George Marinescu

George Marinescu

Conducere nouă și proiect de educație pentru consumatori

Joi, 17 Iunie 2021 06:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Două obiective clare a avut vizita președintelui Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Claudiu Dolot, prezent miercuri dimineață la Galați. Vorbim, în primul rând, despre instalarea noului conducător al Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor din Regiunea Sud-Est, în persoana fostului prefect Eugen Hristache. Acesta a fost descris ca un om ”cu experiență în administrația publică și în relaționarea cu agenții economici”, a cărui ...

Ghid pentru vizitatorii Deltei Dunării

Miercuri, 16 Iunie 2021 03:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Delta Dunării, una dintre cele mai atractive destinații de vacanță din România, are nevoie de un ghid de conduită pentru vizitatori, dar și de un studiu de impact care să arate câți oameni poate primi rezervația în fiecare an, fără ca mediul să fie afectat, susține Cătălin Țibuleac, președintele Asociației de Management al Destinației Turistice Delta Dunării. Mai multe imagini revoltătoare, în care o barcă cu turiști a intrat în plin, în viteză, într-o colonie de p ...

Noi autospeciale pentru pompieri

Miercuri, 16 Iunie 2021 02:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă vor fi dotate cu autospeciale de intervenţie la incendii, care vor fi achiziţionate din fonduri europene, marţi fiind semnate contracte acorduri-cadru pentru achiziţionarea a peste 470 de autospeciale, în valoare de peste 159 milioane de euro. Potrivit șefului DSU, Raed Arafat, aproximativ 40 la sută dintre autospecialele de stingere ale inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă sunt mai vechi de 25 de ani, transmite News.ro. Astfel, marţi ...

Klaus Iohannis merge în Estonia

Miercuri, 16 Iunie 2021 00:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Preşedintele Klaus Iohannis va efectua, miercuri şi joi, o vizită de stat în Republica Estonia, la Tallinn, a anunţat Administraţia Prezidenţială. În cadrul vizitei, preşedintele Iohannis va avea consultări politice cu omologul eston, Kersti Kaljulaid. Șeful statului va avea întrevederi și cu prim-ministrul Kaja Kallas, precum şi cu preşedintele Parlamentului, Jüri Ratas.Printre subiectele care se vor afla pe agenda convorbirilor preşedintelui Klaus Iohannis cu înalţii ofici ...

COVID-19. BILANȚ NAȚIONAL: Peste 90.000 de gălățeni, complet imunizați

Miercuri, 16 Iunie 2021 06:00 | Publicat în SĂNĂTATE
Luni, 14 iunie, 1.076 de gălățeni au fost vaccinați anti-COVID, iar, dintre aceștia, doar 395 cu prima doză, în timp ce alți 681 au efectuat rapelul. Imunizările au avut loc astfel: 240 la centrul drive-thru (106 prima doză și 134 rapel), 184 la centrele de la Sala Sporturilor (28 prima doză și 156 rapel), 127 la centrele de la Spitalul Militar (12 prima doză și 115 rapel), 115 la centrele de la Baza Siderurgistul (1 prima doză, 75 doze unice și 39 rapel), 102 la centrele de la ...

Încă o licitație pentru plicuri, la ANAF

Marți, 15 Iunie 2021 11:00 | Publicat în ECONOMIE
Ministerul Finanțelor a scos la licitație un contract-cadru de 25 milioane de lei, pe patru ani, care vizează toate aspectele de logistică din spatele plicurilor pe care le trimite ANAF persoanele fizice și juridice ce apar în evidențele sale cu obligații restante, iar firma câștigătoare trebuie să desfășoare activitățile la Imprimeria Rapidă ANAF de la Vâlcea. Cu privire la aceasta din urmă, trebuie precizat că de ani buni conducerea ANAF se plânge că este o mare generatoa ...

COVID-19. BILANȚ NAȚIONAL: Sub 1.200 de bolnavi internați cu COVID-19

Marți, 15 Iunie 2021 11:22 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Până luni, 14 iunie 2021, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.079.776 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID-19), iar 1.044.404 pacienți au fost declarați vindecați.În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate doar 50 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care ...

PNRR ar putea fi aprobat în septembrie

Marți, 15 Iunie 2021 11:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Vicepremierul Dan Barna estimează că Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) propus de România ar putea fi aprobat de Comisia Europeană în luna septembrie, după o etapă de clarificări. Barna a reiterat, luni, că PNRR nu a fost respins sau retrimis de Comisia Europeană."Va mai dura probabil cam două luni această etapă de cerere de clarificări, răspunsuri din partea noastră. La finalul ei, undeva în septembrie - anticipez eu - vom avea şi aprobarea programului cu pr ...

PSD va depune moțiune de cenzură

Marți, 15 Iunie 2021 11:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
PSD va depune săptămâna viitoare moțiunea de cenzură numită "România eșuată - recordul fantastic al guvernului Cîțu", a anunțat luni Marcel Ciolacu, președintele PSD, într-o conferință de presă. Ciolacu a expus motivele pentru care guvernul Florin Cîțu ar trebui dărâmat de la putere, enunțând printre ele și unul legat de PNRR: "Singurul scop real în PNRR a fost să încerce să dospească miliarde de euro pentru firmele de consultanță sau firmele de casă ale PNL și U ...

Dunărea la sârbi și despre rațiune

Luni, 14 Iunie 2021 00:00 | Publicat în EDITORIAL
La școala generală, prin clasa a cincea sau a șasea, am aflat că doi elevi mai mari, dacă îmi amintesc bine cred că erau "într-a opta", și-au dorit să fugă din comunism. Întâmplarea datează din perioada 1984-85 și este cât se poate de reală. Rebelii unității de învățământ, pe care noi, ăștia mai mici, îi veneram, mai ales datorită succesului pe care îl aveau la fete, au fost repudiați rapid, deși tatăl unuia dintre ei avea o funcție importantă în Partidul Comun ...
Pagina 387 din 512

Primăria Galaţi anunţă noul operator al staţiilor de încărcare pentru maşinile electrice

Noul contract de operare şi mentenanță a stațiilor de reîncărcare pentru mașinile electrice a fost î ...

Galațiul aleargă, donează, schimbă!

Cea de-a XII-a ediție a Semimaratonului Galați powered by Ramplast s-a dovedit, din nou, cel mai mar ...

Andra şi Damian&Brothers, în concert la Galaţi

Concertul Andrei Măruță la Galați va fi cu siguranță, unul dintre cele mai așteptate evenimente ale ...

Scrisoare deschisă adresată primarului Ionuț Pucheanu

Am primit la redacție o scrisoare deschisă pe care gălățeanca Alexandra Penciu (absolventă a Liceulu ...

Anunț IMPORTANT pentru pensionari: persoanele vârstnice au dreptul la consiliere juridică gratuită!

Persoanele vârstnice au dreptul la consiliere juridică gratuită! În baza Legii nr. 270/2008 privin ...

Măsuri de urgență în județul Galați, după avertizarea de ploi şi vijelii

Ca urmare a avertizării meteorologice Cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată, Prefec ...

Poza zilei. Cum se curăţă noile coşuri de gunoi

Imediat după modernizarea străzii Domnească, multă lume îşi punea întrebarea, apropo de noile coşuri ...

Avertizare hidrologică în județele Galați, Iași, Vaslui și Botoșani

Administrația Bazinală de Apă Prut-Bârlad a emis o avertizare hidrologică valabilă începând de mierc ...

O nouă șansă pentru 14.000 de oameni, prin Centrul de Consultanță și Studii Europene Galați

27 de proiecte cu fonduri europene aprobate, din 27 depuse – reprezintă o realizare remarcabilă a Ce ...

Renovarea fostului Cinema „Țiglina”, mai scumpă cu 1,4 milioane de lei (FOTO)

Contractul prin care fostul Cinema „Țiglina” se transformă în sediu pentru Teatrul „Gulliver” tocmai ...

Lucrări încheiate la sala de sport a Liceului de Marină

Lucrările de renovare și modernizare a sălii de sport de la Liceul de Marină s-au încheiat, a anunța ...

Dirigenţie de şantier de 20 milioane de lei pentru modernizarea „Drumului morţii”

Proiectarea şi execuţia lucrărilor de modernizare a „Drumului morţii” - DN 25, între Galați și Hanu ...

Bolojan: Al doilea pachet de măsuri include reforma pensiilor speciale, a administrației și a companiilor de stat

Premierul Ilie Bolojan a prezentat principalele modificări aduse prin Legea Austerității, pentru car ...

Au început și la Galați protestele împotriva măsurilor de austeritate anunţate de Guvern

Valul protestelor împotriva intenției Guvernului Bolojan de a adopta prin ordonanță de urgență tăier ...

Angajări pe bandă rulantă la Primăria Galaţi

Primăria Galaţi a mai lansat trei concursuri de recrutare pe lângă cele pe care le derulează deja, ş ...

Unde ajung banii încasaţi de Primăria Galaţi din vânzările de terenuri. Întrebări şi suspiciuni în şedinţa Consiliului Local

Venituri de 573.349 de euro, adică 2.849.544 de lei, atât a calculat consilierul local PNL Eduard Ci ...

Cel mai mare atac rusesc împotriva Ucrainei de la începutul războiului

Rusia a lansat în noaptea de marți spre miercuri cel mai mare atac împotriva Ucrainei de la începutu ...

Rusia a încetat să mai publice date privind decesele

Serviciul Federal de Statistică de Stat al Rusiei (Rosstat) a încetat să mai raporteze date privind ...

Mesaj pentru Trump: „Putin își bate joc de negocierile dumneavoastră de pace!”

Polonia, autoarea mesajului către Trump, este o susținătoare fermă a Ucrainei, iar ministrul de Exte ...

NATO înființează în România un hub pentru livrări militare

Un nou centru NATO pentru coordonarea livrărilor militare către Ucraina este în pregătire pe teritor ...

Cireșele - beneficii surprinzătoare pentru sănătate

Cireșele, fructele de sezon care aduc savoare începutului de vară, nu sunt doar un desert natural pe ...

Băuturile răcoritoare pot pune în pericol sănătatea copiilor mici

Pe fondul temperaturilor ridicate și al consumului crescut de băuturi răcoritoare, Agenția pentru St ...

Licitaţie pentru un centru integrat de îngrijiri paliative la Galaţi

Până pe 1 iulie 2025, Consiliul Judeţean Galaţi aşteaptă ofertele pentru proiectarea şi construirea ...

Sprijin emoțional și medical pentru bolnavii de cancer. Peste 17.000 de pacienți în Galaţi

Un program unic în România, dedicat pacienților oncologici din întreaga țară, a fost lansat oficial ...

Micii antreprenori români, sufocați de taxe

60% dintre micii antreprenori susţin că sunt „foarte afectaţi” de creşterea taxelor şi vor reduce ch ...

Operator agricol din Galați, amendat de Garda de Mediu

Comisarii Gărzii de Mediu Galați au desfășurat un control tematic pentru verificarea modului în care ...

Indicii ROBOR se apropie de pragul de 6,5%

Începând de joia trecută, indicii ROBOR au intrat pe o pantă descendentă și au atins minime ale ulti ...

Furnalul 5 de la Liberty, oprit din nou, marți după-amiază (VIDEO)

Singurul furnal rămas „în picioare” pe platforma Liberty Galați, Furnalul nr. 5, a fost oprit din no ...

Din sportul gălăţean. Locuri fruntaşe pentru juniorii tecuceni

ATLETISM. Participare numeroasă şi locuri fruntaşe pentru sportivii de la CS Şcolar Tecuci  (antreno ...

Deschiderea festivă a campusului internaţional de baschet

BASCHET. Joi, 10 iulie, se va da startul în cea de-a opta ediţie a Campusului Internaţional de basch ...

Angajații CSM Dunărea - protest împotriva măsurilor Guvernului

Mai mulți antrenori și angajați ai CSM Dunărea Galați (club departamental de stat), grupare de mare ...

Trei juniori gălățeni, la Campionatul Balcanic

VOLEI. La acest final de săptămână, sunt programate meciurile Campionatului Balcanic de volei Under ...

Performanţă europeană pentru „ByteForce”. Locul 1 la programare pentru roboticienii de la CNVA

După o performanță remarcabilă la Campionatul Național FIRST Tech Challenge România 2025, echipa Byt ...

Palatul Copiilor Galați face înscrieri pentru anul școlar 2025-2026

Palatul Copiilor Galați anunță începerea înscrierilor pentru anul școlar 2025-2026, pe toată durata ...

Centru internațional de cercetare inaugurat la Galați

La Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați a avut loc un eveniment de importanță internațională: i ...

Instruire pentru situații critice şi urgențe majore

În perioada 7-11 iulie, la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, în Sala Aula Magna, are loc ev ...

Arcașii din Galați, la Hîdîrlezul tătarilor din Dobrogea (FOTO)

Într-o iurtă tătărească, în miros de suberek și kavurma, printre dansuri, cântece și jocuri tradițio ...

Galaţiul de Lumină a mărturisit: „Hristos a Înviat!”– „Adevărat a Înviat!” (FOTO şi VIDEO)

Mai luminat ca în această noapte n-a fost de multă vreme Galaţiul. Luminat de miile de lumânări şi c ...

Oraș cu pretenții, dar fără WC-uri. Modern pe hârtie, primitiv la ”nevoie”

Galațiul, un oraș care se mândrește cu spitale digitale, pubele inteligente și chiar cu tehnologii i ...

Magnolii înflorite și pavaj spart. Centrul Galațiului, din nou în șantier (FOTO)

Cu siguranță merită să admirați magnoliile înflorite din zona Spicu - Romarta! Doar că va trebui să ...

Mandate europene în trei sate gălăţene, pentru „tunuri” de jumătate de milion de euro

Șapte bărbați cu vârste cuprinse între 21 și 53 de ani, din județul Galați, sunt vizați de o anchetă ...

Oamenii au făcut posibilă repatrierea gălățeanului Dragoș Chirilă

Mobilizarea masivă a oamenilor impresionați de drama gălățeanului care a murit la numai 30 de ani în ...

Gălățeanul Dragoș Chirilă, greu de repatriat din cauza banilor. Va salva şapte vieţi

La numai 30 de ani, Dragoș Chirilă, un gălățean plecat în Marea Britanie ca să-și facă un rost alătu ...

Diaspora votează! Câţi români şi-au ales deja preşedintele

Potrivit datelor înregistrate în timp real, până sâmbătă, la ora 11,00, nu mai puţin de 270.809 de c ...

Vacanță cu sens pentru tinerii din sistemul de protecție

În perioada 5-10 iulie, 43 de copii și tineri din aflați în sistemul de protecție specială au partic ...

Festivalul „Moldovioară, plai de dor”, la Târgu Bujor

Asociația Culturală “Flori de dor” din Galați, coordonată de Dorina Grecu, a organizat, pe 22 iunie, ...

Profesoara Maria Abaza, cetățean de onoare al comunei Cavadinești

Sărbătoare mare printre locuitorii comunei Cavadinești. Joi, 10 iulie, ziua în care Maria Abaza, fos ...

Locuinţe sociale de 27,9 milioane de lei, la Galați. Proiect votat de aleșii locali

Nu mai puţin de 27.934.180 de lei este valoarea totală a investiţiei pe care aleşii locali au aproba ...

Rareș Neculau, olimpicul de aur la informatică: „Oricine îşi depăşeşte limitele este un campion”

Medaliat cu aur la Olimpiada Națională de Informatică din acest an, Rareș Andrei Neculau, elev în cl ...

Teatrul „Nae Leonard”, invitat să susțină un concert de gală în Lagună. Interviu cu prof. univ. dr. Cristian Luca, directorul ICR Veneția

Aflându-se în importanta poziţie de director al Institutului Cultural Român (ICR) din Veneţia, prof. ...

SPOT ON la „Viața liberă”: actrița Oana Mogoș - dovada că în Vadul Ungurului se naște succesul (VIDEO)

Nominalizată la Premiile UNITER 2025 pentru cea mai bună actriță în rol principal, Oana Mogoș a fost ...

Monica Măciuceanu, ProFa care dă VOCES Galațiului. „Hodorock Pop Song Simfonic” (VIDEO)

Datorită ei, vocile copiilor și ale tinerilor din Galați răsună spectaculos de fiecare dată. Și nu d ...

Se caută donatori de sânge. O învățătoare are nevoie urgentă de ajutor

O învățătoare din Galați, care se află internată în secția de ginecologie a Spitalului Județean, are ...

Două familii cu 11 membri, fără acoperiș de Paște. Pompierii i-au salvat și au strâns bani (FOTO)

Drama prin care trec cele două familii din Galați, lovite crunt de pierderea caselor la începutul să ...

O familie din Galați s-a trezit cu casa în cap după o explozie în vecini

Un început mai negru nu putea avea Săptămâna Mare pentru o familie din Galați, care luni, 14 aprilie ...

În lupta cu cancerul, Gheorghiță are din nou nevoie de noi

Șerban Gheorghiță, gălățeanul bolnav de cancer pentru care „Viața liberă” a făcut apel la ajutorul c ...

Sprijin guvernamental pentru instituţiile de cultură din ţară

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a anunțat alocarea unei sume importante ...

Expoziţie a absolvenţilor Facultăţii de Arte

Iubitorii de artă plastică din Galaţi sunt invitaţi la deschiderea expoziției „MASTER ART SHOW - ATE ...

O Lucia de patru stele cu artiştii Teatrului Leonard. Final triumfal de stagiune pentru Opera din Galaţi (GALERIE FOTO)

În acest an, stagiunea lirică a Teatrului Național de Operă și Operetă „Nae Leonard” din Galați s-a ...

Concursul „Cuvinte vii” - provocare literară pentru toate vârstele

Iubitorii de literatură, indiferent de vârstă, sunt invitați să participe la prima ediție a Concursu ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Defrișări pe malul Dunării, la Galați. O lucrare cu multe semne de întrebare și controverse (FOTO)

Poate că nu este cel mai inspirat titlu pe care le-am fi putut găsi, dar reflectă cel mai bine reali ...

Ancheta accidentului mortal din Gara Galați, finalizată după doi ani de la tragedie

La aproape doi ani de când a avut loc accidentul feroviar din Gara CFR Galați, în urma căruia ceferi ...

Cum s-a jucat „alba-neagra” cu borduri, pe strada Domnească. Odiseea granitului istoric din centrul orașului (FOTO)

Mai întâi s-au scos bordurile vechi, din granit, și s-au montat altele noi, din compozit. Apoi au fo ...

Galaţiul se împrumută iarăşi la Exim Banca Românească: 150 de milioane de lei pentru 30 de investiţii

Cu 16 voturi favorabile, aleşii locali l-au împuternicit pe primarul Ionuţ Pucheanu să negocieze și ...

Cine a reprezentat Galaţiul în străinătate şi cu ce scop. Deplasări externe la Primăria Galaţi, în 2024

Franţa, Italia, Spania, Polonia, Turcia, Marea Britanie, Bulgaria, Austria, Olanda, Grecia, Croaţia, ...

Companiile la care a tras banul public în 2024. TOP 10 al marilor câștigătoare de contracte cu Primăria Galaţi

Tramvaie noi, autobuze electrice noi, mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale pentru u ...

Gafe, gogomănii, golănii şi ţepe, în Galaţiul anului 2024 (FOTO)

Am avut de toate pe parcursul anului 2024: gafe, gogomănii, golănii, țepe…! Ca la fiecare început de ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

Iertat de pușcărie după ce vrut să arunce în aer trei oameni

Individul care în primăvara anului trecut a comis un atac violent asupra gospodăriei unui vecin, în ...

Ceremonie de onoare la Academia de Ştiinţe Juridice din România

Vineri, 4 iulie, Academia de Ştiinţe Juridice din România organizează un eveniment de gală, ceremoni ...

Ziua Polițistului de Penitenciare, sărbătorită la Galați

Penitenciarul Galați a marcat, săptămâna trecută, Ziua Polițistului de Penitenciare printr-un evenim ...

Preotul acuzat de viol a scăpat de arest

Tribunalul Galați a admis contestația preotului cercetat pentru viol și, după o amânare de patru zil ...

Intervenții simultane pe mai multe cursuri de apă din județul Galați

Administrația Bazinală de Apă Prut-Bârlad a anunțat finalizarea lucrărilor de igienizare a râului Ch ...

Mai multe case au luat foc. Patru autocisterne au fost trimise la fața locului

Un nou incendiu devastator, izbucnit de data aceasta într-o comunitate din Munteni, a avut loc luni ...

Incendiu violent și pericol de explozie la fabrica de oțet! Pompierii sunt în alertă

UPDATE: ora 16,30: Focul a făcut pagube importante la Tg. Bujor. Până la acest moment, pompierii au ...

Concurs de biciclete pentru copii şi adolescenţi, la Smârdan

Primăria comunei Smârdan dă startul unei vacanțe active cu un eveniment dedicat celor mai tineri mem ...

PALMĂ şi PUMN (la mormântul Mamei din Totdeauna)

Cuvintele mamei?!... ş-acuma s-audîn partea de nord a Moldovei de sud,cum spun despre leagăn... şi d ...

PERSPECTIVĂ (mic... tratat de sete şi foame)

Nu te juca, daimonule, cu mine,că te sfărâm şi te arunc la vechituri,te dau de sete şi de foame la U ...

ATAC la BRUTĂRIE (pastel brutal)

Eu... dintr-un fel de linişte-am venitsă stau puţin sau mult, să-mi pară binesau rău... şi să mă mir ...

CRUCIȘĂTOR și RADICAL (literalmente)

La început... (crucişător şi radical)...m-a cucerit, m-a pus cu faţa la perete,m-a dat la vulg, la d ...

DUBLĂ FLOTARE LOGICĂ

1. Îmi pare nespus de rău că nu pot veni! Nu vin nu pentru că nu pot, ci pentru că am o problemă car ...

IERTARE și PĂCAT (despre Mireasa Mirelui Moldav)

Despre iertare şi despre păcat am vorbit cu mulţi filozofi, înţelepţi, intelectuali, doctori în poru ...

AM ZIS

1.mă duc la gară cu trei greieri în spinare:/ unul - soprană. unul - surd. unul - tenor./ ce filarmo ...

RECULEGERE... la moartea unui POET

1.Moartea unui poet... (Panait Căpăţână, să zicem)... însemnează o Metaforă mai puţin în Arsenalul P ...

DINTR-O VĂGĂUNĂ A TIMPULU. Cronică de cenaclu

CENACLUL NODURI ŞI SEMNE – Cronică de cenacluStătea întinsă. Coapsele dezgolite tremurau, mâinile de ...

Giorgio Armani, un simbol al eleganței

OAMENI DE SEAMĂ. CARIEREDesignerul vestimentar italian Giorgio Armani s-a născut pe 11 iulie 1934, l ...

Remember. Leon Rozpendowski (1897-1972)

Pictorul polonez Leon Rozpendowski s-a născut pe  24 martie 1897, la Leszno. A fost specializat în r ...

Teodor Oroveanu, specialist de renume în petrol şi gaze

Inginerul Teodor Oroveanu s-a născut pe 10 iulie 1920, la Râmnicu Sărat. Și-a făcut studiile liceal ...

Cum recunoaştem deshidratarea la câini şi pisici. Şcoala iubitorilor de animale

Pentru a ajuta animalele de companie să treacă mai ușor peste canicula verii, este important să le o ...

Investigații medicale pentru sănătatea sexuală. Prevenirea, preferabilă tratamentului

Testele de screening, investigațiile medicale și consultul de rutină sunt esențiale în prevenția can ...

Cum organizezi o escapadă romantică în Turcia?

Turcia este genul acela de destinație care surprinde plăcut nu prin imagini repetate cu hamamuri sau ...

Sex și psihologie după divorț. Reguli pentru reușita la „a doua șansă”

Ai o nouă relaţie după divorţ? Ceea ce-i împărtăşeşti noului tău partener din culisele experienţelor ...