George Marinescu

George Marinescu

Programul "Rabla local" începe în octombrie

Joi, 06 Octombrie 2022 17:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Prima ediţie a programului "Rabla local", prin care cetăţenii îşi vor putea casa maşinile mai vechi de 15 ani în schimbul unui voucher de 3.000 de lei, va începe la jumătatea lui octombrie, potrivit directorului de Comunicare din cadrul Ministerului Mediului, Mihai Drăgan. "Este un program care se adresează cetăţenilor care doresc să caseze maşini, dar nu neapărat să îşi achiziţioneze una nouă. Sperăm să prefere transportul în comun, pentru că e o variantă foarte, foart ...

Hai să mai înființăm o bancă!

Vineri, 07 Octombrie 2022 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Guvernul a decis, la început de octombrie, să mai înființeze o bancă a statului. Denumită pompos Banca de Investiții și Dezvoltare (BID), noua instituție financiară ar urma să fie dedicată finanțării businessului autohton, în special IMM-uri, dar ar trebui să devină și un partener al instituțiilor publice. Capitalizarea noii bănci de stat ar fi asigurată de veniturile din privatizare, iar atribuțiile, preluate de la Eximbank. Cu alte cuvinte, pentru că ne-am asumat prin PN ...

Ziua 225 de război: Ucraina avansează în sud, rușii au bombardat Zaporojie

Joi, 06 Octombrie 2022 13:45 | Publicat în Război în Ucraina
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat, miercuri, că trei noi localităţi au fost recucerite de forţele de la Kiev în regiunea Herson, în sudul Ucrainei, unde trupele Moscovei sunt în dificultate, informează AFP. Aceste declarații vin după ce, ieri, președintele rus, Vladimir Putin, a părut să recunoască pierderile severe din Ucraina, recunoscând gravitatea recentelor evoluții militare și insistând că Rusia va „stabiliza” situația în cele patru regiuni ucra ...

Tranșă consistentă de bani pentru PNDL, în județ

Joi, 06 Octombrie 2022 10:00 | Publicat în EVENIMENT
La final de septembrie, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a virat suma de 638.777.069,73 lei, în vederea decontării facturilor pentru 686 de obiective de investiții realizate prin etapele I și II ale Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL). De această dată, nu mai puțin de zece comune gălățene au primit fonduri pentru continuarea lucrărilor de investiții, ce totalizează 7,36 milioane de lei. Cele mai consistente viramente au ajuns la Cudalbi ...

Blue Air a formulat acțiune penală împotriva șefului ANPC

Miercuri, 05 Octombrie 2022 18:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Operatorul aerian Blue Air a formulat o plângere penală împotriva preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Horia Constantinescu. "În vederea desăvârşirii acţiunii începute în data de 14 iulie, acţiune prin care a urmărit producerea unor daune materiale extrem de mari Blue Air, astfel încât cea mai mare societate de transport aerian cu capital privat integral românesc să fie nevoită să îşi înceteze activităţile, iar principalul său c ...

Încă o bancă de stat, în România

Miercuri, 05 Octombrie 2022 18:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Guvernul a aprobat, în şedinţa de miercuri, hotărârea privind înfiinţarea şi funcţionarea Băncii de Investiţii şi Dezvoltare, a anunţat premierul Nicolae Ciucă. Acesta şi-a exprimat convingerea că pe agenda de priorităţi a noii bănci vor figura "proiectele mari de infrastructură, proiectele strategice de care economia are mare nevoie"."Astăzi (miercuri - n.r.), prin hotărâre de guvern, vom aproba înfiinţarea şi funcţionarea Băncii de Investiţii şi Dezvoltare. Este ...

Restricții ridicate pe brațul Chilia

Miercuri, 05 Octombrie 2022 17:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Toate restricţiile de navigaţie pe braţul Chilia al Dunării, care constituie frontiera româno-ucraineană, au fost ridicate, ultima dintre ele fiind anunţată marţi. Astfel, Căpitănia Zonală Tulcea a anunţat că, începând de miercuri, 5 octombrie, în sectorul românesc al braţului Chilia se ridică restricţiile privind navigaţia în timpul nopţii, decizia fiind luată de Autoritatea Navală Română din cadrul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii.La începutul lunii ...

O nouă licitație fără ofertanți pentru Muzeul de Artă Vizuală

Joi, 06 Octombrie 2022 09:00 | Publicat în EVENIMENT
La începutul acestei săptămâni, Consiliul Județean (CJ) Galați a anulat, din nou, din lipsă de ofertanți, licitația pentru desemnarea unui constructor care să finalizeze lucrările de la Muzeul de Artă Vizuală, valoarea estimată de autoritatea contractantă fiind de aproximativ 18-19 milioane de lei. Abandonat la jumătatea drumului de bucureștenii de la Midanne Invest Grup SRL, există serioase dificultăți pentru finalizarea sediului futurist din Parcul Rizer. Pe lângă faptul ...

31 de miliarde de euro pentru perioada 2021-2027

Marți, 04 Octombrie 2022 19:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Premierul Nicolae Ciucă a anunţat că miercuri va fi semnat acordul de parteneriat pentru perioada de programare 2021-2027, arătând că cele 31 de miliarde de euro din fonduri europene de care România va beneficia prin politica de coeziune vor însemna un salt uriaş pentru ţara noastră. "Valorificăm oportunităţile oferite de resursele europene atât prin exerciţiul bugetar precedent, cât şi prin noul cadru multianual. Acesta va fi transpus în sprijin pentru o viaţă mai bună pen ...

Furnizorii de energie vor emite facturi pe două-trei luni

Marți, 04 Octombrie 2022 18:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Facturile la energie şi gaze vor veni cu întârziere, iar oamenii vor trebui să plătească o dată consumul pe două-trei luni, a afirmat, marţi, Dumitru Chisăliţă, preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă (AEI). El a arătat că furnizorii de energie nu au avut timp să modifice softurile de emitere a facturilor. Mai exact, OUG 119/2022 a fost adoptată pe 1 septembrie, cu aplicabilitate din aceeaşi zi. Chisăliţă a amintit că la fel s-a întâmplat şi în toamna anului trec ...
Pagina 174 din 512

Astăzi, vremea continuă să fie închisă şi rece

Astăzi, vremea va fi în continuare foarte rece, cu un cer predominant noros şi temperaturi negative ...

Unde sunt radarele în a treia zi de Crăciun

Sâmbătă, 27 decembrie, radarele vor fi amplasate, în municipiul Galați, pe străzile Nicolae Băl ...

Gălăţenii şi-au împodobit casele şi ferestrele de sărbătoare

După posibilităţi şi creativitate, gălăţenii şi-au decorat, care mai de care mai frumos, ferestrele, ...

Distracţia continuă în Grădina Publică: Muzică, lumină şi magie

Ultimul weekend din 2025 aduce un plus de distracţie, muzică şi magie în „Feeria de Iarnă” din Grădi ...

Peripeţiile unui cadou de Crăciun trimis din Ţara Galilor pentru o mamă din Galaţi

Rătăcit între birocraţie şi „cutumele” poştei, darul pe care o gălăţeancă l-a trimis din Ţara Galilo ...

Poza zilei. Feeria de Crăciun dintre blocuri (Foto şi video)

Dacă feeria creată de ghirlandele luminoase şi ornamentele montate de autorităţi este prea departe d ...

Jandarmii din Tecuci, generoşi cu doi gemeni rămaşi fără mamă

Alimente, lapte praf și scutece pentru cei doi bebeluși pot părea un sprijin mic în aparență, dar co ...

Necunoașterea legii nu te scapă de răspundere

Oamenii legii din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Foltești cercetează un bărbat care conduce ...

A fost reziliat contractul pentru lucrările de renovare de la Biblioteca „V.A. Urechia”

Consiliul Judeţean Galaţi trebuie să caute un nou constructor pentru finalizarea lucrărilor de renov ...

Bani europeni pentru extinderea unei grădiniţe din Țiglina III

Primăria Galaţi anunţă că a semnat un contract cu finanțare europeană pentru extinderea Grădiniței n ...

COMUNICAT DE PRESĂ pentru începerea proiectului

    COMUNICAT DE PRESĂ pentru începerea proiectului „Fondul pentru Modernizare” Apelul: Fondul ...

Fonduri europene pentru modernizarea industriei alimentare

Începând din data de 15 decembrie, ora 9.00, agricultorii și antreprenorii din industria alimentară ...

Cum sunt pregătite autorităţile să intervină pentru deszăpezire în municipiul Galaţi

„Suntem pregătiți să intervenim dacă situația o va impune. Având în vedere prognozele, monitorizăm e ...

Calcul estimativ al impozitelor pe locuințe și terenuri, pentru 2026, la Galați

Cât de mult vor trebui să plătească pentru proprietățile pe care le dețin constituie unul dintre mot ...

Mai lungă colinda decât şedinţa...

Ultima şedinţă ordinară din anul 2025 a Consiliului Judeţean Galaţi a început cu frumoase colinde, a ...

Galațiul comemorează eroii Revoluției din Decembrie 1989

Instituția Prefectului organizează, în data de 22 decembrie, manifestările dedicate „Zilei Victoriei ...

Marea conferință de presă anuală: Putin nu se consideră vinovat de morții din Ucraina

Președintele rus Vladimir Putin a anunțat, în conferința sa anuală de presă, că vrea să pună capăt r ...

Kremlinul pune condiții pentru armistițiul de Crăciun

Kremlinul a declarat marți că armistițiul de Crăciun propus de Ucraina va depinde de încheierea sau ...

Ucraina speră ca SUA să susțină înghețarea frontului în forma actuală

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că este deschis dialogului, duminică, înaintea ...

Încasările Rusiei din petrol și gaze, în cădere liberă

Veniturile din exporturile de petrol și produse petroliere ale Rusiei au atins în noiembrie „cel mai ...

Investiţii de 7 milioane de euro la Spitalul de Psihiatrie

Pentru modernizarea a încă două corpuri de clădire ale Spitalului de Psihiatrie „Elisabeta Doamna”, ...

Medicina de urgență, modernizată prin cooperare transfrontalieră

La Galați a avut loc marți, 25 noiembrie, conferința de deschidere a proiectului "ROMD00075 - HEALTH ...

Un nou centru medical stomatologic îşi deschide porţile la Galaţi

Clinica Oralis anunță inaugurarea oficială a centrului medical stomatologic din Galați, un spațiu de ...

Acţiune de donare de sânge la Galaţi

Luni, 24 noiembrie, 25 de elevi de la Seminarul Teologic Ortodox ”Sf. Andrei” din Galaţi şi 10 preoţ ...

Județul Galați, prezentat ca model de bună practică de către IMM România

Confederația patronală IMM România își declară aprecierea, printr-un comunicat de presă, privind dec ...

Primele de Crăciun, al 13-lea și al 14-lea salariu, în România și în lume

În fiecare an, luna decembrie aduce în prim-plan aceeași întrebare în companii: ce primesc angajații ...

Analiza financiară. Leul s-a depreciat față de principalele valute

Cu două zile înainte de minivacanța de Crăciun, investitorii se arătau a fi precauți, iar monedele d ...

A murit Corneliu Istrate, fondatorul grupului de firme Vega

Unul dintre cei mai cunoscuți oameni de afaceri din Galați, cel care a pus bazele unui imperiu în do ...

Înfrângere la scor în faţa liderului

Formaţia de handbal feminin CSM Galaţi a piedut, marţi, fără drept de apel, întâlnirea de pe terenul ...

Program special de pregătire pentru meciul cu Benfica

Pe jucătorii prim divizionarei masculine de volei CSM Arcada îi așteaptă un program complex, foarte ...

Cote de transfer crescute pentru jucătorii Oțelului, în urma evoluțiilor bune

Site-ul de specialitate transfermarkt a actualizat cotele de piață ale fotbaliștilor din Superligă, ...

CSM încheie turul în deplasare. Din sportul gălățean

HANDBAL. Primul eșalon de handbal feminin, ”Liga Florilor”, se află la meciurile finalului de tur. M ...

Daniel David, ministrul Educaţiei şi Cercetării, a demisionat din funcție

Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Daniel David, a demisionat luni seara, după ce a avut, în cursul ...

Globuri cusute manual de elevii Școlii Gimnaziale „Petru Rareș”

Artă, maiestrie și multă, multă migală. Acestea sunt calitățile de care au dat dovadă nişte elevi di ...

Florin Bican, dialog cultural la Galați

În luna decembrie, catedra de Limba și literatura română a Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” din G ...

Gălățean în noua conducere a Societății de Chimie din România

Noua conducere a Societății de Chimie din România include un vicepreședinte din partea filialei gălă ...

Pâinea care adună oamenii în Galați. O poveste despre tradiție, familie și rostul lucrurilor (GALERIE FOTO)

Dimineața începe devreme la MonAmour. Înainte ca orașul să se trezească, nu departe de Baia Comunală ...

Şantier sub lumina proiectoarelor, la Palatul „Simion Gheorghiu” (FOTO)

În lumina proiectoarelor special instalate, pe şantierul Palatului „Simion Gheorghiu” se lucrează şi ...

O gălăţeancă, de la potecile din Carpați, în Himalaya: „Nu există munte mai înalt decât cel din tine” (FOTO)

„Nu simt că «am învins» o boală. Simt că am înțeles cum e cu dreptul de a nu-mi irosi zilele. Boala ...

Rock exploziv în ultima zi de festival la Galaţi (GALERIE FOTO)

Aşa cum au promis organizatorii, toţi invitaţii ultimei zile din Danube Rock Revolution Festival 202 ...

Expoziţie a artiştilor gălăţeni în Italia - „Dialog artistic la Veneţia între maestru şi discipol”

Galeria principală a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, găzduieşte ...

România retrage trei consuli de pe trei continente

Șeful consulatului de la Bonn (Germania), cel de la Cape Town (Africa de Sud) si cel de la Rio de Ja ...

A murit fostul deţinut politic Ilie Ilașcu, ales parlamentar din închisoare

Ilie Ilaşcu, fost deţinut politic al regimului de la Tiraspol, fost deputat în Parlamentul Republici ...

Zilele albaneze la Dunărea de Jos, girate de ambasador

Sub genericul "Zilele albaneze la Dunărea de Jos", luni, 10 noiembrie, se va afla la Galaţi Excelenţ ...

Bradul care le aduce mulțumiri părinților jandarmi

Spiritul Crăciunului a prins viață în comandamentul Jandarmeriei Galați, datorită celor mai mici mem ...

Conflict familial extrem de violent, dezamorsat în stradă. Un polițist de la trupele speciale a împiedicat o nenorocire

O situație care ar fi putut avea o dublă urmare tragică a fost aplanată de un ofițer al Serviciului ...

Omagiu adus eroilor Revoluţiei din decembrie 1989

Împlinirea a 36 de ani de la Revoluția Română din decembrie 1989 a fost marcată, la Galaţi, printr-o ...

Peste 4.650 de alerte pentru produse periculoase, înainte de Crăciun

În pragul sărbătorilor de iarnă, când cumpărăturile sunt în plină desfășurare, autoritățile europene ...

„Dacă am avea iar premier de la Galaţi sau Brăila, lucrurile s-ar schimba fantastic”. Interviu cu primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu

Despre Galaţi şi dezvoltarea lui, despre banii pentru investiţii şi lucrările afectate, despre locur ...

Ce face Primăria cu datoria de 10 milioane de euro a Combinatului: „Am încercat să fim parte din rezolvare, nu din problemă”

„Primăria municipiului Galaţi a încercat să ajute pe cât de mult a putut și să nu încurce situația d ...

„Cravata galbenă”, un film care aduce oamenii împreună. Premieră de gală la Galați (FOTO)

Luni, 24 noiembrie, de la ora 19,00, are loc la Cinema City Galaţi proiecţia de gală, în prezenţa un ...

Teatrul educă mai mult decât ChatGPT. Un proiect inedit transformă Bacalaureatul din corvoadă, în plăcere

„Moara cu noroc” nu mai macină nervii liceenilor, „Luceafărul” își dezvăluie misterele, iar „Baltagu ...

„Încalță și tu un copil!” din familii fără posibilități materiale

Campania „Încalță și tu un copil” se va derula în perioada 28 noiembrie - 5 decembrie 2025, în Grădi ...

500 de tineri au alergat la Crosul Andreian, pentru micuţa Ioana (Galerie FOTO)

„Crosul Andreian”, aflat la a IV-a ediție, a adunat la linia de start, sâmbătă - 15 noiembrie, aprox ...

Un bebeluș de două luni şi familia sa au nevoie de ajutor, după ce le-a ars casa

Drama unei familii din satul Izvoarele este greu de descris în cuvinte, după ce, în doar câteva ore, ...

Crosul Andreian, pentru salvarea micuţei Mabel Ioana

Studenții din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați sunt invitați să se înscrie la cea de ...

Mioara Baciu şi căutările sale existențiale. Rafinament, sensibilitate, simboluri

Mioara Baciu - „Radical din infinit”/ „Square root from infinity” (Editura "Axis Libri", 2025) Re ...

Iarba verde a copilăriei, la Cenaclul „Noduri şi Semne”

La şedinţa de săptămâna trecută a Cenaclului "Noduri şi Semne", Loredana Tudor Tomescu (LTT) și Dori ...

„Bujor” și lipsa educației sexuale în România

Într-un moment în care societatea românească se află încă în impas în ceea ce privește discuțiile de ...

Cristiana-Emanuela Tărbuc prezintă „Apropieri. Studii de expresie” la Galeriile de Artă

După ce, în perioada 4-20 august a.c., tânăra pictoriță Cristiana-Emanuela Tărbuc a avut o expoziție ...

Raport revoltător: Direcția Silvică Galați a făcut cheltuieli de personal peste cifra de afaceri

Direcția Silvică Galați se numără printre structurile din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor – Roms ...

Cum a ajuns noul târg auto… depozit de vechituri (FOTO)

Noul Târg Auto - pentru amenajarea căruia Primăria Galaţi a cheltuit peste 6,9 milioane de lei - a a ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Singurul cartier din Galaţi cu lucrări de regenerare urbană terminate

Greu de spus dacă aşteptările gălăţenilor au fost mai mari decât puterea de mobilizare a constructor ...

Nimeni nu plăteşte articolele despre constructorii gălăţeni!

Imediat ce am demarat seria de articole dedicate constructorilor gălăţeni, unele reacţii din mediul ...

Vega 93 - trei decenii de construcție și rezistență. O firmă gălățeană care a trecut prin glorie, criză și renaștere

Doru Chiper, director general al companiei Vega 93 SRL, este protagonistul celui de-al doilea episod ...

Antreprenorii care mențin Galațiul în mișcare. Oameni, afaceri și viziuni din economia locală

„Viața liberă” a deschis o nouă serie de articole menită să aducă în prim-plan oamenii care construi ...

S-a stabilit cum se face decontarea voucherelor de vacanță

Guvernul a aprobat normele de decontare a voucherelor de vacanță, relatează Agerpres. Beneficiarii ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

O rețea mafiotă care transforma femei în mașini de făcut bani a fost ”albită” cu prescripții

Șase ani pe masa unei instanțe și cinci de judecată efectivă au fost necesari pentru a se da verdict ...

Contrabandiștii de pocnitori forțează nota. Transport de materiale pirotehnice, oprit la frontieră

Comercianții care vor să facă un ban grămadă de sărbători din vânzarea de articole pirotehnice de or ...

Pedofilul care promitea transferul la un liceu mai bun, dat pe mâna justiției

Gălățeanul de 64 de ani, reținut în urmă cu mai puțin de o lună de procurorii DIICOT pentru că ar fi ...

Cum a reușit un fals preot să-și facă biserică în Galați, fiind sub supraveghere judiciară (FOTO)

Un tânăr din Galați, care în urmă cu aproape trei ani a fost condamnat cu suspendare pentru că păcăl ...

Sărbătoare cu emoție și lumină la Măstăcani

Comuna Măstăcani a trăit zilele trecute o adevărată poveste de Crăciun, printr-un eveniment emoționa ...

Un muzeu al agriculturii, inaugurat la Șendreni

Muzeul Agriculturii de la Dunărea de Jos a fost inaugurat de Arhiepiscopul Dunării de Jos, Înaltprea ...

O familie cu copii a rămas fără casă de Crăciun. Un incendiu le-a luat tot

O familie din județul Galați trece prin momente foarte grele după ce un incendiu le-a mistuit locuin ...

Târg de Crăciun organizat la Smârdan

Primăria comunei Smârdan, împreună cu Consiliul Local, organizează, în perioada 19-21 decembrie, Târ ...

OSÂNDĂ (atac la vedere)

dacă mă mai faci vreodată,/ să mă faci cu ochii mari,să-nţeleg ce-nseamnă raza,/ strălucirea unui ni ...

Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” Absenţa de la Trei ş-un Sfert (ofertă)

Absenţă dragă, te anunţ/ cu mare bucurie:la trei ş-un sfert fac un denunţ/ istoric, să se ştiecă sun ...

O IN/FRACȚIUNE ÎNTREAGĂ (implacabil tangou)

Râurându-şi părul lung până la mine, pleacă şi se-ntoarce, parcă (n)-ar cunoaşte cea mai dreaptă ca ...

Cu Musca pe Căciulă (axiomatic tangou)

ne/dumirit şi tributar ne/norocirii de-a fi naiv în dezacord cu tot ce nu-i armonios şi pur şi simpl ...

Trecutul Ultimului Viitor (V)

Care va să zică, după ce că le ţin companie, lui Grigore şi nepoatei sale, Mariţa, dar şi altor chef ...

Trecutul ultimului Viitor (IV)

Sigur că da! Răposatul Nae Chirigiu a fost unul dintre cei mai mari patrioţi din partea de sud a Mol ...

Trecutul Ultimului Viitor (III)

Care va să zică, Grigore Papugiu mă surprinde, da? Care va să zică, ciracul meu din Şcoală şi din Co ...

Trecutul Ultimului Viitor (II)

Mariţa-i vânzătoare de alcool şi uscături în „Cireşica”! Însetaţii fideli şi infideli o respectă... ...

Remember. Alban Berg (1885-1935)

Muzicianul și compozitorul austriac Alban Berg s-a născut pe 9 februarie 1885, la Viena. În copilăr ...

Cariere. Sandu Tudor, intelectual ucis în închisorile comuniste

Sandu Tudor (pe numele de botez Alexandru Teodorescu), gazetar, poet, monah din perioda interbelică, ...

Remember. Dan Berindei (1923-2021)

Istoricul Dan Berindei s-a născut pe 3 noiembrie 1923, la Bucureşti. A fost o personalitate marcantă ...

Cariere. Peter Hammer, matematician american născut la Timișoara

Matematicianul Peter Hammer s-a născut pe 23 decembrie 1936, la Timișoara, într-o familie de evrei d ...

De ce este bine să consumi pește cât mai des

Peștele este o sursă fantastică de proteine de înaltă calitate și acizi grași esențiali Omega-3 (EPA ...

Recomandări pentru menținerea stării de bine. Sărbători cu echilibru în farfurie

Se apropie sărbătorile, iar mesele îmbelșugate devin inevitabil parte din atmosfera festivă. Totuși, ...

Cum să-ți protejezi pielea în timpul iernii

Sezonul rece poate fi dificil pentru piele, care devine mai uscată, sensibilă și predispusă la irita ...

Tot mai mulți gălățeni aleg Brandusa.ro pentru livrarea de flori: servicii rapide, florării locale și surprize trimise din diaspora

Brandusa.ro a devenit o alegere de încredere pentru locuitorii din Galați și pentru românii plecați ...