exerciții cu muniție reală în Poligonul Smârdan

Primăria comunei Smârdan a emis o avertizare importantă pentru cetățeni cu privire la desfășurarea u ...

ASTFEL (nu?)

Eu n-am ştiut să mor la timp şi cu folos, m-am fofilat şi am trăit fraudulos, printre mizerii şi ca ...

TRĂSNET (şi paratrăsnet)

Şi fulger, şi tunet... şi-mi dă îndeajuns,/ primesc fără frică, să am de uimire, de foame, de dor,/ ...

SINGUR pe PĂMÂNT (pentru Georgiana și Delia de Jugănaru - La Mulți Ani!)

Ş-acum l-aud... bătea la geam şi mă striga - zicea că-i Singur pe Pământ şi că nu are un loc al lui, ...

PURIFICARE INFERNALĂ (dosarele Z)

Mă-nclin în faţa frumuseţii tale, mă faci să uit, să ocolesc urâtul tot, tu-mi ţii pe mers şi sufle ...

”Dacă există un DUMNEZEU, nu poate fi decât FEMEIE”

Când făptura superbolă/halucinantă a ieşit, ieri, din magazinul doamnei Maria de pe strada Uitării, ...

ALTARUL de pe strada UITĂRII

Din când în când, cam de câteva ori într-o viaţă lungă sau scurtă sau bună sau rea sau grea sau uşoa ...

ÎMBRĂȚIȘAREA NEMĂRGINIRII

Draga mea încă Rătăcitoare prin poghiazurile Deşertăciunii, nu ştiu dacă-ţi mai aduci aminte când şi ...

Trecutul Ultimului Viitor (XXX)

Începe să se audă şi să se vadă că răsare Soarele! Lângă alunul din primitoarea ogradă a lui Rică, v ...

Vasile Paraschiv (1928-2011). Muncitorul care s-a ridicat împotriva comuniștilor

Disidentul anticomunist Vasile Paraschiv s-a născut pe 3 aprilie 1928, la Ordoreanu, județul Ilfov. ...

Şerban Cantacuzino, prinţul-actor care a cucerit Parisul

Actorul Șerban Cantacuzino s-a născut pe 4 februarie 1941, la București, în familia boierească a Can ...

Remember. Paco Rabanne, o personalitate majoră a modei

Creatorul de modă franco-spaniol Paco Rabanne (pe numele real Francisco Rabaneda Cuervo) s-a născut ...

Oameni de seamă. Ştefan Mihăilescu-Brăila, un excepţional exponent al comediei româneşti

Actorul Ștefan Mihăilescu-Brăila s-a născut pe 3 februarie 1925, la Brăila. Din copilărie și-a dori ...

Cum transformi baia într-un ritual terapeutic

Terapia prin baie, o practică cu rădăcini străvechi, revine în atenția celor care caută soluții natu ...

De ce este indicată combinarea bananelor cu ciocolata

Combinarea ciocolatei cu bananele este excelentă pentru că oferă un amestec gustos și nutritiv: bana ...

Uleiul de eucalipt, aliat natural în prevenirea răcelilor de iarnă

Sezonul rece aduce frecvent răceli și infecții respiratorii, iar uleiul de eucalipt este un remediu ...

Unt de casă, simplu și rapid de preparat

Este atât de simplu să faci unt de casă încât nu vei mai cumpăra niciodată din comerț. În plus, îl p ...