George Marinescu

George Marinescu

Un decedat și 22 de noi infectați cu COVID-19, în ultimele 48 de ore

Duminică, 19 Decembrie 2021 23:00 | Publicat în SĂNĂTATE
Peste 20 de noi infectări au fost raportate în decurs de 48 de ore la Galați. Un singur bolnav în stare gravă a decedat din cauza COVID-19, în timp ce peste 15 au trecut cu bine prin boală. Potrivit datelor centralizate de Prefectura Galaţi privind evoluţia cazurilor de infectare cu COVID-19, dintre cei 1.122 de pacienţi testaţi într-un interval de 48 de ore, 22 au fost declaraţi purtători ai noului coronavirus. Şapte dintre noii bolnavi au fost raportați duminică, 19 decembrie ...

Despre Revoluție și cei care l-au regretat pe Ceaușescu

Duminică, 19 Decembrie 2021 20:50 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Poetul Mircea Dinescu, invitat duminică, la emisiunea Insider Politic de la Prima TV, nu crede că Ion Iliescu a conspirat în 1989 pentru îndepărtarea lui Nicolae Ceauşescu şi a spus că nu l-a cunoscut înainte de Revoluţie pe cel care avea să devină preşedinte al României. Dinescu este convins că dacă Iliescu nu ar fi apărut în timpul Revoluţiei, el şi alţi participanţi ar fi fost împuşcaţi de oamenii care îi fuseseră fideli lui Ceauşescu, transmite News.ro. "Eu nu l- ...

Peste 40.000 de gălățeni au primit a treia doză anti-COVID

Luni, 20 Decembrie 2021 10:00 | Publicat în SĂNĂTATE
În două zile, 17-18 decembrie, în județ s-au produs alte 1.550 de vaccinări anti-COVID. Este vorba de doar 289 de imunizări cu prima doză, în vreme ce 550 de gălățeni au beneficiat de a doua doză, iar alți 701 de booster (doza a treia), după cum urmează: 562 la centrele de la Sala Sporturilor (48 prima doză, 232 doza 2 și 282 doza 3), 397 la centrele de la Patinoar (49 prima doză, 123 doza 2 și 225 doza 3), 103 la Baza "Siderurgistul" (82 prima doză, 7 doza 2 și 14 doza 3), ...

Bani de la Guvern pentru Galaţi

Luni, 20 Decembrie 2021 08:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Guvernul a alocat în ședința din 17 decembrie peste un miliard de lei din Fondul de rezervă bugetară, pentru 3.057 de unități administrativ-teritoriale (UAT), a anunțat Ministerul Dezvoltării. În județul Galați, fondurile distribuite totalizează 20,27 milioane de lei, din care patru milioane de lei revin Consiliului Județean. O altă alocare consistentă este pentru orașul Târgu Bujor, în valoare de un milion de lei, iar, în general, tuturor celorlalte UAT-uri gălățene le r ...

"Devizul" parcării de la Județean a ajuns la peste 27 milioane de lei

Luni, 20 Decembrie 2021 10:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Pe ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Județean (CJ) Galați de marți, 21 decembrie, se află o nouă hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici și a proiectului tehnic în legătură cu realizarea obiectivului de investiţie de extindere pe verticală cu un nivel și heliport a parcării supraetajate de la Spitalul Clinic Județean de Urgență "Sf. Apostol Andrei". Inițiatorul proiectului de hotărâre motivează că, din cauza creșterii semnificative a pr ...

Noi decontări în județ, pentru lucrările prin PNDL

Sâmbătă, 18 Decembrie 2021 10:00 | Publicat în ECONOMIE
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) a virat, în ultima perioadă, mai exact în ultimele trei săptămâni, suma de 378,26 milioane de lei, în vederea decontării facturilor pentru 430 de obiective de investiții realizate prin etapele I și II ale Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL).În județul Galaţi au "intrat" astfel 8,39 milioane de lei pentru decontarea lucrărilor efectuate în primele două etape ale PNDL. De departe, cele mai consi ...

„Nu există pericol iminent” pentru România

Vineri, 17 Decembrie 2021 18:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a dat asigurări, vineri, 17 decembrie 2021, la Cluj, că nu există un pericol iminent care să îi îngrijoreze pe români, chiar dacă situația pe plan extern este tensionată: "putem să sărbătorim liniștiți", a transmis ministrul PSD al Apărării. Totodată, acesta a mai spus că pensiile militarilor vor crește cu 10% în cazul celor sub 2.500 de lei și că astfel vor fi eliminate "nedreptățile din sistemul de pensii". Nu în ultimul rând, Va ...

PSD va deține cei mai mulți prefecți, inclusiv pe cel de la Galați

Vineri, 17 Decembrie 2021 16:30 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Actuala coaliție de guvernare a finalizat acordul privind împărțirea funcțiilor de prefecți și subprefecți, astfel că PSD va avea 20 de prefecți, inclusiv Capitala, PNL - 18, iar UDMR - 4, au declarat pentru G4Media.ro surse din coaliție. Printre județele în care PSD va face nominalizarea pentru funcția de prefect, se numără și Galați, așa după cum ați putut afla deja din paginile cotidianului nostru (https://www.viata-libera.ro/politica-administratie/174515-ne-pregatim-pen ...

Priorități ale Guvernului PNL-PSD

Vineri, 17 Decembrie 2021 17:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Guvernul nu a aprobat iniţiativa prin care să se coboare, de la 1 ianuarie 2022, plafonul de încadrare a microîntreprinderilor de la un milion de euro la 500.000 de euro, ci va respecta prevederile Codului fiscal, a anunţat, vineri, prim-ministrul Nicolae Ciucă. "Pentru că am văzut o serie de dezbateri pe tema coborârii, începând cu 1 ianuarie, a plafonului de încadrare, ca microîntreprindere, de la un milion de euro la 500.000 de euro, aş dori să clarific acest lucru. Guvernul n ...

Situația la zi a pandemiei de COVID-19, la nivel național: Sub 750 de noi infectări, în ultimele 24 de ore

Vineri, 17 Decembrie 2021 23:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Până vineri, 17 decembrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.796.973 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID-19), dintre care 10.710 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare, în timp ce 1.723.129 de pacienți au fost declarați vindecați. În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 743 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, dintre care 14 sunt ale unor pacienți reinfectați. P ...
Pagina 311 din 512

Pericol de polei pe drumurile din judeţ. Cum intervin autorităţile

„Circulația rutieră se desfășoară în condiții de iarnă pe drumurile din județul Galați. Deși nu au f ...

Trafic restricționat pe DN 25, din cauza unui pod degradat

Șoferii care tranzitează DN 25 în zona localității Piscu sunt avertizați că, începând de luni, 29 de ...

Miracol de Crăciun pentru Gelu, măgărușul care a cunoscut frica și foamea

Un măgăruș, pe nume Gelu, a descoperit că minunile de Crăciun chiar există și că lumea poate fi și p ...

Gălăţenii şi-au împodobit casele şi ferestrele de sărbătoare

După posibilităţi şi creativitate, gălăţenii şi-au decorat, care mai de care mai frumos, ferestrele, ...

Veteranul de război decorat de Ziua Naţională a murit la 107 ani

Veteranul de război Ion Vasile Banu, singura persoană decorată de președintele Nicușor Dan de Ziua N ...

Casă cuprinsă de flăcări, în toiul sărbătorilor de iarnă

În această dimineață, la ora 03:30, liniștea sărbătorilor de iarnă a fost sfâșiată de flăcările care ...

METEO. Aproape întreaga țară, sub avertizări de vânt puternic și ninsori

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a actualizat prognoza meteo pentru acest sfârșit de să ...

Peripeţiile unui cadou de Crăciun trimis din Ţara Galilor pentru o mamă din Galaţi

Rătăcit între birocraţie şi „cutumele” poştei, darul pe care o gălăţeancă l-a trimis din Ţara Galilo ...

Ce-a câștigat municipiul Galați în 2025. Investiţii finalizate, proiecte în derulare

„Chiar dacă sunt primar de nouă ani, de o perioadă atât de dificilă financiar, așa cum a fost 2025, ...

A fost reziliat contractul pentru lucrările de renovare de la Biblioteca „V.A. Urechia”

Consiliul Judeţean Galaţi trebuie să caute un nou constructor pentru finalizarea lucrărilor de renov ...

Bani europeni pentru extinderea unei grădiniţe din Țiglina III

Primăria Galaţi anunţă că a semnat un contract cu finanțare europeană pentru extinderea Grădiniței n ...

COMUNICAT DE PRESĂ pentru începerea proiectului

    COMUNICAT DE PRESĂ pentru începerea proiectului „Fondul pentru Modernizare” Apelul: Fondul ...

„Bună dimineaţa la Moş Ajun!”, cu decizii privind banii judeţului

„Bună dimineaţa la Moş Ajun”, aşa i-a salutat preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi, Costel Fotea ...

Cum sunt pregătite autorităţile să intervină pentru deszăpezire în municipiul Galaţi

„Suntem pregătiți să intervenim dacă situația o va impune. Având în vedere prognozele, monitorizăm e ...

Calcul estimativ al impozitelor pe locuințe și terenuri, pentru 2026, la Galați

Cât de mult vor trebui să plătească pentru proprietățile pe care le dețin constituie unul dintre mot ...

Mai lungă colinda decât şedinţa...

Ultima şedinţă ordinară din anul 2025 a Consiliului Judeţean Galaţi a început cu frumoase colinde, a ...

Marea conferință de presă anuală: Putin nu se consideră vinovat de morții din Ucraina

Președintele rus Vladimir Putin a anunțat, în conferința sa anuală de presă, că vrea să pună capăt r ...

Kremlinul pune condiții pentru armistițiul de Crăciun

Kremlinul a declarat marți că armistițiul de Crăciun propus de Ucraina va depinde de încheierea sau ...

Ucraina speră ca SUA să susțină înghețarea frontului în forma actuală

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că este deschis dialogului, duminică, înaintea ...

Încasările Rusiei din petrol și gaze, în cădere liberă

Veniturile din exporturile de petrol și produse petroliere ale Rusiei au atins în noiembrie „cel mai ...

„Solidaritatea Sanitară” cere salarizare echitabilă în sistemul de sănătate

Federația „Solidaritatea Sanitară” din România (FSSR), în calitate de beneficiar, în parteneriat cu ...

Investiţii de 7 milioane de euro la Spitalul de Psihiatrie

Pentru modernizarea a încă două corpuri de clădire ale Spitalului de Psihiatrie „Elisabeta Doamna”, ...

Medicina de urgență, modernizată prin cooperare transfrontalieră

La Galați a avut loc marți, 25 noiembrie, conferința de deschidere a proiectului "ROMD00075 - HEALTH ...

Un nou centru medical stomatologic îşi deschide porţile la Galaţi

Clinica Oralis anunță inaugurarea oficială a centrului medical stomatologic din Galați, un spațiu de ...

ANALIZĂ. Prețuri amețitoare pentru metalele prețioase

Creșterea deficitelor fiscale ale principalelor economii ale lumii și intensificarea tensiunilor geo ...

Curs gratuit pentru angajați, cu subvenție

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Galați și unul dintre partenerii săi anunț ...

Puterea de cumpărare a românilor va continua să scadă în 2026

Puterea de cumpărare a românilor va continua să scadă și în anul 2026, avertizează economistul Adria ...

Cea mai mare suprafață irigată în Galaţi în ultimii 35 de ani

Județul Galați marchează un moment important pentru agricultura locală, după ce investițiile realiza ...

Experimentul Oțelul II, la primele promisiuni

În primul an de la înființare, echipa a doua a SC Oțelul și-a stabilit ca obiectiv creșterea jucător ...

Din sportul gălățean. Handbalistele de la CSM, meci în Cupa României

HANDBAL. Prim-divizionara de handbal feminin CSM Galaţi va juca în primul tur al "Cupei României" cu ...

Oţelul s-a despărţit de fundaşul Vadik Murria Soriano

Clubul Oţelul Galaţi a anunţat, miercuri, 24 decembrie, că s-a despărţit de fundaşul central Vadik M ...

Înfrângere la scor în faţa liderului

Formaţia de handbal feminin CSM Galaţi a piedut, marţi, fără drept de apel, întâlnirea de pe terenul ...

Paula Bodlev, mesaj de sărbători pentru tinerii basarabeni (VIDEO)

Paula Bodlev a fost musafirul nostru pe 22 decembrie, la redacția "Viața liberă". O tânără excepțion ...

Voucher de 3.000 de lei pentru bradul Şcolii „Mihail Sadoveanu”

Printr-un comunicat de presă, Primăria municipiului Galați informează că, în cadrul concursului de î ...

Daniel David, ministrul Educaţiei şi Cercetării, a demisionat din funcție

Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Daniel David, a demisionat luni seara, după ce a avut, în cursul ...

Globuri cusute manual de elevii Școlii Gimnaziale „Petru Rareș”

Artă, maiestrie și multă, multă migală. Acestea sunt calitățile de care au dat dovadă nişte elevi di ...

Pâinea care adună oamenii în Galați. O poveste despre tradiție, familie și rostul lucrurilor (GALERIE FOTO)

Dimineața începe devreme la MonAmour. Înainte ca orașul să se trezească, nu departe de Baia Comunală ...

Şantier sub lumina proiectoarelor, la Palatul „Simion Gheorghiu” (FOTO)

În lumina proiectoarelor special instalate, pe şantierul Palatului „Simion Gheorghiu” se lucrează şi ...

O gălăţeancă, de la potecile din Carpați, în Himalaya: „Nu există munte mai înalt decât cel din tine” (FOTO)

„Nu simt că «am învins» o boală. Simt că am înțeles cum e cu dreptul de a nu-mi irosi zilele. Boala ...

Rock exploziv în ultima zi de festival la Galaţi (GALERIE FOTO)

Aşa cum au promis organizatorii, toţi invitaţii ultimei zile din Danube Rock Revolution Festival 202 ...

Roaming mai ieftin în Republica Moldova și Ucraina

ANCOM anunță că, de la 1 ianuarie 2026, Republica Moldova și Ucraina se alătură sistemului de tarifa ...

Expoziţie a artiştilor gălăţeni în Italia - „Dialog artistic la Veneţia între maestru şi discipol”

Galeria principală a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, găzduieşte ...

România retrage trei consuli de pe trei continente

Șeful consulatului de la Bonn (Germania), cel de la Cape Town (Africa de Sud) si cel de la Rio de Ja ...

A murit fostul deţinut politic Ilie Ilașcu, ales parlamentar din închisoare

Ilie Ilaşcu, fost deţinut politic al regimului de la Tiraspol, fost deputat în Parlamentul Republici ...

Praznicul Naşterii Domnului la Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi

La praznicul luminos al Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian a ...

Moldoveni depistaţi ilegal pe teritoriul României

O familie de cetățeni moldoveni, aflată ilegal pe teritoriul României, a fost returnată în ţara de o ...

Crăciun în frig… ca înainte de ’89 pentru unii gălăţeni din Micro 39B

Rămaşi fără alimentare cu gaze naturale din noaptea de Ajun. Nu este deloc cadoul pe care îl aştepta ...

Beneficiile de asistență socială pentru noiembrie, peste 63 milioane de lei

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Galați anunță că a virat fondurile neces ...

„Dacă am avea iar premier de la Galaţi sau Brăila, lucrurile s-ar schimba fantastic”. Interviu cu primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu

Despre Galaţi şi dezvoltarea lui, despre banii pentru investiţii şi lucrările afectate, despre locur ...

Ce face Primăria cu datoria de 10 milioane de euro a Combinatului: „Am încercat să fim parte din rezolvare, nu din problemă”

„Primăria municipiului Galaţi a încercat să ajute pe cât de mult a putut și să nu încurce situația d ...

„Cravata galbenă”, un film care aduce oamenii împreună. Premieră de gală la Galați (FOTO)

Luni, 24 noiembrie, de la ora 19,00, are loc la Cinema City Galaţi proiecţia de gală, în prezenţa un ...

Teatrul educă mai mult decât ChatGPT. Un proiect inedit transformă Bacalaureatul din corvoadă, în plăcere

„Moara cu noroc” nu mai macină nervii liceenilor, „Luceafărul” își dezvăluie misterele, iar „Baltagu ...

„Încalță și tu un copil!” din familii fără posibilități materiale

Campania „Încalță și tu un copil” se va derula în perioada 28 noiembrie - 5 decembrie 2025, în Grădi ...

500 de tineri au alergat la Crosul Andreian, pentru micuţa Ioana (Galerie FOTO)

„Crosul Andreian”, aflat la a IV-a ediție, a adunat la linia de start, sâmbătă - 15 noiembrie, aprox ...

Un bebeluș de două luni şi familia sa au nevoie de ajutor, după ce le-a ars casa

Drama unei familii din satul Izvoarele este greu de descris în cuvinte, după ce, în doar câteva ore, ...

Crosul Andreian, pentru salvarea micuţei Mabel Ioana

Studenții din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați sunt invitați să se înscrie la cea de ...

A murit pe neaşteptate un îndrăgit solist de muzică populară

Interpretul de muzică populară Ion Drăgan, în vârstă de 54 de ani, a murit în urma unui infarct, chi ...

Oameni îndrăgiţi din Teatrul Dramatic se pensionează

Actorii Dan Căpăţână şi Svetlana Friptu, alături de Lică Dănilă, regizor tehnic, și cabiniera Marian ...

Mioara Baciu şi căutările sale existențiale. Rafinament, sensibilitate, simboluri

Mioara Baciu - „Radical din infinit”/ „Square root from infinity” (Editura "Axis Libri", 2025) Re ...

Iarba verde a copilăriei, la Cenaclul „Noduri şi Semne”

La şedinţa de săptămâna trecută a Cenaclului "Noduri şi Semne", Loredana Tudor Tomescu (LTT) și Dori ...

Raport revoltător: Direcția Silvică Galați a făcut cheltuieli de personal peste cifra de afaceri

Direcția Silvică Galați se numără printre structurile din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor – Roms ...

Cum a ajuns noul târg auto… depozit de vechituri (FOTO)

Noul Târg Auto - pentru amenajarea căruia Primăria Galaţi a cheltuit peste 6,9 milioane de lei - a a ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Galațiul, prea departe de marii investitori. Mai degrabă izolare decât poziție strategică

În ultimele două decenii și jumătate, județul Galați pare să fi așteptat o „vindecare prin investiți ...

Singurul cartier din Galaţi cu lucrări de regenerare urbană terminate

Greu de spus dacă aşteptările gălăţenilor au fost mai mari decât puterea de mobilizare a constructor ...

Nimeni nu plăteşte articolele despre constructorii gălăţeni!

Imediat ce am demarat seria de articole dedicate constructorilor gălăţeni, unele reacţii din mediul ...

Vega 93 - trei decenii de construcție și rezistență. O firmă gălățeană care a trecut prin glorie, criză și renaștere

Doru Chiper, director general al companiei Vega 93 SRL, este protagonistul celui de-al doilea episod ...

Consiliul Judeţean Galaţi ar putea deveni partener pentru „Via Dobrogeana”

„Via Dobrogeana”, drumul care continuă unirea, pornind din Galați, despre care aţi putut afla din zi ...

S-a stabilit cum se face decontarea voucherelor de vacanță

Guvernul a aprobat normele de decontare a voucherelor de vacanță, relatează Agerpres. Beneficiarii ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

”Prietenul” prostituatei ucise la A-uri, reținut pentru trafic de minori. Detalii șocante din ancheta DIICOT

Un individ de 27 de ani a ajuns oficial în custodia poliției, în cursul anchetei deschise pentru tra ...

O rețea mafiotă care transforma femei în mașini de făcut bani a fost ”albită” cu prescripții

Șase ani pe masa unei instanțe și cinci de judecată efectivă au fost necesari pentru a se da verdict ...

Contrabandiștii de pocnitori forțează nota. Transport de materiale pirotehnice, oprit la frontieră

Comercianții care vor să facă un ban grămadă de sărbători din vânzarea de articole pirotehnice de or ...

Pedofilul care promitea transferul la un liceu mai bun, dat pe mâna justiției

Gălățeanul de 64 de ani, reținut în urmă cu mai puțin de o lună de procurorii DIICOT pentru că ar fi ...

Sărbătoare cu emoție și lumină la Măstăcani

Comuna Măstăcani a trăit zilele trecute o adevărată poveste de Crăciun, printr-un eveniment emoționa ...

Tradiții românești de Crăciun, între colinde, cozonaci și bucuria familiei

Crăciunul în România nu este doar o sărbătoare, este un ritual al emoțiilor, un moment în care trecu ...

Incendiu în desfăşurare în comuna Munteni. Pompierii intervin

Liniştea locuitorilor din comuna Munteni a fost tulburată astăzi, 23 decembrie, în preajma sărbători ...

Un muzeu al agriculturii, inaugurat la Șendreni

Muzeul Agriculturii de la Dunărea de Jos a fost inaugurat de Arhiepiscopul Dunării de Jos, Înaltprea ...

OSÂNDĂ (atac la vedere)

dacă mă mai faci vreodată,/ să mă faci cu ochii mari,să-nţeleg ce-nseamnă raza,/ strălucirea unui ni ...

Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” Absenţa de la Trei ş-un Sfert (ofertă)

Absenţă dragă, te anunţ/ cu mare bucurie:la trei ş-un sfert fac un denunţ/ istoric, să se ştiecă sun ...

O IN/FRACȚIUNE ÎNTREAGĂ (implacabil tangou)

Râurându-şi părul lung până la mine, pleacă şi se-ntoarce, parcă (n)-ar cunoaşte cea mai dreaptă ca ...

Cu Musca pe Căciulă (axiomatic tangou)

ne/dumirit şi tributar ne/norocirii de-a fi naiv în dezacord cu tot ce nu-i armonios şi pur şi simpl ...

Trecutul Ultimului Viitor (V)

Care va să zică, după ce că le ţin companie, lui Grigore şi nepoatei sale, Mariţa, dar şi altor chef ...

Trecutul ultimului Viitor (IV)

Sigur că da! Răposatul Nae Chirigiu a fost unul dintre cei mai mari patrioţi din partea de sud a Mol ...

Trecutul Ultimului Viitor (III)

Care va să zică, Grigore Papugiu mă surprinde, da? Care va să zică, ciracul meu din Şcoală şi din Co ...

Trecutul Ultimului Viitor (II)

Mariţa-i vânzătoare de alcool şi uscături în „Cireşica”! Însetaţii fideli şi infideli o respectă... ...

Remember. Emile Jourdan (1860-1931)

Pictorul francez Emile Jourdan s-a născut pe 30 iulie 1860, la Vannes. A început să picteze la 16 an ...

Cariere. Grigor Moldovan, pionier al informaticii româneşti

Matematicianul şi informaticianul Grigor Moldovan s-a născut pe 29 decembrie 1939, la Vadu Izei, jud ...

REMEMBER. Clody Bertola, „prințesa inefabilului” (1913-2007)

Supranumită „Prinţesa Inefabilului“, frumoasa actriţă Clody Bertola a avut o viaţă al cărei scenariu ...

CARIERE. Denzel Washington, primul actor afro-american cu două premii Oscar

În 2002, atunci când Denzel Washington a câștigat Oscarul pentru Cel mai bun actor pentru „Training ...

De ce este bine să consumi pește cât mai des

Peștele este o sursă fantastică de proteine de înaltă calitate și acizi grași esențiali Omega-3 (EPA ...

Recomandări pentru menținerea stării de bine. Sărbători cu echilibru în farfurie

Se apropie sărbătorile, iar mesele îmbelșugate devin inevitabil parte din atmosfera festivă. Totuși, ...

Cum să-ți protejezi pielea în timpul iernii

Sezonul rece poate fi dificil pentru piele, care devine mai uscată, sensibilă și predispusă la irita ...

Tot mai mulți gălățeni aleg Brandusa.ro pentru livrarea de flori: servicii rapide, florării locale și surprize trimise din diaspora

Brandusa.ro a devenit o alegere de încredere pentru locuitorii din Galați și pentru românii plecați ...