Dănuţ Lungu

Dănuţ Lungu

Şi eu mi-aş dori să fiu Godină! (I)

Joi, 18 Februarie 2016 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
Şi eu sunt Godină. Mă rog, la naştere am fost pricopsit cu alt nume, n-am fost înfiat nici de isteria Je Suis Charlie, aşadar pot să-mi dau relaxat cu părerea şi pe marginea celei mai recente campanii de pe Facebook. Şi eu sunt Godină, aşa se numeşte iniţiativa care strânge like-uri şi distribuiri ca să vadă unii că există alţii. N-aţi înţeles nimic, nici nu trebuia. Pe scurt, Marian Godină, agent de poliţie din Braşov (lucrează la Rutieră), a devenit vedetă datori ...

Libertatea de extirpare

Miercuri, 17 Februarie 2016 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Antena 3 e aici pentru încă patru zile. Sau trei, habar n-am să număr cu abacul ANAF-ului. Suferă libertatea de exprimare? Nţ! E un abuz? Oarecum. În cinci zile, cât a cerut Fiscul pentru eliberarea clădirilor în care clocesc anteniştii, abia poţi să scoţi câteva prelungitoare şi două monitoare. Îţi trebuie măcar o lună-două (poate chiar mai mult) pentru a-ţi muta calabalâcul în altă parte. Totuşi, de prin 2014 se ştia că televiziunile care sunt „aici” nu mai p ...

Santinele pentru refugiaţi

Marți, 16 Februarie 2016 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Olanda le cere statelor membre UE să nu închidă graniţele în faţa refugiaţilor. Să nu le ferecăm, sunt de acord, ba chiar să lăsăm pe post de santinele şi nişte fete fără scrupule la frontieră. Poate au şi imigranţii niscaiva necesităţi fiziologice... De ce să bată atâta amar de drum până la Koln sau naiba ştie unde?! * Oamenii de ştiinţă anunţă că temperaturi atât de ridicate n-au mai fost într-un februarie românesc de fix cincizeci de ani. Cum adică? Era ...

Ai carte la bulău, ai parte!

Luni, 15 Februarie 2016 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Ştiu că nu-mi va răspunde nimeni - pe această cale, îi rog pe antenişti să se abţină - dar îmi gâdilă mătreaţa următoarea dilemă: ieri, de ziua umflării căpăţânilor în jurul cinei romantice, m-am întrebat dacă pot sărbători şi cei care îşi iubesc mai mult propria persoană... Da, aşa este, îmi şopteşte un ventriloc care mi-a confiscat scăriţa şi ciocănelul. * Papa Francisc şi-a tras sombrero la vizita sa din Mexic, demonstrând că e cel mai comercial pap ...

Valentine’s. Floare. De vin

Sâmbătă, 13 Februarie 2016 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Maria Ciobanu îşi pregăteşte concertul de retragere. Înaintea lui Ronaldinho. Şi mult mai înaintea maestrului Radu Beligan. Înseamnă că-i ajung banii, îi întoarce cu contrabasul... * Vine iarăşi Ziua Îndrăgostiţilor - ce repede trece timpul, nene! Am auzit de diverse oferte ale restaurantelor care vor să facă profitul mare pe seama inimilor înalbăstrite şi mă întreb: ce caută rulada de porc lângă trandafirul destinat sufletului sensibil? Amestecăm aromele, tăvălim ...

Oximoronul lui Mădălin

Vineri, 12 Februarie 2016 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Gelu Diaconu şi celălalt boss de la ANAF sunt urmăriţi penal pentru spălături de bani. Spălături, căci o spălare corespunzătoare se face de la câteva milioane de euro în sus. Nu-mi vine a crede că un domn atât de bine înşurubat, la Gelu mă refer, se poate murdări neaşteptat de uşor. Înseamnă că reclamele alea la dero chiar sunt proaste rău... * Mădălin Voicu şi Păun (nu-i cunosc prenumele celui de-al doilea, dar ştiu că-i parlamentar şi-l gratulez şi pe el cu ...

Grupul Social al Proştilor

Joi, 11 Februarie 2016 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Specialiştii au identificat şi pragul din clubul Colectiv... Asta după ce ne-au bătut obrazul că buretele era prea ieftin, deci prost ca noaptea. Din punct de vedere calitativ, aţi înţeles, doar n-o să mă pască epidemia de prostie să defăimez pe careva. Mai ales dacă va trece legea mustăciosului de la Teleorman. Mâine-poimâine, vom afla că înăuntru se cânta rock. * Apropo de scorneala lui Dragnea. Se zice în stufărişul aprobat deja de comisiile Camerei Deputaţilor că ...

Anul Maimuţei care suntem

Miercuri, 10 Februarie 2016 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Fostul procuror general al României, Tiberiu Niţu, a dat ieri dimineaţă declaraţii la DNA. Şi înăuntru, dar şi afară, unde îl aştepta presa. Apoi a plecat ca un nărăvaş, lovind maşina din spatele autoturismului său. N-a coborât nici domnia sa, nici şoferul, însă întreaga scenă a fost filmată. Păreri: 1. Are Tibişor sau nu probleme cu coloana? Habar n-am, dar mai întâi trebuie să rezolvăm tamponarea. Şi mi se pare mai urâtă decât întregul scandal din cauza c ...

Plângem de ca şi cum am râde

Marți, 09 Februarie 2016 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Meciul de Fed Cup de la Cluj-Napoca a fost câştigat de tenismenele din Cehia. Previzibil, asta se spune, cu toate că jucătoarea cu cea mai mare zestre de puncte se afla în tabăra noastră... Şi n-a luat decât un meci din două, aşa cum ne-a obişnuit în ultimul an. Totuşi, evenimentele propriu-zis sportive pălesc în faţa declaraţiei de la final a şefului Federaţiei de Tenis, George Cosac: „Este o înfrângere cât o victorie!” Prin urmare, jucătoarele merită o sancţiune ...

Brăila - Galaţi 2-0. Cine urmează?

Sâmbătă, 06 Februarie 2016 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Comentam ieri cu un prieten pe marginea scorului de 2-0 dintre Brăila şi Galaţi. E pentru brăileni, primul punct fiind marcat de cel poreclit Împăratul Roşu, sensibilul Bunea-Stancu logodit cu pârnaia pentru câţiva ani. Bietul de el, n-a mai apucat s-o potcovească pe acea jurnalistă cu un pantof în cap (n-am aflat numele ziaristei, sper să fi fost consolată de vreun coleg de breaslă). Şi făcuse promisiunea Gigel de la Brăila chiar lângă Duşa, fost ministru al Apărării, ...
Pagina 217 din 545

„Adriana Lecouvreur” cântă în Festivalul „Leonard”

Seria spectacolelor de elită din cadrul celei de-a XXI-a ediții a Festivalului Internațional „Leonar ...

„Proconsul”, concert aniversar la Versus Pub

Vineri, 14 noiembrie, se împlinesc 25 de ani de la lansarea albumului "Tatuaj” al trupei Proconsul ș ...

Vernisajul expoziției „Vatra FăDorului”, la Muzeul de Artă Vizuală

Miercuri, 12 noiembrie, la ora 18.00, va avea loc vernisajul expoziției personale de tapiserie „Vatr ...

„Răpirea”, o comedie atipică. Premieră la Teatrul Dramatic „Fani Tardini”

Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galați îi invită pe gălățeni, sâmbătă şi duminică, 15-16 noiembrie, ...

Premii importante pentru elevii Emiliei Savu la festivaluri naționale

Elevii clasei de Canto - Muzică Ușoară, coordonați de prof. Emilia Savu, de la Centrul Cultural „Dun ...

Premiul special „Marian Filimon”, la Topul național al IMM-urilor (Galerie FOTO)

IMM România, cea mai mare confederație patronală a antreprenorialului românesc, a premiat luni, 10 n ...

Ambasadorul Albaniei, alături de scriitorii gălăţeni. Vizită la Universitate, Primărie şi Consiliul Judeţean (GALERIE FOTO)

Luni, 10 noiembrie, aşa cum anunţasem, s-a aflat în vizită la Galaţi Excelenţa Sa Enkeleda Merkuri, ...

Acoperișul unei case din județ, cuprins de flăcări

Un incendiu puternic a fost semnalat, marți, în jurul orei 16.00, la o casă din satul Izvoarele, com ...

Noi licitaţii pentru alocarea locurilor de parcare rezidenţiale

Primăria municipiului Galați anunţă că, în perioada 10 - 14 noiembrie, vor avea loc noi sesiuni de l ...

Doi gălăţeni în conducerea naţională a PSD

Ionuţ Pucheanu, primarul municipiului Galaţi, şi Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Gal ...

Al doilea loc de parcare atribuit cu peste 10.000 de lei. Recordul anului 2025, pentru gălăţeni cu dare de mână

La finele acestei săptămâni, Galaţiul făcut turul presei naţionale nu doar cu percheziţiile din Comb ...

Alocare guvernamentală insuficientă pentru Protecția Copilului Galați

Guvernul a aprobat, joi, alocarea sumei de aproape 320 milioane de lei, din Fondul de Rezervă, pentr ...

Atac rusesc masiv asupra sistemului energetic ucrainean

Ucraina a fost din nou ținta unui atac rusesc asupra infrastructurii sale energetice, soldat cu un m ...

SUA reiau testele nucleare, după 33 de ani

Donald Trump a ordonat joi Pentagonului să reia imediat testarea armelor nucleare, pentru prima dată ...

Grupul rus Lukoil își vinde activele internaționale

Grupul petrolier rus Lukoil, presat de sancțiunile anunțate recent de SUA, a anunțat joi că a accept ...

Efortul de război contra Rusiei, finanțat de UE încă „doi, trei ani”

Ucraina va avea nevoie de susținerea financiară a Europei timp de încă „doi sau trei ani” împotriva ...

Se caută asistenți medicali pentru mai multe spitale din oraș

Spitalele TBC, Militar şi CFR din Galați au nevoie de asistenți medicali generaliști pentru posturil ...

Uleiul de canabis - de la tabu la tratament recunoscut științific

Multă vreme privit cu suspiciune, uleiul de canabis începe să fie redescoperit și acceptat de tot ma ...

Final de carieră pentru doi reputați medici gălățeni

Sănătatea gălățeană este mai săracă după ce doi iluștri medici au ieșit la pensie. Este vorba de Mih ...

Contract atribuit pentru îngrijiri paliative la Spitalul „Buna Vestire”

Potrivit datelor din portalul achizițiilor publice, Primăria Galați tocmai a atribuit contractul pen ...

Piața așteaptă ședința de politică monetară a BNR

Miercuri, se va desfășura ședința de politică monetară a băncii centrale, cel mai important evenimen ...

Descinderea anchetatorilor la Liberty, pasul necesar pentru un combinat mai curat

Descinderea procurorilor Parchetului General și ofițerilor de poliție judiciară, vineri dimineață, l ...

Noi titluri de stat Fidelis, în perioada 7-14 noiembrie

În perioada 7-14 noiembrie, persoanele fizice cu vârsta peste 18 ani pot subscrie în titluri de stat ...

Piaţa valutară. Stabilitate maximă a cursului euro

Cursul euro a avut în prima săptămână din noiembrie o evoluție stabilă față de euro, iar indicii ROB ...

CSM Arcada crede în șansa sa. Debut în noul sezonul internațional

Pentru voleiul românesc și, implicit, pentru cel gălățean, anul 2025 a fost unul extrem de solicitan ...

LPS, două victorii la Under 15. Din sportul gălățean

BASCHET. Campionatul Național de baschet Under 15 a programat la Galați meciurile primului turneu. F ...

Covurluiul Tg. Bujor, umilință pe propriul teren

Runda a zecea a Campionatului Județean de fotbal le-a adus bujorenilor de la Covurluiul o înfrângere ...

Astăzi, hochei de calitate. Din sportul gălățean

HOCHEI. Campionatul Național de seniori continuă marți, 11 noiembrie, când hocheiștii de la CS Munic ...

Tradiția și arta populară, transmise copiilor prin joacă și artă

Centrul Cultural „Dunărea de Jos” din Galați a fost zilele acestea locul unde curiozitatea copiilor ...

Olimpicii internaționali primesc felicitări, nu şi stimulente financiare

Așa cum se știe deja, pentru anul școlar 2025-2026, elevii cu rezultate deosebite la olimpiadele naț ...

Preșcolari primiți cu entuziasm la CSS Galați

Echipa de handbal a Clubului Sportiv Şcolar (CSS) Galați a primit în vizită un grup de copii de la G ...

Conducere nouă la Liga Studenţilor din Galaţi

Liga Studenților din Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați (LSG) şi-a ales, luna trecută, un nou ...

Rock exploziv în ultima zi de festival la Galaţi (GALERIE FOTO)

Aşa cum au promis organizatorii, toţi invitaţii ultimei zile din Danube Rock Revolution Festival 202 ...

Cum a fost a doua seară a Festivalului de Folclor: Exotism, ritm şi impetuozitate (FOTO)

O călătorie din exotica Indonezie spre energia balcanică a Macedoniei de Nord, cu popasuri într-o po ...

Petrecere de zile mari la „majoratul” Festivalului de Folclor „Doina Covurluiului” (VIDEO)

O mare de gălăţeni - peste 10.000! - a petrecut pe cinste, vreme de aproape trei ore, în Grădina Bot ...

Românii își iau rămas bun de la un om şi o epocă. Corespondenţă specială de la Palatul Cotroceni (GALERIE FOTO & VIDEO)

Este o zi caniculară în București, ca în toată România, dar zeci de oameni au făcut abstracție de la ...

Condamnat gălăţean prins în Marea Britanie

Poliția Română a adus în ţară, miercuri, 5 noiembrie, cinci persoane pe numele cărora existau mandat ...

Tecuceancă implicată într-un scandal penal în gimnastica franceză

Agresiune sexuală, hărțuire și violență împotriva unor tinere gimnaște sunt acuzațiile care li se ad ...

Gălăţean condamnat, prins în Germania

În cel mai recent lot de infractori aduşi în ţară de Poliția Română, printre cele nouă persoane pe n ...

Trei zile împreună cu Eminescu. Proiect cultural transfrontalier la Galaţi

Sub egida Asociației „Danubiana” Galați (președinte Antoaneta Crudu) s-a desfășurat în orașul nostru ...

Binecuvântarea Capelei de la Spitalul CFR din Galați

Duminică, 9 noiembrie, după liturghia arhierească de la Catedrala Galaților, Părintele Arhiepiscop C ...

Proiect dedicat învățării la senectute, lansat la Universitate

Sala Aula Magnum „Virgil Madgearu” a Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor a fost luni ...

Jandarmii gălățeni au donat sânge pentru a salva vieți

Pentru a salva vieți, 21 de jandarmi gălățeni au mers la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină din ...

La 260 de ani de școală gălățeană, o contribuție remarcabilă la istoria ei

Ionel Stan, "Monografia Școlii „Miron Costin” din Galați (1936-1996)", Editura "Axis libri", Galați, ...

Cum văd Galaţiul doi britanici aflaţi în căutarea propriei istorii (FOTO)

Un oraş verde, prietenos şi sigur, cu parcuri minunate, locuri liniştite şi cu mâncare delicioasă, l ...

Un talent gălățean își împarte harul cu viitorii artiști. Alexia Mocăniță, studenta-profesoară de la Școala de Arte (FOTO)

Laureată la Gala Excelenței în Educație, așa a încheiat Alexia-Oana Mocăniță primul an de studenție ...

Dezvăluiri din culisele „X Factor” cu finalista Maia Fluture şi ProFa (FOTO şi VIDEO)

Maia Fluture, finalistă „X Factor” 2025, şi Monica Măciuceanu, ProFa care dă „Voces” Galaţiului, au ...

Rareș Neculau, olimpicul de aur la informatică: „Oricine îşi depăşeşte limitele este un campion”

Medaliat cu aur la Olimpiada Națională de Informatică din acest an, Rareș Andrei Neculau, elev în cl ...

S-o ajutăm pe Raluca să lupte împotriva cancerului

Raluca este încă tânără şi cea mai mare dorință a ei este să-și vadă fiica crescând, să fie prezentă ...

O operație în Serbia este singura șansă pentru un bebeluș de numai șase luni

Maria, un bebeluș de doar șase luni, este a doua minune care a apărut în viața Violetei, un copil aș ...

O tânără educatoare are nevoie de ajutor pentru a-şi salva viaţa

O tânără mamă din Galaţi, educatoare la Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 7, unde se ocupa, cu iubi ...

Cu ajutorul gălăţenilor, Alexandra va avea elevatorul mobil necesar

Cu ajutorul oamenilor minunaţi care au donat online sau au participat, în acest scop, la evenimentul ...

Expoziţie la Buzău a artiştilor plastici din Galaţi

La Galeriile de Artă „Ion Andreescu” din Buzău a fost vernisată, săptămâna trecută, expoziția „Metam ...

Dramaticul gălățean caută actor cu experienţă

Trei tineri actori - Denisa Dutcovschi, Costin Stăncioi și Visarion Udatu - s-au alăturat, din aceas ...

„Cravata galbenă” și Galațiul. O legătură subtilă între artă, istorie și identitate

Peste 4.000 de spectatori au participat, la Sala Palatului, la premiera de gală a filmului „Cravata ...

Vasile Ghica, la o nouă primăvară. Un clasic al aforismului românesc

Vasile Ghica s-a născut pe 8 noiembrie 1940, în satul Priponești (judeţul Galați), într-o familie de ...

Cum a ajuns noul târg auto… depozit de vechituri (FOTO)

Noul Târg Auto - pentru amenajarea căruia Primăria Galaţi a cheltuit peste 6,9 milioane de lei - a a ...

Îngrijirea spațiilor verzi de la Grădina Botanică Galați și maimuțele din Olanda

Licitația pentru amenajarea și întreținerea spațiilor vezi de la Grădina Botanică și Grădina Zoologi ...

Cine și de ce defrișează malul gălăţean al Dunării. Răspunsuri ale Primăriei Galați

Un proiect în valoare de 981.000 de euro, conform planului de afaceri, ar trebui să se materializeze ...

Defrișări pe malul Dunării, la Galați. O lucrare cu multe semne de întrebare și controverse (FOTO)

Poate că nu este cel mai inspirat titlu pe care le-am fi putut găsi, dar reflectă cel mai bine reali ...

Vega 93 - trei decenii de construcție și rezistență. O firmă gălățeană care a trecut prin glorie, criză și renaștere

Doru Chiper, director general al companiei Vega 93 SRL, este protagonistul celui de-al doilea episod ...

Antreprenorii care mențin Galațiul în mișcare. Oameni, afaceri și viziuni din economia locală

„Viața liberă” a deschis o nouă serie de articole menită să aducă în prim-plan oamenii care construi ...

IRON MAN de GALAŢI - Povestea unui dezvoltator imobiliar gălățean, dincolo de ziduri și betoane

Aşa cum am promis, lansăm astăzi o serie de articole dedicate oamenilor din spatele afacerilor imobi ...

La Galați, când Primăria tace, investitorii clădesc. Cine sunt dezvoltatorii oraşului

Judecați adesea doar prin prisma afacerilor puternice și a profitului consistent, dezvoltatorii imob ...

Stațiuni românești care și-au pierdut turiștii (foto)

Stațiunea Vidra din județul Vâlcea, unde Ceaușescu visa să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă, sa ...

Zeci de turiști salvați de salvamontiști

Salvamontiştii au anunţat, duminică, că în ultimele 24 de ore au primit 39 de apeluri prin care li s ...

Noul Hotel de Gheață de la Bâlea Lac, gata de Crăciun

Lucrările la noul "Hotel de gheaţă" de la Bâlea Lac, cel de-al 18-lea, au început deja, având în ved ...

Tânără urmărită pentru trafic de persoane, prinsă la vamă

O tânără, în vârstă de 24 de ani, a încercat să treacă prin vamă, deși era urmărită internațional pe ...

Contrabandă cu țigări și alcool, în Piața Micro 17

Polițiștii gălățeni au desfășurat joi, 6 noiembrie, o razie amplă în Piața Agroalimentară Micro 17, ...

Judecat pentru o palmă care a cauzat moartea

Pe 5 noiembrie 2025, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi a finalizat ...

Minor plasat sub control judiciar pentru tentativă de omor

Un minor din Galaţi a fost plasat sub control judiciar marți, 4 noiembrie, pentru săvârşirea infracţ ...

Absorbția fondurile europene pentru dezvoltare rurală, peste 95 la sută

România a ajuns la un grad de absorbție de 95,16% din fondurile europene alocate pentru dezvoltarea ...

Sute de proprietari din judeţul Galaţi, victime ale erorilor cadastrale

O situație absurdă lovește comuna Matca, unde sute de localnici s-au trezit că actele nu mai corespu ...

Sprijin pentru persoanele vulnerabile din satele gălăţene

Instituția Prefectului Galați a avut o întâlnire cu reprezentanții Agenției Județene pentru Plăți și ...

Pistă de biciclete folosită de șoferi și tractoriști, pentru a scurta drumul spre Galaţi

O pistă de biciclete, construită cu o investiție de aproximativ cinci milioane de euro, a devenit de ...

CUVÂNT ÎNAPOI (la mormântul PĂRINȚILOR)

Mai am vro câţiva paşi până ajung unde începe cercul înc-o dată şi unde totul stă-ntr-un absolut ni ...

AȘ VREA SĂ TE-NTREB DESPRE MAMA (dosarele XYZ)

(!) aş vrea să te-ntreb despre MAMA -tu ştii cel mai bine ce facesărmana mea mamă frumoasă,plecată s ...

Al Doilea Psalm al Fetelor Frumoase (dosarele XYZ)

Doamne, mărite, vreau numaiun brad şi-o sanie cu tălpi de ciocolată,căldură printre fulgii care cad, ...

CUVÂNT... ÎNAINTE (pentru scriitoarea Katia Nanu - La Mulți Ani!)

Moto: ”nu e nimic și totuși e/ o sete care-l soarbe,             e un adânc asemene/ uitării celei o ...

STRADA STUPEFIANTELOR (IV)

La urma urmei şi la coada cozii şi la capătul capătului, oare ce caută Bizara mea Clementina la uşa ...

STRADA STUPEFIANTELOR (III)

Miezul nopţii. Pendula bate corespunzător. Aud bătaie în uşă. Aflat între vis şi realitate, mi se pa ...

STRADA STUPEFIANTELOR (II)

Sigur că da!... Aţi citit câţi bărbaţi ibovnici/soţi s-au subtilizat în preajma şi în graţiile doamn ...

STRADA STUPEFIANTELOR (I)

De fapt, fac vorbire şi scriere despre strada Plantelor, unde sunt chiriaşul serios al doamnei Cleme ...

Cariere. Nadia Comăneci, gimnasta care a scris istorie

Nadia Elena Comăneci, gimnastă română de talie mondială, s-a născut pe 12 noiembrie 1961, la Onești, ...

Remember. Aurel Anton (1928-2015)

Șahistul Aurel Anton s-a născut pe 30 martie 1928, la Sălbăgel, județul Timiș. A absolvit Facultate ...

Cariere. Pavel Alaszu, un talent autentic al artei româneşti

Pictorul și graficianul Pavel Alaszu s-a născut pe 11 noiembrie 1942, la Timișoara. Interesul său p ...

„Stea căzătoare”, cel mai nou single al gălăţencei Alexandra Căpitănescu (VIDEO)

„Stea căzătoare” este cel mai nou single lansat de gălăţeanca Alexandra Căpitănescu - „Vocea Românie ...

Cum descurajăm câinele să ne lingă. Şcoala iubitorilor de animale

Linsul este una dintre primele interacțiuni sociale pe care le au câinii, fiind linşi de mamă, imedi ...

Simptome și semne că pisica e bolnavă. Şcoala iubitorilor de animale

Animalele, în general, încearcă să-şi disimuleze starea de rău sau disconfortul, iar pisicile, în sp ...

Cum să îi administrați pisicii o pastilă. Şcoala iubitorilor de animale

Revenim astăzi cu sfaturi utile despre administrarea tratamentelor pisicilor, într-un mod mai puțin ...

De ce nu e bine să bem cafeaua imediat după trezire

Pentru mulți dintre noi, prima mișcare după ce deschidem ochii este să pornim cafeaua. Totuși, potri ...