George Marinescu

George Marinescu

Un nou program cu fonduri transfrontaliere

Miercuri, 07 Decembrie 2022 14:30 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Ministerul Dezvoltării anunță aprobarea unui nou program de cooperare transfrontalieră. Astfel, Programul Interreg NEXT România - Republica Moldova are o alocare de 77,3 milioane de euro de la Uniunea Europeană, iar investițiile vor viza modernizarea sistemului sanitar, a școlilor și universităților, dezvoltarea turismului, managementul frontierelor și pregătirea pentru situațiile de urgență. Aria programului acoperă județele Iași, Vaslui, Botoșani și Galați și întregul t ...

Extinderea Spitalului Județean ar urma să coste mai puţin

Marți, 06 Decembrie 2022 20:00 | Publicat în SĂNĂTATE
Aleșii județeni au modificat, de curând, Hotărârea Consiliului Județean (CJ) Galați nr. 33 din 3 februarie 2022 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici rezultați din Studiul de Fezabilitate pentru realizarea obiectivului de extindere, modernizare și dotare a Spitalului Clinic Județean de Urgență "Sf. Apostol Andrei" Galați. Practic, în ultima ședință ordinară a CJ, de marți, 29 noiembrie, a avut loc recalcularea acestor indicatori, iar valoarea totală a investiției ...

Prefectul Galaţiului a fost decorat de Președintele României

Luni, 05 Decembrie 2022 19:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Prin Decret semnat de președintele Klaus Iohannis, prefectul gălățean, Gabriel-Aurelian Panaitescu, a fost decorat cu ocazia Zilei Naționale a României. Mai exact, luni, 28 noiembrie, lui Gabriel-Aurelian Panaitescu i-a fost conferit Ordinul "Bărbăție și Credință" în grad de Cavaler, cu însemn pentru civili, în semn de apreciere pentru contribuția importantă adusă la îndeplinirea cu succes a misiunilor specifice Ministerului Afacerilor Interne. Gabriel Panaitescu a revenit î ...

A nins în nordul județului

Luni, 05 Decembrie 2022 17:17 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Conform declarației președintelui Consiliului Județean (CJ) Galați, Costel Fotea, în noaptea de 4 spre 5 decembrie, s-a intervenit pe drumurile județene cu material antiderapant pentru combaterea poleiului. "Chiar și la această oră se intervine pe anumite porțiuni de drum, acolo unde este nevoie. În unele zone din nordul județului a nins, iar acum se circulă în condiții de iarnă", a adăugat, luni dimineață, președintele CJ. În plus, CJ are în desfășurare o licitație de p ...

În România nu există așa-zise secții de poliție ale Chinei

Luni, 05 Decembrie 2022 20:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Ministerul român de Interne a reacționat luni la informațiile prezentate de CNN, care citează un raport conform căruia Beijingul ar fi înființat peste 100 de așa-zise secții de poliție în străinătate, pe tot mapamondul, inclusiv în România, pentru a monitoriza, hărțui și, uneori, a repatria cetățeni chinezi aflați în exil, folosindu-se de acorduri bilaterale de securitate cu țări din Europa și Africa pentru a obține o largă prezență internațională.„La nivelul Mi ...

Românii speră să se încadreze în bugetul estimat de Crăciun

Luni, 05 Decembrie 2022 18:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Peste o treime dintre români (36%) afirmă că nu vor călători de Crăciun, în timp ce 76% susţin că se vor încadra în bugetul estimat pentru achiziţionarea tuturor cadourilor, arată un studiu publicat, luni, de Revolut. La nivel european, 6 din 10 persoane declară că îl vor aştepta pe Moş Crăciun acasă şi că vor petrece alături de familie, în loc să călătorească pentru a-şi vizita rudele, prietenii sau pentru a descoperi locuri noi.În ceea ce priveşte bugetele plani ...

Virgil Popescu: „România a devenit independentă de țițeiul rusesc”

Luni, 05 Decembrie 2022 17:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, și-a început cu mai bine de o oră întârziere conferința de presă anunțată luni pentru ora 12,30 și amânată din cauza prezenței în sală a liderului AUR, George Simion. Ministrul a explicat că prezența lui Simion în minister a avut mai multe motive. „Astăzi, 5 decembrie (luni - n.r.), a intrat în vigoare embargoul asupra petrolului rusesc. Tot astăzi, a intrat în vigoare plafonarea prețului la petrolul rusesc. S-au întâmplat două luc ...

Senzori de monitorizare a glicemiei, la Spitalul Județean

Marți, 06 Decembrie 2022 09:30 | Publicat în SĂNĂTATE
Luni, 5 decembrie, la Spitalul Clinic Județean de Urgență "Sf. Apostol Andrei", în cadrul Secției de Diabet Zaharat, Nutriție și Boli Metabolice au fost montați senzori de monitorizare continuă a glicemiei la primii pacienți cu diabet zaharat de tip 1 aflați pe lista de așteptare.Senzorii de monitorizare continuă a glicemiei sunt dispozitive de mici dimensiuni care pot oferi date cu privire la valoarea glicemiei la intervale scurte de timp. De asemenea, în cazul minorilor, părinț ...

Apel pentru urgentarea depunerii dosarelor de despăgubire pentru culturile de toamnă

Luni, 05 Decembrie 2022 12:15 | Publicat în EVENIMENT
Direcția pentru Agricultură Județeană (DAJ) Galați face un apel la fermierii afectați de seceta pedologică din toamna anului trecut să urgenteze depunerea dosarelor pentru a beneficia de despăgubirile prevăzute de lege, de dorit fiind ca operațiunea să se finalizeze până vineri, 9 decembrie, pe cât posibil. Potrivit DAJ Galați, la dosar trebuie să existe următoarele documente: cerere + declarație, cererea de la Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură, procesul-v ...

ANIF promite lucrări de desecare și decolmatare

Luni, 05 Decembrie 2022 10:00 | Publicat în EVENIMENT
După o campanie de irigaţii extrem de dificilă, într-un an secetos şi cu mari pagube pentru fermierii gălăţeni, directorul Filialei Teritoriale de Îmbunătăţiri Funciare (FTIF) Galaţi din cadrul ANIF, Adrian Sorin Pîrvu, pune pe lista viitoarelor priorităţi infrastructura de desecare, dar şi pe cea de combatere a eroziunii solului. „Întrucât este de aşteptat ca următoarele sezoane să fie ploioase, dorim să preîntâmpinăm eventualele inundaţii. Pentru aceasta, am verifi ...
Pagina 150 din 512

Zile mai scumpe la Plaja Dunărea. Obligat să plătească bilet întreg, deși ar fi putut beneficia de reducere

Un bărbat din Galați, care a vrut să meargă joi seara la Plaja „Dunărea” din oraș, a avut surpriza s ...

Sâmbătă: Picnic urban în familie, cu program adaptat din cauza caniculei

Evenimentul „Picnic Urban în Familie” se va desfăşura sâmbătă, 26 iulie 2025, pe Faleza Dunării, dar ...

Galaţiul schimbă Codul galben cu unul portocaliu de arşiţă

Potrivit avertizării meteorologilor, din 26 iulie, ora 10.00, până pe 27 iulie, ora 10.00, Galaţiul ...

Poliția a trecut la amenzi pentru orice abatere. Nu se mai dau avertismente!

A plouat cu amenzi în Galați, la mijlocul acestei săptămâni, polițiștii care au intervenit pentru co ...

Poza zilei. Educația prin mișcare și exemplul personal

Într-o dimineață liniștită, într-un colț de parc, o imagine te oprește din mers: trei fetițe fac flo ...

Clinici dentare de succes în era digitală - Interviu cu Dr. Petronela Luca, Președinte Unident Group

Clinici dentare de succes în era digitală Interviu cu Dr. Petronela Luca, Președinte Unident Group ...

Un gălățean și-a făcut șofer fiul de 7 ani și l-a pus pe Internet!

Incredibila inițiativă i-a aparținut unui bărbat din județul Galați, care s-a gândit să îi dea o lec ...

Doi tâlhari recidiviști au atacat un călător în gară

Un tânăr de 23 de ani, din localitatea Gohor, a rămas fără lanțul de aur de la gât și s-a ales și cu ...

„Imaginați-vă că un an ar trebui să rămânem cu strada desfundată”. Ionuț Pucheanu, despre modernizarea bulevardului Coșbuc (FOTO)

„Imaginați-vă că, preț un an de zile, noi ar trebui să rămânem cu strada desfundată și să le explică ...

CJ Galaţi a atras toate fondurile „Anghel Saligny” pentru modernizarea drumurilor judeţene

Dacă premierul Ilie Bolojan va pune cruce finanţărilor prin Programul Naţional de Investiţii „Anghel ...

Ajutor gălăţean pentru localitățile afectate de inundații din Covasna

Şase localităţi din județul Covasna care au suferit pagube semnificative în urma inundaţiilor din lu ...

Modernizarea bulevardului George Coşbuc nu este în pericol

Modernizarea bulevardului George Coşbuc - una dintre investiţiile de amploare în infrastructura oraş ...

UE adoptă al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei. În vizor, petrolul și energia

Statele Uniunii Europene (UE) au aprobat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei pentr ...

Zelenski, încurajat de Trump să lovească Moscova și Sankt Petersburgul

Președintele american Donald Trump a încurajat în discuții private Ucraina să intensifice atacurile ...

Doliu naţional la Cernăuţi, după atacul rusesc din noaptea trecută

Duminică, 13 iulie, va fi doliu naţional la Cernăuţi, în memoria victimelor celui mai recent atac ae ...

„Această ciocnire cu Rusia este doar începutul”. Interviu despre Dunăre, război şi dezinformare

De Ziua Dunării, am avut ocazia să stăm de vorbă, la "Viaţa liberă", cu un oaspete al oraşului nostr ...

Ce plante medicinale pot fi culese în luna iulie

Luna iulie este una dintre cele mai bogate perioade ale anului pentru cei care iubesc medicina natur ...

Zmeura - fructul fragil cu puteri tămăduitoare

Puține fructe sunt atât de delicate și, totodată, atât de bogate în nutrienți precum zmeura. Cu gust ...

„Creierul e o prioritate” de peste 10,4 milioane de lei

Echipamente medicale, echipamente IT, mobilier şi alte dotări necesare pentru tratarea pacientului c ...

Cireșele - beneficii surprinzătoare pentru sănătate

Cireșele, fructele de sezon care aduc savoare începutului de vară, nu sunt doar un desert natural pe ...

Piaţa financiară: România a scăpat momentan de categoria junk

Majoritatea analiștilor care au participat la sondajul realizat în iunie de CFA România au anticipat ...

Amenzi de zeci de mii de lei pe șantierele din Galați

În cadrul unei campanii desfășurate în perioada 14-19 iulie, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) ...

Sectorul construcțiilor, risc iminent de disponibilizări în masă

Federația Patronatelor Societăților din Construcții (FPSC), condusă de omul de afaceri Cristian Erba ...

Combinatul Liberty Galați are un nou administrator concordatar

Tribunalul Galați a admis, miercuri, 23 iulie, numirea unui nou administrator concordatar la Liberty ...

Misiune încheiată la FOTE. Din sportul gălățean

FOTE. Badmintonul ”tricolor” și-a încheiat misiunea la Festivalul Olimpic al Tineretului European (F ...

David Dinculescu, transfer de perspectivă la CSM Arcada

În această săptămână s-a realizat transferul lui David Dinculescu, care completează o listă de șapte ...

Balint mai așteaptă transferuri la Oțelul, pentru îmbunătățirea lotului

Gruparea gălățeană a adus 14 noi jucători în această vară, dar tehnicianul echipei încă dorește îmbu ...

Înfrângere în prima partidă. Din sportul gălățean

VOLEI. Debut cu stângul pentru naționala de volei (băieți) sub 16 ani a României la turneul final di ...

Zeci de elevi gălăţeni nu au intrat la liceu în prima etapă de repartizare

Miercuri, 23 iulie, elevii care au completat opțiunile pentru admiterea la liceu au aflat dacă din t ...

Înscrieri prelungite la Gala premiilor pentru directorii anului

Asociația pentru Valori în Educație (AVE) a prelungit perioada de înscrieri pentru Gala premiilor pe ...

„Vacanța ALTFEL la bibliotecă!” - activități de vară pentru copiii din Galați

Filiala nr. 2 „Paul Păltănea” a Bibliotecii Județene „V.A. Urechia” din Galați a dat startul înscrie ...

Premiu special la Festivalul „Boovie” pentru echipa de la CNMK

Anul acesta, echipa de „actori” de la Colegiul Național „Mihail Kogălniceanu” Galați, "Vox Machina", ...

Imobilul centenar de pe strada Gării caută proiectanţi pentru renovare (FOTO)

Numără peste o sută de ani, are arhitectură urbană cu elemente de Art-Nouveau, se află pe lista monu ...

Arcașii din Galați, la Hîdîrlezul tătarilor din Dobrogea (FOTO)

Într-o iurtă tătărească, în miros de suberek și kavurma, printre dansuri, cântece și jocuri tradițio ...

Galaţiul de Lumină a mărturisit: „Hristos a Înviat!”– „Adevărat a Înviat!” (FOTO şi VIDEO)

Mai luminat ca în această noapte n-a fost de multă vreme Galaţiul. Luminat de miile de lumânări şi c ...

Oraș cu pretenții, dar fără WC-uri. Modern pe hârtie, primitiv la ”nevoie”

Galațiul, un oraș care se mândrește cu spitale digitale, pubele inteligente și chiar cu tehnologii i ...

Prima întâlnire a ministrului Oana Ţoiu cu românii din Italia

Prima întâlnire oficială a ministrului de Externe, Oana Ţoiu, cu reprezentanți ai comunităților româ ...

Gălățeni acuzați că au furat substanțe de 3.000.0000 de euro. Poliția franceză a venit după ei (FOTO)

Mai mulți bărbați din județul Galați sunt cercetați de autoritățile franceze sub acuzații de furt în ...

Mandate europene în trei sate gălăţene, pentru „tunuri” de jumătate de milion de euro

Șapte bărbați cu vârste cuprinse între 21 și 53 de ani, din județul Galați, sunt vizați de o anchetă ...

Oamenii au făcut posibilă repatrierea gălățeanului Dragoș Chirilă

Mobilizarea masivă a oamenilor impresionați de drama gălățeanului care a murit la numai 30 de ani în ...

Concurs de pescuit pentru persoanele cu dizabilități locomotorii

Consiliul Județean Galați a organizat, joi, 24 iulie, la Balta Zătun, o nouă ediție a competiţiei "C ...

Și copiii necăjiți au nevoie de educație pentru siguranță

Proveniți din medii defavorizate și având nevoie de o îngrijire aparte și suport pe toate fronturile ...

Al doilea hram la Biserica Penitenciarului Galați

Arhiepiscopul Casian al Dunării de Jos a binecuvântat lucrările desfășurate în ultima perioadă la Bi ...

Investiţie în infrastructura de distribuţie a energiei electrice

Distribuţie Energie Electrică Romania (DEER) a investit 12 milioane de lei în modernizarea infrastru ...

Rareș Neculau, olimpicul de aur la informatică: „Oricine îşi depăşeşte limitele este un campion”

Medaliat cu aur la Olimpiada Națională de Informatică din acest an, Rareș Andrei Neculau, elev în cl ...

Teatrul „Nae Leonard”, invitat să susțină un concert de gală în Lagună. Interviu cu prof. univ. dr. Cristian Luca, directorul ICR Veneția

Aflându-se în importanta poziţie de director al Institutului Cultural Român (ICR) din Veneţia, prof. ...

SPOT ON la „Viața liberă”: actrița Oana Mogoș - dovada că în Vadul Ungurului se naște succesul (VIDEO)

Nominalizată la Premiile UNITER 2025 pentru cea mai bună actriță în rol principal, Oana Mogoș a fost ...

Monica Măciuceanu, ProFa care dă VOCES Galațiului. „Hodorock Pop Song Simfonic” (VIDEO)

Datorită ei, vocile copiilor și ale tinerilor din Galați răsună spectaculos de fiecare dată. Și nu d ...

Se caută donatori de sânge. O învățătoare are nevoie urgentă de ajutor

O învățătoare din Galați, care se află internată în secția de ginecologie a Spitalului Județean, are ...

Două familii cu 11 membri, fără acoperiș de Paște. Pompierii i-au salvat și au strâns bani (FOTO)

Drama prin care trec cele două familii din Galați, lovite crunt de pierderea caselor la începutul să ...

O familie din Galați s-a trezit cu casa în cap după o explozie în vecini

Un început mai negru nu putea avea Săptămâna Mare pentru o familie din Galați, care luni, 14 aprilie ...

În lupta cu cancerul, Gheorghiță are din nou nevoie de noi

Șerban Gheorghiță, gălățeanul bolnav de cancer pentru care „Viața liberă” a făcut apel la ajutorul c ...

O nouă expoziție de pictură și grafică, la Galeria de Artă

Filiala Galați a Uniunii Artiștilor Plastici din România (UAPR) organizează luni, 29 iulie, de la or ...

Peste 12.000 de spectatori, la Teatrul „Fani Tardini”, în stagiunea 2024-2025

Teatrul Dramatic „Fani Tardini” din Galați a încheiat stagiunea 2024-2025 cu şase spectacole produse ...

Carnet cultural

Expoziţii Muzeul de Artă Vizuală - Expoziţia „Templul Interior“, cu lucrări ale sculptorului Liviu ...

Galaţiul prinde iar culoare şi farmec, prin Htag Festival

Artă urbană și mai multă culoare în Galaţi, asta aduce a treia ediţie a „Htag Festival”, prin care o ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Defrișări pe malul Dunării, la Galați. O lucrare cu multe semne de întrebare și controverse (FOTO)

Poate că nu este cel mai inspirat titlu pe care le-am fi putut găsi, dar reflectă cel mai bine reali ...

Ancheta accidentului mortal din Gara Galați, finalizată după doi ani de la tragedie

La aproape doi ani de când a avut loc accidentul feroviar din Gara CFR Galați, în urma căruia ceferi ...

Galaţiul se împrumută iarăşi la Exim Banca Românească: 150 de milioane de lei pentru 30 de investiţii

Cu 16 voturi favorabile, aleşii locali l-au împuternicit pe primarul Ionuţ Pucheanu să negocieze și ...

Cine a reprezentat Galaţiul în străinătate şi cu ce scop. Deplasări externe la Primăria Galaţi, în 2024

Franţa, Italia, Spania, Polonia, Turcia, Marea Britanie, Bulgaria, Austria, Olanda, Grecia, Croaţia, ...

Companiile la care a tras banul public în 2024. TOP 10 al marilor câștigătoare de contracte cu Primăria Galaţi

Tramvaie noi, autobuze electrice noi, mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale pentru u ...

Gafe, gogomănii, golănii şi ţepe, în Galaţiul anului 2024 (FOTO)

Am avut de toate pe parcursul anului 2024: gafe, gogomănii, golănii, țepe…! Ca la fiecare început de ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

Programul Tribunalului, modificat pe perioada verii

Gălățenii care au probleme juridice și vor trebui să ajungă la instanțe până la finele lunii august, ...

Anchete accelerate în dosarele de mare violență

Alte două cauze în care sunt cercetați gălățeni acuzați de fapte foarte grave au ajuns pe masa Tribu ...

Patronul ”Hanului Vânătorilor” și-a redus pedeapsa prin prescripție

Circa trei ani de închisoare este cuantumul pe care Curtea de Apel Galați l-a tăiat din sentința dat ...

28 de ani de închisoare pentru mama care şi-a ucis fetiţa de 9 ani

Tribunalul Galați a pronunțat luni, 14 iulie, condamnarea în dosarul de omor al minorei Alexandra Va ...

Două noi parcuri eoliene vor fi înființate la Frumuşiţa

Firma Eurowind Energy România, parte a companiei daneze Eurowind Energy, va dezvolta două noi parcur ...

UPDATE: Incendiu mortal într-o gospodărie. Mamă și fiu, arși de vii de la o țigară

UPDATE ora 10,35: Pompierii au finalizat intervenția și au stabilit că incendiul de la Cosmești, sol ...

Comunitățile vulnerabile pot beneficia de noi oportunități financiare. Apel al Prefecturii Galați

Instituția Prefectului din județul Galați a organizat o întâlnire de lucru cu reprezentanții Agenție ...

Magazie arsă din cauza unui aparat de tăiat lemne

O magazie pentru lemne a ars din temelii, după ce un aparat electric de tăiat lemne, lăsat în priză, ...

PRINTRE CUVINTE (dosarele XYZ)

1.Am trecut printre înainte şi înapoi,printre dulce şi amar, printre bine şi rău,chiar pe lângă ulti ...

CU MÂINILE ÎNTINSE (la mormântul mamelor noastre, hodinească-se în pace!)

(!) te-aşteaptă fântâna din vale,/ te-aşteaptă fântâna din deal, cu mâinile-ntinse te-aşteaptă/ să ...

HUȚA! HUȚA!

O, daca mea... io-s dac fidel... chiar dacă te-am înşelat (cândva) cu vro ne-vastă! (de dragul tău ...

Elegie la Piramida cu Vârful în Jos (blagoslovenie)

Motto:„ca nişte păsări ilegale/ ne ducem cuibul în spinare/ trăim în timpul morţii tale/ ori poate n ...

Maria de la Cimitir

Pe Maria de la Cimitir am cunoscut-o la nuntă. La nunta ei, deoarece m-a rugat să-i fiu din Ăla de O ...

Maria de la Alimentară

Pe Maria de la Alimentară am cunoscut-o într-o hală cu găini din Şiviţa, tocmai când traiectul nostr ...

Maria de la Tutungerie

De-a lungul scurtei sau prea lungii mele vieţi, aşa, pentru ca să nu mi se pară că (nu) fac nimic, a ...

Maria din Bârlad

Dragă Marie, iartă-mă că sunt întârziat în răspuns la epistolia ta copleşitoare şi importantă ca tin ...

Remember. Carlo Bergonzi (1924-2014)

Tenorul italian Carlo Bergonzi s-a născut pe 13 iulie 1924, la Polesine Parmense, Emilia-Romagna. A ...

CARIERE. Mihai Codreanu, părintele sonetului românesc

Poet, dramaturg, avocat și traducător, Mihai Codreanu s-a născut pe 25 iulie 1876, la Iași. Este con ...

Filmul zilei la tv

„Babylon A.D.”Franţa (2008), acţiune, aventuri, SFFilm Cafe, joi, 24 iulie, ora 20.00Cu: Michelle Ye ...

Remember. Niculae Nedeff (1928-2017)

Handbalistul și antrenorul Niculae Nedeff s-a născut pe 26 septembrie 1928, la București. A fost unu ...

Cum recunoaștem și cum tratăm insolația. Ghid de prim ajutor

În zilele toride de vară, insolația reprezintă o afecțiune frecventă și periculoasă, adesea subestim ...

Prea mult online poate fi periculos. Atenţie la ce postaţi despre viaţa personală!

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) atrage atenția asupra riscurilor tot mai mari ...

Scapă de mătreață în mod natural!

Mătreața este una dintre cele mai frecvente probleme ale scalpului, afectând milioane de oameni, ind ...

Când nu mănânci, te vindeci! O practică milenară cu efecte dovedite asupra sănătății

Într-o epocă a abundenței, în care mesele sunt tot mai bogate, iar tentațiile culinare ne însoțesc l ...